Călătorind pe meridianele literaturii – Malta

Pentru că sezonul călătoriilor este în toi, am demarat şi eu o amplă expediţie literară, care mă va purta prin diverse ţări şi perioade de timp.

Primul popas este pe un tărâm romanesc unde nu mi-a mai călcat neuronul niciodată: Malta, acea ţară unică prin melanjul de culturi care s-au depus asupră-i, prin limba aparte şi prin literele nemaiîntâlnite.

Şederea mea s-a concretizat în romanul lui Immanuel Misfud, În numele Tatălui (şi al Fiului), fiind una scurtă, dar nici pe departe facilă.

Stilul este liric, dar şi cu adaosuri de trimiteri literare şi politice, iar subiectul este acea veche samsara a relaţiilor dintre părinţi şi copii.

Vocea naratorului porneşte de pretextul găsirii jurnalul tatălui său şi ne poartă prin meandrele unei încercări de a distila ambivalenţa emoţională faţă de acesta şi de a o reconcilia cu propria şi proaspăta ipostază de părinte.

În numele Tatălui (şi al Fiului) mi-a adus aminte de două filme mari: Fences şi I Never Sang for My Father. Ca şi aici, în ambele figura paternă este impunătoare, dar şi marcată de slăbiciuni care îl rănesc pe fiul care îl respectă, dar se şi revoltă împotriva-i.

Rezultatul este o tristeţe pe care cititorul/ privitorul o resimte aproape personal, mai ales dacă s-a aflat vreodată într-una dintre taberele eternului conflict dintre generaţii.

Două aspecte merită discutate despre cartea lui Immanuel Misfud. În primul rând, tentaţia iniţială ar fi de a-i contesta încadrarea ca roman, având în vedere că are sub o sută de pagini, redactate cu un font măricel. Însă impactul emoţional, subtila deplasare în timp pe care o propune proza maltezului şi valoarea universală pe care o capătă personajele, deşi par a fi doar specifice locului scot În numele Tatălui (şi al Fiului) din tagma nuvelelor şi îi fac loc în cea a suratelor mai mari la stat şi la sfat.

În al doilea rând, cartea pare a avea un vag caracter autobiografic, însă eu, unul, m-aş feri de a atribui o asemenea etichetă. De la un articol al lui Pascal Bruckner despre cazul Tanacu am învăţat să nu am încredere în scriitori.

Ştiu ce şi cum să scrie.

E şi cazul lui Immanuel Misfud, un autor pe care îl voi avea în vedere de acum încolo.

P.S. Mulţumesc celor de la librăria online Libris pentru un prin popas într-o vacanţă literară.

Lasa un comentariu.