Am fost gurmand connaisseur si mi-a placut (5)

degustare2

Toamna se culeg strugurii, insa eu am mers mai in profunzime cu acest proces si am participat la inca o editie a evenimentului Branzeturi cum se … cuVin, organizat la 13 septembrie de Asociatia Bloggerilor Olteni si DictionarCulinar.ro in primitoarea incinta a Restaurantului Epoca, unde am savurat vinuri oferite de Vinarte si branzeturi de la Delaco.

A fost un festin a la Lucullus desfasurat pe repede inainte. In orice alte conditii, as fi fost un pic contrariat de viteza desfasurarii evenimentelor, insa acum am avut ocazia sa-l cunosc pe Avram Laurentiu Achim, presedintele Federatiei Romane a Sommelier-ilor; alert, debordand de energie si informatii, ne-a condus cu precizia si autoritatea unui profesor universitar prin cele sapte soiuri de vin (cele sase supuse votului si bonusul devastator de delicios de la final) si, pentru prima data in multi ani, mi-a parut rau ca am ramas cu apucaturi proaste din facultate si nu mi-am luat niciun fel de notite.

degustare1

Unde mai pui ca l-a suplinit in ce priveste explicatiile gastronomice si pe Alin Santimbrean, care nu ni s-a alaturat decat spre final, dar care si-a pus din nou amprenta asupra papilelor noastre gustative, gasind exact combinatiile senzoriale menite sa completeze intruparile licorii lui Bachus care ni se serveau.

Poate cea mai importanta informatie/deprindere pe care am extras-o din expozeele lui Avram Laurentiu Achim (caruia ii puteti degusta formidabila expertiza pe www.savorhd.tv) a fost „al treilea nas”; obisnuit fiind doar cu „doua nasuri”, am constatat cu bucuria celui nu foarte rasfatat de abilitati gustative, ca dupa a treia agitare a paharului, am inceput sa deslusesc si sa traiesc acele metafore sinestezice care pana atunci imi pareau inaccesibile.

degustare3

Multi nu stiu pe cine sa aleaga la scrutinul decembrie, insa acum, in septembrie, eu, unul, am stiut clar ce votez – combinatia Camembert – Ile de France si Cuvee d’excellence – Riesling italian.

Camembert-ul, o branza emblematica a Frantei, a aparut spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, produsa fiind, se pare, de Marie Harel, sotia unui fermier din Normandia, sub indrumarea unui preot originar din regiunea Brie. Fabricata din lapte de vaca si cu o textura moale si cremoasa, Camembert se leaga in mintea mea de ceasurile curgande ale lui Salvador Dali si exact aceasta a fost senzatia pe care am simtit-o, de alunecare molatica, deloc grabita, care iti da timp sa ii patrunzi toate tainele.

Vinul Cuvee d’excellence – Riesling Italian a intregit desfatarea gustativa cu gustul sau acid, dar discret, care nu-mi lasa cavitatea bucala sa dormiteze, mangaita fiind de Camembert, ci o mai ciupea cand si cand pentru a conferi o nota de placere suplimentara. Nu stiu daca oi avea stramosi de neam mare, insa am o banuiala ca acest vin m-a atras si pentru ca fost innobilat in barrique-uri franceze, unde a fost lasat la maturat timp de 3 luni.

degustare6

Ca exercitiu de sinteza, pot spune ca:

La Camembert – Ile de France am simtit: curgere.

La Cuvee d’excellence – Riesling Italian am simtit: ciupitura.

La combinatia lor am simtit: masaj.

Si ca am adus vorba de alegeri, sa tot fii cetateanul turmentat, daca ai parte de asemenea evenimente.

degustare5

 

 

Porcosenii spuse cu har

djuvaraN-are sens sa ma lansez in vreun panegiric la adresa lui Neagu Djuvara, cand ai trait 100 de ani prin toate colturile mapamondului, ai scris o sumedenie de lucrari, ai citit de mii de ori mai multe  si te invita lumea sa apari la televizor, nu prea mai e nevoie de laudatori.

Asa ca m-am gandit sa-i celebrez centenarul in cel mai placut mod cu putinta, atat pentru el, cat si pentru mine: citindu-i una dintre cartile de stiinte umaniste, intitulata ispititor Amintiri si povesti mai deocheate.

Numele volumului e ilustrativ pentru ce contine, insa, chiar si cu mentalul montat pentru asa ceva, tot am savurat ineditul istorisirilor lui Neagu Djuvara.

Autorul a fost un norocos: s-a nascut intr-o familie de soi intr-o perioada cand clasele sociale erau suficient de stratificate sa conteze pana unde poate accede un invidid, asa ca n-a suferit lipsuri si privatiuni extreme si n-a pornit stramb in viata; pe de alta parte, nici n-a fost vreun pui de nabab, asa ca n-a ajuns vreo lichea de bani gata si s-a tinut cu sarg de invatatura.

