Am asistat la o dezbatere pasionantă, care a pornit de la cartea Cimitirul trandafirilor a amicului Cristi Nedelcu, și care a avut drept subiect studierea dosarelor fostei Securități și notele informative care le conțineau.
S-a emis și opinia că este un subiect deja vetust, care nu mai interesează pe nimeni, pentru că generațiile se schimbă, iar cele actuale nu mai au o conexiune reală sau emoțională cu aceste documente care ar dezvălui laturi pe care n-am vrea să le descoperim despre natura umană a unor apropiați.
În cadrul discuției, Adrian Cioroianu a opinat că o șansă autentică a acestor dosare de a mai trezi interes este să devină materie primă pentru literatură, nu pentru un studiu istoric sec.
Este ce realizat Cristi Nedelcu în creația sa și de această convingere că un trecut uitat, minor, dar nu neimportant merită readus la viață a fost animată și Mariana Gorczyca în scrierea romanului-documentar Rubla, locul fără umbră.
În anii ’50 ai veacului trecut, după ce a prins ceva rădăcini, regimul comunist din România a urmat modelul Fratelui Mai Mare de la Răsărit și a procedat la a-și privi proprii locuitori ca pe niște dușmani.
Printre nefericiții care au intrat astfel în vizorul autorităților au fost cetățenii de etnii diferite de cea majoritară, precum germanii, turcii, sârbii sau refugiații din Basarabia și Bucovina pierdute nu cu mult timp în urmă.
Mulți dintre aceștia au fost nevoiți să își părăsească domiciliile și posesiunile și au fost duși cu forța în Bărăgan, în câmpia fierbinte care nu e un deșert, dar care nici cel mai primitor loc de pe meleagurile noastre nu e.
Cu o cercetare temeinică, dublată de vizite la fața locului, autoarea construiește o multitudine de voci și personaje care compun o comunitate născută ad-hoc, o lume construită artificial, ai cărei membri încearcă să supraviețuiască fizic și psihic în fața vitregiilor naturii și a unei ideologii totalitare brutale.
Se pot stabili paralele elocvente între Zuleiha deschide ochii a Guzelei Iahina, nu doar prin tematica deportării, dar și prin evoluția psihologică a personajelor, atât la nivel individual, cât și colectiv.
Despre veridicitatea cadrului creionat de Mariana Gorczyca a depus parțial mărturie însăși mama mea, care a copilărit exact în acel sat, ca fiica a milițianului, atât de bine integrat comunității, încât era chemat la toate manifestările tradiționale ale diverselor grupuri etnice din localitate.
Tot ea mi-a relatat despre berbecul Ghiță, care se ținea scai de bunicul, dar asta e o altă poveste.
Însă Mariana Gorczyca este scriitoare și are ambiții corespunzătoare. Cartea sa nu este doar o docudramă impecabilă faptic, ci propune și artificii ale fictivului.
Unul dintre personaje este un alter ego al lui Eric Arthur Blair, cunoscut îndeobște sub numele de George Orwell, care își înregistrează percepțiile asupra vieții într-un astfel de sistem concentraționar, rezultând o versiune alternativă a universului distopic din 1984.
Am citit mai multe cărți ale lui lui Orwell și mărturisesc că ipostaza sa din Rubla, locul fără umbră nu e atât de caustică și întunecată pe cât am ajuns a o cunoaște.
Însă aceasta nu este o problemă reală, pentru că acest Eric Arthur Blair este bine integrat narațiunii.
Și tot din latura poetică a Marianei Gorczyca rezultă o metaforă înălțătoare, încă un argument al asemănării dintre lucrarea sa și Zuleiha deschide ochii.
Totul pornește de la titlul cărții. Inițial, staul Rubla este un loc fără umbră, un loc neprimitor, unde nu te poți adăposti de soare, unde ești dezgolit și lipsit de protecție.
Treptat, prin muncă și solidaritate, viața înflorește în Rubla, apar copacii și apare și umbra.
Aceasta este lecția universală pe care ne-o facilitează Mariana Gorczyca.
A face umbră pământului nu este doar un proverb.
Este o datorie umană.
P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru un crâmpei din ce a fost și n-ar trebui să uităm, pentru că e o părticică din noi, așa cum e cazul meu.