Da, muzica uneste!

Inainte sa dezvolt ideea principala a impresiei pe care mi-a facut-o concertul de inchidere a stagiunii Muzica uneste! de la Filarmonica „Oltenia” Craiova, o sa incep printr-o mica gluma (de fapt, doar pe jumatate).

Erau momente in timpul desfasurarii spectacolului cand mi-as fi dorit sa fiu unul dintre solistii Gina Gloria Tronel (soprana), Olga Sain (soprana), Claudia Codreanu (soprana), Mihai Urzicana (tenor) sau Justinian Zetea (bas), ca sa pot sa ii admir dirijorului Gian Luigi Zampieri intregul arsenal mimico-gestual de care a uzat pentru a conduce Missa in Si minor pentru solisti, cor si orchestra de Johann Sebastian Bach. Trebuie sa fie fost ceva extraordinar si aproape ca ma mir ca interpretii au reusit sa pastreze gravitate necesara operei pe care o cantau si sa nu zambeasca, asa cum o faceam eu.

Dar sa ma ierte maestrul Zampieri, nu am fost doar cu ochii pe domnia sa, ci i-am mai rotit si prin sala, unde am vazut:

Feţe absorbite.

Feţe ganditoare.

Feţe cazute in piept, picotind.

Feţe brazdate de riduri.

Feţe netede.

Feţe incruntate.

Feţe destinse.

Feţe obisnuite cu muzica.

Feţe descoperind muzica.

Feţe barboase.

Feţe imberbe.

Feţe prezente.

Feţe absente.

Feţe de toate felurile.

Feţe care, altminteri, in lumea exterioara salii de filarmonica, nu s-ar intalni si nu s-ar apleca una asupra alteia.

Insa aici, aceste feţe erau orientate in aceeasi directie:

Spre scena si vibratia care razbatea de acolo.

Da, muzica uneste.

Inca mai uneste.

They did rock us, didn’t they?

La o privire de ansamblu, ce remarci in privinta hitului cinematografic Bohemian Rhapsody este profunda sciziune intre public si critici.

Fanii Queen de toate varstele il adora, insa cronicile catalogheaza pelicula drept una banala. Si, pentru ca tagma criticilor este, asa cum superb explica Marin Sorescu, una neispravita, dar necesara, se cuvine a mentiona si eu in aceasta directie cateva chestiuni.

Filmul este realizat corect, sub mana regizorala competenta a lui Bryan Singer, cu grija pentru reconstituri, decoruri, machiaje si costume, cu interpreti alesi pe spranceana din punct de vedere fizic, care se achita cu brio (si atat) de ce au de jucat (cu exceptia lui Mike Meyers, care isi pune geniul comedic in acele cateva scene in care apare) si cu un montaj plin de nerv, asa cum se cuvine.

Momentele sunt conventional asamblate, cu binecunoscuta suita de intalniri, caderi si reconcilieri, iar cateva dintre melodiile legendare se regasesc, prin geneza sau contrapunct, pe parcurs, asa ca pot afirma ca, acum vreo cincisprezece ani, cand aparea o alta biografie de succes (Ray), Bohemian Rhapsody ar fi fost receptatt unanim drept o capodopera. Insa timpul nu sta pe loc, asa ca marturisesc ca nici eu nu m-am abtinut sa nu ma gandesc cum ar fi aratat acest film, daca ar fi incaput pe mana unui regizor precum Milos Forman si a unui scenarist precum Aaron Sorkin.

Merita Queen mai mult?

Nu stiu, insa Freddie Mercury, de acolo, din empireul celor care au imbogatit suflarea omeneasca, are toate motivele sa fie multumit.

Rami Malek este senzational in tot ce face: prin aiuritoarea vivacitate scenica, dar si prin conturarea conditiei arhetipale a artistului, cu acel melanj aparte de generozitate si egoism, indrazneala si fragilitate, puritate si decadenta. S-au auzit carteli impotriva faptului ca ochii sai nu aceeasi culoare cu a personajului real, insa asa cum opinam despre Michael Fassbender in rolul lui Steve Jobs, asemanarea fizica trece pe locul doi fata de spirit, iar pe acesta Malek si-l insuseste pana la posedare.

