Vibratii

Ori mi se tocesc abilitatile transcedentale, ori a fost ceva special cu spectacolul pe care l-am vazut saptamana trecuta la Filarmonica „Oltenia” din Craiova.

Concertul a avut tematica duala Mozart/Piazzola, o foarte reusita combinatie de clasic si modern, care, sub bagheta inepuizabilei si pitorestii energii a dirijorului Gian Luigi Zampieri, mi-a prilejuit o revelatie mai degraba tehnica, nu spiritual metaforica, asa cum mi s-a dus buhul pana acum.

Structura orchestrei a vadit o prezenta covarsitoare a instrumentelor cu coarde. Fara nicio intentie de a le reduce meritele celorlalti distinsi muzicieni care au contribuit la armonia care mi-a desfatat urechile, va voi referi la cei din majoritate, pentru ca multimea de coarde vibrand a fost madlena proustiana.

Asa mi-am adus aminte de un minunat atelier din cadrul magnificului Palais de la Decouverte din Paris, in care am fost parcurs o incursiune in stiinta si arta propagarii sunetului. Lectorul, excelent pedagog, beneficia de ajutorul unui dispozitiv simplu, dar ingenios, care ilustra legatura intre vibratiile unei corzi si producerea acelor semne auditive, care, asamblate de neuronii nostri, plasmuiesc miracolul numit muzica.

De la aceasta amintire m-am intors si mai mult in timp, la momentul cand, un stramos al nostru preistoric, incordand arcul ce-i servea drept arma, a constatat poate ca vibratia corzii ii produce o stare de bine greu explicabila.

Ce drum a parcurs omenirea de la acel moment pana la spectacolul acesta, in care orchestra si cei doi solisti, Andrei Stanciu la vioara si Emma Rotomeza la viola, generau vibratii de ordin fizic care, la randu-le, imi catalizau vibratii launtrice!

Arhimede spunea:

Dati-mi un punct de sprijin si voi rasturna Pamantul.

Eu spun:

Dati-mi o coarda vibranda si voi insufleti Pamantul.

Un bucket list pe invers

Un concept care s-a raspandit mai dihai ca pesta porcina este acela de „bucket list”, care s-ar putea traduce prin mai neaosul „lucruri pe care sa le faci pana nu dai ortu’ popii”.

Daca ne uitam pe listele melomanilor (si ale snobilor, dar asta e alta poveste), am convingerea ca in doua treimi dintre cazuri am gasi participarea la faimosul Concert de Anul Nou de la Viena. Nu e de mirare, atat de frumos este acest eveniment, incat si la mine ar aparea in Top 10, daca as avea o asemenea lugrubra enumerare de obiective personale.

Insa exista si o alta calea de a-ti masura viata. Cel mai frumos am gasit-o definita intr-o superba prelegere de pe ted.com a lui Ricardo Semler.

Acesta enunta ideea unei examinari a propriei existente prin prisma lucrurilor pe care le-ai facut deja, nu pe care n-ai reusit sa le atingi inca.

Aplicand un altfel de algoritm, rezulta ca am nu una, ci doua participari la un Concert de Anul Nou. Ce-i drept, nu in capitala Austriei, ci a Olteniei, la Filarmonica avand acelasi nume.

Se intampla pentru prima data la inceputul lui 2018, iar acum, in 2019, mi s-a cristalizat opinia ca este o metoda minunata sa-ti incepi noua perioada de rotatie a Pamantului in jurul Soarelui.

Concertul s-a intitulat Calatorind cu Strauss si a urmat tiparul echivalentului sau mai ilustru, oferindu-ne o bogata varietate de polci si valsuri, din care n-au lipsit deja traditionalele Dunarea Albastra si Marsul Radetzky (acesta din urma fiind si beneficiarul unei galanterii foarte reusite).

