Calatorii prin lentila carnii, dar si a spiritului

Daca am tratat anterioara carte de calatorii a lui Nikos Kazantzakis in stil umoristico-parodic, acum ma vad nevoit sa adopt o atitudine mai serioasa, fortat si de destinatiile pe care le-a vizitat colosalul scriitor grec.

Jurnal de calatorie. Japonia, China este o veritabila intalnire de grad III, intre un spirit patrunzator si doua mari civilizatii, iar rezultatul este la inaltimea oricaror asteptari.

Muncit de aceeasi eterna lupta intre corporal si metafizic, Nikos Kazantzakis nu se lasa coplesit doar de sublimul gradinilor nipone sau de impecabila precizie simbolica a operei chineze, ci se afunda si in concupiscenta si grotescul a cartierului Yoshiwara sau miasmele mahalalelor din Beijing. Desi lumea aseptica spre care se indreapta turismul este laudabila, subscriu la ce scrie cretanul, ca trebuie sa traiesti o civilizatie, in special una indepartata, prin toate simturile, nu in ultimul rand prin miros.

Stiu pe destui care deja stramba din nas, gandindu-se la piata de carne din Marrakech sau la cea de vietati marine zis comestibile din Valencia.

Nu intru in detalii in legatura cu locurile vizitate de Kazantzakis, multe se regasesc in orice ghid turistic, dar ce diferenta intre modul cum sunt prezentate acolo si descrierile iesite de sub penita sa! Aveti mai jos un fragment care ilustreaza cat de profund a inteles scriitorul ce inseamna a calatori:

Calatoria e ca o partida de vanatoare fascinanta, pornesti fara sa poti ghici ce pasare o sa-ti iasa in bataia pustii. Calatoria e ca vinul, bei si nu stii ce viziuni o sa-ti bantuie prin cap. Desigur, calatorind gasesti mereu ceea ce porti in tine. Cei ce sufera si iubesc dialogheaza intr-o comuniune tainica cu peisajul pe care il vad, cu oamenii pe care ii intalnesc, cu intamplarile pe care le aleg. De aceea, orice calator adevarat creeaza, intotdeauna, tara pe care o viziteaza.

O supriza placuta a fost ultima treime a cartii, care descrie calatoriile realizate de Kazantzakis in aceleasi tari, douazeci de ani mai tarziu, in compania sotiei sale, Eleni Kazantzaki.

Doua sunt deliciile pe care le ofera aceasta bucata de lectura. In primul rand, insemnarile scriitorului, desi foarte lapidare, ofera posibilitatea de a compara evolutia mentalitatilor si convingerilor sale, cum ar fi impresiile despre China stapanita inca de trecutul imperial si despre cea comunista.

In al doilea rand, beneficiem si de relatarea facuta de consoarta sa, care n-are vreo ambitie sa rivalizeze cu din punct de vedere stilistic cu sotul, dar care doveste un simt de observatie si critic consistent, care tine interesul treaz pana la finalul cartii.

Modestia remarcabila pe care o dovedeste in ultimele randuri ale volumului m-au obligat sa inchei acest articol dandu-i chiar ei cuvantul:

Te rog mult sa ma judeci ca Dumnezeu, adica nu potrivit faptei mele, ci dupa intentia mea, care, iti jur, a fost nevinovata si plina de respect fata de memoria lui Nikos Kazantzakis.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o carte de calatorie pentru trup si suflet.

Lasa un comentariu.