Cand entuziasmul se va mai domoli, anii vor trece si cinematografia va merge merge inainte, Rami Malek va ramane totusi in istorie, alaturi de cel pe care l-a jucat cu atata daruire.

Se contureaza o bataie feroce la categoria Cel mai bun actor in rol principal la Oscarurile din 2019, desi Bradley Cooper ramane favorit, pentru ca vocea pe care o auzim ii apartine.

Am inceput aceasta prezentare din postura de critic si am s-o sfarsesc din cea de spectator.

Cand Bohemian Rhapsody a luat sfarsit si luminile din sale de cinematograf s-au aprins, am ramas in scaun si in pragul usii cat mi-a fost permis, doar ca sa mai ascult melodiile care se succedau pe generic.

Caci exista momente cand muzica si filmul se intalnesc.

Iar atunci…

IT’S A KIND OF MAGIC!

Joci ce vrei, dar stii ce joci?

O sa incep cu o marturisire: cand eram mai tanar, simpla aparitie a doctorului Cristian Andrei la televizor imi provoca rasete sarcastice.

Nu stiu de ce; probabil vocea care imi parea exagerat de molcoma si ipochimenele pe care le consulta. Acum, insa, dupa ani in care am constatat (la mine si la altii) ce urmari nefaste pot avea obiceiurile proaste si sechelele nerezolvate, mi-am schimbat perspectiva si am receptat cu interes informatiile despre un proiect interesant si util care l-a adus si la Craiova.

Acesta se intituleaza Antrenat de Majorat, a avut loc la Colegiul National Carol I din Craiova si a constat intr-o discutie intre Cristian Andrei si 150 de liceeni, initial despre aspecte ale vietii de zi cu zi, dar care a atins problematica mai spinoasa decat ar parea a jocurilor.

Jocurile pot fi o metoda excelenta de a invata despre sine, despre lume sau despre luarea deciziilor si chiar si unul hulit precum poker-ul poate oferi lectii pretioase, asa cum reiese dintr-o prezentare foarte reusita de pe ted.com.

Insa exista o linie foarte fina, stravezie chiar, pe care, trecand-o, ajungi pe taramul dependentei, distructive, fie ca e vorba de alcool, droguri sau jocuri (de noroc sau pe calculator).

Fac aici o digresiune: ma poarta pasii destul de des prin zona porticului Unirea din Craiova, iar traseul pe care il strabat cuprinde si multe case de pariuri. O imagine pe care o revad de fiecare data cand trec este a adolescentului, fie incantat (probabil a castigat), fie abatut (probabil a pierdut), insa intotdeauna cu un aer usor debusolat.

De aceea, obiectivele pe care si le propune organizatia Joc responsabil prin acest proiect sunt binevenite si le redau pe indelete:

– sa abordeze adolescentii din mai multe perspective – jocuri, bani, prietenie, noroc – precursori care pot duce la tulburarea de control in privinta jocurilor de noroc;

– sa educe tinerii pentru a face alegerile potrivite, pentru a cunoaste riscurile implicarii in activitati care nu corespund nivelului lor de dezvoltare psiho-sociala si care le pot afecta evolutia ulterioara;

– sa contribuie la plamadirea unor adulti responsabili care, daca vor alege sa practice jocuri de noroc, o vor face in deplina cunostinta de cauza asupra riscurilor.

Adolescenta este perioada cand puii prin aripi si incep sa zboare din cuib, insa tot atat de adevarat este ca parintii inca mai au o influenta asupra modului cum se contureaza personalitatea tanarului, asa ca si lor le revin cateva sarcini de principiu:

– sa cunoasca indeaproape anturajul adolescentului;

– sa-si incurajeze copiii sa povesteasca despre locurile pe care le frecventeaza;

– sa apeleze la profesionisti din domeniul psiho-social si medical, pentru a solutiona eventuale excese.

Ca o concluzie, un paradox: a evita jocurile de noroc nu este o mostra de noroc.

Ci de alegere si de vointa.

Imaginile ii apartin lui Daniel Botea care, mai harnic fiind, chiar a participat la prezentarea interactiva Antrenat de Majorat.

