21 de grame de neuroni

Cam atat am pierdut, contempland aparent nesfarsitul sir de suplicii psihice la care Alejandro Gonzalez Inarritu si-a supus personajele in 21 de grame. Norocul lui si ghinionul nostru a fost ca a avut la dispozitie niste actori formidabili, care au dat credibilitate suferintei. Narativul consta din ciopartirea celor trei povesti si amestecarea bucatilor astfel rezultate, dar tehnica asta isi vadeste falimentul pe la jumatatea filmului, cand orice om cu destula glagorie in cap isi cam da seama ce i se pregateste.

Desi 21 de grame e al doilea film din tripticul inchinat mantuirii prin suferinta, care l-a facut celebru pe regizorul mexican, eu l-am vazut tocmai acum si mi-a intarit convingerea ca Inarritu are o problema: ori e foarte nefericit si tine mortis sa ne trasmita si noua starea lui mizerabila, ori e atat de fericit, incat nu-si da seama cand trece granita dintre arta si tortura gratuita. Daca in prima pelicula din serie, Amores Perros, metaforicul si umanul sunt intr-un echilibru aproape de sublim, Babel si 21 de grame nu sunt decat niste exercitii de stil fara viata, desi pretind ca o preamaresc.

Ce ma enerveaza si mai mult la Inarritu e talentul lui incontestabil. Nu poti sa i-l negi cand ii urmaresti jocul nervos al cadrelor, unghiurile de filmare sau lucrul cu actorii. Cred ca regizorul asta trebuie sa intre sub mana de fier a unui producator gen Harry Cohn din perioada interbelica, in stare sa ii impuna sa schimbe finalul si sa ii bage pe Naomi Watts, Sean Penn si Benicio del Toro intr-un menage a trois.

Da, stiu, am exagerat, dar cateodata chiar imi doresc un happy end. Mai ales la un film ca 21 de grame.

10 Comments

  1. Mai Youlah.. Imi place ca ai recunoscut exagerarea la final. Iar chestia asta cu happy end-ul… O vezi doar la comedii si thrillere. Mie imi place starea pe care o induc filmele lui Innaritu. Viata nu e tocmai roz, iar Innaritu nu insista sa o coloreze. Which is good. Si nefericirea e o stare de fapt. Personal, n-as schimba nimic la Innaritu si nici nu cred ca o sa se produca vreo schimbare prea curand. Dar fiecare cu parerile lui, nu?

    Reply
  2. Personal cred ca acest film e echivalentul stirilor de la ora 5 de pe ProTv. Ma asteptam la un film inteligent care sa imi mai trezeasca si mie neuronii aflati momentan in vacanta, insa, spre dezamagirea mea nu m-am ales decat cu 2 ore pierdute degeaba si plictiseala la maxim. Iar concluzia filmului … total aberanta!

    Reply
  3. Victor, nu sunt impotriva unor stari precum cele pe care tu spui ca le-ar induce filmele lui Innaritu, cu conditia sa aiba un strop de efect cathartic si nu sa tinteasca doar sa ma faca sa simt naspa sau, mai rau, sa ma plictiseasca.

    Reply
  4. 🙂 e relativ ce spui tu. filmul nu tinteste sa te simti tu naspa rau, iar daca te-ai fi plictisit nu ai mai fi remarcat jocul nervos al cadrelor, unghiurile de filmare sau lucrul cu actorii, cum spui tu. deci, nu cred ca e vorba de plictiseala. dar daca te-a afectat asa de mult, incearca sa nu ii mai urmaresti filmele. 😀

    Reply
  5. Inarritu este obsedat de sânge. Totuşi îmi place la el că reuşeşte să mă ţină într-o tensiune până în finalul filmului, de fiecare dată. Asta s-a întâmplat cel mai mult la Amores Perros.

    Reply
  6. Personal, cred ca ti-ai luat o palarie prea mare pentru capul tau. Cu o cultura minima in domeniu, iti poti rezerva o parere personala, dar mai putina incisivitate, ca bate la ochi.

    Obiectiv, filmul la care te referi a fost nominalizat de doua ori la Oscar si a primit si alte 20 de premii si 34 de nominalizari la fel si fel de festivitati care mai de care mai semete (vezi IMDB )- deci o multime prea mare de „prosti” ca sa fii tu destept.

    Perspectiva faramitata, intalnita si la Tarantino, nu e aleasa intamplator. „Filmul ajunge la jumătate cînd se reia secvenţa din deschidere, dîndu-ţi senzaţia că şi-ar putea muşca coada. De ce Gonzalez Inarritu şi meşterul scenarist Guillermo Arriaga şi-au dat atîta bătaie de cap? Evident, nu pentru a face pe şmecherii. Prin felul în care e asamblat, filmul pune mereu accentul pe toate personajele, făcîndu-te să le suspectezi pe toate de bună- şi de rea-credinţă în acelaşi timp sau, cum spune Jack (Benicio Del Toro), că păcătuiesc şi plătesc pentru vini mai mult sau mai puţin reale. Desfăcînd şi netezind firul, poveştile sunt clare şi aproape inexpresive”(Iulia Blaga)http://agenda.liternet.ro/articol/924/Iulia-Blaga/21-de-grameo-taietura-pe-viu.html.

    In concluzie, articolul tau e patetic, sforaitor, emfatic. Un exercitiu retoric util. Dar nu ne plictisi cu mass-uri pe Y!M pentru asta.

    Reply
  7. Daca te referi la palaria pe care o am in poza, sa stii ca imi venea perfect:)).
    In ceea ce priveste cultura mea minima, nu stiu ce indicatori ai utilizat pentru a mi-o putea masura, dar oricum asta nu ma va impiedica in niciun caz sa am parerile mele, oricat de incisive ar fi ele si te-ar deranja.
    Cat despre mass-urile pe messenger, ignora-le, asa cum fac si eu cu multe ale multora.

    P.S. Astept sa ma critici pe baza opiniilor tale, nu pe a citatelor altora.

    Reply
  8. Nu am vazut inca „21 Grams”. As vrea sa vad insa ce comentarii ai de facut la „Auf der anderen Seite”,tradus „The Edge of Heaven” (sper ca nu ai nimic impotriva sa aduc in discutie unele filme necomentate inca aici). La fel ca si filmului „Good-bye Lenin” cred ca i se acorda prea putina atentie…
    P.S. Fara nicio legatrura cu cele de mai sus, zilele trecute am revazut „Life is a Miracle” (am vazut ca putini oameni stiu de filmul asta al lui Kusturica).

    Reply
  9. Olga, daca tot ai pomenit de Good bye, Lenin! si Life is a miracle, am sa le comentez si pe acestea in viitorul apropiat, iti promit:))!

    Reply

Dă-i un răspuns lui Iulian Fira Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.