Durerea din spatele frumusetii

Dintre filmele care s-au remarcat la editia din acest an a Festivalului de la Cannes se gaseste Zimna Wojna (Razboiul Rece) al lui Pawel Pawlikowski, acelasi care ne-a oferit si Ida, despre care n-am apucat sa va vorbesc pana acum, asa ca ma grabesc sa umplu acest gol pana se lanseaza in cinematografe pelicula mai recenta.

Oscarizat la categoria „Cel mai bun film strain” in dauna Leviafanului lui  Andrey Zvyagintsev (nu intru in controversa, exista argumente pentru ambele parti), Ida urmareste periplul personajului feminin eponim, o tanara calugarita pe punctul de a-si incheia noviciatul, care afla ca este evreica la origine si care porneste pe urmele parintilor alaturi de singura ei ruda in viata, o matusa, judecatoare intr-o Polonie postbelica, in care incoltea deja regimul comunist.

Filmul lui Pawlikoski a mai beneficiat de o nominalizare, pentru cea mai buna imagine, o recunoastere inevitabila a unei calitati estetice incontestabile. Fiecare cadru din Ida este compus si executat cu o migala care il apropie de o fotografie artistica. Nu o data in derularea vizionarii mi-a fost trezita analogia cu o expozitie de gen, si pentru motivul enuntat mai sus, dar si pentru ca extrema calofilie a regizorului pare a pune un geam de stica intre privitor si obiectul sau de arta miscator.

Insa Ida imi va ramane in minte ca un exemplu foarte pregnant de film la care titlul este realmente o pista falsa. Da, tanara (jucata cu o corecta placiditate de Agata Trzebuchowska) care isi descopera originile si traieste un pic viata de dincolo de zidurile manastirii poate fi considerata un fel de personaj reflector, menit a filtra momentele actiunii, insa matusa este aceea care zguduie impecabila, insa distanta elegie vizuala pe care o propune altminteri pelicula.

Cel mai stralucit aspect al interpretarii Agatei Kulesza este cum isi construieste o aproape desavarsita carcasa de sarcasm, concupiscenta si agresivitate. Am zis aproape desavarsita, pentru ca sunt momente cand anumite fisuri in crusta-i de vitriol emit soaptele unei suferinte cumplite, pe care o resimti organic in momentul revelatiei din final. Imaginati-va ca atingeti un obiect care vibreaza puternic si va transmite o durere surda in oase si articulatii.

Superbele imagini alb-negru din Ida s-au mai estompat, poate, odata cu trecerea timpului, dar nu si ecourile acelei dureri.

Sunt lucruri pe care nici macar atotputernicul Timp nu le vindeca.

Incurcat a fost, incurcat este

Spuneti-mi o zona a mapamondului unde lucrurile sunt incurcate si deloc placute.

Pun ramasag 10 la 1 ca sunteti vreo jumatate care v-ati gandit la Orientul Apropiat, unde evenimentele au virat si mai rau spre violenta, dupa proclamarea Ierusalimului drept capitala a Israelului si recunoasterea acesteia de catre Statele Unite ale Americii.

Exista tentatia de a considera ca aceasta periculoasa incalceala este rodul intereselor sau obtuzitatii marilor puteri, insa o examinare atenta a istoriei ne releva faptul ca Orientul Apropiat are o traditie in a fi un loc al confluentelor si conflictelor intre civilizatii si culturi.

O istorie a Orientului Apropiat in Antichitate de Marc Van De Mieroop (pe care am primit-o prin bunavointa celor de la libmag.ro) este un amplu argument in acest sens, vizand o perioada incipienta a societatii omenesti de pe acele meleaguri.

Subiectul si modul in care este redactata limiteaza publicul caruia i se adreseaza. E o carte de istorie, serioasa si documentata, care ar putea descuraja chiar si pe acei pasionati de citit care savureaza lucrari de popularizare.

Interesul meu pentru epocile antice a fost, insa, minunat gadilat de rigoarea pe care autorul o manifesta in elaborarea unui material care nu ajuta printr-o cronologie clara sau delimitari culturale definitive.

