Ca sa intelegeti ce va voi spune despre Oameni de hartie de Salvador Plascencia, trebuie sa vedeti cateva imagini:
Ce vedeti sunt cateva franturi dintr-o carte care are nevoie de un noroc chior. Cel putin in ceea ce ma priveste, pentru ca, la ce gusturi clasice am, un asemenea delir narativ, in care asezarea in pagina e la fel importanta precum cuvintele in sine, ar avea darul sa ma descurajeze total. Dar m-a prins intr-o dispozitie toleranta, asa ca a avut ocazia sa mi se dezvaluie.
Sper ca, vazand imaginile, nu aveti pretentia sa va prezent momentele subiectului acestei carti. De fapt ma insel, are un subiect: omul. Da, pur si simplu omul. De la Iliada si pana la sfarsitul lumii, acesta nu va inceta sa fie magma primordiala a literaturii.
Exista o sumedenie de personaje care isi urmeaza destinele amarate, dar care lupta totusi pentru un dram de fericire. Impletirea unor voci care de care mai suprinzatoare, printre care un copil cu mintea goala si o testoasa mecanica, aduce aminte de Ma numesc Rosu de Orhan Pamuk, dar se desparte de cartea turcului prin ineditul formei, careia ii putem stabili o fragila filiatie cu Tristam Shandy. Un tata si fiica se disting ca figuri (oarecum) principale si prin razboiul pe care il declanseaza impotriva unui tiran supra-terestru pe nume Saturn.
As fi curios care va fi momentul cand va veti indragosti de carta asta; desi momentul cand Saturn capata forma e cel in care am facut ochii mari, propozitia de inceput a capitolului optsprezece mi s-a parut sublima: In biserica hotilor totul era prins in cuie…
Dupa ce am terminat Oameni de hartie, am stiut ca eu am avut un noroc chior ca am avut ocazia sa o citesc. Nu va arat coperta cartii, pentru ca, atunci cand va veti afla in preajma ei si va va simti cu mintea deschisa, ii veti auzi chemarea.
Nu va temeti si dati-i ascultare.
Bravos, ai citit-o, in sfarsit!
Pentru mine, este una dintre cele mai pretioase carti din biblioteca. Si ma bucur nespus ca autorul ei este abia la inceputul drumului. Acum lucreaza la o carte despre oceane 🙂
Si pe mine m-a incantat, pe langa lectura in sine, organizarea in pagina a textului… original.
Mai stii lecturi de genul?
Diana, din pacate nu mai stiu nicio carte care sa se asemene cu aceasta. Asa ca, pana termina Salvador Plascencia pe cea despre care aminteste Anda, poti sa savurezi caligramele lui Apollinaire. Sunt extraordinare si au acelasi dar de a face din forma fond.
Multumesc pentru recomandare.
suuuuuper!
ce coincidenta, eu chiar acum citesc aceasta carte! si-mi place tare!
evident, shandy! 🙂
dar nu numai!
Spor la citit, Dragos!:)
Sa revii cu impresii dupa ce o termini.