Unul dintre elementele de atractie la Concertul de Anul Nou este dirijorul si modul cum isi imprumuta personalitatea restului orchestrei. Anul acesta, la Viena a fost un riguros Christian Thielemann, in timp ce, in 2017, bunaora, admiram exploziva energie a lui Gustavo Dudamel, iar in 2002 figura brazdata, dar impunatoare a lui Seiji Ozawa.

Cel din Craiova a bifat cu brio si aceasta cerinta, in persoana dirijorului Marius Hristescu, a carui charisma sugubeata si relaxata s-a extins ca stare de spirit la instrumentisti, pe care i-am vazut zambind pe tot parcursul spectacolului.

Si nu pot sa nu mentionez (cu un dram de mandrie patriotica locala si malitioasa) ca magnificul concert din orasul lui Mozart si al lui Strauss nu a beneficiat vreodata de o prezenta la fel de diafana precum a solistei soprane Ianna Novac.

Momentele sale muzicale au adus culoare pe scena si in obrajii spectatorilor, sau macar ai celor care au aderat la spiritul de comuniune pe care frumoasa artista il propunea. Ajuns aici, ma simt nevoit sa spun ca publicul din Craiova are nevoie sa invete si sa fie expansiv, nu doar civilizat, mai ales cand artistul de pe scena vreau un duet cu aceia pe care ii are in fata, nu un monolog ca de studio.

Dar e inceput de an si nu se cade sa critic prea aspru.

Avem un intreg 2019 la dispozitie sa ne dezlegam baierile psihicului, astfel incat, la Concertul de Anul Nou din 2020, sala Filarmonicii „Oltenia” din Craiova sa fie un vulcan de emotie, asa cum este Sala Polivalenta cand joaca SCM Craiova.

Da, muzica uneste!

Inainte sa dezvolt ideea principala a impresiei pe care mi-a facut-o concertul de inchidere a stagiunii Muzica uneste! de la Filarmonica „Oltenia” Craiova, o sa incep printr-o mica gluma (de fapt, doar pe jumatate).

Erau momente in timpul desfasurarii spectacolului cand mi-as fi dorit sa fiu unul dintre solistii Gina Gloria Tronel (soprana), Olga Sain (soprana), Claudia Codreanu (soprana), Mihai Urzicana (tenor) sau Justinian Zetea (bas), ca sa pot sa ii admir dirijorului Gian Luigi Zampieri intregul arsenal mimico-gestual de care a uzat pentru a conduce Missa in Si minor pentru solisti, cor si orchestra de Johann Sebastian Bach. Trebuie sa fie fost ceva extraordinar si aproape ca ma mir ca interpretii au reusit sa pastreze gravitate necesara operei pe care o cantau si sa nu zambeasca, asa cum o faceam eu.

Dar sa ma ierte maestrul Zampieri, nu am fost doar cu ochii pe domnia sa, ci i-am mai rotit si prin sala, unde am vazut:

Feţe absorbite.

Feţe ganditoare.

Feţe cazute in piept, picotind.

Feţe brazdate de riduri.

Feţe netede.

Feţe incruntate.

Feţe destinse.

Feţe obisnuite cu muzica.

Feţe descoperind muzica.

Feţe barboase.

Feţe imberbe.

Feţe prezente.

Feţe absente.

Feţe de toate felurile.

Feţe care, altminteri, in lumea exterioara salii de filarmonica, nu s-ar intalni si nu s-ar apleca una asupra alteia.

Insa aici, aceste feţe erau orientate in aceeasi directie:

Spre scena si vibratia care razbatea de acolo.

Da, muzica uneste.

Inca mai uneste.

Craiova inundata de muzica

Doamne-ajuta, inundatii reale n-au prea fost prin urbea noastra, insa le primim cu bratele deschise pe cele de natura culturala, precum Festivalul International Craiova Muzicala – Editia 45 Romaneasca, diluviu auditiv care va avea loc in perioada 19 noiembrie – 1 decembrie 2018.