 

Craiova inundata de muzica

Doamne-ajuta, inundatii reale n-au prea fost prin urbea noastra, insa le primim cu bratele deschise pe cele de natura culturala, precum Festivalul International Craiova Muzicala – Editia 45 Romaneasca, diluviu auditiv care va avea loc in perioada 19 noiembrie – 1 decembrie 2018.

Celebrare a muzicii deja consacrata, Festivalul Craiova Muzicala isi aduce prinosul Anului Centenarului si isi propune sa realizeze o punte intre muzica romaneasca si interpreti (tot romani, inclusiv care sunt stabiliti peste hotare), rezultatul fiind asternut la picioarele Mariei Sale, Publicul.

Da, stiu, expresia este patetica, insa mi-a venit in minte pentru ca, in programul de mai jos, de o bogatie aproape incomensurabila, se vor regasi si fragmente din coloanele sonore ale unor filme precum Mircea cel Batran sau Mihai Viteazul, care, schioape ideologic cum or fi ele, fac parte, volens, nolens, din cultura noastra recenta.

Iata ce se va putea audia in cadrul festivalului:

Luni, 19 noiembrie, ora 19:00 – Deschiderea Festivalului, Orchestra Simfonica Bucuresti; Dirijor: Tiberiu Soare; Solisti: Dan Dediu (pian), Vlad Maistorovici (vioara).

In program:

Adrian Enescu – Selectiuni din coloana sonora a filmului Mircea cel Batran;

Tiberiu Olah – Selectiuni din coloana sonora a filmului Mihai Viteazul;

Dan Dediu – Coloana sonora a filmului Ecaterina Teodoroiu.

 

Marti, 20 noiembrie, ora 19:00 – Recital vioar – pian; Diana Mos – Mihai Ungureanu.

In program:

Tiberiu Olah – Sonatina pentu violina si pian;

Pascal Bentoiu – Sonata pentru pian si violina, op. 14;

George Enescu – Sonata a III-a pentru pian si vioara, „in caracterul popular romanesc”.

 

Miercuri, 21 noiembrie, ora 19:00 – Camerata Classica; Dirijor: Nicolae Moldoveanu.

In program:

Theodor Rogalski – Trei dansuri romanesti;

Martian Negrea – Isbuc din „Suita prin Muntii Apuseni;

Dan Dediu – Scrisoare pierduta, Suita din Muntenia;

Iosif Ivanovici – Valsul Valurile Dunarii;

Constantin Dimitrescu – Dans taranesc, Suita Oltenia.

 

Joi, 22 noiembrie, ora 19:00 – Ansamblul vocal Blue Noise.

In program:

Prime time blues

Bumble Bee

Portrait

If someday

Dor de viata

Banii

Fulgi, fulgi

Pana cand nu te iubeam

Gemiler

Pass me the jazz

Splanky

I wish you love

I feel it coming

Under pressure

Bits and pieces

Prime Time Blues

 

Vineri, 23 noiembrie, ora 19:00 – Cvartetul Transilvan: Gabriel Croitoru (vioara), Nicusor Silaghi (vioara a doua), Marius Suarasan (viola); Vasila Jucan (violoncel).

In program:

W.A. Mozart – Divertismento KV 137 Si bemol (Molto allegro), Divertismento KV 136 Re major (Presto);

Edward Elgar – Salut d’amour;

Fritz Kreisler – Liebesleid;

Jules Massenet – Meditation;

Antonin Dvořák – Humoresque;

John Williams – Schindler’s List;

Carlos Gardel – Por una cabeza;

R. Martin (Arr.) – Black eyes;

Suite populare romanesti din Transilvania si Muntenia.

 

Sambata, 24 noiembrie, ora 19:00 – Orchestra Simfonica si Corala Academica ale Filarmonicii „Oltenia” Craiova; Dirijor: Alexandru Iosub; Solist: Ioan Emanuel Cherata (bariton).

In program:

Dan Ionescu – Preludiu si fuga pentru orchestra de coarde;

Gheorghe Stanescu – Tripic simfonic (prima auditie absoluta);

Eugen Petre Sandu – Cantata Pe urmele lui Mihai Viteazul (prima auditie absoluta).

 

Sambata, 1 decembrie, ora 18:30 – Inchiderea Festivalului; Tudor Gheorghe; Corul si orchestra Concertino; Dirijor si orchestrator: Marius Hristescu.

