Aceleasi garduri, aceleasi drame

Nu e greu sa vezi asemanari intre recentul Fences si o pelicula care a precedat-o cu aproape o jumatate de secol, I Never Sang for My Father.

Ambele au la baza piese de teatru, astfel ca dialogul e principala sursa de expresie, ambele au in centru un personaj impozant, dar care alieneaza prin lipsa de empatie si apetitul pentru dominatie si ambele exceleaza la capitolul interpretari.

Spre deosebire, insa, de filmul lui Denzel Washington, cel regizat de Gilbert Gates nu este structurat in jurul unui singur personaj central, ci penduleaza intre cei doi protagonisti.

Fiecare dintre actori are aportul sau la un conflict dureros, cu valente universale: influenta parintilor defecti asupra copiilor si zbaterea acestora intre datorie si nazuinta spre o viata proprie.

Melvyn Douglas este magnific, chiar si in momentele cand este detestabil. Aceeasi copilarie nefericita ca a protagonistului din Fences l-a calit, dar l-a si impietrit, iar gloria obtinuta la un moment dat ca persoana publica este apusa acum. Acest actor deosebit, care a stralucit in perioade succesive si diverse ale Hollywood-ului (sa nu uitam ca in 1939 o facea pe Greta Garbo sa rada!) ne serveste farame de trauma si maretie cu un dozaj controlat pana la cea din urma grimasa, indemandu-ne astfel sa recompunem mental o viata greu de judecat.

De cealalta parte, Gene Hackman intruchipeaza o fragilitate psihica surprinzatoare, stiind ce galerie impresionanta de personaje dure si cinice a jucat de-a lungul carierei (va mai amintiti de seriful din Unforgiven?). Si pe el il nuanteaza scenariul, care este o ampla suita de dezvaluiri subtil structurate, astfel ca simpatia fata de ipostaza sa de dominat se nuanteaza treptat.

Dincolo de prilejurile de a-si manifesta calitatile pe care le ofera actorilor, materialul dramaturgic transpus in I Never Sang for My Father nu obliga la o concluzie partinitoare: m-a impresionat un personaj, m-am solidarizat virtual cu celalalt, dar tristetea din final a avut limpezimea unui lac in rarele momente cand nu adie nici macar o boare de vant.

Parinti imperfecti, copii imperfecti, o samsara care tine de cand lumea si se va sfarsi odata cu lumea.

 

 

 

Lasa un comentariu.