Un exemplu al dificultatii sarcinii pe care si-a propus-o Marc Van De Mieroop: printre listele de cuprins de la inceputul cartii (precum cele ale ilustratiilor sau ale hartilor) se numara si cea a controverselor. Astfel, povestea Gradinilor Suspendate ale Semiramidei este intoarsa pe toate partilor si sunt prezentate ipoteze noi si interesante, cum ar fi aceea ca nu in Babilon, ci in Ninive ar fi existat o astfel de Minune a lumii antice.

Nici faimosul Cod al lui Hammurabi nu scapa de exigenta istoricului; a fost intr-adevar un cod de legi sau un material de propaganda a conducatorului eponim?

Controverse in privinta trecutului, controverse in privinta prezentului.

Orientul Apropiat este condamnat la nu se lasa usor deslusit.

 

Blestemul Turnului Babel se va risipi

Se lucreaza intens la tehnologii care sa sparga barierele lingvistice dintre oameni; de exemplu, am auzit ca Skype are un sistem care traduce automat din spaniola in engleza, ca sa faciliteze integrara imigrantilor hispanici in SUA.

Insa, chiar si la curent cu aceste evolutii, tot am fost intrigat de un spectacol pe care il pun la cale cei de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova si care se intituleaza Idiomatic.

Iata ce spun prietenii de la teatru despre acest spectacol:

5 actori si actrite se intalnesc pe o scena pentru a lucra la un spectacol. Nimic nou pana acum. Dar hai sa ii cunoastem mai indeaproape: George-Albert Costea (Romania), Anna Galy (Belgia), Georg Peetz (Germania), Elisabeth Sand (Norvegia), Andrej Zalesjak (Slovenia).

Observati? Sunt din tari diferiti si vor vorbi in limbi diferite. Cum se vor intelege?

Aceasta este premisa de la care porneste Idiomatic, iar detaliul pe care nu o sa-l prezint explicit aici, dar pe care, cu riscul de parea lipsit de modestie, il intuiam este cel care face din acest spectacol un pionier al unei ere in care blestemul pe care si l-a atras omenirea incercand sa construiasca Turnul Babel e pe cale sa se risipeasca.

Daca elucubratiile mele nu va conving sa mergeti sa vedeti Idiomatic, atunci sa va traduc in termeni mai precisi, ca sa va edificati in privinta amplorii acestui proiect:

Alaturi de Teatrul din Craiova, la realizarea acestui spectacol participa Teatrul din Liege, INCESA Craiova, Centrul de Inovare MULTITEL si compania Transquinquennal din Bruxelles.

Nu va lasati pe tanjala ca urmare a aparentei generozitati in reprezentatii: miercuri, 16 mai 2018, ora 19:00; 17 mai 2018, ora 19:00; vineri, 18 mai 2018, ora 17:00; sambata, 19 mai 2018, ora 17:00.

Dupa aceea, Idiomatic va peregrina prin Europa, incepand cu Norvegia si nu se stie cand se va intoarce in orasul in care s-a aprins pentru prima data scanteia acestei idei inedite.

In sublimul film al lui Jim Jarmusch, Ghost Dog: The Way of the Samurai, unele cele mai frumoase scene sunt cele in care personajul eponim, interpretat de Forest Whitaker, interactioneaza cu singurul sau prieten, un vanzator de inghetata.

Unul vorbeste in engleza, celalalt in franceza. Cu toate acestea, exista intre ei o osmoza care transcende barierele lingvistice.

Am o banuiala ca Idiomatic va transforma acea superba metafora a comuniunii umane intr-o realitate.

Eurovisionul lui 2018

Danemarca

Eurovisionul lui 2018 a inceput cu niste semne rele: doua melodii autohtone frumoase, doua voci exceptionale, avand ca rezultat neagra presimtire ca o mare parte din melodiile din concurs o sa mi se para, prin comparatie, mai nasoale. Fapt care s-a si intamplat, de altfel. Iata impresiile despre fiecare in parte:

Ucraina – Accente emo-vampirice, dar tipul e prea agitat pentru unul care de-abia a iesit din cripta; n-am mai vazut pian in flacari pe undeva, candva?