Celebrare a muzicii deja consacrata, Festivalul Craiova Muzicala isi aduce prinosul Anului Centenarului si isi propune sa realizeze o punte intre muzica romaneasca si interpreti (tot romani, inclusiv care sunt stabiliti peste hotare), rezultatul fiind asternut la picioarele Mariei Sale, Publicul.

Da, stiu, expresia este patetica, insa mi-a venit in minte pentru ca, in programul de mai jos, de o bogatie aproape incomensurabila, se vor regasi si fragmente din coloanele sonore ale unor filme precum Mircea cel Batran sau Mihai Viteazul, care, schioape ideologic cum or fi ele, fac parte, volens, nolens, din cultura noastra recenta.

Iata ce se va putea audia in cadrul festivalului:

Luni, 19 noiembrie, ora 19:00 – Deschiderea Festivalului, Orchestra Simfonica Bucuresti; Dirijor: Tiberiu Soare; Solisti: Dan Dediu (pian), Vlad Maistorovici (vioara).

In program:

Adrian Enescu – Selectiuni din coloana sonora a filmului Mircea cel Batran;

Tiberiu Olah – Selectiuni din coloana sonora a filmului Mihai Viteazul;

Dan Dediu – Coloana sonora a filmului Ecaterina Teodoroiu.

 

Marti, 20 noiembrie, ora 19:00 – Recital vioar – pian; Diana Mos – Mihai Ungureanu.

In program:

Tiberiu Olah – Sonatina pentu violina si pian;

Pascal Bentoiu – Sonata pentru pian si violina, op. 14;

George Enescu – Sonata a III-a pentru pian si vioara, „in caracterul popular romanesc”.

 

Miercuri, 21 noiembrie, ora 19:00 – Camerata Classica; Dirijor: Nicolae Moldoveanu.

In program:

Theodor Rogalski – Trei dansuri romanesti;

Martian Negrea – Isbuc din „Suita prin Muntii Apuseni;

Dan Dediu – Scrisoare pierduta, Suita din Muntenia;

Iosif Ivanovici – Valsul Valurile Dunarii;

Constantin Dimitrescu – Dans taranesc, Suita Oltenia.

 

Joi, 22 noiembrie, ora 19:00 – Ansamblul vocal Blue Noise.

In program:

Prime time blues

Bumble Bee

Portrait

If someday

Dor de viata

Banii

Fulgi, fulgi

Pana cand nu te iubeam

Gemiler

Pass me the jazz

Splanky

I wish you love

I feel it coming

Under pressure

Bits and pieces

Prime Time Blues

 

Vineri, 23 noiembrie, ora 19:00 – Cvartetul Transilvan: Gabriel Croitoru (vioara), Nicusor Silaghi (vioara a doua), Marius Suarasan (viola); Vasila Jucan (violoncel).

In program:

W.A. Mozart – Divertismento KV 137 Si bemol (Molto allegro), Divertismento KV 136 Re major (Presto);

Edward Elgar – Salut d’amour;

Fritz Kreisler – Liebesleid;

Jules Massenet – Meditation;

Antonin Dvořák – Humoresque;

John Williams – Schindler’s List;

Carlos Gardel – Por una cabeza;

R. Martin (Arr.) – Black eyes;

Suite populare romanesti din Transilvania si Muntenia.

 

Sambata, 24 noiembrie, ora 19:00 – Orchestra Simfonica si Corala Academica ale Filarmonicii „Oltenia” Craiova; Dirijor: Alexandru Iosub; Solist: Ioan Emanuel Cherata (bariton).

In program:

Dan Ionescu – Preludiu si fuga pentru orchestra de coarde;

Gheorghe Stanescu – Tripic simfonic (prima auditie absoluta);

Eugen Petre Sandu – Cantata Pe urmele lui Mihai Viteazul (prima auditie absoluta).

 

Sambata, 1 decembrie, ora 18:30 – Inchiderea Festivalului; Tudor Gheorghe; Corul si orchestra Concertino; Dirijor si orchestrator: Marius Hristescu.

