Bogdaproste, Steven Spielberg!

jurassic1Cand producatorii lui Jurassic World se uita si exulta cum le cresc milioardele la incasari, ar trebui sa ii adreseze un bogdaproste din toata inima lui Steven Spielberg.

Multi au mers la prezentul film din nostalgie fata de acela din 1993, acea creatie uluitoare din punct de vedere tehnic, care a saltat iremediabil asteptarile pe care le avem de la niste efecte speciale.

Mai mult decat atat, si in ceea ce priveste trama narativa, Jurassicul de acum ii datoreaza mult celui de atunci. Parc de distractii, dinozauri, oameni lacomi si/sau iresponsabili, o lighioana mare si rea care o ia razna, raptorii mai mici, dar cel putin la fel de rai care alearga si inghit ce le iese in cale, personaje schematice, dintre care cele menite sa supravietuiasca o fac, iar cele pe care scrie „dead meat” si-o iau in felurite si grotesti moduri.

Cum asta am rezolvat cu prezentarea subiectului, acum ma pot lasa in voia consideratiilor estetico-intelectuale.

In primul rand, Jurassic World este campionul detasat al ultimilor multi ani la capitolul prim-planuri patetice. Nu e niciun personaj care sa fie iertat de asa ceva. Chris Pratt – virilul de serviciu – se distinge prin faptul ca ii sunt filmate si toate grupele de muschi itite prin camasa taraneasca si vesta aidoma. Tot la el am observat cat se chinuie sa isi tina burta supta. Macar el reuseste, pentru ca Vincent d’Onofrio are un bostan atat de proeminent, incat nici macar nu mai incearca.

Cei doi copii care se pierd si se descurca prin hatisuri si creaturi preistorice se vor a fi amuzanti si de aceea devin enervanti, iar doua figuri exotice, Irrfan Khan si Omar Sy (spumosul actor de culoare din Intouchables, utilizat aici la 10% din potential) au parte de replici si grimase ridicole.

jurassic2

Singura Bryce Dallas Howard pare a-si fi negociat mai bine partitura. O prinde aerul de corporatista feroce la inceput, pentru ca apoi sa dovedeasca in doua moduri formidabile de ce iubim femeile: pentru ca pot sa faca dintr-o simpla bluzita o sumedenie de accesorii vestimentare si pentru ca alearga pe tocuri mai abitir ca Usain Bolt. Intre ea si personajul lui Pratt au loc cateva interactiuni simpatice, singurele momente in care am ras pentru ca asa au vrut scenaristii, nu pentru ca asa am vrut eu.

Dinozaurii au texturi reusit redate si, pentru ca filmul este 3D, isi mai azvarl cate o gheara spre privitor, fara ca asta sa pericliteze vreun moment hazul involuntar de care acesta este cuprins (conditie obligatorie, altfel frustrarea e mare). Mai avem si cateva trimiteri la filmele anterioare, ca pentru conaisseuri, dintre care a lipsit, totusi, o statuie a lui Steven Spielberg, pe fruntea careia producatorii sa lipeasca bancnote cu figura lui Benjamin Franklin.

Finalul a marcat si o promisiune din partea-mi: nu mai pun botul la productii de gen pana la Star Wars-ul din iarna.

jurassic3

 

Lasa un comentariu.