Tot strainii sunt solutia

Keith-Hitchins__The-Identity-of-Romania-130Orice fel de carte scrisa de un strain despre Romania ma fascineaza; poate sunt si eu atins de acelasi morb al desconsiderarii, specific romanilor, dar nu pot sa nu ma simt incantat ca istoria noastra a suscitat interes si altora decat celor nascuti si crescuti pe plaiuri mioritice.

Pe Keith Hitchins il stiam din facultate ca autor al unor sinteze solide despre istoria moderna a neamului nostru, bazate, insa, pe alte lucrari ale unor romani, ceea ce nu contribuia prea mult la originalitate. Dar The Identity of Romania mi s-a parut inca din titlu un demers altfel.

Identitatea romanilor ca popor e o necunoscuta intr-o ecuatie pe care nici n-as sti s-o formulez, daramite s-o rezolv. Ca specialist si strain de orice subiectivism cu care bastinasii Romaniei se nasc (subiectivism manifestat fie spre autodesconsiderare, fie spre autopreamarire), Hitchins isi alege inspirat elementele acestei ecuatii. O parte a cartii trateaza problematica identitatii nationale a romanilor din Transilvania pana la Unirea din 1918, iar cealalta viziuni ale ganditorilor interbelici gen Lucian Blaga, Emil Cioran sau Virgil Madgearu.

Placerea pe care o aminteam mai sus, de a vedea straini preocupati de istoria noastra, s-a transformat intr-o adevarata voluptate pe masura ce am descoperit profunzimea cu care istoricul american a patruns in meandrele gandirii si activitatii unor personalitati despre care, spre rusinea mea, nici nu ma preocupasem prea mult pana acum, tributar fiind ideii ca istoria e facuta de oameni de actiune si mai putin de cei aplecati spre reflectie. Cartea lui Hitchins m-a atins astfel pe doua paliere: romanismul si multele lui fatete si atitudinea fata de ganditori, ca actori cel putin la fel de importanti ai evolutiei lumii precum generalii sau oamenii de stat.

Volumul este scrisa dens si elevat pentru ca si subiectele abordate sunt dense si elevate, asa ca e recomandabila o sesiune de lectura sa se limiteze la doar unul dintre capitolele cartii. Daca ar fi sa aleg pe acela care mi-a placut cel mai mult, cel despre Andrei Saguna s-ar distinge cu siguranta. Motivul e ca acest nume pe care l-am aflat de-abia cand dadeam la facultate si trebuia sa memorez ad literam lectii intregi s-a materializat, a capatat o forma si o personalitatea in mintea mea. Am facut filme despre Mihai Viteazul si despre Stefan cel Mare, de ce n-am face si despre Andrei Saguna? A fost un tip foarte interesant, idealist, dar si pragmatic, pe care l-ar putea juca foarte bine un actor de renume international, socotind ca, de data aceasta, autoritatile romane nu o sa mai refuze parteneriatul cu Hollywood-ul, ca pe vremea lui Nea Nicu.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca m-au convins ca noi, romanii, avem nevoie de cineva din exterior sa ne mai lumineze la cap.

Pepper te incalta

pantofi-negri-din-piele-pepper~l_3764879Cand ajunge un barbat sa fie foarte interesat de incaltamintea unei femei?

Cand se stie cu musca pe caciula si vrea sa faca un cadou costisitor pentru a-si sterge (macar partial sau temporar) o parte dintre pacate? Nu (mi se spune in casca de la o persoana de sens feminin ca manevra asta nu merge oricand si cu oricine).

Cand vrea sa faca o estimare a costurilor care il asteapta daca pierde card-ul din vedere pentru cateva ore? Nu (aceeasi voce imi spune ca nu li se intampla tuturor barbatilor asta).

Cand ajunge sa isi cunoasca foarte intens latura feminina? As fi tentat sa zic da, dar vocea nu se pronunta, doar o aud razand pe infundate, asa ca sa zicem nu.

Cand este obligat sa isi dea cu parerea – Care pereche imi vine mai bine? Asta sau asta sau asta? Offf, n-ai deloc gust, de ce te-oi fi luat cu mine, nu stiu? Aici, eu si vocea avem din nou pareri diferite: ea tinde sa zica da, dar ii spun eu, in calitate de mascul in acte, ca, in aceste momente, orice reprezentant al tagmei barbatilor isi indreapta gandirea aievea, la planetara rupta, cotele din Champions League sau berea aia cu tovarasii.