In program:

Tot ce-i romanesc nu piere.

Pretul unui bilet este de 20 de lei, iar pentru grupuri organizate este de 10 lei. Daca voiati sa mergeti la concertul lui Tudor Gheorghe si alocaserati buget in privinta asta, aflati ca nu mai sunt locuri, insa va ajung banii pentru toate celelalte spectacole.

Asta da oferta de Black Friday!

Mai vine si Grecia pe la noi – Mamma Mia! in Craiova

Daca deja visati la vacanta din Grecia de la anul sau frunzariti nostalgici pozele din august-septembrie, nu disperati, vine Grecia pe la noi, in Banie.

Nu chiar Vechea Elada, ci o versiune muzicala a ei, adica spectacolul Mamma Mia!,  care va avea loc pe 23 decembrie 2018, la ora 19:00, la Sala Polivalenta din Craiova.

Numele va e probabil arhicunoscut, de la melodia pe care o fredonati deja, ca si mine in timp ce scriu randurile astea, sau de la filmul omonim cu Meryl Streep, Colin Firth si Pierce Brosnan, insa spectacolul are o poveste aproape la fel entuziasmanta precum cea pe care o desfasoara pe scena.

A debutat in 1990 in Londra, sub bagheta dramaturgei Catherine Johnson si a producatoarei Judy Craymer, care l-au mutat apoi pe Broadway, unde a avut un asa succes, incat a devenit unul dintre cele mai longevive din istorie (are 5 124 de reprezentatii) si a depasit nume colosale, precum The Sound of Music sau The King and I (adica, in termeni fotbalistici, ganditi-va ca apare un jucator care ii intrece si pe Lionel Messi, si pe Cristiano Ronaldo).

Rasunetul spectacolului a depasit fruntariile Broadway-ului, astfel ca a adunat pana acum aproape 60 de milioane de spectatori din 50 (cincizeci!) de tari, carora li se vor adauga si foarte multi romani, craiovenii avand privilegiul de a fi unii dintre ei.

Distributia versiunii romanesti include nume pe care sigur le stiti si le indragiti, iar daca sunteti ca mine, adica membru al irepetabilei „generatii cu cheia la gat”, le recunoasteti pe unele drept figurile cu care ati crescut: Loredana (uimitoare capacitate de reinventare are aceasta artista!), Bianca Purcarea, Anca Turcasiu (frumoasa a fost, frumoasa este), Anca Sigartau (Liceeeeeniiiii!), Aurelian Temisan (la mine in casa inca este etalonul „barbatului bine”, iar cele doua melodii pe care le-a scos recent sunt exact ce ne trebuie de Anul Centenarului), Ernest Fazekas, Adrian Nour si Silviu Mircescu.

Sunt convins ca, daca merg acum la Sala Polivalenta, o sa vad o coada lunga si nu pentru vreun meci al Universitatii Craiova, ci pentru biletele de la Mamma Mia!, care s-au pus deja in vanzare. Daca nu vreti neaparat sa traiti experiente similare „Epocii de Aur”, le puteti achizitiona si de pe iabilet.ro.

Si, pentru ca in Grecia se merge cu familia, pana pe 15 noiembrie 2018, promotia „Friends and Family Package” are o reducere speciala de 20%.

23 decembrie este o data la care oamenii sunt in cautari febrile de cadouri pentru Craciun. Va sfatuiesc sa devansati aceasta operatiune, pentru ca in acea seara de duminica ne aventuram in minunata si insorita Grecie pe ritmuri de Abba.

Oferta de Black Friday! In perioada 16 – 18 noiembrie, biletele la Mamma Mia! se pot achizitiona cu o reducere de 25%. Puteti gasi mai multe detalii, accesand acest link.

Resuscitarea unui Lord

Ca ma apuca transcendenta cand sunt la concertele de la Filarmonica „Oltenia” din Craiova nu mai este o noutate, insa directiile in care aceasta vireaza sunt de-a pururea surprinzatoare.