Am extras aceste concluzii din paginile in care Neagu Djuvara ne prezinta genealogiile si tipologiile celor care i-au marcat copilaria, mai putin spumoase decat cele veritabil deocheate, dar in care  exceleaza prin precizie si, mai ales, prin memorie.

Evident, atractia maxima o constituie acele patanii relatate fara perdea, dar invaluite intr-un abur de savoare emanat de harul de povestitor al istoricului cu varsta seculara. Nu dezvalui nimic, insa ii asigur pe toti curiosii ca, oricat de multe poante porcoase degusta de pe Internet, nu vor fi nicidecum dezamagiti de acestea.

N-ajunge nimeni la suta de ani doar cu nasul cufundat in carti, asta e clar!

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru accesul la o latura mai putin pudibonda a uluitoarei memorii a lui Neagu Djuvara.

 

 

Stop abuzului de alcool!

conferinta-de-presa

Un eveniment pe care l-am ratat, dar despre care nu voi rata ocazia sa il impartasesc si altora, a avut loc ieri, 22 septembrie 2016, cand Asociatia Evolve, in parteneriat cu Asociatia Bloggerilor Olteni a anuntat lansarea proiectului „Stop abuzului de alcool”, castigatorul in judetul Dolj al programului de responsabilitate sociala „Heineken pentru comunitati”, editia 2016.

Proiectul vizeaza activitati de informare si constientizare in randul a 350 de elevi din localitati doljene (Craiova, Breasta, Bucovat, Malu Mare, Sadova, Cerat si Lipovu), un element inedit si binevenit fiind dezvoltarea unei aplicatii de mobil ce va permite construirea unei harti cu locurile unde se vinde alcool minorilor.

Motivatia care sta in spatele proiectului e situatia deloc placuta in care se situeaza judetul Dolj, care inregistreaza un consum de alcool aproape dublu fata de media pe tara (conform unor studii INSE, GfK sau Telefonul Copilului), cu efecte nefaste asupra dezvoltarii minorilor, dar si asupra unor familii intregi sau asupra comunitatii.

heineken-pentru-comunitati

 

 

Non-fictiuni pe care le-am citit (14)

Lungi sau scurte, cartile nu-mi dau pace:

non_fictiuni_1_parfit

Reasons and Persons – as minti, daca as spune ca am citit lucrarea lui Derek Parfit din scoarta-n scoarta; abstractizarea crunta pe care autorul o aplica unor chestiuni altminteri foarte umane de etica sau identitate imi provoca zvacniri de tample dupa doar cateva paragrafe lecturate. Ca sa-mi apar reputatie de cititor serios, o sa va spun ca n-ai cum sa te concentrezi si sa te cufunzi intr-o carte in care cuvantul „teorie” apare cam de cinci ori pe pagina. Ce am apreciat si digerat au fost nenumaratele dileme si variatii ale acestora, pe care Parfit le-a construit ca sa-si deruleze silogismele, precum si o concluzie imbucuratoare: se pot gasi argumente logice pentru o atitudine indeobste considerata paguboasa – altruismul.

non-fictiuni2_unthetered

The Unthetered Soul – incercari de a aplica precepte ale budismului in viata contemporana am mai vazut, asa ca demersul lui Michael A. Singer nu m-a dat pe spate a priori. Am remarcat, insa, ca autorul merge si  mai mult in esenta si nu transplanteaza pur si simplu practici si ritualuri, precum am avut parte la Pema Chodron; Singer indeamna la o reflectie ghidata, intr-un stil vag socratic si ne arata drumul spre interior, indemnandu-ne sa privim spre cele mai intinse limite ale exteriorului, spatiul cosmic. Nimic nemaipomenit, totusi, pana la capitolul despre moarte. Aici, aerul de psiholog care te ajuta sa iti gasesti singur calea lasa locul unei francheti incantatoare si demne de luat in seama: avem o durata limitata pe pamantul asta, ce-am face daca ar fi si mai scurta decat credem?

non-fictiuni3_stupidity

The Basic Laws of Human Stupidity – Initial, nici nu voiam sa descriu minusculul volum de Carlo M. Cipolla drept „carte”, dar, odata ajuns (rapid) la finalul expozeului sau asupra imbecililor (termenul folosit in traducerea in romana), simt ca am trecut printr-o experienta intelectuala completa si atat de inteligent construita, incat poate poate sta fara complexe de inferioritate alaturi de tomuri gigantice de orice fel. Cele cinci legi enuntate de italian pentru a descrie sintetiza fenomenul prostiei n-ar avea nici pe jumatate acelasi impact, daca n-ar fi insotite de o demonstratie de tip cartezian, o veritabila capodopera de simplitate si eficienta ilustrativa. Poate fi se pare ca exagerez, dar ia puneti mana pe aceasta carte (o gasiti la prietenii de la Libris aici), ca parca vad ca si completati anexele. Concluzia acestor 60 de pagini de clarviziune pura mi-a adus aminte de ce spunea Napoleon Bonaparte: intre un hot si un prost, il prefer pe hot, deoarece hotia are limite, pe cand prostia, nu.