Bine, bine, atunci cand devine un barbat interesat de incaltamintea unei femei? E simplu, cand e vara si privirea oricarui barbat aluneca voluntar sau involuntar (hai, nu faceti pe nevinovatii, ca doar stim cu totii cum sta treaba) pe silueta unei femei pana da de incaltaminte. Evident, vorbim de gentlemeni care nu zabovesc asupra altor aspecte. Vocea nu spune nimic, dar simt ca aproba ironic.

Ajungand la incaltaminte, un barbat constata cand de variata este multitudinea de modele si cat de dificila este, in ultima instanta, misia unei femei in a-si alege ce sa poarte. Pepper ofera, in aceasta privinta, un bun material de studiu.

Avem, de exemplu, optiunea pentru Balerini si mocasini: cocheti, dar comozi, pentru persoane care vor sa impace eleganta cu confortul mersului, la pas domol, sub clar de luna.

Apoi, mai exista si Sandale, care incearca sa gaseasca o cale de mijloc intre exigentele anotimpului cald si eleganta perena a unei femei.

Ca veni vorba de anotimpul cald, exista si motive care pot nedumeri pe un barbat, cum ar fi categoria de Cizme si ghete de vara, dar nu va cramponati de ea, deoarece, intr-adevar, misterioase sunt caile cochetariei feminine.

Cunoasterea este putere, iar un barbat trebuie sa apara puternic in fata femeii pe care o doreste. Chiar si cand vine vorba de incaltaminte.

Doctorii nu sunt ingeri

verdict1M-am gandit inainte de a scrie acest articol: sa inflamez si eu spiritele scriind despre The Verdict, cand si asa perceptia asupra doctorilor din Romania este contradictorie si cu iz de praf de pulbere?

Pana la urma mi-am zis: e treaba celorlalti daca vor sa se simta ofensati, eu nu pot sa nu scriu despre un film remarcabil care trateaza (fac ce fac si tot in registrul medical ma mentin fara voia mea) o conjunctura in care doctorii nu sunt ingeri, desi sunt imbracati in alb, nu lecuiesc, ci nenorocesc oamenii, judecatorii si avocatii nu cauta dreptatea, ci interesul, iar un betiv dezordonat devine un campion al justitiei.

Paul Newman e Frank Galvin, o epava de avocat si om, care nu traieste decat pentru a bea, a juca la pacanele si a gasi cazuri pe care sa le solutioneze amiabil in afara tribunalului, amiabil insemnand bani (cat de multi se poate). Cand un amic vechi (Jack Warden) ii faciliteaza exasperat obtinerea unui caz de malpraxis in care sunt implicati niste anestezisti de renume de la un spital finantat de dioceza catolica din partea locului, protagonistul are o sclipire de umanitate, asa cum numai Hollywood-ul o poate face sa para realista, si se decide sa duca aceasta speta in sala de judecata.

De aici, actiunea evolueaza ca o sfoara impletita din zbaterile personajului lui Newman si cazul in sine, cu adversitatea crancena pe care decizia sa neasteptata o genereaza: judecatorul (de departe cel mai respingator personaj al peliculei, gratie interpretarii formidabile a lui Milo O’Shea) ii e potrivnic pe fata, clientii insisi ar vrea banii, nu dreptate pentru biata ruda care zace intr-un spital, conectata la aparate, si, colac peste pupaza, apararea este organizata de un avocat cu vechime in bransa (James Mason) si o reputatie de invidiat pentru colegi si de temut pentru rivali.

Newman are alocat sensibil mai mult timp pe ecran, pe care il umple cu o varietate uluitoare de trairi (inca nu m-am decis sa accept asertiunea ca acesta ar fi cel mai bun rol al sau, dar convingerea ca a fost unul dintre acei mari pe care se sprijina cinematografia ca arta s-a cimentat si mai mult), insa momentele de varf ale filmului sunt cand contrapun siguranta cruda si insensibila a lui Mason si nesiguranta umana a lui Newman. Emotionanta este si solidaritatea lui Jack Warden, masiv si retinut, care isi secondeaza prietenul fara sovaire, pentru ca vede in el ceva ce numai un prieten adevarat poate. Charlotte Rampling e o dama cu un rol in parte important, pentru ca mai scoate niste reactii din arsenalul interpretativ al lui Newman, in parte decorativ.