Spania – un duet cum s-au mai vazut nenumarate la Eurovision, dar interpretat cu o expresivitate rar intalnita; culmea, ea are un decolteu generos, insa te atrage mai mult figura-i iluminata de zambet superb.

Slovenia – Hip Hop feminim cu ceva ce se vrea a fi atitudine; patriotismul lingvistic ex-iugoslav n-a murit, e bine mersi.

Lituania – Miss Eurovision protapita in mijlocul scenei; sentiment maxim.

Austria – Austriac negru (ia de-aci, Hitler!); melodie cu influente gospel, adica nu rea, dar care nu straluceste nici pe departe prin originalitate.

Estonia – niste dinti exagerat de frumosi, o voce in stil Cezat Ouatu, dar mai la locul ei, avand in vedere sexul interpretei; spectacolul vizual este magnific, iar melodia in italiana il acompaniaza in mod inaltator.

Estonia

Norvegia – Fostul castigator de Eurovision Alexander Rybak are ambitia sa-l egaleze pe Johnny Logan; vizual, spectacolul il pastiseaza pe al unui alt castigator, Mans Zelmerlow, iar Alexutzu, dragule, daca il imiti pe Bruno Mars si aduci din nou vioara, nu prea vad cum poti sa ai pretentii.

Portugalia – Portughezii fac doar ce stiu ei bine sa faca si le-a adus titlul anul trecut; de data aceasta in duet si cu o asezonare mai moderna, insa ulciorul nu merge de doua ori la apa.

Marea Britanie – Melodie tipica de Eurovision prin tematica, voce sau scenografie; ar fi trecut neobservata, daca n-ar fi fost incidentul cu individul care a patruns pe scena.

Serbia – Nenea cu barba si instrument traditional face toti banii; in rest, patriotism mistic balcanic.

Germania – Ed Sheeran teuton si nedus de mult la frizer; daca va plac clonele, e in regula.

Albania – Costumatie interesanta in fata, dubioasa in spate, de parca ar fi fost implicat si Botezatu pe-acolo; o voce polivalenta, care poate duce notele in diverse directii, insa melodia este uitabila.

Franta – Cica melodie e bine cotata la pariuri; tipa are acea voce frantuzeasca menita sa te unga pe suflet, insa tipul canta la chitara cu entuziasmul unui lautar care e la a treia nunta in aceeasi seara; nu poti sa castigi Eurovisionul cand rostesti „merci” de 100000000000 de ori, poate doar sa faci reclama la ciocalatelele alea delicioase.

Moldova

Cehia – Acest scolar ceh este echidistant: fura in egala masura de la Bruna Mars si Ed Sheeran, normal ca melodia suna bine, iar trompeta chiar senzational; coregrafia e de nota zece plus.

Danemarca – Vikingii nu mai prada pe coastele Europei, se limiteaza acum la a incerca sa fure voturi cu o melodie care mizeaza exclusiv pe patetismul barbilor interpretului si ortacilor sai.

Australia – visu-mi de a vedea Eurovisionul castigat de o tara de la antipozi se amana.

Finlanda – Il mai stiti pe Mr. T? Asta e nepoata-sa, dar nu ma intrebati cum de e alba; inca o melodie in dulcele stil clasic cu care Eurovisionul ne rasfata de ani buni; nazistele cu miscari lascive mi-au adus aminte ca trebuie sa fac cumva rost de Iron Sky 2: The Coming Race.

Bulgaria – Multiculturalism si multivocalism bulgaresc; ea are un costum de personaj malefic dintr-un film SF de categorie B spre C.

Moldova – In sfarsit, ceva manelistic! Cum de fac fratii nostri de peste Prut ca au niste puneri in scena senzationale de cativa ani incoace? Poate pentru ca nici nu le trece prin cap sa castige, ci doar sa se distreze.

