Sa privim pictura! (LXXXIX)

Peisaj de seara cu doi barbati

Peisaj de seara cu doi barbati

Peisajele de seara sunt generoase cu posibilitatile artistice pe care le ofera pictorilor, insa Caspar David Friederich face minuni de efect vizual cu aceasta pictura aparent simpla in compozitie.

Profunzimea este sugerata mai mult prin lumina, prin orizontul coborat mult si liniile pe care le proiecteaza, dand impresia ca exista acolo un spatiu larg pe care soarele il priveste inapoi pentru ultima data.

Cele doua personaje formeaza, fara doar si poate, punctul de maxim interes al tabloului. Sunt indeajuns de detaliat redate pentru li se observa anumite detalii vestimentare (mantalele, palariile stil tricorn), dar sunt si suficient de misteriosi sa incite imaginatia: sunt oare oameni sau spirite transcedentale? se plimbau sau se pregateau de duel? filosofau sau conspirau?

Pozitionarea lor spre o margine este un inteligent mod de a nu genera o competitie intre factorul uman si peisaj, care se dezvaluie privitorului  sub forma unei deplasari continue: de la figurile omenesti la natura si inapoi. Cumva, aceasta pictura mi-aduce aminte de o alta lucrare faimoasa, Dl. si Dna. Andrews de Thomas Gainsborough.

Sa privim pictura! (LXXXVIII)

Iesirea baletului rus

Iesirea baletului rus

De cand ma stiu, m-am vazut pus in dificultate cand vine vorba sa imi exprim opiniile si senzatiile la vederea unei picturi moderne. Nu ca unele n-ar fi extraordinare, dar ele te provoaca mai mult decat te incanta, iar satisfactia de a da de cap unei provocari nu dureaza atat de mult precum placerea de a privi maiestria in culori a unui Van Gogh sau in umbre a unui Georges de la Tour.

Aceasta pictura a lui Fernand Leger este intr-o fragila zona de interstitiu intre figurativ pur intelectual si sensibilitate artistica. Titlul declanseaza interesul fata de aceasta lucrare, pentru ca te conditioneaza sa cauti acele trasaturi specifice balerinilor si sa le recunosti in fractionarea siluetelor, ce sugereaza astfel acea musculatura impecabila pe care rareori o percepi ca atare, pentru ca baletul se admira de la distanta.

Alegerile cromatice ale lui Leger sunt simple, dar frumos coordonate si ilustreaza un principiu pe care l-am auzit de la o profesoara de desen foarte dedicata meseriei sale: cea mai buna metoda sa potentezi culorile unui tablou este sa lasi spatii albe.

Sursa imagine: www.wikipaintings.org.

Sa privim pictura! (LXXXVII)

Eliberarea Sfantului Petru

Eliberarea Sfantului Petru

O pictura a lui Rafael, compusa din trei scene cu un efect filmic naucitor.

Cea din dreapta e mai pasnica, dar impresioneaza prin subtilitatea stralucirii angelice in armurile soldatilor facuti inofensivi.

In stanga, lucrurile sunt mai dramatice: avem o semiluna superb pitita dupa nori, o imagine de care Alfonso Cuaron ar fi mandru, si tensiune la paraxosism in interactiunea celor doua personaje de jos. Priviti numai cat de autoritar ordona capitanul si ce privire deznadajduita ii arunca subalternul.

Insa grandiosul e rezervat scenei din centru. Totul vine dintr-o idee simpla (un simplu grilaj care potenteaza lumina emanata de figura ingerului), dar de efect. Si ce efect!

Cineastii contemporani care au tendinte catre vizual ar face bine sa arunce o privire catre pictura aceasta a lui Rafael.

Sa privim pictura! (LXXXVI)

Lippi portret dublu

Portret dublu

Avem aici un exemplu de tablou care dateaza din perioada Renasterii, dar care este foarte modern prin efectul pe care il produce.

Ca privitori, suntem pusi de Filippo Lippi in fata unei alegeri escheriene: sa acceptam perspectiva sau s-o respingem

Daca respingem perspectiva, imaginea devine idilica, infastisand un cuplu intr-o ipostaza simpatica: el ii invadeaza discret spatiul personal, iar ea nu da semne ca ar avea ceva impotriva. Spatiul care ii desparte nu decat acela care va fi strabatut pentru un sarut.

Daca acceptam perspectiva, figura lui se departeaza in plan secund si atunci nu mai vorbim de comunicare, ci mai degraba de lipsa ei, fapt care poate trimite la soarta nefericita a casatoriilor aranjate sau incheiate din interes. Mai pe sleau, el vorbeste intr-o directie, ea in cealalta, iar spusele lor nu par a se intalni niciodata.

Ce remarcan si intr-un caz si intr-altul este meticulozitatea in redarea costumatiei figurii feminine, cu decoratiunile ei diverse si imbibarea plina de precizie si gust a formelor.