verdict2

Ca regizor, Sidney Lumet uzeaza de o specialitate a casei: cadre prelungi cu unghiuri care confera efect personajului care isi rosteste replicile. Nu au simplitatea din capodopera 12 Angry Men, dar isi fac treaba: din lateral, elevate sau coborate mult sub centrul de greutate al personajului, din departare sau prim-planuri. Dintre toate, unul care se repeta cu mici variatii in diverse momente imi staruie in minte, pentru ca, in combinatie cu profunzimea lui Paul Newman, ofera cheia acestei creatii cinematografice: Frank Galvin filmat un pic de sus, cufundat in scaun, tinand geanta strans in brate.

E constiinta umana pe care o sumedenie de factori incearca sa o inabuse, dar care e acolo si se mai poate inca manifesta.

Viata pare mai suportabila stiind asta.

verdict3

Flori de lux

Flori de luxNu stiu altii cum sunt, dar mi se pare ca damele sunt din ce in ce mai solicitante in privinta curtoaziei pe care trebuie sa o manifeste un barbat pentru a le intra in gratii (a se citi „gratzii” nu altceva). O manevra indeobste apreciata este sa oferi flori in mod anonim, dar suficient de transparent pentru ca persoana in cauza sa ghiceasca despre ce emitator de avansuri este vorba.

Ca urmare, e nevoie de o florarie care sa fie disponibila oricand si oricum, ai carei angajati sa fie capabili sa patrunda intentiile chiar si celui mai timid sau nehotarat dintre pretendenti. Aici intra in scena Floraria FlorideLux.ro.

Argumente pentru a-i alege sunt cu duiumul. In dulcele stil clasic al angajatorilor romani, care cer experienta inainte de toate, orice potential client se uita la ce a facut in prelabil potentialul furnizor. In capitolul aceasta, Floraria FlorideLux.ro sta bine spre foarte bine, avand 10 ani de experienta in domeniu.

Cum un buchet de flori n-are niciun farmec fara un mesaj, trebuie sa va ganditi si la asta. Sau, mai bine, nu va mai ganditi si ii lasati pe cei de la florarie, care pot sa realizeze orice felicitare la comanda.

Nu trebuie sa va preocupati de calitatea florilor si de riscul ca acestea sa va fie returnate direct in cap, pentru ca floraria dispune de un spatiu de productie, stocare si preluare comenzi de 500 de metri patrati. Se lucreaza numai cu stocurile disponibile, fara intermedieri – florile sunt mereu proaspete, iar cosurile si vazele sunt de calitate superioare si aduse de la producatori de calitate din Europa. In plus, personalul, in numar de 15 persoane si care include designeri florali, livratori, operatori preluare comenzi si manageri de departamente care se asigura ca totul decurge asa cum ati stabilit si v-ati imaginat.

Se merge mult pe cifre in ziua de azi, dar floraria poate sa ofere si rata de satisfactie a clientilor care i-au solicitat serviciile si produsele pana acum: 99,5%. Daca totusi sunteti in marja minuscula de 0,5% a cazurilor cu diverse situatii neprevazute, nu trebuie sa va faceti griji, pentru ca aveti garantii de 100% de a primi banii inapoi.

Nu sunt rare cazurile cand persoana inimii cuiva e relocata in vreo tara straina. Relatia trebuie mentinuta si o metoda buna ar fi optiunea de Livrare flori international, pe care floraria o pune la dispozitia clientilor pentru orice colt al lumii. Aaa, sa nu uit, livrarea in Romania e gratuita si exista un discount permanent de 10% pentru urmatoarea comanda efectuata. Iar toate acestea se pot rezolva online, cu un singur cont de client pentru toate website-urile din grup, nelipsind, fireste optiunea de Facebook login:  floridelux.rocosuridelux.rocoroane.robrazidecraciun.roflorarie-flori.comgradinidelux.ro.

Asa ca frunzariti galeria de poze care infatiseaza chiar produsele reale si procedati precum spunea un om foarte intelept: Ofera flori fara motiv; vei face o persoana sa se simta bine si te vei simti bine la randu-ti.

Afrodisiac pentru istorie

Acvile si lei_GauthierCum faci pe cineva sa-i placa istoria? Pe cineva care a urat din adancul fiintei pe proful cel inchistat, pe cineva care nu intelege sa-si foloseasca memoria prea mult, pe cineva care nu prea citeste, in general.

