Soare, vin si natura la Avincis

Scris de Iulian in De prin satul planetar 0 Comentarii

Acum o saptamana, prin bunavointa guvernului, care a mai dat o zi libera, si a celor de la Avincis, am trait o experienta campeneasca imbelsugata si reconfortanta.

Sositi pe domeniul Dobrusa cand soarele mangaia perpendicular pamantul, am fost intampinati cu un pahar de vin racoros (cum altfel?), iar privirea-mi curioasa a fost nevoita sa descrie un cerc pentru a cuprinde intregul peisaj, pe care l-am explorat in trei feluri.

Organizat, condusi de catre personalul documentat si amabil al domeniului, care ne-a oferit explicatii ample, dar accesibile, despre procesul tehnologic al obtinerii vinului, cu mici detalii care m-au convins a nu stiu cata oara, ca, daca vrem sa extindem aria semantica a cuvantului „arta”, oenologia e printre primele care isi face loc in cadrul ei. Tot cu aceasta ocazie, am aflat si cateva detalii de ordin arhitectonic, asupra carora voi reveni mai jos, pentru ca m-au incantat si mi-au dat speranta.

Alaturi de colegii de breasla blogger-istica m-am implicat activ intr-un amplu proiect fotografic, cu accente umoristice, si care a presupus mult contact cu solul.

De unul singur, m-am aventurat pe parcelele viticole (rog gazdele de la Avincis sa nu se alarmeze, am urmat doar carari inofensive) si m-am lasat invaluit de o liniste imaculata in unele momente, intrerupta din loc in loc de bazaiturile unor bondari hiperactivi.

Pe colina inverzita se remarca doua cladiri, diferite structural, fiecare intregind aparte farmecul domeniului. Conacul Dobrusa a fost restaurat cu grija si este intretinut cu migala, iar stilul neo-brancovenesc face o legatura indivizibila cu un trecut in care nu era pretuit doar functionalul, ci si esteticul.

De cealalta parte, crama propriu-zisa dovedeste o asa intelepciune a viziunii arhecturale, cum rar mi-a mai fost dat sa vad pe meleagurile mioritice, fiind conceputa in asa fel, incat sa se integreze reliefului si sa nu fie ca o excrescenta nenaturala, ci ca o prelungire a dealului pe care se gaseste. Iar pantele inverzite de pe cele doua parti sunt sursa de idei nastrusnice, fotografice, dar nu numai.

Si, pentru a da Cezarului ce-i al Cezarului, nu pot sa nu povestesc si despre vinul care m-a cucerit si alaturi de care m-am intors acasa: Domnul de Roua in Rosu. Sub acest nume pitoresc in sine se ascunde un cupaj de Cabernet Sauvignon (50%), Merlot (35%) si pretentiosul Pinot Noir (15%), care, spre deosebire de efectul pe care alte vinuri rosii l-au avut asupra cavitatii mele bucale, acesta n-a mai zabovit acele cateva secunde pentru a se face simtit, ci a actionat instantaneu cu un buchet incantator.

Multumesc colegului de la Comentarii barboase pentru imagini.

 

 

Talentul Balcanilor se aduna in Banie

Scris de Iulian in Teatru 0 Comentarii

Daca v-am prins oftand ca Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova va lua obisnuita pauza de vara, atunci am o stire care sigur va va descreti fruntile:

In perioada 28 iunie – 1 iulie 2017, aici va avea loc evenimentul intitulat Theater Networking Talents, adica un festival care se adreseaza tinerilor regizori de teatru, absolventi in anul universitar 2017 sau care se afla in ultimul an de studiu, din Romania, Bulgaria sau Serbia. Participantii vor comparea in fata juriului si a publicului cu o productie de licenta sau disertatie, realizata in cadrul universitatilor de provenienta sau in parteneriat cu o institutie de spectacol.

