Călătorind pe meridianele literaturii – Rusia pariziană

Parisul e un loc făcut pentru drame şi idile. Nu numai că acestea se simt ca acasă aici, dar capătă şi un aer atemporal, ca şi cum Oraşul-Lumină şi-ar revărsa asupră-le un crâmpei din farmecul său.

Cartea lui Gaito Gazdanov, Spectrul lui Alexander Wolf, vine să-mi sprijine afirmaţia, aducând cu sine puterea prozei şi trăirilor ruseşti.

În timpul Războiului Civil din Rusia, un tânăr (crede că) împuşcă pe un inamic, pentru ca, peste ani, gazetar la Paris fiind, să descopere prin intermediul unei povestiri că presupusa sa victimă a supravieţuit. Această revelaţie, precum şi relaţia la distanţă neconsumată dintre cei doi este substratul romanului.

Modul cum autorul reuşeşte să întoarcă de fiecare dată naraţiunea către personajul absent, chiar şi când această virează către o poveste de dragoste altminteri consistentă din punct de vedere psihologic, este marea sa reuşită din punct de vedere al ţesătorului de naraţiuni.

Ideatic, la Gaito Gazdanov am regăsit aceeaşi dualitate pe care a descifrat-o atât de bine Alain Besancon în Sfânta Rusie – o pendulare între o insaţiabilă dorinţă de viaţă şi o atracţie inexorabilă către neant. Sunt pagini cu peroraţii din ambele direcţii, în care parcă l-ai asculta pe un Dostoievski mai lejer.

Vă spuneam, însă, că totul are loc în Paris, iar influenţa acestuia se vede şi în îndulcirea fatalismului rusesc. Fraza-cheie a romanului poartă în ea germenii unui îndemn la vitalitate cu care putem rezona chiar şi în zilele noastre:

Viaţa ne este dată cu condiţia obligatorie de a o apăra cu curaj până la ultima suflare.

P.S. Mulţumesc celor de la librăria online Libris pentru un thriller sentimental rusesc în cel mai frumos oraş din lume.

Lasa un comentariu.