Pana de curand, eram de parere ca ne confruntam cu o aporie, dar de cand am citit Acvile si lei de Guy Gauthier, incep sa trag speranta ca as putea converti pe cativa adversari inraiti ai muzei Clio.

Cartea de fata este istoria monarhiilor din tarile balcanice, adica, orientativ vorbind, cam de la inceputul secolului al XIX-lea pana dupa al Doilea Razboi Mondial, cand valul de sovietizare a Europei de Sud-Est le-a maturat ca pe niste spice de grau in fata unui tsumani, exceptie facand Grecia, care si-a pastrat regele inca destul timp, fara a fi ferita de belele intestine.

Ca istoric, Guy Gauthier este impecabil, contureaza evenimentele si personajele clar, iar ca scriitor este seducator. Presara umor fix unde e cazul, pastreaza gravitatea in fata evenimentelor tragice si nu ezita sa isi exprime aprecierea fata de unii protagonisti ai istoriei pe care altminteri manualele nici nu i-ar baga in seama (un exemplu in acest sens este al unui principe italian care, desemnat fiind sa domneasca peste Croatia anexata de fascisti, a refuzat sa fie paravan pentru ororile comise de adevaratii stapani ai tarii).

Citind Acvile si lei am ramas cu o constatare, pe care o mentionez cu rezerve: in epocile moderna si contemporana pana la instaurarea comunismului, romanii au avut o soarta simtitor mai buna decat a tovarasilor de regiune. Retinerea in privinta validatii e data de afinitatea pe care autorul o are fata de poporul nostru, manifestata intr-o alta lucrare, dedicata exclusiv Reginei Maria. Sa fi inspirat aceasta femeie extraordinara o asa pasiune in Guy Gauthier, incat sa ne trateze natia cu mai multa indulgenta? Chiar si daca raspunsul este da, istoricul tot istoric ramane, iar francezul nu ezita sa il prezinte pe Carol al II-lea in justa ipostaza de catastrofa pentru Romania, desi trece sub tacere afectiunea de care a suferit fostul monarh si despre care se spune ca ar fi ravnita de orice barbat.

Cartile de istorie nu se concentreaza foarte mult pe incheiere, din doua motive foarte simple: fie cursul istoriei e inca in desfasurare, iar incheierea inca nu s-a scris inca, fie e cunoscuta de toata lumea, asa ca n-are pe cine sa suprinda. Insa, Guy Gauthier isi sfarseste excelenta lucrare cu un asa savuros moment, ca ma face sa rad de fiecare data cand imi aduc aminte de el.

La Proust a fost o madlena; la mine e suficient sa vad coperta cartii Acvile si lei si sa simt o stare de bine. Unde mai pui ca pufnesc in ras din senin, iar asta imi poate atrage priviri ciudate, daca sunt in public.

Alfabetul lui Benjamin Franklin

Nu sunt putini aceia care, aflandu-se la biroul de traduceri autorizate Craiova pentru diverse treburi, si-au exprimat marea durere referitoare la diferenta dintre modul cum se scriu si se pronunta cuvintele in limba engleza. Experti in traduceri autorizate engleza Craiova n-au niciun fel de problema in aceasta privinta, dar asta nu-i impiedica sa empatizeze cu ceilalti.

Ba mai mult, pentru a le redresa moralul, le spun ca a exista chiar un vorbitor de marca al limbii engleze care a fost preocupat de o reforma a modului de scriere vs. pronuntie a acestei limbi. Numele sau este Benjamin Franklin…

Continuarea pe www.biroutraducericraiova.wordpress.com.

Sa privim pictura! (LXXXV)

Carare, padurea Isle Adam

Carare, padurea Isle Adam

E vara, deci se cuvine sa ne aplecam asupra unei picturi de sezon, cu mult soare si locuri unde sa ne adapostim de el.

Theodore Rousseau ne propune un loc la limita dintre realism si romantism. Padurea este cel mai bun refugiu impotriva zapuselii, dar iti trebuie un ochi anume sa depistezi acest spatiu care pare a se multiplica la nesfarsit, precum acel efect minunat cu doua oglinzi pozitionate fata in fata.

Artsitul francez impartasea aceeasi pasiune pentru lumina precum Francois Millet si asta se vede prin atentia acordata acestui fenomen optic si prin maiestria implicata in redarea cerului de vara, bradat de fasii de nori inofensivi.

