A Star Was Born

Plăcutul şoc pe care l-a avut generaţia noastră constatând ce potenţial actoricesc a relevat Lady Gaga în A Star Is Born trebuie să fi fost înzecit pentru oamenii anilor ’60 descoperind-o pe Barbra Streisand în Funny Girl.

Ca şi în cazul partenerei de ecran a lui Bradley Cooper, nici Barbra Streisand nu este vreo frumuseţe absolută, însă are o figură inubliabilă şi o voce desăvârşită, pe care o pune în valoare împreună cu o etalare de calităţi actoriceşti incredibile.

Povestea din Funny Girl e cumva a unui alter ego al actriţei: o tipă cu aspiraţii de artistă ajunge cumva să lucreze pentru faimosul teatru de varietăţi al lui Florenz Ziegfeld (interpretat aici cu superba-i reţinere de un Walter Pidgeon la o vârstă venerabilă) şi reuşeşte să-şi impună un stil parodic, care constrastează cu panoplia de fotomodele din trupa acestuia.

Bucata de film în care are loc ascensiunea-i pe scenă şi numerele muzicale care o însoţesc este cea mai savuroasă şi mi-a demonstrat încă o dată ce meseriaş a fost regizorul William Wyler, deja în etate la momentul realizării acestei producţii, deşi unele tăieturi mai alerte şi un pic stângace mi-au arătat că veteranul nu se sfia să experimenteze cu tehnicile şi tendinţele care cotropeau un Hollywood care îşi lua rămas bun de la Epoca sa de Aur.

Principalul fir narativ care o urmăreşte pe protagonistă este cel al relaţiei cu un seducător levantin, rafinat şi chipeş, interpretat de Omar Sharif, unul dintre cei mai arătoşi actori care s-au perindat prin Cetatea Filmului şi care şi-a păstrat distincţia şi farmecul masculin chiar şi în amurgul vieţii.

De la un punct, povestea celor doi este, fără doar şi poate, construită pe acelaşi schelet ca A Star Is Born (oricare dintre ecranizări). În timp ce ea e într-o perpetuă ascensiune, el o ia în jos, tras şi de viciul care aici nu mai este băutura, ci jocurile de noroc. Tragismul e atenuat, însă vă invit să fiţi atenţi la melodia de final, a cărei idee şi interpretare e aidoma celei din filmul din 2018. Bine le mai zicea Nietzsche:

De la Platon încoace, toţi filozofii şi teologii bat acelaşi drum.

Lentoarea treimii finale a peliculei şi aerul familiar al poveştii nu sunt neajunsuri suficient de mari să umbrească debordanta prestaţie muzicalo-actoricească a Barbrei Streisand, recompensată cu un Oscar, obţinut la egalitate cu Katharine Hepburn din The Lion in the Winter.

La ce carieră minunată a avut Barbra Streisand ulterior, nu pot decât să îi urez lui Lady Gaga să încerce măcar să se apropie de ea, pentru că aşa va deveni o legendă.

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.