Sa privim pictura! (LXXXV)

Carare, padurea Isle Adam

Carare, padurea Isle Adam

E vara, deci se cuvine sa ne aplecam asupra unei picturi de sezon, cu mult soare si locuri unde sa ne adapostim de el.

Theodore Rousseau ne propune un loc la limita dintre realism si romantism. Padurea este cel mai bun refugiu impotriva zapuselii, dar iti trebuie un ochi anume sa depistezi acest spatiu care pare a se multiplica la nesfarsit, precum acel efect minunat cu doua oglinzi pozitionate fata in fata.

Artsitul francez impartasea aceeasi pasiune pentru lumina precum Francois Millet si asta se vede prin atentia acordata acestui fenomen optic si prin maiestria implicata in redarea cerului de vara, bradat de fasii de nori inofensivi.

Acolo as vrea sa ma aflu acum, intr-un loc in care sa ma las inundat de soare, dar cu umbra la indemana, in caz ca dogoreste prea tare.

Exclus gratare prin preajma!

Sa privim pictura! (LXXXIV)

Ie romaneasca

Ie romaneasca

Maine, 24 iunie, niste oameni entuziasti s-au hotarat sa aduca un omagiu unui articol vestimentar specific romanesc: ia. Indemnul lor este ca oricine are posibilitatea sa imbrace maine o ie, pentru ca este a noastra si este chic.

Nu e de mirare ca aceasta initiativa se desfasoara sub logo-ul reprezentat de faimoasa pictura a lui Henri Matisse. Cum a ajuns marele pictor sa indrageasca acest articol vestimentar mioritic? Se spune ca, la o petrecere, l-a vazut pe Constantin Brancusi imbracat intr-o ie, iar frumusetea plina de migala a bluzei i-a cazut imediat cu tronc. Stiu, Brancusi e barbat, iar Matisse a pictat o ie de femeie, dar nu va bateti capul, viata in Montmartre trebuie sa fie fost teribil de boema.

Pentru realizarea unei ii se investeste mult suflet. Stiu asta pentru ca exista una in familia mea, veche de peste trei generatii, si am avut ocazia sa o examinez indeaproape, sa o pipai si sa simt ca, pentru a coase o ie, e nevoie de acea dedicare transcedentala similara cu a ceremoniei ceaiului de la japonezi.

Asa ca, doamnelor, domnisoarelor si domnilor (voi mai putin, dar nu puteam sa fac o asa infama discriminare) din Romania, oriunde va veti afla, sa purtati maine o ie, ca sa cucerim si ramasitele de mapamond care inca ne mai stau in cale!

Filmand culorile

Lust for life1E o sarcina foarte dificila sa redai viata lui Van Gogh (indisolubil legata de opera pe care a plasmuit-o) cu un mediu vizual. Lui Irving Stone i-a iesit in Bucuria vietii, pentru ca jongleaza cu alte mijloace, cu litere, cuvinte, fraze si tot ce decurge din ele. Dar un film opereaza intr-o sfera apropiata de a picturii, iar intensitatea halucinanta a culorilor olandezului e greu de egalat. Unde mai pui ca, precum un aisberg, viata sa si-a derulat teribila inclestare in interior, iar faimoasele gesturi din exterior, precum taiatul urechii sau certurile cu Gaugain n-au fost decat expresii ale acesteia.

In atare conditii, Lust for Life e un film care trebuie privit cu ingaduinta, pentru ca e un demers ingrat, dar care reuseste aproximativ. Povestea o urmeaza pe cea a romanului lui Irving Stone, cu aceleasi omisiuni (necesare, de altfel) sau accentuari care au caracterizat o alta ecranizare a unui roman al acestuia, The Agony and the Ecstasy.

Regia lui Vincente Minelli penduleaza intre didactic si pictural; exista o preocupare constanta de a prezenta amanunte din lucrarile lui Van Gogh, fie prin peisaje mai apasat luminate, fie prin personaje discret plasate in colturi de cadre. Pentru un cunoscator mediu al operei olandezului e o placere sa ii regasesti pe doctorul Gachet (Everett Sloane, intr-un rolisor scurt si de efect), pe Pere Tanguy sau pe zuavii din Arles. Altminteri, tot acest periplu are fie efectul scontat, de a deschide apetitul pentru arta, fie pe acela de a da impresia de supraincarcare.

Lust for life2

Kirk Douglas nu ar parea cea mai inspirata alegere pentru rolul principal, dar, cu tot aerul de star macho de care nu s-a putut dezbara niciodata, acest mare actor gaseste o cale sa redea un spirit chinuit si entuziast, care nu isi gaseste locul pe lume si care isi afla refugiul in pictura. Ce spuneam la inceput despre filmul per ansamblu se aplica si lui, ba chiar aceasta indulgenta nu mai e necesara cand Van Gogh al lui Kirk Douglas imparte scenele cu Paul Gaugain al lui Anthony Quinn.