Prietenii de la teatru mi-au pus la dispozitie cea mai buna metoda sa va conving ca e un eveniment de neratat – lista spectacolelor care vor avea loc. Asadar, iata pentru ce e nevoie sa va faceti loc in program:

– Anna, de Teodora Marceta, dupa Lev Tolstoi, regia Ivana Janosev – Academia de Arte din Novi Sad (Serbia);

– Edmond, de David Mamet, regia Andrei Dinu – UBB Cluj (Romania), in colaborare cu Teatrul Municipal Baia Mare;

– Ei, si, dupa Eugen Ionescu, regia Andreea Ciocirlan, scenografia Florentina Burcea – UNATC Bucuresti (Romania);

– Eling si Kjell Bjarne, de Ingvar Ambjarnsen, regia David Alic – Academia de Arte din Novia Sad (Serbia);

– Film, de Annie Baker, regia Serban-Marius Fleancu, scenografia Madalina Sandu – UNATC Bucuresti (Romania);

– Hotel Europa, de Goran Stefanovski, regia Andrei Raicu, scenografia Mihaela Popescu si Livia Visanescu – UAT Targu-Mures in cadrul 9G la Teatrul National din Bucuresti (Romania);

– Krmeci kas, regia Milja Mazarak – Universitatea de Arte din Belgrad (Serbia);

– Niciodata n-am fost la Bagdad, de Abel Neves, regia Pasca Teofil – UBB in colaborare cu Teatrul Municipal „Aurelia Manea” din Turda (Romania);

– Sandros, de Katalin Thuroczy, regia Cristi Avram – Universitatea Nationala de Arte „George Enescu” din Iasi, in colaborare cu Teatrul National „Vasile Alecsandri” din Iasi (Romania);

– Three, dupa Walter Skykes, regia Elitsa Yovcheva, scenografia Alexandra Yotkovska – Academia Nationala de Teatru si Film din Sofia (Bulgaria).

De ce zambiti asa larg? Am facut eu vreo gluma?

Natura ca arta (18)

Scris de Iulian in Intre vizual si conceptual 0 Comentarii

Iata si cea de-a doua serie de imagini surprinse in timpul unei calatorii care a devenit un vis neimplinit:

Hieroglifa

 

Pelerinaj

 

Nod muntenesc

 

Capra crapa piatra

 

Mater dolorosa

 

Ingeri decoland

 

Zebra e neagra cu dungi albe sau invers?

 

Un prieten neasteptat

 

Nu da vrabia din mana pe…

 

Stati asa! Exista o explicatie!

Mici crime de vara

Scris de Iulian in Carti 0 Comentarii

Desi se codeste prin ploi periodice, vara se instaleaza treptat, iar obiceiurile de lectura merita o mica deviere catre experiente mai facile, care, in cazul meu, se materializeaza in romane de suspans, care nu sunt nici prea-prea, nici foarte-foarte din punct de vedere intelectual.

Calitatea este intotdeauna o cerinta, iar cartea de beletristica scrisa de Andrea Camilleri si intitulata Forma apei a indeplinit-o, oferindu-mi chiar si un bonus.

Actiunea incepe, asa cum se cuvine, cu o crima misterioasa si tulburatoare prin pozitia sociala si influenta victimei. Decesul cu pricina il introduce in scena pe inca un membru marcant din clubul lui Marlowe, Poirot, Maigret et comp.

Comisarul Montalbano nu depaseste limitele unei creatii din aceasta zona a literaturii, insa e suficient de bine conturat si de simpatic, in ciuda omenestii scaderi masculin-italiene referitoare la femei, incat sa fii de partea lui in toate interactiunile pe care le are in derularea anchetei.

Fauna umana pe care o descoperim astfel are caracterul ingrosat la care ne-am astepta de la orice fictiune de tip noir beletristic, cu politicieni verosi si concupiscenti, dame nimfomane sau proxeneti plini de aur pe degete, urechi si alte orificii.

Desi suspansul nu devine insuportabil in niciun moment, se pastreaza totusi constant pe tot cuprinsul cartii, ceea ce accelereaza traseul lectorului spre deznodamant.

Concluzie de roman: si la ei, ca la noi.