In program:

Tot ce-i romanesc nu piere.

Pretul unui bilet este de 20 de lei, iar pentru grupuri organizate este de 10 lei. Daca voiati sa mergeti la concertul lui Tudor Gheorghe si alocaserati buget in privinta asta, aflati ca nu mai sunt locuri, insa va ajung banii pentru toate celelalte spectacole.

Asta da oferta de Black Friday!

Mai vine si Grecia pe la noi – Mamma Mia! in Craiova

Daca deja visati la vacanta din Grecia de la anul sau frunzariti nostalgici pozele din august-septembrie, nu disperati, vine Grecia pe la noi, in Banie.

Nu chiar Vechea Elada, ci o versiune muzicala a ei, adica spectacolul Mamma Mia!,  care va avea loc pe 23 decembrie 2018, la ora 19:00, la Sala Polivalenta din Craiova.

Numele va e probabil arhicunoscut, de la melodia pe care o fredonati deja, ca si mine in timp ce scriu randurile astea, sau de la filmul omonim cu Meryl Streep, Colin Firth si Pierce Brosnan, insa spectacolul are o poveste aproape la fel entuziasmanta precum cea pe care o desfasoara pe scena.

A debutat in 1990 in Londra, sub bagheta dramaturgei Catherine Johnson si a producatoarei Judy Craymer, care l-au mutat apoi pe Broadway, unde a avut un asa succes, incat a devenit unul dintre cele mai longevive din istorie (are 5 124 de reprezentatii) si a depasit nume colosale, precum The Sound of Music sau The King and I (adica, in termeni fotbalistici, ganditi-va ca apare un jucator care ii intrece si pe Lionel Messi, si pe Cristiano Ronaldo).

Rasunetul spectacolului a depasit fruntariile Broadway-ului, astfel ca a adunat pana acum aproape 60 de milioane de spectatori din 50 (cincizeci!) de tari, carora li se vor adauga si foarte multi romani, craiovenii avand privilegiul de a fi unii dintre ei.

Distributia versiunii romanesti include nume pe care sigur le stiti si le indragiti, iar daca sunteti ca mine, adica membru al irepetabilei „generatii cu cheia la gat”, le recunoasteti pe unele drept figurile cu care ati crescut: Loredana (uimitoare capacitate de reinventare are aceasta artista!), Bianca Purcarea, Anca Turcasiu (frumoasa a fost, frumoasa este), Anca Sigartau (Liceeeeeniiiii!), Aurelian Temisan (la mine in casa inca este etalonul „barbatului bine”, iar cele doua melodii pe care le-a scos recent sunt exact ce ne trebuie de Anul Centenarului), Ernest Fazekas, Adrian Nour si Silviu Mircescu.

Sunt convins ca, daca merg acum la Sala Polivalenta, o sa vad o coada lunga si nu pentru vreun meci al Universitatii Craiova, ci pentru biletele de la Mamma Mia!, care s-au pus deja in vanzare. Daca nu vreti neaparat sa traiti experiente similare „Epocii de Aur”, le puteti achizitiona si de pe iabilet.ro.

Si, pentru ca in Grecia se merge cu familia, pana pe 15 noiembrie 2018, promotia „Friends and Family Package” are o reducere speciala de 20%.

23 decembrie este o data la care oamenii sunt in cautari febrile de cadouri pentru Craciun. Va sfatuiesc sa devansati aceasta operatiune, pentru ca in acea seara de duminica ne aventuram in minunata si insorita Grecie pe ritmuri de Abba.

Oferta de Black Friday! In perioada 16 – 18 noiembrie, biletele la Mamma Mia! se pot achizitiona cu o reducere de 25%. Puteti gasi mai multe detalii, accesand acest link.

Drumul spre iad e pavat cu intentii bune

In forfota iscata de Morometii 2, entuziasmul starnit de Bohemian Rapsody si asteparea magiei din Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald, exista riscul ca un film european precum Den skyldige (Vinovatul) sa treaca neobservat.

Ar fi insa un pacat capital, pentru ca aceasta pelicula daneza regizata de Gustav Moller este o veritabila lectie de cinematografie distilata.