E ceva colosal in aceste minute cand doi extraordinari artisti ii reinvie pe alti doi. Sunt momentele de gratie ale peliculei, cand Lust for Life sau Bucuria vietii se transforma din metafora in realitate.

Viata e un privilegiu de care trebuie sa ne bucuram in orice moment.

Paul Gaugain (Omul cu boneta rosie) - tabloude Van Gogh

Paul Gaugain (Omul cu boneta rosie) – tablou de Van Gogh

Van Gogh pictand floarea-soarelui - tablou de Gaugain

Van Gogh pictand floarea-soarelui – tablou de Gaugain

Sa privim pictura! (LXXXIII)

Vedere din Toledo

Vedere din Toledo

Daca vremea nu ne mai slabeste cu toanele ei si ne da metabolismul peste cap, hai macar sa admiram o pictura care, meteorologic vorbind, se potriveste.

Vedere din Toledo de El Greco este un peisaj aparte, prin dihotomia dintre verde si cenusiu, dintre natura in floare si furtuna care sta sa vie si care a acaparat deja partea umana. Umbrele care cad pe cladirile din oras sunt subtil redate si as putea sa jur ca le-am vazut zilele aceastea, cand, dintr-o data, atmosfera insorita de pranz s-a cufundat in bezna, de parca intunericul lui Ragnarok s-ar fi abatut asupra Romanicii.

El Greco are un asa penel, incat parca iti umple narile cu umiditatea agresiva a norilor, a caror configuratie si luminozitate difuza coplesesc si pe cel mai inflacarat adept al vreunui cult solar.

Fara a avea neaparat perspectiva, Vedere din Toledo este o imagine sinuoasa, care iti face respiratia sa se ingreuneze in  mod placut, de parca ai escalada aievea dealurile care conduc spre acest oras impietrit si fascinant.

Sa privim pictura! (LXXXII)

Botezul lui Hristos

Botezul lui Hristos

N-am prins momentul sa va prezint aceasta pictura inainte de Paste, dar macar, temporal vorbind, ma incadrez in zilele acestei sarbatori.

Tabloul lui Piero della Francesca m-a pasionat mult timp, dar de curand am inteles si de ce. E vorba de dualitatea perspectivei.

Pe de o parte, avem personajele din prim-plan care sunt plate si hieratice si sugereaza ipostaze menite a dainui in memorie. Copacul imparte acest prim-plan in doua: scena botezului, retinuta si inteligent construita pentru a produce efect – Hristos din fata, Ioan Botezatorul din profil; cele trei figuri angelice din stanga care au o frumusete abstracta si care degaja un usor mister.

Pe de alta parte, avem perspectiva care se deschide din spatele lui Hristos, cel mai pregnant vizibila la nivelul raului Iordan care se scurge spre departare si confera tabloului profunzime.

Porumbelul de deasupra figurii lui Hristos este un liant inteligent utilizat de maestrul renascentist: este un nimb, daca il consideram in prim-plan si este efect de miscare si de  accentuare a perspectivei, daca il consideram ca venind din planul secund.

Paste fericit!

Sa privim pictura! (LXXXI)

Loteria de stat

Loteria de stat

Am fost foarte surprins cand am descoperit aceasta acuarela timpurie a lui Van Gogh. Nu este acel Van Gogh plin de culori care te coplesesc, nici acel Van Gogh intunecat al Mancatorilor de cartofi. De acest din urma tablou Loteria de stat se apropie, insa, prin tematica sociala.

Loteria este o instutie omniprezenta in statele lumii si nu exagerez cand spun ca a dobandit valoare de simbol, pe care olandezul l-a surprins cu o acuitate care poate fi confirmata si azi. Inca nu m-am hotarat daca ideea de a te imbogati peste noapte doar pentru ca ies datele de nastere ale familiei este o tortura subtila a maselor din partea cercurilor conducatoare sau este o farama de speranta menita a le anestezia. Ca si Van Gogh, am remarcat in nenumarate randuri spectacolul mai degraba trist al sirurilor de oameni care asteapta cu o rabdare ruda cu resemnarea sa ajunga la ghiseul unde isi vor depune biletelul. Un zid al plangerii mai abstract.

Interesanta este alegerea stilistica a pictorului de a uniformiza corpurile personajelor din acest tablou si de a le individualiza un pic figurile. Compasiunea nervoasa fata de oameni, pe care o regasim pretutindeni in opera sa se manifesta si aici: artistul ne reaminteste ca aceasta masa compacta de oameni este formata din indivizi, cu suparari, dorinte si vise si ca putem sa ne intristam la gandul ca isi leaga sperantele de o iluzie, dar ca nu e frumos sa ii dispretuim.