Acel bonus despre care va vorbeam este cadrul geografic in care are loc actiunea: Sicilia. O insula scaldata de soare, cu peisaje de coasta mirific sculptate de apa si populata de oameni aprigi atat la manie, cat si in amor.

Asa ca, daca v-o lovi norocu’ sa cititi Forma apei tolaniti pe un sezlong, pe o plaja din Cefalu, o sa aveti parte si de un deliciu metatextual, pe langa cel senzorial.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o pauza de suspans luminoasa, in ciuda tenebrelor pe care le prezinta.

 

Natura ca arta (17)

Scris de Iulian in Intre vizual si conceptual 0 Comentarii

O calatorie frumoasa, intrerupta de caracterul implacabil al naturii, mi-a prilejuit capturarea unui numar impresionant de frumuseti inedite, pe care le voi imparti in doua serii; aceasta este prima dintre ele:

Stiloul

 

Strimf

 

Impenetrabil

 

M-am pomenit cu ele in fata*

 

Rapunzel

 

Ascensiune spiralata

 

Sfarma-Piatra

 

Imbratisare mascata

 

Politica

 

Tipatul

*Titlul nu are nimic metaforic, chiar asa s-a intamplat.

 

Incurcate sunt caile adevarului

Scris de Iulian in Filme 0 Comentarii

Filmele americane ne-au proiectat o asa imagine asupra activitatii politiei, incat in momentul cand ajungi sa interactionezi cu organele legii din viata reala, esti crunt dezamagit, cum i s-a intamplat subsemnatului in cateva randuri de-a lungul existentei sale de pana acum.

Detective Story, o pelicula realizata in 1951(!), o perioada in care productiile erau oricum, numai fidele lumii materiale nu, reuseste performanta de a reda o atmosfera de viata politieneasca, daca nu reala, atunci macar autentica.

Interactiunile cu micii gainari, deoarece acestia sunt clientii fideli ai politiei, nu marii corupti, tracasantele operatiuni functionaresti si dramele personale care ii influenteaza in a fi maleabili sau neinduplecati sunt comprimate cu indemanarea-i obisnuita catre William Wyler, care nici macar nu are nevoie de decoruri somptuoase sau uluitoare curse de care pentru a-si demonstra abilitatea de a asambla o poveste consistenta.

O reusita perpetua a acestui mare regizor a fost ca a stors prestatii deosebite de la interpretii sai, iar Detective Story nu se abate de la aceasta linie.

De-a lungul carierei sale, Kirk Douglas a avut roluri mai mari, dar indraznesc sa spun ca nu avut niciunul mai adecvat ca acesta. Energia sa leonina si usor luciferica este intrebuintata la maxim in personajul unui om al legii dedicat, dar care se dezvaluie ca fiind ros de traume trecute si condamnat la o inflexibilitate dezumanizanta.

Exista un moment antologic, in care Douglas rosteste cel mai scrasnit „I love you” pe care l-am auzit vreodata. Nu stiu de ce, dar simt ca ma infior mai mult cand ma gandesc la acesta, decat la figura sa tumefiata din Champion.

Sotie pe ecran ii este eleganta Eleanor Parker, ce pare, initial, o simpla prezenta menita sa feminizeze decorativ o poveste preponderent masculina. Drama ce se adanceste, insa, ii da prilejul sa etaleze niste trairi de o superba diversitate si ambiguitate. O actrita mare, ce merita redescoperita, dincolo de rolul schematic, dar, ce-i drept, memorabil, din The Sound of Music.

Din tot restul distributiei, excelenta fara exceptie, Lee Grant intruchipeaza un personaj care ar fi putut foarte bine sa lipseasca, fara a aduce vreo atingere substantei filmului. Insa rolul sau de femeiusca nu prea bogata cu duhul, pe care a impins-o Aghiuta sa fure o geanta, serveste, precum bufonii lui Shakespeare, la a detensiona tragedia, la a sadi un dram de ridicol intr-o poveste grava si de a ne readuce aminte ca toti suntem muritori si ca toti facem prostii.