Non-fictiuni pe care le-am citit

Non-fictiuni pe care le-am citit (2)

Non-fictiuni pe care le-am citit (3)

Non-fictiuni pe care le-am citit (4)

Non-fictiuni pe care le-am citit (5)

Non-fictiuni pe care le-am citit (6)

Non-fictiuni pe care le-am citit (7)

Non-fictiuni pe care le-am citit (8)

Non-fictiune pe care le-am citit (9)

Non-fictiuni pe care le-am citit (10)

Non-fictiuni pe care le-am citit (11)

Non-fictiuni pe care le-am citit (12)

Non-fictiuni pe care le-am citit (13)

 

Rezistenta intelectualului inofensiv

zweig_rugLectura unei carti de istorie de Stefan Zweig este un deliciu in sine.

Mult timp, in scolile romanesti, aceasta materie a dobandit o reputatie foarte proasta, datorita unui prof-zbir/ profa-scorpie, care te obliga sa inveti date si batalii si persoane despre care chiar nu te intereseaza.

Sub condeiul lui Zweig, insa, istoria devine o poveste palpitanta, narata cu formulari inspirate si insiruita astfel incat sa aiba macar un sens logic, daca nu o morala, chiar si pentru episoade, altminteri nu foarte spectaculoase si fara zanganit de sabii, precum cel din cartea de stiinte umaniste intitulata Lupta din jurul unui rug: Castellio impotriva lui Calvin.

Tot din istoria predata in rit clasic mi-aduc aminte ca reiesea ca acei lideri religiosi, precum Martin Luther sau Jean Calvin, care s-au ridicat impotriva papalitatii si au edificat Reforma religioasa, erau un fel de personaje pozitive in lupta cu tirania unui edificiu corupt pana in maduva oaselor

Calvin creionat de Zweig este departe de acest profil. Fara a-i nega meritele de organizator si abilitatea politica, este descris precum un dictator atat de feroce, incat liderii nord-coreeni ar avea de invatat cateva trucuri de la el. Desi actioneaza sub auspiciile muzei Clio, scriitorul austriac nu adera intru totul la dictonul calauzitor „sine ira et studio” – e angajat afectiv, da verdicte asupra caracterelor si nu se sfieste sa fie partizan.

Retorica sa subiectiva e foarte convingatoare: te incrancenezi impotriva lui Calvin si te pomenesti exultand cand Castellio ii da peste nas si ii demasca public ipocrizia si cruzimea. Atat de mare este abilitatea lui Zweig de a-ti trezi stari de spirit, incat dimensiunea actiunii acestui onest, dar marunt intelectual pare mai importanta decat a fost.

Si, totusi, ecoul revoltei sale e inaltator, desi realitatea imediata a fost trista (Castellio a murit in exil, sarac si impovarat de calomnii, iar Calvin si-a continuat nestingherit contructia oprimanta). Simplul fapt ca, in urma cu sute de ani, deja existau oameni care preferau sa se puna in pericol, decat sa lase abuzurile sa treaca nepedepsite, sau macar nesemnalate, demonstreaza ca, pe langa multe betesuguri, exista in natura umana o farama de divinitate.

Istoria poate sa deprime sau sa dea speranta.

Depinde de cine o scrie.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o incursiune intr-un episod minor, dar inaltator al istoriei.

Natura ca arta (7)

Multumita bestialei mele surori, am vizitat niste locuri superbe, care mi-au oferit atatea plasmuiri inedite, incat va fi nevoie de doua serii pentru a le infatisa pe toate. Iata-le pe primele:

Cortex

Cortex

 

Kebab pentru vegani

Kebab pentru vegani

 

The Rolling Stones

The Rolling Stones

 

Inceputul lumii inversat (cautati-l pe Courbet)

Inceputul lumii inversat (cautati-l pe Courbet)

 

Camuflaj

Camuflaj

 

Stilul doric

Stilul doric

 

Churchill

Churchill

Prea acid sa placa

ace in the hole1Ace in the Hole are toate ingredientele sa placa: un regizor-scenarist de clasa – Billy Wilder, un actor principal de acelasi calibru – Kirk Douglas si o idee plina de oportunitati:

Un reporter avid de notorietate, dar cazut in dizgratie din cauza caracterului conflictual si manipulator (fapt pe care il deducem rapid) ajunge intr-un orasel de provincie, unde pare a nu se intampla nimic care sa-i satisfaca ambitiile editoriale. Un banal accident – un cautator de artefacte antice ramane blocat intr-o pestera – ii ofera prilejul mult ravnit, fapt pentru care face ce ii sta in puteri sa intarzie operatiunea de salvare (nu foarte dificila, in esenta).

