Călătorind pe meridianele literaturii – Uniunea Europeană a aristocraţiei

Marcel Proust aparţine unei alte ere, atât prin stil, cât şi prin tematica volumului Sfârşitul geloziei şi alte povestiri.

Aristocraţia, cu lenea, concupiscenţa şi dramoletele ei, într-o proză cu narator demiurgic, căreia am fi tentaţi să-i atribuim verdictul de superfluă.

Însă, un pic de răbdare, un pic de atenţie şi un pic de deschidere (atribute ale oricărui călător, în plan fizic sau imaginar) te pot răsplăti înzecit la citirea acestor scurte istorisiri.

Acuitatea psihologică a lui Proust, care pare doar incidentală la început, se relevă de la povestire la povestire, iar la parcurgerea a doar jumătate dintre ele, deja simţi că eşti mai atent la ce spune, pentru că ţi-ai dat seama că, dincolo de luxuriantele întorsături de fraze şi limbajul preţios, adastă conturul unei studiu de caz din care poţi trage învăţăminte.

Acelaşi stil bombastic devine acum absolut necesar pentru ca radiografia sufletească a personajelor să aibă efect. Psihicul uman este complicat, mai ales cel feminin (nu o spun eu, ci reiese din ponderea pe care Marcel Proust o acordă sexului frumos în acest volum), iar povestitorul care se încumetă să pătrundă în meandrele sale are nevoie de timp, spaţiu şi libertate în a-l ilustra.

Dacă tot ce am spus până acum pare exagerat de laudativ la adresa scriitorului, vă propun un experiment.

Alegeţi-vă câţiva prieteni de pe Facebook, dintre aceia care au reputaţia de a posta citate profunde şi a-şi afişa presupuse drame interioare, şi urmăriţi-le cronologia, alternând cu lectura câte unei povestiri din această carte.

Mă hazardez să preconizez că veţi constata o asemănare de fond, dar o diferenţă colosală de stil, evident defavorabilă contemporaneităţii.

Literatura mare are sâmburii nemuririi, spre deosebire de reţelele sociale.

P.S. Mulţumesc celor de la librăria online Libris pentru o suită de rafinate incursiuni în comportamente vag deviante.

Lasa un comentariu.