Unde mai pui ca tentativele ei de flirta cu unul sau cu altul sunt savuroase.

Detective Story ne spune un mare adevar si anume ca adevarul insusi este mai complicat decat ni se pare.

 

Un artist prin vocea altuia

Scris de Iulian in Teatru 0 Comentarii

Incerc sa nu pierd nicio ocazie de a intra in contact sau de a ma expune la monumente imateriale ale trecutului, iar pe data de 26 mai 2017, la ora 17:00, la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova, mi se ofera inca o una pe care ma voi face luntre si punte sa nu o ratez.

Tristele si Ponticele lui Ovidiu, aceste elegii ale pribegiei si instrainarii care, paradoxal, au pus spatiul nostru geografic pe hartile antichitatii, vor prinde glas prin intermediul vocii lui Emil Boroghina.

Artistul caruia ii datoram „Festivalul Shakespeare” ne mai face un cadou, imprumutandu-si timbrul vocal aparte unor versuri care au o varsta de aproape milenii, dupa ce a daruit acest recital si spectatorilor din Chisinau, anul acesta, pe 22 martie.

Numai gandul ca voi fi purtat in acea lume indepartata temporal, dar apropiata fizic, imi starneste dorinta de a reciti un roman deosebit, pe care il recomand fara sovaiala, in ciuda controversei care il invaluie pe autor: Dumnezeu s-a nascut in exil de Vintila Horia.

Sa ne cunoastem potentialii lideri

Scris de Iulian in Carti 0 Comentarii

Trecut-au vremurile cand Statele Unite ale Americii erau farul calauzitor al omenirii si impuneau modele culturale si politice irezistibile si incontestabile. Lumea devine multipolara si destule state puternice cauta sa demonstreze ca modul lor de viata si de organizare este mai cu mot.

China este, bineinteles, printre acestea si, daca e sa ne uitam la banetul de care dispun, n-ar trebui sa ne miram ca multe tari mai sarace privesc catre aceasta inedita si surprinzator de eficienta combinatie de autoritarism si capitalism ca la o alternativa viabila la democratia de rit trans-atlantic.

Ajungand cu expozeul in acest ma vad nevoit sa recurg inca o data la gluma facuta de Steve Martin acum ceva ani, la incheierea ceremoniei de la Oscar pe care a prezentat-o:

La final, as vrea sa ii multumesc lui Steven Spielberg. Nu strica niciodata.

Urmand acelasi rationament, am hotarat sa imi desavarsesc cunostintele despre civilizatie milenara a Imperiului de Mijloc prin intermediul unei carti enciclopedice intitulate Cele saptezeci de minuni ale Chinei, editata de Jonathan Fenby.

Daca istoria si cultura Chinei vor deveni materie obligatorie in scoli, sper macar ca aceasta lucrare sa fie manualul, pentru ca este atat de bine realizata, incat le-ar starni interesul pana si celor mai delasatori elevi.

Spuneti-mi un subiect care va intereseaza: arta? filosofia? artele martiale? monumentele arhitectonice? praful de pusca?

Oricare ar fi, sunt sanse mari sa le gasiti povestite si explicate in aceasta carte, intr-un mod sintetic, ce-i drept, dar elocvent si precis, iar echilibru informatie-concizie este intregit de ilustratiile de o calitate exceptionala.

Foarte interesante sunt perspectivele trecut vs. prezent, referitoare la mari orase precum Beijing sau Shanghai. Alternand imaginile de atunci si de acum, m-am pomenit reflectand asupra cursului sinuos si imprevizibil pe care il urmeaza o societate si supunandu-ma unei interogatii care ma viziteaza periodic de atunci:

Oare ce ne rezerva viitorul?

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru un superb si amplu ghid despre potentialii noastri lideri.

Aceleasi garduri, aceleasi drame

Scris de Iulian in Filme 0 Comentarii

Nu e greu sa vezi asemanari intre recentul Fences si o pelicula care a precedat-o cu aproape o jumatate de secol, I Never Sang for My Father.