Povestea nu este neaparat inedita – politistul cu niscaiva abateri nestiute, care se implica emotional in rezolvarea unui caz (imi vin in minte The Pledge cu Jack Nicholson si Insomnia lui Christopher Nolan), insa modul cum este spusa are o vitalitate necrutatoare.

Protagonistul este un om al legii repartizat la serviciul de apeluri de urgenta 112; primeste diverse telefoane, pe care le expediaza placid, pana cand unul ii releva faptul ca persoana in cauza fusese rapita. De aici porneste o cursa febrila, in care il urmarim pe actorul Jakob Cedergren interactionand verbal cu diverse personaje si luptand cu proprii demoni, totul in cadrul restrans al biroului, in dulcele stil al clasicului Rear Window.

Actiunea este inteligenta si, chiar daca unele viraje pe care le ia sunt relativ usor de intuit, nu ofera niciun moment de respiro si nici nu face rabat de la efectul pe care il produce asupra spectatorilor.

Nu, daca sunt aici, trebuie sa sufere!

Rar mi-a fost dat sa traiesc vreo experienta cinematografica mai ilustrativa in ceea ce priveste caracterul unic al acestei arte decat Den skyldige. Imagini surprinse anume, aranjate anume, la care se adauga sunete alese anume, voci alese anume, cu intonatii modulate anume, taceri plasate anume, acestea sunt ingredientele care folosesc malaxorul din creierul spectatorului pentru a inchega naratiunea, a cataliza presupunerile si a declansa emotiile.

S-a vehiculat opinia ca avem de-a face mai degraba cu o piesa de teatru radiofonic, insa nu sunt de acord; ce-i drept, jumatate din ce se intampla are lor doar la nivel auditiv, insa fara aportul prim-planurilor cu figura protagonistului si cu mici detalii care directioneaza gandirea si simtirea ansamblul n-ar functiona nici pe departe la fel de eficient.

Daca aveti un dram de simt de auto-observatie, mergeti la Den skyldige si profitati de precizia sa aproape clinica de a produce aceste efecte si analizati-va: cand tresariti mai mult, cand judecati mai aprig, cand sperati mai ardent.

Iar pelicula mai ofera un bonus: uluitor de bogata panoplie de reactii faciale ale actorului Jakob Cedergren, veritabil almanah de care s-ar putea sluji si personajul lui Tim Roth din Lie to Me. In timpul proiectiei, in spatele meu se aflau niste actori de la Teatrul National din Craiova, asa ca as fi curios sa stiu cum au receptat membrii aceleiasi bresle creatia stralucita a unui confrate.

Fara a fi o capodopera, Den skyldige se va regasi intr-un muzeu al audio-vizualui de peste cateva zeci de generatii, in care oamenii viitorului vor afla cu fascinatie ce insemna un FILM.

Craiovenii mai au sansa sa incerce toate aceste trairi la Cinematograful Modern (luni si marti de la ora 19:30 si miercuri si joi de la 13:00), iar pe cei din alte orase si de pe alte meleaguri ii indemn sa caute Den skyldige si sa nu il lase sa le scape.

N-ai ce-i face lui Cosbuc

Ca Bogdan Georgescu are o galceava cu metehnele societatii romanesti stiam din productiile sale anterioare care au poposit si la Craiova – Antisocial si #minor.

Asa ca premisa din Retroelectro a venit ca o completare inevitabila: in judetul Bistrita-Nasaud li se transmite o directiva scolilor sa il celebreze pe poetul George Cosbuc, iar directorii si cadrele didactice se dau de ceasul mortii cu durata redusa a manifestatiilor astfel rezultate.

Ce am remarcat rapid la aceasta piesa este registrul diferit de precedentele: fata caracterul minimal al scenografiei si inclinatia catre un dialog care il pastiseaza si ingroasa subtil pe cel din realitate, aici recuzita e mai ampla, interpretarile orientate spre gaguri fizice si non-verbale, iar tonul apasat pana la exagerare.