Suedia – Ca sa nu ramana pe dinafara, Justin Timberlake si Justin Bieber se lasa si ei copiati de un suedez care nu doreste sa fie vazut prea mult, din decenta, probabil.

Ungaria – Linkin Park in maghiara; copiatul ia proportii legendare la editia asta de Eurovision.

Cipru

Israel – Mizanscena e delicios de kitschoasa, iar interpreta e condamnata la o auto-bascalie care strica orice aer proaspat ar fi putut emana in comparatie cu furaciunile anterioare.

Olanda – Dupa un inceput western, melodie devine rapid o versiune inferioara e Bon Jovi; care e faza cu negrii care danseaza de parca ar fi posedati, o sa iasa cumva Get Out 2?

Irlanda – O melodie cuminte din punct de vedere muzica, dar povestea spusa de cei doi dansatori e fix pentru adeptii Coalitiei pentru Familia Traditionala.

Cipru – Ce intrare! Ce picioare! O Beyonce mai filiforma care canta o melodie manelistica, dar slabuta (jocul de cuvinte e neintentionat), chiar si pentru gustul meu.

Italia – Italienii ne ajuta sa trecem la faza urmatoare printr-o melodie care nu te solicita deloc intelectual, desi se bazeaza cu platitudini socio-politice inserate computerizat.

Ca un facut, bataia ce mare a fost intre silueta si gabarit si a castigat Israel, iar interpreta cea rubiconda a tinut mortis sa precizeze: See you next year in Jerusalem!

Editia din 2019 a Eurovisionului va fi una periculoasa.

Israel

Eurovision 2018 pe Twitter

Twitter-ul a fost resuscitat de Donald Trump, insa momentul cand atinge zenitul este in noaptea Eurovisionului, iar 2018 n-a facut exceptie, asa ca iata inca o editie de colectie de poante adunate de peste aceasta retea sociala, sa aveti ce face pana imi redactez mazgaliturile proprii din timpul concursului:

Nobody cares how deep the lyrics of your ballad are. We wanna see lit shit. We want Russian grandmas baking cookies on stage, we want gays, we want strippers. That’s what Eurovision is REALLY about.

If Ireland doesn’t give us 12 points, they can fuck off thinking they’ll get any sort of Customs arrangement. (un englez)

I love how memeable Eurovision is.

Hello to all our friends in Europe. Please vote for Ireland. We’re not in World Cup this year and we could really do with a win.

If by some fluke Britain were ever to win and we had to find someone dull to do this interval music while votes are counted, it’d be Ed Cocking Sheeran wouldn’t it?

This interval section of Eurovision is the exact feeling of sitting in a club at 1 AM, wishing you were at home while all your wasted mates dance to shit music.

So 50% of the Eurovision vote comes from you on the phone, 50% from each country’s panel and the other 50% from Putin.

I hope that microphone thief is given the maximum penalty, which I presume is being forced to listen to Lithuania’s song on loop for eternity.

You don’t know cringe until you watch Eurovision presenters attempt comedy.

I hate this time in the Eurovision. Waiting for the voting. It’s like the time between getting the „we need to talk” text, and being told why you’re such a shitbag who needs to be dumped.

GDPR must have peaked. My husband just asked: “Wait, isn’t this Eurovision vote a massive data collection of phone numbers?!”. Yes, yes it is. (Bravo, Gabi!)

Cyprus is absolutely the girl who starts drama on a night out and ends up crying in the Uber home about how everyone is just jealous of her.

Next year we should send a Brexiteer and let them sit there as Europe shout WE’VE HAD ENOUGH OF YOU at them for 40 minutes.

Three things are certain in life – death, taxes and Greece and Cyprus giving each other 12 points.

Russia making their intentions clear with Moldova after sending them 12 points. I’d be afraid.

Can I enter Eurovision 2019 with a „Free Palestine” ballad?

I bloody love Eurovision with unbridled joy, not least because it reminds me the world makes no sense and it’s important to know that.