Circul mediatic care ia amploare il depaseste pana si pe initiatorul sau si infatiseaza, cu tuse grotesti, o panoplie ampla de tare omenesti si societale, de la slabiciunea celor care au dreptate si nu isi pastreaza convingerile la stupizenia unor cetateni mediocri, de la coruptia autoritatilor la mercantilismul si lipsa de deontologie profesionala a jurnalistilor.

ace in the hole2

Pare ca Billy Wilder sporeste nivelul concentratiei umorului sau specific acid cu peste doua duzini de procente, rezultand un spectacol aproape morbid, care iti omoara zambetele initiale si le inlocuieste cu o senzatie neplacuta, aceea de a te forta sa receptezi chestiuni neplacute si, mai grav, familiare.

Si tocmai pentru ca Billy Wilder este un cineast deosebit, calitatea executiei diatribei sale sporeste disconfortul.

Nu e de mirare ca Ace in the Hole nu a placut contemporanilor sai si nu prea are darul de a placea nici astazi, cand e la moda sa acuzi dezumanizarea mass-media.

ace in the hole3

Ii ramane, insa, meritul, de a demonstra o continuitate a cusururilor umane (filmul e facut in 1951, acum suntem in 2016) si de a ne obliga la concluzia ca a lupta pentru o lume mai buna inseamna, printre altele, a lupta pentru o lume mai blindata psihologic impotriva manipularii.

ace in the hole4

Cum s-a construit acoperisul lumii

o_istorie_a_tibetuluiTibetul este un loc catre care tanjesc multi carora li se pare nesuferita lumea moderna si despiritualizata. Pare a fi imbibat de energii imateriale si practici misterioase, care repun fiinta umana in contact cu ea insasi.

Experienta m-a invatat, totusi, sa imi trag un pic rasuflarea cand simt ca ma copleseste entuziasmul si sa privesc lucrurile cu mai multa luciditate. In privinta acestui colt al lumii, m-a ajutat enorm cartea de stiinte umaniste intitulata O istorie a Tibetului.

Subiectul reiese clar din titlu, insa continutul a fost surprinzator, recunosc. Parcursul cronologic al acestui popor si al acestei civilizatii este departe de a fi o lunga meditatie. Dimpotriva, tibetanii de demult erau mai belicosi decat ne-am imagina si au avut chiar tupeul si puterea sa ocupe capitala imperiului chinez la un moment dat. Apoi, dupa adoptarea budismului, diferendele religioase nu s-au solutionat intotdeauna cu vorba buna, iar anumite manastiri adaposteau mii de calugari care nu plecau nici pana la stupa din colt fara vreo arma la ei.

Autorul Sam van Schaik stapaneste cu un condei sigur o complicata urzeala de evenimente si explicatii culturale. Cand spun „complicata”, luati termenul in cea mai dura forma a sa – nu m-au doborat lecturi solicitante, precum Conversatie la catedrala de Mario Vargas Llosa, insa aici am renuntat la un moment dat sa mai tin minte numele tututor personajelor mentionate si m-am lasat purtat de valul naratiunii istorice, insa aceasta lipsa de angajament mnemotehnic m-a ajutat sa imi fac o imagine de ansamblu precisa asupra ce si cum s-a intamplat pe acoperisul lumii.

Dintre multele aspecte care mi s-au relevat, mentionez unul care vizeaza o creatie populara indragita: in filmul Seven year in Tibet, ocuparea regiunii de catre comunistii chinezi este redata simplist, cu generali arogantii pasind fara mila peste o mandala confectionata cu migala de niste preoti pasnici. In realitate, asimilarea Tibetului s-a petrecut treptat, comunistii au dat dovada de dibacie in a-i atrage pe tibetani, de la marii lama la oamenii simpli, fara a lipsi, insa, abuzurile si injonctiunile in autonomia pe care le-o promisesera.

Dupa o lectura care a spulberat cateva mituri, intrebarea ar fi:

Ai mai merge in Tibet?

Iar raspunsul ar fi un da ferm si informat.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca mi-au prezentat cum s-a facut istoria acoperisului lumii, tigla cu tigla.