Sezonul toamnă-iarna va înregistra o sesiune de alegeri locale în Romania, unele prezidențiale în SUA urmărite de toată planeta, precum și încă o rundă mioritică, de data aceasta parlamentară, așa că vă propun un patrulater de filme bune care au ca subiect politica, pentru imunizare împotriva iluziilor (în cazul votanților) sau deprindere de vreun truc sau două (în cazul candidaților sau echipelor lor).
Primary Colors – poveste modificată pe ici, pe colo, a campaniei primare care l-a condus pe Bill Clinton către candidatura la Casa Albă, văzută prin prisma unui tânăr naiv și idealist, care înghite treptat hapul amar al contactului cu mizeria politicii. În rolul principal, mieros și charismatic, John Travolta are una dintre cele mai bune prestații ale carierei, iar regia e a unui profesionist al lucrului cu actorii (Mike Nichols), care fac o treabă excelentă, cu mențiuni pentru Larry Hagman (J.R. din Dallas!) și Kathy Bates. Dintre toate filmele prezentate aici, pe acesta l-am văzut cel mai demult, așa că unele detalii s-au mai estompat, însă există o scenă atât de sugestivă spre final, încât nu o voi uita niciodată. Dacă ai aspirații de politician, uită-te în oglindă și răspunde-ți: Sunt în stare de așa ceva?
In the Loop – o satiră dezastruos de comică despre un subiect altminteri de plâns – mașinațiunile de o parte și de alta a Atlanticului, menite a obține aprobarea forurilor internaționale și a opiniei publice pentru o invazie într-o țară din Orientul Mijlociu (aluzie străvezie la foarte realul și tragicul război din Irak), precum și încercările unor funcționari și politicieni cu un dram de conștiința de a o opri. Toate personajele sunt caricaturale, toate au replici la care te prăpădești de râs, însă, din distribuția care include câteva nume cunoscute (și care mi-au trezit nostalgii), e imposibil să nu-l remarci pe Peter Ciapaldi, în rolul combinatorului de culise, cu o spurcăciune a vocabularului irezistibilă (din cele 135 de utilizări ale cuvântului ”fuck”, 86 îi aparțin) și cu niște referințe literare delicioase. De remarcat că insignifianța geopolitică a britanicilor e tratată la fel de onest precum ipocrizia americanilor.
The Ghost Writer – rămânem în Albion, cu un thriller de atmosferă, mai degrabă decât de acțiune, realizat cu mână sigură de Roman Polanski, despre un jurnalist specializat în biografii, care acceptă să îl asiste pe un fost prim-ministru în scrierea (sau rescrierea) memoriilor. Când acestuia din urmă îi cade cerul în cap și e pus sub acuzare pentru crime împotriva umanității (ceea ce mulți i-ar dori modelului din viața reală, Tony Blair), protagonistul începe să descopere amănunte compromițătoare și periculoase (pentru el) din trecutul premierului și al apropiaților. Deși nu se întrebuințează prea mult în rolul principal, Ewan McGregor e mulțumitor în rolul celui care pornește după bani și sfârșește prin a căuta adevărul; Pierce Brosnan, pe care mulți nu și-l amintesc decât din postura schematică și emblematică de James Bond, face uz de ținuta-i impozantă, dar lasă loc și de nuanțele necesare suspansului. Un moment emoționant este mărturia unui bătrân pe care toți îl cred senil, dar care poate nu e așa. Cel care îl joacă nu este nimeni altul decât Eli Wallach (Urâtul din nemuritoarea peliculă a lui Sergio Leone), într-una dintre ultimele sale apariții pe marele ecran.
The Ides of March – o versiune mai întunecată, mai adusă la zi și un pic mai teatrală, curat regizată de George Clooney, care confirma astfel abilitățile din Good Night, and Good Luck, a tramei narative din Primary Colors, adică a cvasi-neprihănitului care descoperă că un cuțit în spate de la apropiați e regulă în politichie, nu excepție (titlul e o cheie în sine). Ryan Gosling e în nota lui obișnuită de placiditate, care uneori îi servește (vezi Blade Runner 2049), alteori nu, însă Clooney, ca și Brosnan mai sus, dă bine ca figură publică, iar Philip Seymour Hoffman, Paul Giamatti sau Marisa Tomei au compoziții care întregesc o dramă sugestivă și intensă. Un aspect care se desprinde la o vizionare lucidă este că un candidat care vrea într-adevăr să câștige o cursă electorală are nevoie de o echipă profesionistă de consultanți și învârtitori de mesaje (traducere pruteniană a lui ”spin doctor”), bineînțeles, dacă reușește să găsească unii de încredere.
P.S. Pentru că e vorba despre politică, sper că nu vă așteptați să mă țin de cuvânt și să vă prezint doar patru filme, așa cum indică titlul.
Iată încă unul, pentru că merită:
Indagine su un cittadino al di sopra di ogni sospetto – o parabolă derutantă, când ești în mijlocul ei, dar foarte elocventă privită de departe, despre puterea care nu te lasă, chiar când vrei tu să o lași. Regia lui Elio Petri (care semnează și scenariul împreună cu Ugo Pirro) este voit halucinantă, iar interpretarea lui Gian Maria Volontè este ca un monument care se clădește și se năruie în același timp. Cu așa creații, să nu ne mirăm că Italia are cele mai multe Oscaruri pentru cel mai bun film străin.
