Ultimele scaparari estivale mi-au relevat niste imagini superbe, generoase cu asocierile:
Rhapsody in Blue
Electorat captiv
Trei culori cunosc pe lume
Umbre si viata
Covor. Bicolor. Uimitor
Pitulat
De la Aristotel la Parajanov
Goarne
Nu cred ca exagerez cand spune ca, dintre toate cinematografiile lumii, este una dintre cele care pot concura oricand Hollywood-ul, daca nu la cantitate, atunci sigura la calitate. Akira Kurosawa, Kenji Mizoguchi, Masaki Kobayashi sau Yasujiro Ozu sunt nume pe care le pot invoca oricand drept argumente.
Ce au in comun marii cineasti amintiti mai sus este faptul ca realizarile lor, desi cunoscute si dezbatute pe tot mapamondul, pastreaza un sambure de spirit nipon, greu, daca nu chiar inaccesibil, privitorului de pe alte meleaguri. Este acea senzatie de a te bucura de o creatie, chiar daca nu o intelegi pe deplin, pe care o incerci si la proza lui Yasunari Kawabata.
Jigokumon (Poarta iadului), regizat de Teinosuke Kinugasa este inca un film japonez extraordinar care intareste sentinta din primul paragraf, insa se distinge printr-o claritate a tramei narative si a moralei care se poate extrage din aceasta, incat poate fi utilizat in scopuri educative in orice scoala din lume.
In Evul Mediu nipon, in timpul unei rebeliuni impotriva conducatorului de facto al tarii, insotitoarea unei persoane insemnate joaca rolul unei momeli si e salvata de la moarte de un samurai aprig care se inamoreaza de ea in asa hal, incat nu ii mai da pace, desi e maritata. Pasiunea lui devine maladiva si conduce la o tragedie, poate previzibila, insa desavarsit pusa in scena.
Jigokumon este fastuos, decorurile, costumele si coreografiile luptelor si evenimentelor festive compunand un spectacol vizual coplesitor, dar care mai are o calitate: nu pune in niciun moment in umbra drama care se acumuleaza.
Inteligenta scenariului rezida in faptul ca, desi e limpede ca vina cea mare ii revine samuraiului inrobit obsesiei (jucat cu o excelenta apasare luciferica de Isao Yamagata), factori agravanti sunt si slabiciunea ei (Machiko Kyo), dar si bunavointa vecina cu naivitatea a sotului (Kazuo Hasegawa), care nu vede suferinta din spatele cuminteniei consoartei. Sfasietor si superb este modul cum protagonista lasa sa razbata tumultul sufletesc prin costumatia opulenta si miscarea hieratica. Tot in cazul ei, se poate argumenta ca reactiile ii sunt influentate si de preceptele sociale care impuneau femeii nipone medievale supunere oarba fata de barbat.
In atentia facultatilor de psihologie sau a dirigintilor de liceu mai luminati:
Daca vreti filme bune care sa arate ce distructive sunt unele comportamente, care degenereaza in hartuire, chiar daca vizeaza afectiunea, nu va limitati doar la Fatal Attraction.
Aveti o alternativa mai subtila in Jigokumon.
Daca tot v-am atras atentia cu aceste imagini, profit de ocazie sa va recomand si o triada de carti esentiale despre aceasta civilizatie careia ii datoram mai multe decat credem:
Indro Montanelli, Storia dei Greci;
André Bonnard, Civilisation grecque;
Edith Hamilton, The Greek Way.
Diferite ca stil, dar unite in profunzimea, eruditie si originalitate a interpretarii.
Si acum imaginile:
O mica incursiune in istoria unora dintre casele de patrimoniu ale Craiovei (facilitata de prietenii de la MonumenteOltenia.ro, la care va indemn sa apelati pentru actiuni similare) si frunzarirea superbului album de caricaturi ale lui N.S. Petrescu-Gaina (despre care v-am pomenit aici) mi-au starnit apetitul pentru istoria de langa mine, adica aceea a regiunii istorice in care locuiesc – Oltenia.
Volumul Mari olteni, redactat de Alex Mihai Stonescu, a venit la fix pentru a-mi ostoi aceasta curiozitatea.
Si aproape a reusit.
La final va voi spune de ce a imprimat aceasta nuanta.
Cartea (pe care am primit-o prin bunavointa celor de la libmag.ro) prezinta o galerie de personalitati care isi au obarsia in Oltenia, dar care s-au remarcat la nivel national sau chiar mondial.
Evident, nu lipsesc nume precum Constantin Brancusi, Petrache Poenaru sau Constantin Radulescu-Motru, dar si altele care, marturisesc, nu imi erau foarte familiare, cum ar fi Sabba Stefanescu (ilustru geolog si palentontolog), Ioan Gheorghe Bibicescu (Guvernator al Bancii Nationale) sau Otton Sachelarie (comandant de marca in timpul Razboiului de Independenta).