De pilda, stand eu si lasandu-ma coplesit de Requiemul pentru solisti, cor si orchestra al lui Giuseppe Verdi, dirijat cu verva de olandezul Theo Walters, m-am pomenit intorcandu-ma spre un monument al audio-vizualului si al culturii – seria Civilisation a lui Sir Kenneth Clark.

Nu-mi place eticheta de „documentar” care i se aplica acestei realizari monumentale; discursurile care insotesc exceptionalele imagini si locuri prin care ne poarta istoricul de arta englez compun o aventura nemaivazuta in modul cum a evoluat lumea europeana de-a lungul secolelor care au urmat caderii Imperiului Roman. Iar peste toate se suprapune o muzica de o calitate exceptionala, asemanatoare celei la care eram expus in sala filarmonicii.

In timp ce orchestra, corul si solistii Requiemului (Renata Vari – soprana, Asineta Raducan – mezzosoprana, Pataki Adorjan – tenor, Ion Dimieru – bas) imi asigurau fundalul sonor, m-am vazut din nou calatorind prin sublima asprime a insulei Michael Skellig, incercand sa deslusesc traseul catre revelatie in labirintul de pe podeaua Catedralei din Chartres, ramanand mut de uimire in fata Sarutului lui Iuda din Capela Scrovegni de Giotto sau lasandu-ma apasat de grandoarea Capelei Sixtine.

Insa seria Civilisation a lui Sir Kenneth Clark nu mi-a trezit doar asocieri senzoriale. Insusi prezentatorul, la finalul unui episod, sintetiza miracolul muzicii precum cea pe care o audiam chiar atunci:

Habar n-avem ce spun acesti interpreti in timp ce canta si, totusi, stam cu orele sa ii ascultam.

Muzica este translatorul universal.

Pianistul si drumul printre stele

Deloc nociva, ba chiar benefica putere halucinogena a muzicii pe care am trait-o la Filarmonica „Oltenia” Craiova si despre care v-am povestit aici a recidivat in saptamana care a urmat, in timpul unui alt concert.

Acesta l-a avut in prim plan pe solistul de pian Toma Popovici, care desfasurat intreaga grandoare a Concertului nr. 4 in Sol major pentru pian si orchestra de Ludwig van Beethoven, inconjurat de aceeasi abnegatie a muzicienilor din orchestra craioveana.

Pozitionarea pianului, impozant cum il stiti, in mijlocul scenei pline de instrumentisti, si sunetele cand nelinistitoare, cand mangaietoare care emanau inspre noi, spectatorii, mi-a provocat o alta viziune, si mai inedita decat cea precedenta.

Nu stiu cati dintre voi ati incercat o capodopera a jocurilor video de pe vremuri, intitulata Homeworld. In spatiul cosmic, o nava-mama de dimesiuni colosale si flota insotitoare parcurg nemarginirea Universului in cautarea unei planete de origini, o imbinare de Odiseea lui Homer si Exodul biblic intr-un cadru SF de cel mai bun gust.

Silueta dominanta a pianului, acompaniat de variatele instrumente dimprejur m-a transportat exact in mijlocul acelei aventuri intergalactice. Pe langa pianul ca nava-mama, aveam viorile, numeroase precum interceptoarele, violoncele pe post de fregatele, iar contrabasurile reprezentau, bineinteles, crucisatoarele grele. Iar modul bland cum dirijorul Antonio Iriza Momblant inchega acest ansamblu era exact ilustrarea vocii care te insotea in misiuni.

Nu cred ca am fost singurul care s-a delectat cu modul cum aceasta bucata muzicala a indemnat la cautarea unui Homeworld interior, pentru ca aplauzele prelungi l-au obligat pe Toma Popovici sa ne acorde un bis solo, constand in Intermezzo de Brahms.

