Aventura in stare pura

Ultima data cand am scris despre o carte de J.R.R. Tolkien, am starnit controverse (in special in comentarii), pentru ca am fost prea putin reverentios fata de un autor pe care romanii l-au descoperit de curand, dar si l-au insusit de parca au copilarit cu el de generatii.

Vad deja figuri amenintatoare si pumni inclestati, asa ca o sa-mi scurtez expozeul si o sa declar ca acum voi lua eu insumi drapelul si voi conduce trupa de admiratori ai lui Tolkien, caci, de curand am terminat de citit The Hobbit.

Nu stiu cu care dintre deliciile pe care mi le-a oferit acest roman sa incep. S-a intamplat ca grosul lecturii sa se petreaca intr-o perioada in care laptopul era plecat pe alte meleaguri si, cu toate acestea, n-am resimtit catusi de putin lipsa lumii virtuale. Socotind ca asta mi se mai intampla decat cand ma deplasez cu persona fizica in natura, e incredibil cat a putut sa ma inhate lumea fantastica din The Hobbit.

Hai sa va rezum si eu actiunea, desi sigur o stiti: cu ceva zeci de ani inainte de intamplarile din The Lord of the Rings, Bilbo Baggins, un foarte comod hobbit, se vede atras de vrajitorul Gandalf intr-o expeditie cu potentiale efecte funeste – niste dwarfi vor sa-si recupereze comorile furate de temutul si detestatul dragon Smaug.

Personajul obisnuit care se vede prins intr-o aventura extraordinara in timpul careia isi descopera calitati deosebite este un loc comun al literaturii si cinematografiei, dar maiestria lui Tolkien consta in faptul ca mutatiile personalitatii lui Bilbo Baggins au, cu toata atmosfera de basm inconjuratoare, un aer realist. Sub groasa crusta burgheza, exista o scanteie care tanjeste dupa aerul curat al naturii si pericolelor, ca sa creasca intr-o flacara in toata legea pe masura ce este alimentata cu diverse si palpitante patanii.

Aceste curg atat de lin si logic, incat cartea si mainile se dizolva si formeaza o osmoza care te urmeaza peste tot: la baie, la bucatarie, in parc sau la dentist. Mai mult n-am cuvinte a spune cat de mult m-a prins The Hobbit.

O calitate incontestabila a scriiturii lui Tolkien este ca se concentreaza pe actiune si nu pe reflectii, dar rezultatul este exact acela ca, in perioadele in care simti ca iti poti trage rasuflarea, te simti indemnat sa cugeti. Am o scena anume in minte cand spun asta: aceea cand Bilbo Baggins il intalneste pe Gollum in maruntaiele muntelui goblin-ilor.

Dincolo de faptul ca incantarea mea a atins zenitul, datorita inteligentei si suspansului cu care este construita, aceasta bucata mi-a relevat ceva ce simteam de mult, dar nu putusem exprima niciodata atat de transant: exista locuri in care literatura poate patrunde, dar cinematografia niciodata. Poti alege cele mai inspirate unghiuri de filmare, poti edita in cel mai misto mod cu putinta, poti avea cei mai talenti actori, poti pune voci fermecatoare (gen Michael Caine sau Morgan Freeman) pe fundal, dar nu vei reusi sa il introduci pe privitor in cotloanele mintii personajelor, asa cum te introduce The Hobbit pe tine, cititorul, in amalgamul de singuratate si rautate al lui Gollum sau in cel de teama si curiozitate al lui Bilbo Baggins.

Jean Paul Cariere si Umberto Eco aveau dreptate. Cartea si roata sunt doua inventii perfecte.

P.S. Le multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca am trait o aventura in stare pura.

6 Comentarii

  1. Am citit si eu cartea acum vreo 5 ani, chiar dupa ce se terminase nebunia filmelor.
    Asa ca acum astept cu nerabdare si The Hobbit-filmul… se anunta interesant…

    Reply
  2. Ha! Asa-ti trebuie 🙂

    Sa inteleg ca n-ai citit inca si trilogia „Stapanul Inelelor”? Eu am ocolit-o mult din cauza filmelor, dar e atat de diferita incat existenta filmelor nu te va influenta cu nimic. Din contra, poate iti va ajuta putin imaginatia atunci cand creaturile lui Tolkien devin prea fabuloase. O sa iti placa 🙂

    Reply
  3. :))))) Numai o femei poate da savoare acestei expresii „Asa-ti trebuie!” Nu, n-am citit trilogia, dar e prea mare si n-am indraznit sa ma apropii de ea, asa cum n-am indraznit sa ma apropii nici de Arhipelagul Gulag, datorita dimensiunilor.
    Jovi, si pe mine ma intereseaza filmul, desi e cam mult testosteron in trailer fata de carte, iar asta nu m-a incantat deloc ca idee.

    Reply
  4. N-o sa fac pledoarie pentru cat de usor curg cartile si cum le citesti inainte sa te dezmeticesti prea bine ca le-ai inceput. Nu, nu, absolut deloc. Voi astepta in schimb cuminte in umbra pentru ca la momentul potrivit sa-ti spun „Ti-am zis eu!” 😀

    Reply

Lasa un comentariu.