Ca Goe la Dl. Noe

noah1Nu m-am identificat niciodata cu dl. Goe. Nu am fost repetent, desi la chimie m-am apropiat asimptotic de corigenta, iar mamitica nu mi-a cantat in struna cand am facut vreo boroboata. Insa la Noah m-am dus exact ca dl. Goe – fara nimic in cap. Fara prejudecati, fara vreo atitudine extremista, doar cu o oarecare stiinta a personajelor si a ce spune povestea biblica in cauza.

Drept urmare, spre deosebire de ateii (mai numerosi) sau habotnicii din jurul meu din sala de cinema, m-am putut bucura de un film remarcabil. Darren Aronofsky poate fi acuzat de multe, numai de lipsa de curaj nu. Pentru ca asta e ce a facut in Noah: a riscat sa supere pe multa lume si a si facut-o, dupa cum ii descreste nota pe IMDB in mod constant.

Filmul poarta apasat amprenta stilistica a regizorului, asta e clar. Imaginile, modul cum sunt compuse si combinate si caracterul socant al unor aspecte ale scenariului sunt marca Aronofsky. Unele sunt superbe, altele nu, dar cert este ca acest cineast este un om cu o anumita viziune. Ca nu-i functioneaza intotdeauna la fel, este o chestiune cu totul diferita.

Noah s-ar putea imparti in trei capitole: 1. SF post-apocaliptic; 2. film de bubuiala; 3. dileme morale si tensiune psihologica.

Primul este cel mai inspirat din punct de vedere vizual, campurile acelea dezolante si siluetele personajelor profilate la crepuscul mi s-au parut foarte reusite, iar atmosfera de lume secatuita de excese e subtil indusa.

noah2

 

Al doilea este surprinzator, deoarece nu mi-am putut reprima impresia ca Aronofsky a plecat in concediu si l-a lasat pe Michael Bay sa-si faca de cap pe platou, pentru ca apoi sa revina si sa mai grefeze si el cateva elemente specifice. Avem astfel niste colosi de piatra care smardoiesc la multimi si cateva scene de maxima exaltare vizuala, cu pasari si animale care vin sa populeze Arca. Tot acum apar si elementele dilemei morale care va ocupa capitolul al treilea.

Acesta este mai static si, desi suspansul nu-i foarte apasat, adica nu prea te indoiesti de ce o sa se intample, e bine potrivit din condeiul scenaristului. Acum se pun intrebari grave, carora nu le strica un pic de reflectie: cat lasi misiunea pe care ti-o asumi sa interfereze cu viata personala? care e raportul omului fata de natura – microb sau stapanitor? si pana unde merge puterea unui parinte asupra copiilor?

Distributia isi face treaba bine. Russell Crowe este alegerea fireasca pentru acest Noe imaginat de Darren Aronofsky, pentru ca este o combinatie rara de vitalitate si expresivitate, chiar daca a mai inaintat in varsta. Noe da bine cu reteveiul, dar este si muncit de dubii si ganduri negre, poarta poveri fizice, dar si morale pe umerii sai largi. Il secondeaza onorabil Jennifer Connelly, in rolul sotiei devotate (acelasi cuplu superb din A Beautiful Mind), si este urmat binisor de cei trei fii si de Emma Watson.

noah3

Despre ea am auzit cele mai antitetice pareri: extraordinara vs. scandura. Impresia mea este fix la mijloc. Mai dureaza pana se va scutura de imaginea de copilita adorabila din seria Harry Potter, dar talent are si exista cateva scene puternice, al caror merit ii revin. Intalnirea dintre ea si personajul cam bufon al lui Anthony Hopkins are efect in economia actiunii, dar si valoare de simbol: nu una, ci doua generatii ii despart pe cel care a scris o pagina de nesters in istoria cinematografiei si pe cea care se pregateste sa o scrie pe a ei.

Personajul asa-zis negativ al lui Ray Winstone are o situatia inedita. Este mai important pentru privitori, decat pentru actiunea propriu-zisa a filmului. El contribuie semnificativ la relativitatea morala care face din Noah mai mult decat o simpla ecranizare a unui episod din Biblie. Sub stratul de duritate gratuita, ideile pe care le intruchipeaza exista fara doar si poate in lumea reala. Cunosc oameni educati, seriosi, cu simt de raspundere, care sunt de parere ca Rosia Montana trebuie exploatata, ca natura trebuie stoarsa acum, nu maine, ca industria e cheia prosperitatii. Gresesc? Au dreptate?

Ca sa ma intorc la un verdict general, impresia este ca Darren Aronofksy a vrut sa faca prea multe, l-a tras in jos si sensibilitatea subiectului, rezultatul fiind un film mai putin omogen decat alte creatii ale sale.

Insa, in ciuda betesugurilor, Noah ramane un film-eveniment, care nu trebuie ratat.

noah4

 

 

2 Comentarii

Lasa un comentariu.