Si atunci a avut loc o alta revelatie. Privirea visatoare a membrilor orchestrei si intensitatea interpretarii artistului mi-au adus aminte de o scena de o frumusete aproape neverosimila din The Pianist al lui Roman Polanski, aceea in care un Adrien Brody rebegit si hamesit atinge clapele cu un asa har, incat ii castiga simpatia unui ofiter nazist.

Desi povestea din film se bazeaza pe o intamplare reala, multi i-au pus veridicitatea la indoiala. Ascultandu-l pe Toma Popovici nu mai am niciun dubiu ca muzica poate imblanzi chiar si o fiara.

Metempsihoza la Filarmonica

O vineri seara care promitea sa fie doar agreabila s-a transformat intr-o experienta uimitoare.

Locul metamorfozei: Filarmonica „Oltenia” din Craiova.

Intai m-am delectat cu Preludiu si Fuga de Constantin Silvestri, bucati muzicale care au scos la inaintare o mare parte a efectivelor filarmonicii.

Apoi m-am lasat purtat de magia pregatitoare a Simfoniei nr. 40 in Sol minor a lui Mozart, ajungand, inevitabil, cu gandul la capodopera Amadeus a lui Milos Forman si la inubliabila invidie a mediocritatii intruchipate de Salieri al lui F. Murray Abraham.

Dupa pauza a inceput transmutatia, cand alaturi de orchestra care interpreta Concertul in Re major pentru vioara si orchestra al lui Johannes Brahms, pe scena a urcat tanara violonista Malina Ciobanu.

De fapt e chiar foarte tanara (are doar 20 de ani), insa voiam sa pastrez acest adverb de intarire pentru a spune ca e si foarte talentata. Atat de talentata, incat, intr-unul dintre momentele cand era singura care manuia arcusul, ceilalti colegi de breasla si omologi instrumentisti o priveau cu zambete pe care as fi vrut sa le pot importaliza.

Dupa ce mi-am revenit din socul produs de virtuozitatea solistei, am inceput sa am o vedenie si, va jur, n-am calcat prin Canada niciodata!

Scena filarmonicii s-a transformat treptat intr-un teatru antic grecesc, exact la momentul cand Thespis a introdus personajul care se distingea de cor si lansa un conflict care dateaza de cand lumea: individul impotriva divinatatii si a destinului.

Numai ca aici duelul dintre individ si fortele demiurgice care il inconjoara a fost unul de o armonie impecabila. Ansamblul muzicienilor craioveni a invaluit-o pe Malina Ciobanu si minunata ei expresivitate, rivalizata de energia aiuritoare a dirijorului Gian Luigi Zampieri, care a facut mai multe genuflexiuni decat execut eu la antrenament.

Aplauzele din jur m-au coborat de pe Acropole si m-au readus in Craiova.

Cine mai are nevoie de iarba cand ai muzica de o asemenea calitate?

Enescu merita dezgropat

Asa-i ca v-am speriat un pic cu titlul?

Parca imi si imaginez, ca in bancul cu securistul si mutatul muntilor, doi reprezentanti ai statului, unul de la Ministerul Culturii, altul de la Ministerul Sanatatii, venind cu pasi hotarati spre mine, ca sa-mi ceara socoteala.

In realitatea, nevinovata, dar interesata mea intentie era sa va readuc aminte ca, printre marile personalitati romanesti pe care merita sa le celebram in Anul Centenarului, este si George Enescu.

Cat de mare a fost Enescu?

Mi-aduc aminte o anecdota dintr-o carte despre oameni celebri:

Asteptandu-l pe George Enescu, cazat la etaj intr-un hotel, cineva intreaba?

– Cand coboara Enescu?

La care Yehudi Menuhin raspunde solemn:

– Maestrul nu coboara niciodata!

Si imi mai aduc aminte si vizita la Muzeul National „George Enescu”, unde am parcurs noianul de obiecte si fotografii cu interesul limitat al necunoscatorului, insa am ramas mut de uimire in fata panopliei de decoratii pe care compozitorul roman le-a primit de-a lungul vietii.