Dupa un inceput promitator, in care am avut prilejul sa le admir impreuna pe unele dintre cele mai importante talente feminine ale noii generatii – Iulia Colan, Ramona Dragulescu, Raluca Paun, Costinela Ungureanu si Ioana Manciu (ordinea este absolut intamplatoare, doamnelor, nu vreau sa isc un nou razboi troian) – a urmat o ampla desfasurare in contrapunct, in care poezii celebre ale lui Cosbuc sunt puse in scena intr-un parodic mod literal, care mi-a demonstrat ca fac parte dintr-o generatie privilegiata, aceea care nu se agata intr-atat de valorile nationaliste ale patriei, incat sa nu guste ideea (precum cei mai in varsta din sala), insa suficient de cunoscator al valorilor nationale, incat sa pricep despre ce este vorba (cum nu reuseau foarte bine unii dintre tinerii din public).

Daca ma intrebati pe mine, aceasta bucata este superflua si dilueaza satira altminteri meritata. Ceva tot am extras din ea, totusi: ca la Craiova avem actori cu o mare disponibilitate spre comedie si cu abilitati fizice de invidiat. Campion la acest capitol este Claudiu Mihail, ale carui giumbuslucuri mi-au smuls o apreciere pe care o credeam rezervata dansatorilor precum aceia pe care i-am vazut la 11plus1 independent/contemporan.

Cand piesa revine la matca si la manifestatia propriu-zisa, isi atinge zenitul prin doua momente. Unul este auditia piesei Numai una a celor de la Talisman (folosita tot in batjocura, dar care tot faina mi se pare si pe care am ascultat-o de vreo cinci ori cat timp am scris textul asta), ocazie cu care i-am urmarit grimasele lui George Albert Costea si m-am procopsit cu un deliciu de neuitat. Al doilea este prezenta lui Alex Calangiu, politician de tip fante de mahala (a se citi cocalar), ale carui manierisme si discurs catavencian adus la zi mi-au smuls hohote de ras, desi n-am inteles de ce am fost printre putinii cu reactia asta.

Prea mult noima in economia piesei n-am vazut in ultima scena, insa e ingenioasa si duioasa multumita unui detaliu pe care nu vi-l zic si a incheiat frumos un spectacol la care m-am distrat si de la care am ramas cu o concluzie:

Poti sa il iei la misto cat vrei pe George Cosbuc, insa versurile lui tot extraordinare raman.

Fotografiile ii apartin aceluiasi minunat cronicar vizual al scenei craiovene – Albert Dobrin.

Resuscitarea unui Lord

Ca ma apuca transcendenta cand sunt la concertele de la Filarmonica „Oltenia” din Craiova nu mai este o noutate, insa directiile in care aceasta vireaza sunt de-a pururea surprinzatoare.

De pilda, stand eu si lasandu-ma coplesit de Requiemul pentru solisti, cor si orchestra al lui Giuseppe Verdi, dirijat cu verva de olandezul Theo Walters, m-am pomenit intorcandu-ma spre un monument al audio-vizualului si al culturii – seria Civilisation a lui Sir Kenneth Clark.

Nu-mi place eticheta de „documentar” care i se aplica acestei realizari monumentale; discursurile care insotesc exceptionalele imagini si locuri prin care ne poarta istoricul de arta englez compun o aventura nemaivazuta in modul cum a evoluat lumea europeana de-a lungul secolelor care au urmat caderii Imperiului Roman. Iar peste toate se suprapune o muzica de o calitate exceptionala, asemanatoare celei la care eram expus in sala filarmonicii.

In timp ce orchestra, corul si solistii Requiemului (Renata Vari – soprana, Asineta Raducan – mezzosoprana, Pataki Adorjan – tenor, Ion Dimieru – bas) imi asigurau fundalul sonor, m-am vazut din nou calatorind prin sublima asprime a insulei Michael Skellig, incercand sa deslusesc traseul catre revelatie in labirintul de pe podeaua Catedralei din Chartres, ramanand mut de uimire in fata Sarutului lui Iuda din Capela Scrovegni de Giotto sau lasandu-ma apasat de grandoarea Capelei Sixtine.

Insa seria Civilisation a lui Sir Kenneth Clark nu mi-a trezit doar asocieri senzoriale. Insusi prezentatorul, la finalul unui episod, sintetiza miracolul muzicii precum cea pe care o audiam chiar atunci:

Habar n-avem ce spun acesti interpreti in timp ce canta si, totusi, stam cu orele sa ii ascultam.

Muzica este translatorul universal.