Călătorind pe meridianele literaturii – Intrigi idilice la Bruxelles

Periplul prin mozaicul spaţio-temporal al literaturii m-a adus, pe filieră britanică, şi în Bruxelles.

Agentul turistic a fost Jonathan Coe, iar pachetul pe care mi l-a oferit mi-a deschis porţile evenimentului Expo ’58, adică acel eveniment epocal petrecut în capitala Belgiei în plin Război Rece, prilej cu care a fost înălţat uimitorul Atomium.

Protagonistul acestei poveşti este un funcţionar englez liniştit spre anost, om de familie, care se vede trimis să supervizeze pavilionul ţării sale şi care se vede prins în duplicitare operaţiuni de spionaj şi într-o idilă, ba chiar mai multe, care îi pun trăinicia căsniciei la încercare.

N-aş spune că scriitorul excelează la vreuna din laturile romanului său (romantică, descriptivă, poliţienească), însă se achită cu brio de toate şi le ţine în echilibru, chiar şi când una dintre ele pare a lua avans faţă de celelalte.

Pentru că nu ni se furnizează vreo senzaţie originală în niciun moment, ne este sporită plăcerea de a descoperi pastişele tematice sau stilistice pe care autorul însuşi şi le asumă (vezi citatul de pe coperta inferioară). Regăsim astfel savoarea din Our Man in Havana de Graham Greene, dar şi duelurile nemiloase ale spionilor lui John le Carré. Cât despre schimbul epistolar dintre personajul principal şi consoartă, în care urmărim deterioarea treptată a afecţiunii, n-am putut să nu o asemuiesc cu acea extraordinară suită de scene cu masa conjugală din Citizen Kane.

Iar pentru finalul cărţii, cu discretul său melanj de afecţiune perenă şi tristeţe, se potriveşte o replică un pic modificată, dar pe care o veţi recunoaşte, fără doar şi poate:

We’ll always have Bruxelles.

P.S. Mulţumesc celor de la librăria online Libris pentru o porţie de dragoste şi suspans lânga una dintre minunile arhitecturale ale lumii moderne.

Lasa un comentariu.