A Star Was Born

Plăcutul şoc pe care l-a avut generaţia noastră constatând ce potenţial actoricesc a relevat Lady Gaga în A Star Is Born trebuie să fi fost înzecit pentru oamenii anilor ’60 descoperind-o pe Barbra Streisand în Funny Girl.

Ca şi în cazul partenerei de ecran a lui Bradley Cooper, nici Barbra Streisand nu este vreo frumuseţe absolută, însă are o figură inubliabilă şi o voce desăvârşită, pe care o pune în valoare împreună cu o etalare de calităţi actoriceşti incredibile.

Povestea din Funny Girl e cumva a unui alter ego al actriţei: o tipă cu aspiraţii de artistă ajunge cumva să lucreze pentru faimosul teatru de varietăţi al lui Florenz Ziegfeld (interpretat aici cu superba-i reţinere de un Walter Pidgeon la o vârstă venerabilă) şi reuşeşte să-şi impună un stil parodic, care constrastează cu panoplia de fotomodele din trupa acestuia.

Bucata de film în care are loc ascensiunea-i pe scenă şi numerele muzicale care o însoţesc este cea mai savuroasă şi mi-a demonstrat încă o dată ce meseriaş a fost regizorul William Wyler, deja în etate la momentul realizării acestei producţii, deşi unele tăieturi mai alerte şi un pic stângace mi-au arătat că cineastul veteran nu se sfia să experimenteze cu tehnicile şi tendinţele care cotropeau Hollywood-ul care îşi lua rămas bun de la Epoca sa de Aur.

Principalul fir narativ care o urmăreşte pe protagonistă este cel al relaţiei cu un seducător levantin, rafinat şi chipeş, interpretat de Omar Sharif, unul dintre cei mai arătoşi actori care s-au perindat prin Cetatea Filmului şi care şi-a păstrat distincţia şi farmecul masculin chiar şi în amurgul vieţii.

De la un punct, povestea celor doi este, fără doar şi poate, construită pe acelaşi schelet ca A Star Is Born (oricare dintre ecranizări). În timp ce ea e într-o perpetuă ascensiune, el o ia în jos, tras şi de viciul care aici nu mai este băutura, ci jocurile de noroc. Tragismul e atenuat, însă vă invit să fiţi atenţi la melodia de final, a cărei idee şi interpretare e aidoma celei din filmul din 2018. Bine le mai zicea Nietzsche:

De la Platon încoace, toţi filozofii şi teologii bat acelaşi drum.

Lentoarea treimii finale a peliculei şi aerul familiar al poveştii nu sunt neajunsuri suficient de mari să umbrească debordanta prestaţie muzicalo-actoricească a Barbrei Streisand, recompensată cu un Oscar, obţinut la egalitate cu Katharine Hepburn din The Lion in the Winter.

La ce carieră minunată a avut Barbra Streisand ulterior, nu pot decât să îi urez lui Lady Gaga să încerce măcar să se apropie de ea, pentru că aşa va deveni o legendă.

Lasa un comentariu.