Nestemate in timpul Festivalului Shakespeare 2018

Festivalul Shakespeare din 2018 s-a incheiat, iar acum am demarat numaratoarea inversa pana la cel din 2020 (Doamna Prim-Ministru, sunteti pe receptie?). Pana atunci am rezerve consistente de amintiri minunate, iar pe cateva dintre ele le astern aici, cu mentiunea ca sunt doar cele pe care le-a plasmuit o anamneza spontana, asadar lista nu e decat un crampei din fericirea pe care am trait-o in aceasta perioada:

Nestemata cu trei fatete din Povestile Africane ale lui Shakespeare, adica cele trei magnifice si tulburatoare monologuri feminine.

Ingenioasa miscare scenica din Masura pentru masura.

Reverberatiile teatrului No si Kabuki in Furtuna japoneza.

Horatiu Malaele interpretand cutremuratorul monolog lui Shylock, pe care l-am mai intalnit declamat de Al Pacino sau invocat amar in Pianistul lui Roman Polanski.

Teatrul de Vara din Parcul Romanescu, plin ochi la Mult zgomot pentru nimic.

Amenintarea furtunii la Furtuna franco-italiana.

Tridimensionalitatea geniala din Ace si opiu.

Lectie de salsa din Povestile africane ale lui Shakespeare.

Bucuria de a-i vedea de aproape pe Dana Bartzer și Dan Creimerman, cu melodiile carora am crescut.

Vocea lui Constantin Codrescu (Ghita din La moara cu noroc, ecranizarea din 1955) ca Doge al Venetiei in Shylock.

Topaitul spiritelor din Furtuna japoneza.

Dezinvoltura interpretarilor din Masura pentru masura.

Poantele cu tenis din Othello Remix.

Poantele din Othello Remix.

OTHELLO REMIX!

Mladioasa voce narativa a lui George Mihaita (Morgan de Freeman de Romania ii voi spune de-acum incolo) in Shylock.

Placerea de a constata ca Noptile Ateniene ale celor de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova nu au fost cu nimic mai prejos nici chiar decat cele mai titrate spectacole din cadrul Festivalului.

Asemanarea intamplatoare (sau nu?) cu Putin a lui Angelo din Masura pentru masura.

Securistii agramati din Mult zgomot pentru nimic.

Reprosul amical pe care i l-am adresat personal lui Grigore Lese, referitor la exigenta sa din timpul emisiunii Vedeta populara.

Magia executata surprinzator de bine in Furtuna franco-italiana.

Posturile inumane ale actorilor din Furtuna japoneza.

Antrenamentul de bokken pe care l-am facut alaturi de Fernando Yamamoto, participant la Festival.

Jean Cocteau ca divinitate hindusa in Ace si opiu.

Cele 5 (cinci!) ore pe care l-am petrecut concentrat la Povestile Africane ale lui Shakespeare.

Stridiile care au cazut din cer la Furtuna franco-italiana.

Desavarsirea cromatica si vizuala din Ace si opiu.

Impartasirea tuturor celor de mai sus cu mama, tata, Anda, Dana, Daniel, Sanda si multi altii.

Ne vedem la Festivalul Shakespeare 2020!

Fotografiile au fost realizate de Florin Chirea.

Politicianului ii sade bine sa fie prietenos

De-a lungul timpului, mi-am exprimat firave pareri despre monumente ale culturi universale, precum Etica nicomahica, Republica, Baghavad-Gita sau Edda.

In fata acestor lucrari de o valoare inestimabila, cartulia intitulata Mic manual de campanie electorala de Quintus Tullius Cicero ar parea insignifianta, insa o lectura atenta, care mai are si avantajul ca nu ia prea mult, dezvaluie argumente pentru a o plasa in ilustra lista de mai sus.

In primul rand merita clarificat aspectul referitor la numele autorului: Quintus Tullius Cicero nu este acel extraordinar orator si scriitor de care a auzit si o persoana cu inclinatii umaniste modeste, ci fratele sau, care ii adreseaza niste sfaturi despre modul de a-si desfasura campania electorala pentru consulat, magistratura suprema din timpul Republicii Romane.