Ambele au la baza piese de teatru, astfel ca dialogul e principala sursa de expresie, ambele au in centru un personaj impozant, dar care alieneaza prin lipsa de empatie si apetitul pentru dominatie si ambele exceleaza la capitolul interpretari.

Spre deosebire, insa, de filmul lui Denzel Washington, cel regizat de Gilbert Gates nu este structurat in jurul unui singur personaj central, ci penduleaza intre cei doi protagonisti.

Fiecare dintre actori are aportul sau la un conflict dureros, cu valente universale: influenta parintilor defecti asupra copiilor si zbaterea acestora intre datorie si nazuinta spre o viata proprie.

Melvyn Douglas este magnific, chiar si in momentele cand este detestabil. Aceeasi copilarie nefericita ca a protagonistului din Fences l-a calit, dar l-a si impietrit, iar gloria obtinuta la un moment dat ca persoana publica este apusa acum. Acest actor deosebit, care a stralucit in perioade succesive si diverse ale Hollywood-ului (sa nu uitam ca in 1939 o facea pe Greta Garbo sa rada!) ne serveste farame de trauma si maretie cu un dozaj controlat pana la cea din urma grimasa, indemandu-ne astfel sa recompunem mental o viata greu de judecat.

De cealalta parte, Gene Hackman intruchipeaza o fragilitate psihica surprinzatoare, stiind ce galerie impresionanta de personaje dure si cinice a jucat de-a lungul carierei (va mai amintiti de seriful din Unforgiven?). Si pe el il nuanteaza scenariul, care este o ampla suita de dezvaluiri subtil structurate, astfel ca simpatia fata de ipostaza sa de dominat se nuanteaza treptat.

Dincolo de prilejurile de a-si manifesta calitatile pe care le ofera actorilor, materialul dramaturgic transpus in I Never Sang for My Father nu obliga la o concluzie partinitoare: m-a impresionat un personaj, m-am solidarizat virtual cu celalalt, dar tristetea din final a avut limpezimea unui lac in rarele momente cand nu adie nici macar o boare de vant.

Parinti imperfecti, copii imperfecti, o samsara care tine de cand lumea si se va sfarsi odata cu lumea.

 

 

 

Mai exista spatiu privat?

Scris de Iulian in Teatru 0 Comentarii

Acum ceva timp va spuneam despre un proiect international de toata frumusetea, intitulat Plurality of Privacy in Five Minute Plays, la care Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova a participat cu o bucata dramaturgica pe atat de scurta, pe atat de percutanta in emotiile pe care le infatiseaza si pe care le declanseaza.

Piesa Spatiu privat, care are premiera joi, 18 mai 2017, de la ora 17:00, la sala „I.D. Sirbu”, reuneste toate contributiile din acest proiect intr-un spectacol regizat de Richard St. Peter (S.U.A.), cu o scenografie de Lia Dogaru si in interpretarea actorilor Mirela Cioaba, Anca Dinu, Gina Calinoiu, Ioana-Florentina Manciu, Valentin Mihali, Catalin Miculeasa si Theodora Balan.

E greu sa scrii o piesa de teatru, dar mi se pare o provocare suplimentara sa fii limitat la o durata si un spatiu care lui Cehov nu i-ar fi ajuns nici macar sa descrie o livada cu visini, asa ca simt nevoia sa ii mentionez pe toti creatorii de dramaturgie minimala implicati, inclusiv tara de provenienta, pentru a sublinia unitatea omenirii in fata unui pericol comun: atentatul asupra vietii private.

Supraveghere statala de Marioan Hosseini (Suedia)

Esentialul este invizibil pentru ochi de Simona Hamer (Slovenia)

Sanctuar interior de Rebecca Gilman (S.U.A.)

Goliti-va buzunarele de David Greig (Marea Britanie)

Proiect Deburkanizare de Rachida Lamrabet (Belgia)

Calitate, incredere de Csaba Szekely (Ungaria)

Hotmigrants de Paco Bezerra (Spania)

Adevarul si numai adevarul de Mihaela Michailov (Romania).