E o placere deosebita sa imi aduc aminte ca m-am simtit indemnat sa citesc Omul care a fost Joi pentru ca am regasit pasaje din aceasta carte in Deus Ex, un joc pe calculator care, singur, prin atmosfera extraordinara si problemele filosofice pe care le ridica, ar putea reabilita tagma acelor produse care poarta vina, in cele mai multe dintre cazuri, reala, de a-i indeparta pe oameni de lectura.
Citind romanul lui G. K. Chesterton, am inteles de ce l-au ales creatorii jocului. Incepe ca un roman de suspans din epoca victoriana tarzie, gen The Secret Agent de Joseph Conrad sau The Thirty Nine Steps de John Buchan, adica fara actiune fulminanta, dar cu un aer de violenta ascunsa sub masca respectabilitatii si cu pericole in cele mai inofensive medii.
Un politist reuseste sa zgandere orgoliul unui anarhist si, printr-un viclesug maiastru, sa i se substituie in adunarea generala a acestei miscari, ai carei membri poarta ca nume zilele saptamanii si sunt condusi de un infricosator si masiv mastermind, Duminica. Incercand sa dejoace un diavolesc atentat asupra capilor Europei, politistul interactioneaza treptat cu toti presupusii lui confrati, iar surprizele vin in cascade.
Cum spuneam, inca de la inceput actiunea coerenta nu e esentiala in economia romanului, dar, spre a doua jumatate a acestuia, dispare aproape cu desavarsire, in favoarea unor pagini pline de paradoxuri si imaginatie navalnica, pe care am incercat sa le incadrez intre anumite limite logice, dar, esuand, m-am limitat in a le parcurge si savura, in masura in care proza lui Chesterton poate fi savurata, pentru ca nu exceleaza la capitolul plasticitate, ci mai mult la cel de indrazneala ideatica.
Editorii romani ai acestui roman au avut intelepciunea sa adauge un fragment de articol scris de autor, in care aceasta atrage atentia ca titlului binecunoscut i se mai adauga si un subtitlu – Un Cosmar, declinand astfel acuzele sau interpretarile de tot felul care au fost aduse creatiei sale.
Astfel ca Omul care era Joi. Un cosmar nu mai este un roman despre capcana pe care o intind iluziile, ci devine el insusi o capcana pentru cititori. Una de cazut in ea cu placere.
Ce-mi place când oamenii ajung la cărţi pe căi mai puţin livreşti 🙂
🙂