Pe oricine ai intreba daca e barbar, ti-ar raspunde: Eu?! Nuuuuu, se poate!? E naspa sa fii barbar!

Insa, daca stai sa citesti cartea lui Alessandro Baicco, Barbarii. Eseu despre mutatie, te cam cataloghezi singur astfel, fie ca esti corporatist, casnic sau intelectual autodeclarat.

Mai sa fie, cum asa?

Pentru ca autorul opereaza niste rationamente si expuneri care te farmeca prin inteligenta si prin stil, menite sa analizeze si sa identifice procesul de transformare a mentalului societatii. In cadrul acestei asa-zise mutatii, eu, unul, m-am regasit ca avand ceva apucaturi de barbar.

Nu mi-e rusine cu asta, sunt copilul timpurilor mele, iar a fi barbar nu e asa rau. Sau cel putin asa reiese din eseurile lui Baricco pana spre final, cand se simte omul batraior care isi varsa nostalgia pentru trecut pe moravurile prezentului.

Pana atunci, insa, Baricco se comportase impecabil in calitate de calauza ideatica si dovedise superba versatilitate a subiectelor. Judecati si voi: vinuri, fotbal, carti, Google. Fiecare contribuie la blandul rechizitoriu impotriva faptului ca homo contemporanus nu mai face lucruri de profunzime, ci actioneaza la suprafata, iar orice face nu este un scop per se, ci doar o secventa dintr-un ansamblu mai amplu.

O fi bine? O fi rau? Nu ma simt in stare sa ma pronunt, insa o judecata de valoare tot pot sa emit:

Carti ca aceasta merita citite de toti barbarii, inveterati sau in devenire.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru un superb mod de a fi luat la rost ca te-ai transformat (si nu neaparat in bine).