Călătorind pe meridianele literaturii – Rusia personală

Excursia de data aceasta este una în care coordonatele spaţiu-timp sunt deopotrivă de vaste.

Albumul rusesc de Michael Ignatieff acoperă povestea a mai multe generaţii din familia autorului, începând din perioada de glorie a regimului ţarist până în epoca Revoluţiei din Octombrie şi a exilului care i-a urmat.

Autorul reuşeşte o performanţă care nu-i subliniază doar meritele de istoric, ci şi de scriitor autentic: parcurge un material documentar amplu, dar, paradoxal, lacunar şi limitat uneori la câteva fotografii, şi îl aranjează într-o poveste care te absoarbe, care are ceva familiar, dacă ai citit Război şi Pace, dar care te şi surprinde prin diverse întorsături sau detalii fascinante sau cutremurătoare.

Dincolo de dramele personale, pe care Michael Ignatieff încearcă să le redea cu imparţialitatea slujitorului muzei Clio, dar şi cu îngăduinţa rudei de sânge (oricât ar încerca să se ferească de o asemenea ispită), ce suscită cel mai mare interes este alunecarea unei lumi care avea totul înspre iadul nesiguranţei şi privaţiunilor unui război civil în care ambele părţi s-au comportat cu egală ferocitate.

În comportamentul bunicii Nataşa şi energia pe care şi-a descoperit-o în a-şi proteja familia şi salva soţul am regăsit surprinzătoare similitudini cu a lui Ethel Greening Pantazzi, aşa cum apar în România în lumini şi umbre (1909 – 1919). Mulţi bărbaţi trebuie că au supravieţuit vremurilor tulburi graţie unor neveste aprige.

Tot astfel mi-am dat seama ce îndrăzneală a avut Boris Pasternak în Doctor Jivago în plin regim sovietic, de a descrie evenimentele care au condus la instaurarea comunismului în Rusia altfel decât în stilul glorios pe care îl promova regimul. Un curaj pentru care a fost răsplătit cu Nobelul pentru literatură, dar pe care l-a plătit cu injoncţiuni care i-au grăbit sfârşitul.

Impresia că Albumul rusesc este un Război şi Pace condensat nu provine doar din parcurgerea unei istorii personale plasate în context istoric. Prologul şi epilogul cărţii lui Michael Ignatieff sunt veritabile reflecţii tolstoiene asupra rolului şi impactului memoriei şi fragilităţii ei, prilejuind autorului formulări cu valoare de aforism, precum aceasta:

Ceea ce putem şti despre trecut şi ceea ce vrem de la el sunt două lucruri diferite (Margaret MacMillan are o lucrare intitulată The Uses and Abuses of History şi vă las pe voi să găsiţi asemănarea ideatică).

Sau aceasta, care este atât de frumoasă şi de tristă, încât o voi folosi drept încheiere:

Cineva spunea odată că devoţiunea faţă de trecut este una dintre formele dezastruoase de iubire neîmpărtăşită.

Mulţumesc celor de la librăria online Libris pentru o sagă pasionantă şi înduioşătoare.

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.