Si mai este si acest tablou de la Muzeul de Arta din Craiova, in care Corneliu Baba a surprins exact conditia de geniu a lui George Enescu: singuratatea, apasarea valorii si unicitatea.

Acestea fiind spuse, cred ca v-am convins ca spectacolul 100 X Enescu, care va avea loc la Filarmonica „Oltenia” Craiova miercuri, 24 octombrie 2018, la ora 19:00 e o ocazie care nu prea e de ratat.

Ideea concertului dirijat de Cristian Lupes este sa reconstituie celebrul turneu pe care un tanar George Enescu il sustinea acum o suta de ani, in scopul stimularii creatiei muzicale romanesti.

Programul va consta din Dansuri romanesti de Bela Bartok, 5 of Millenium de Liviu Danceanu si Octuorul op. 7 de George Enescu insusi, iar artistii itineranti care vor poposi acum la Craiova sunt: Diana Jipa, Cristina Denise Pasa, Tiberiu Branga, Alexandru Marian (vioara); Vots Emanuel, Madalina Penciu (viola); Postolache Bogdan, Eduard Zecheru (violoncel).

In acest An Centenar, daca te uiti la cine e la putere, daca te uiti la cine e in opozitie, daca te uiti in tara, mai ca te bufneste plansul.

Hai sa ne indreptam macar catre George Enescu, sa gasim putere sa mai rezistam inca 100 de ani!

Jazz-ul si meandrele memoriei

Saptamana trecuta am beneficiat de privilegiul de a participa la trei dintre cele patru seri ale Craiova Jazz Festival, despre care v-am anuntat aici, rezultatul fiind un mozaic de senzatii mnemonice si emotional-cognitive pe care vreau sa le recreez, tot cu ajutorul memoriei, descriindu-vi-le in randurile urmatoare.

Marturisesc ca spectacolul din prima seara ma interesa cel mai mult, pentru ca stiam ca voi avea ocazia de a-l asculta pe Nello Salza, trompetist care a lucrat cu maestrul Ennio Morricone. Astfel, mi-am dat seama cat inseamna coloana sonora pentru un film. Dupa numai cateva secunde, eram deja transportat in The Good, The Bad and the Ugly, in The Hateful Eight, in Nuovo Cinema Paradiso, dar si in La vita e bella sau Ultimo tango a Parigi. Minunat lucru este memoria, daca are materie prima pe care sa lucreze!

In a doua seara, am constatat ca memoria e sora buna cu imaginatia, deoarece ariile de muzicuta ale lui Gianluca Littera, acompaniat de trupa-i de artisti dedicati, imi generau fel si fel de proiectii cinematografice ad-hoc. De la strada prafuita a unui western am trecut prin suspansul unui film noir si am ajuns chiar pana la o exuberanta de tip La La Land.

In ultima seara, cea care a incheiat acest minunat festival, am gustat din nou din amintirea cinematografica, lasandu-ma invaluit de magia unui American in Paris de George Gershwin, potentata  de un Gialuca Littera dezlantuit in mijlocul intregii orchestre a Filarmonicii Oltenia, dirijata de Walter Attanasi, cu a sa daruire molipsitoare.

Dar bonusul a fost ca am experimentat si acea stare de extaz care justifica includerea muzicii in cea mai mare parte a ritualurilor religioase, prin intermediul unei melodii de Bruno Mars, careia instrumentele si vocile de pe scena i-au imprimat o verva care i-a ridicat in picioare pe multi dintre spectatori, printre care si subsemnatul.

Craiova Jazz Festival a fost un vis frumos, care s-a intamplat aievea.

Il astept cu ochii, urechile si mintea deschise pe cel de la anul.

Fotografiile sunt luate din albumele realizate de doi frati intr-ale blogging-ului, Daniel si Adrian.