Stilul de care uzeaza Alex Mihai Stoenescu este unul care nu face excese laudative, este documentat, dar cu unele tuse de consideratii personale, care dau savoare lecturii. Impresionanta este dorinta sa de scotoci genealogia fiecarei personalitati cat mai in strafunduri, efort care releva o atentie pentru detalii greu sesizabile, in surse deloc accesibile.
Modul de editare a volumului, cu pagina scrisa desfasurata pe doua coloane, ii confera un aer sobru, de lucrare omagiala.
Spuneam ca Mari olteni mi-a satisfacut curiozitatea, dar nu pe deplin. Cum ar putea, cand mai sunt atatea si atatea persoane remarcabile care isi au originea sau au cunoscut consacrarea in acest taram special al Olteniei?
Jean Negulescu, Elena Farago, Eustatiu Stoenescu sau Nicolae Romanescu sunt doar cateva nume.
Sper ca Mari Olteni este doar prima lucrare dintr-o serie care trebuie sa devina la fel de ampla precum Encyclopaedia Britannica.
Spre deosebire de o mare parte a mapamondului, relatia mea cu George R. R. Martin a fost una pasagera: am citit A Game of Thrones, nu m-a atras si l-am parasit fara regrete.
Intamplarea a facut sa imi sara in ochi un titlu Furtuna pe Windhaven – care il are ca autor, dar nu singur, ci in tandem cu Lisa Tuttle, asa ca am decis sa ii acord din nou atentia, mai ales ca romanul are un motto incantator:
Odata ce ai gustat zborul,
pe pamant vei pasi cu privirea
mereu intoarsa spre cer,
caci acolo sus ai fost
si intr-acolo tanjesti a te intoarce.
(Leonardo da Vinci)
Aceasta este ideea in jurul careia se contruieste intreaga actiune a cartii: pe planeta Windhaven, mai acoperita de ape decat pamantul, cu un uscat faramitat in diverse insule, o categorie aparte de locuitori au invatat sa zboare cu ajutorul unor aripi care beneficiaza de respct cvasi-religios.
Aceasta casta a zburatorilor este ereditara, insa o tanara pe nume Maris, descendata din categoria denumita simpatic, dar derogatoriu, inradacinati, indrazneste sa spere si incearca sa patrunda in randul acestora.
Cartea este structurata in trei parti, corespunzand unor perioade diverse din viata protagonistei, cu provocarile varstei si ale unei lumi in care traditia este pusa sub semnul intrebarii si intra in conflict cu aspiratiile, uneori agresive, ale reformatorilor.
Fara a avea un ritm fulminant, Furtuna pe Windhaven mentine interesul treaz prin inteligenta situatiilor prezentate si prin personajele bine reliefate. Harta de la inceputul romanului, o simpla imagine initial, se materializeaza pe masura ce inaintezi cu lectura site familiarizezi cu intregul cadru cultural si geopolitic conturat de cei doi autori.
Iar daca politica si psihologia nu reusesc sa va prinda, atunci descrierile zborurilor o vor face cu siguranta. Va recomand sa acordati acelor pagini un supliment de atentie si sa incercati sa vizualizati cat mai in detaliu dinamica planarii si pericolele care survin. Va rezulta un spectacol mental grandios si ma mir ca Hollywood-ul nu l-a dibuit inca.
Am fost tentat de cateva ori, in special la inceput, sa incerc sa stabilesc unde a contribuit fiecare dintre autori, insa am renuntat, din doua motive:
In primul rand, as fi cazut prada unor prejudecati, cum ca el ar scrie pasajele lucide, iar ea pe cele emotionale. Poate ca asa e, sau poate ca nu si n-am vrut sa ma documentez, ca sa lamuresc distinctia.
In doilea rand, si cel mai important, Furtuna pe Windhaven este o carte buna, care reuseste sa se scuture de cordonul ombilical care o leaga de creatori si care se sustrage disectiei spontane.
Si asa isi implineste menirea de capatai.
Te face sa zbori.
Cu gandul.
P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca m-au ajutat sa parcurg vazduhul.
Enumeram la un moment dat toate evenimentele care capata traditie si care recomanda Craiova pentru o viitoare (si mai consistenta) candidatura la titlul de Capitala Culturala Europeana si am omis sa mentionez Craiova Jazz Festival, asa ca imi fac mea culpa si o sa ma spun ca nu mai e mult si incepe o noua editie.
Craiova Jazz Festival 2018 va avea loc de 12 pana pe 15 septembrie la Filarmonica „Oltenia” si ar cam fi cazul sa va rezervati serile, pentru ca in fiecare dintre acestea se anunta spectacole deosebite.
Pe 12 septembrie, iivom audia pe cei de la Nello Sanza Ensemble, condus de Nello Sanza, un trompetist care a colaborat cu insusi Ennio Morricone pentru The Hateful Eight sau cu Nicola Piovani pentru La vita e bella. Nu stiu despre voi, dar, pentru mine, ideea de a ma apropia asa mult de un Oscar este irezistibila.