Daca sunteti politician sau aspirati sa deveniti, acest mic manual va va impresiona prin structurarea logica a tipurilor de alegatori sau „stakeholders”, sfatul esential fiind sa nu pregetati a lingusi pe toata lumea, chiar si pe contracandidati, daca e cazul.

Daca va repugna lumea politicienilor, volumasul (volumelul, volumicul, cum vreti) va va edifica in privinta suspiciunii pe care trebuie sa o resimtiti fata de prietenia efervescenta care apare din partea aspirantilor la functii publice in perioade electorale, pe langa faptul ca va veti amuza rememorand evenimente mai recente (precum baile de multime ale lui Traian Basescu), avand drept catalizator pagini scrise acum doua mii de ani.

Din punct de vedere stilistic, ne se ofera si un bonus: aceasta editie, excelent ingrijita de Alexandru N. Cizek, include si cateva scrisori ale lui Marcus Tullius Cicero, adica marele orator in persoana, avand aceeasi tematica, fapt care ne permite sa facem o comparatie intre modul de redactare precis, dar sec al fratelui sau si cel spumos si ironic al celui pe care posteritatea l-a pus pe acelasi plan cu un Caesar sau Octavian.

Fiind o editie bilingva, romano-latina, avem si ocazia sa constatam cat se aseamana, dar si difera cele doua limbi, mama ilustra si fiica oropsita, dar darza, care a vietuit inconjurata de o mare slava intr-o alta parte a Europei.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru niste indicatii valoaroase, in caz ca imi da Aghiuta ghes sa ma bag in politica.

Economie la energie pentru o planeta mai vie

N-a fost nevoie de prea multa reflectie pentru a adera la initiativa Comisiei Europene, care poarta numele autoexplicativ Economie la energie.

De indata ce am aflat de o astfel de campanie am rememorat nenumaratele ocazii cand am stins eu insumi becurile din alte camere decat cea in care ne aflam. Nimic special, va pregatiti sa ziceti, insa nu ma aflam la mine acasa, ci la diversi cunoscuti sau prieteni.

Unii m-au privit cu acea intelegere binevoitoare pe care o acordam celor care au o doaga in plus/minus, altii s-au simtit iritati, dar binecrescuti fiind, nu au facut decat sa-mi arunce priviri piezise. Nimeni nu a contestat, insa, validitatea si utilitatea demersului meu.

Unul dintre motivele de mandrie ale familiei noastre este ca am avut dintotdeauna un singur televizor si am reusit sa nu ne strangulam reciproc, in conditiile in care gusturile ne variaza de la Primera Division la Mezzo. Economie la energie facem astfel din oficiu, insa mai e de mentionat ca, in fiecare seara, scosul din priza al acestui aparat care livreaza iluzia informarii este unul dintre ritualurile obligatorii, aproape pe acelasi plan cu spalatul pe dinti.

Nici vorba ca televizorul sa mearga degeaba cand nu e nimeni in camera sau privitorul da o raita pana la frigider.

Acelasi ritual include si rooter-ul de wireless, pe care il vaduvesc de sursele de energie cu o obstinatie exasperanta pentru oaspetii nostri ocazionali; fiul unei verisoare, care manevra smartphone-ul chiar si cand infigea furculita in spaghetti, a uzat de tot arsenalul sau de persuasiune si tot n-a reusit sa ma induplece sa ii acord privilegiul sa navigheze pe Internet in tura de noapte.

De curand am cumparat o masina de spalat noua, iar pretul nu mi s-a mai parut asa piperat cand mi-a cazut privirea pe performantele ei in materie de economie la energie.

Daca vi se pare ciudat ca nu amintesc nimic despre aerul conditionat, este pentru ca nu avem si nici nu-i ducem lipsa.

O metoda pur personala de a economisi energia este aceea ca nu folosesc fierul de calcat foarte des; mi se mai intampla sa pun pe mine o camasa scoasa aleatoriu din garderoba, cu speranta ca pliurile dobandite in dulap vor disparea de la sine. De mentionat ca elementele feminine din familia mea detesta aceasta practica.