Acolo as vrea sa ma aflu acum, intr-un loc in care sa ma las inundat de soare, dar cu umbra la indemana, in caz ca dogoreste prea tare.

Exclus gratare prin preajma!

Ce limba vorbesc Xavi, Puyol et comp.?

O clienta de la biroul de traduceri autorizate Craiova era foarte contrariata ca partenerul ei de viata (fan inrait in faza terminala al echipei FC Barcelona) ii canta tot timpul prin casa imnul acestei echipe. Aceasta prestatie artistica n-ar avea darul sa o irite atat, daca n-ar intra in contradictie cu parerea pe care o are despre sine: “Am vazut o groaza de telenovele si am prins spaniola destul de bine (vezi articolul cu ambivalenta lui “destul”), dar ce canta asta al meu nu inteleg deloc. Nu e tot spaniola?”

Asa ca expertii in traduceri autorizate spaniola Craiova si-au asumat inca o data sarcina de a aduce lumina in privinta unei picaturi din marele ocean al limbilor pamantului, de data aceasta despre catalana…

Continuarea pe www.biroutraducericraiova.wordpress.com.

Un Oscar cu greutate

heiress1Exista Oscaruri care isi pierd valoarea in timp si unele care atarna tot mai greu pe masura pe anii trec si interpretarile pe care le-au recompensat par tot mai stralucite.

Oscarul Oliviei de Havilland in The Heiress pare a fi dobandit de zece ori greutatea initiala. Iata de ce.

Filmul regizat de William Wyler o pune pe eroina intre Scylla Si Caribda, adica intre un tata (Ralph Richardson) care are o parere proasta despre ea si un pretendent cam alunecos (Montgomery Clift), banuit ca i-ar vana averea. Initial, personajul Oliviei de Havilland indreptateste lipsa de consideratie din partea tatalui si o augmenteaza cu dezaprobarea din partea noastra, a privitorilor, fata de usurinta de a se lasa fermecata de primul barbat care ii acorda atentie.

Intre cei doi, eroina etaleaza o gama variata de trairi: sfiala extrema, supunere cvasi-oarba, incantare reprimata, insa socul minunat pe care il incerci urmarindu-i evolutia ce are loc dupa un anume moment critic. Metamorfoza Oliviei de Havilland e uluitoare si da greutate de osmiu statuetei pe care a castigat-o pentru acest rol. E o stralucire damnata in creatia ei, o stralucire pe care nu ti-o poti scoate din minte.

Ceilalti actori sunt pe pozitii de frunte, de asemenea. Ralph Richardson e specializat pe ridicat de sprancene si mici variatii de tonalitate, dar cum le foloseste! Urmarindu-l, e ca si cum am ne-am afla langa un artizan al carui mestesug de mult defunct, al carui ultim reprezentant este.

heiress3

Montgomery Clift are o prestatie mai de smecheras de anii ’50 ai secolului XX, mai degraba decat XIX, cand este plasata actiunea, dar, chiar si asa, acel ceva cu care nu te poti impaca din personalitatea pe care o transpune pe ecran e ingredientul care intregeste clestele in care este prinsa nefericita protagonista. Miriam Hopkins e raza de umor intr-o poveste altminteri trista, in rolul unei matusi vaduve, care adora sa faca pe petitoarea.

Ca regizor, William Wyler e discret, dar sigur. Se concentreza pe actori, fara a uita sa ii inconjoare cu mici elemente de decor menite a plasa temporal povestea, dar si a-i conferi un aer de drama universala.

Reiau ce spuneam la inceput. Departe de a fi fost atins de patina vremii, Oscarul Oliviei de Havilland a castigat consistent in greutate, incat ar fi nevoie de cativa oameni sa il care.

heiress2

Friulana si povestea ei

Vechea poveste a clientilor care vin la biroul de traduceri autorizate din Craiova si se declara nedumeriti ca au calatorit intr-o tara cu o limba pe care o cunosteau se repeta; de data aceasta este vorba de un client fidel, venit pentru traduceri autorizate italiana in Craiova, care ne-a intrebat de ce a intalnit o limba similara si nu foarte cu italiana in nord-estul cizmei. Traducatorii specializati din Craiova au venit cu acelasi raspuns prompt: este vorba de limba friulana…

Continuarea pe www.biroutraducericraiova.wordpress.com