Pe 13 septembrie, vom putea asculta o trupa numita Gianluca Littera Double Breath Quartet, din randul carei se va distinge un instrument micut, dar seducator – muzicuta.
Pe 14 septembrie, Flavio Boltro BBB Trio se va demonstra cum se poate realiza o fuziune jazz-rock-electronic.
In incheiere, pe 15 septembrie, are loc spectacolul Attansasi & Friends, sub bagheta dirijorului Walter Attanasi si cu participarea Orchestrei Simfonice si Coralei Academice a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova.
Pretul unui bilet este suficient de mic (30 de lei) incat sa faca impardonabila imaginea unui sali care nu e arhiplina.
Pentru copii incepe scoala, pentru adulti incepe scoala copiilor, insa, si pentru unii, si pentru altii, incepe Craiova Jazz Festival 2018, iar asta nu poate fi decat motiv de bucurie.
Daca pasii sau GPS-ul va poarta prin centrul Craiovei in perioada urmatoare, atunci musai sa faceti o vizita si la Muzeul de Arta, unde puteti vedea cele ce va voi prezenta mai jos.
La parter avem expozitia cu un titlu cam prea tautologic, Oglinzi oglindite, care se vrea a fi un duel artistic intre confratii din Oradea si cei din Bucuresti. Fiind arta moderna, emotia pur estetica nu este cea mai inalta virtute a acestei serii de lucrari, insa varietatea manifestarilor plastice mi-a trezit diverse asocieri, pe care vi se redau sub fiecare imagine, fara a va mentiona si titlul lor, provocandu-va sa mergeti voi insiva si sa le aflati.
Imaginea asta mi-a adus aminte ca si eu am fost fascinat de o ruina de tren, pe care am explorat-o in detaliu (puteti vedea rezultatele aici)
Nu stiu de ce, dar m-a trimis cu gandul la Inception.
Carpeta cu Rapirea din serai mi s-a cam jerpelit, dar pot sa o inlocuiesc linistit cu asta, iar textul e nepretuit.
Chintesenta actiunilor PSD-ului in momentul de fata.
Ma vad nevoit sa ma abat de la ce m-am angajat initial si sa va spun titlul: Rasarit de hamster in Berceni. Oricum l-ati lua, e stralucit.
La etaj avem o expozitie personala a lui Liviu Lazarescu, dintre ale carui lucrari mi-au atras atentia portretele unor personalitati ale culturii romane si universale, carora li se confera o aura supradimensionata metaforica, dar sugestiva pentru activitatea si trasaturile fiecaruia. Si aici va las pe voi sa ii identificati pe cei din imagini.
Inainte de a pleca, dupa ce, bineinteles, veti fi aruncat inca o privire catre capodoperele lui Constantin Brancusi, nu ezitati sa achizionati volumul Caricaturistul N. S. Petrescu-Gaina, editat de Paul Rezeanu. Are un pret modic (25 de lei), iar printre numeroasele caricaturi pe care le veti gasi in paginile sale sunt figuri marcante ale politicii si vietii publice din perioada ante- si interbelica.
In Anul Centenarului merita sa ne cunoastem si mai bine istoria, dar si sa ii coboram pe aceia care au contribuit la scrierea ei de pe piedestal, aducandu-i astfel mai aproape de noi.
Ion I.C. Bratianu si Titu Maiorescu
Inca o suita de imagini care demonstreaza ca in sufletul grec cerul are un loc aparte:
Nu, nu este un apel de a iesi la proteste, desi actuala guvernare este cea mai mizerabila dintre toate guvernarile mizerabile care s-au perindat la conducerea acestei tari si ne da motive cu fiecare zi ce trece.
Dimpotriva, este un indemn pasnic, sa mergem sa ne afundam in noianul de activitati care vor avea loc in cadrul proiectului Street Delivery Craiova pe Strada Popa Sapca, intre Galeria de Arta si Colegiul National „Carol I”, pe 7, 8 si 9 septembrie 2018.
Cand spun „noian” nu exagerez cu nimic, chiar acum stau si ma uit la programul intregului eveniment si habar nu am la ce activitati sa particip.
Sigur ma bag la un tur ghidat al cladirilor de patrimoniu de pe Calea Unirii, dar fir-ar.
Si piesele de teatru imi fac cu ochiul.
Instalatia aia interactiva de arhitctura ma face foarte curios.
Aveti programul mai jos, ca sa imi intelegeti dilemele decizionale.
Ne vedem in strada!
Citeam undeva, candva ca propensiunea grecilor spre filosofie si explorarea isi are originea in cerul de o claritate de safir sub care se nasc, traiesc si mor. Desi am invatat sa ma feresc de asemenea simplificarii ale cauzalitatii in istorie, imaginile de mai jos, precum si cele care vor urma, imi dovedesc cat de tentanta este aceasta teorie.