Ca simplu cetatean, v-am prezentat simple metode prin care face subsemnatul economie la energie, insa, daca vreti idei mai dezvoltate si mai argumentate si sunteti din Mioveni sau Craiova, puteti participa la caravana campaniei propuse de Comisia Europeana, in perioada 3-6 mai, respectiv 9-13 mai 2018.

In final, va invit sa priviti imaginea de mai jos; vedeti pelicula aceea albastra care invaluie Pamantul?

Fara ea n-ar exista viata pe aceasta Planeta, asa ca avem o datorie fiecare dintre noi, de la vladica la opinca, de a o proteja.

Cetatean in Europolis

Pentru ca suntem in Anul Centenarului, dar si pentru ca a trecut mai bine de o decada de cand Romania este membra a Uniunii Europene, nu ar strica sa vedem in sarbatoarea Unirii si contributia altor grupuri etnice la aceasta civilizatie simpatica, dar enervanta din spatiul carpato-danubiano-pontic.

Europolis de Jean Bart mi-a oferit o perspectiva captivanta asupra cosmopolitismului din orasele de la gurile Dunarii, iar cartea Mariannei Koromila, Pe urmele lui Odiseu, a picat ca o excelenta completare.

Autoarea, pasionata de promovarea culturii elene, urmareste traiectoria si evolutia comunitatile grecesti din zona Pontului, atat la nivel colectiv, cat si individual, prin prisma vietii extraordinare a lui Iancu Danielopol.

Nu exagerez cu nimic cand spun extraordinara: protagonistul s-a nascut intr-o zona majoritar greaca din Imperiul Otoman, a studiat in copilarie la Constantinopol, a ajuns si prin Rusia, de unde a a fost nevoit sa plece dupa ce s-a imputit treaba cu sovieticii, a salasuit mult timp si prin Romania, a prins vremuri bune si nebune, ajungand chiar sef de cofetarie in perioada comunista, desi anterior ar fi putut fi catalogat drept bogatas, si si-a petrecut ultimii ani ai vietii in Grecia postbelica, nu foarte prietenoasa cu refugiatii. In tot acest rastimp a facut bani din te miri ce, a deschis si inchis nenumarate afaceri, iar la amurgul existentei a devenit un agricultor priceput.

Nu stiu cum vedeti voi situatia, dar cred ca un exemplar uman inzestrat cu asemenea abilitati de supravietuire l-ar fi incantat si pe Darwin, asa ca imi mentin epitetul „extraordinar”.

Ca tehnica narativa, Marianna Koromila uzeaza de o alternanta zoom in/ zoom out: pagini de prezentare a tabloului socio-politic de la nivel foarte macro, pentru ca apoi sa i se dea din nou cuvantul lui Danielopol si povestii sale la persoana I.

Undeva la mijlocul cartii exista si cateva fotografii, peste care am trecut initial cu nonsalanta. Pana la final, insa, ajunsesem sa simt o asa conexiunea cu peregrinarile si avatarurile protagonistului, incat m-am intors la ele, ca sa imi desavarsesc mental filmul acestei extraordinare (repetitie premeditata) vieti.

Se simte din partea autoarei o usoara tendinta de preamarire a unor calitati ale grecilor – simtul de explorare si cel mercantilo-antreprenorial (pe care nu le poate contesta nimeni, ce-i drept), pe care le echilibreaza mentionand si o oarecare naivitate a acestor comunitati in relatia cu factorii politici din tarile de adoptie.

Ca o concluzie, dragi romani, va place sau nu ideea, cine suntem si ce facem nu e rodul doar al dacilor liberi neromanizati (asa cum propun teoriile cele mai prapastioase), ci suntem un melanj mai subtil, la care au contribuit, printre altii, si grecii, aceiasi de care trebuie sa te temi, chiar si cand aduc daruri.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca mi-a expus o viata cum n-au avut multi.