Ce mai e şi cu Banksy ăsta?

La Bucureşti, în interiorul Arcului de Triumf, în perioada 30 iulie şi 27 octombrie 2019, se găseşte expoziţia The Art of Banksy, adică reproduceri ale creaţiilor acelui artist care a rupt gura târgului cu lucrarea care s-a autodistrus parţial.

Artistul n-a recunoscut expoziţia ca autorizată, organizatorii au ripostat mediatic, însă, scuturandu-ne de toată această tevatură cu iz de marketing al scandalului, pot să vă spun că merită să o vedeţi.

Nu numai că locul unde este amplasată este inedit şi nu mă pot gândi la o asociere mai potrivită între aerul hieratic al monumentului şi iconoclasmul şi impertinenţa lucrărilor lui Banksy, dar mesajele sunt percutante, chiar dacă am întrezărit în el dorinţa ardentă de a şoca, proprie oricărui artist.

Orice, indiferent să nu rămâi.

Mai jos aveţi câteva mostre ale diatribelor sale:

Şi, tot aşa cum personajul istoric satirizat mai sus spunea că nu există argument mai bun împotriva democraţiei decât o discuţie de cinci minute cu alegătorul de rând, tot aşa am constatat că nu există validare mai bună pentru viziunea lui Banksy asupra societatăţii actuale decât frunzărirea caietului de impresii de la finalul expoziţiei. Nu-l rataţi, e un deliciu!

De asemenea, pentru că traseul vă va purta până la punctul de belvedere de pe Arcul de Triumf, luaţi aminte la traficul rutier pulsatil care se desfăşoară pe bulevardul care merge de la monument spre Casa Scânteii (aşa îmi place să îi spun, că doar însuşi Pablo Neruda a cântat-o într-un poem al său, iar denumirea cea nouă – Casa Presei Libere – mi se pare orwelliană de-a dreptul). Veţi constata că trăim într-o lume pe amfetamine.

Pentru mine, expoziţia lui Banksy a venit ca o interesantă urmare a vizitei pe care o făcusem cu doar o zi înainte în atelierul artistului florentin Clet, renumit la rându-i pentru modul cum exploatează şi vandalizează cu stil indicatoarele rutiere.

Se pare că viitorul democraţiei, ca şi al artei, este în stradă.

Iartă-mă, Toni Morrison!

Aţi simţi vreodată durerea de a constata ce importantă era o persoană pentru voi, de-abia după ce a plecat pentru totdeauna?

Eu da şi mărturisesc că nu credeam să trăiesc asta şi din punct de vedere literar, însă s-a întâmplat.

La scurt timp după ce a murit Toni Morrison, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, mi-am adus aminte că aveam la dispoziţie cel mai cunoscut roman al său, Beloved.

Dincolo de incredibila profunzime psihologică şi meşteşugitul mozaic narativ, cartea te poartă în resorturile cele mai intime ale traumelor colective şi individuale la care au fost condamnaţi membrii populaţiei de culoare din SUA în perioada sclaviei într-un mod care depăşeşte mult prea lăudatul 12 Years a Slave de zece ori la puterea a zecea.

Am simţit o tristeţe cumplită, o revoltă surdă, o deznădejde pe care cred că am şi somatizat-o, însă, cea mai puternică a fost părerea de rău că nu am apucat să aduc acest prinos unei mari scriitoare, când încă mai era în viaţă.

Nu mai zăboviţi, spuneţi-le celor care înseamnă ceva pentru voi ce e de spus, până nu e prea târziu.

Iartă-mă, Toni Morrison!

Sa privim pictura! (IXM)

Pasii m-au dus in fata unui tablou monumental, intitulat Jupiter si Semele, a a pictorului simbolist Gustave Moreau, iar modul cum era expus mi-a permis sa-l admir atat ca ansamblu, cat si in detaliu.

Cu aceasta ocazie am descoperit o varietate uimitoare a figurilor umane, atat de mare, incat ma incumet sa asemuiesc aceasta opera cu o Capela Sixtina in miniatura.

Mai expresive si mai numeroase mi s-au parut ipostazele feminine, asa ca am pe cateva dintre ele, adresandu-va si provocarea sa cautati aceasta pictura luxurianta intreaga si sa identificati de unde anume sunt extrase:











Enescu merita dezgropat

Asa-i ca v-am speriat un pic cu titlul?

Parca imi si imaginez, ca in bancul cu securistul si mutatul muntilor, doi reprezentanti ai statului, unul de la Ministerul Culturii, altul de la Ministerul Sanatatii, venind cu pasi hotarati spre mine, ca sa-mi ceara socoteala.

In realitatea, nevinovata, dar interesata mea intentie era sa va readuc aminte ca, printre marile personalitati romanesti pe care merita sa le celebram in Anul Centenarului, este si George Enescu.

Cat de mare a fost Enescu?

Mi-aduc aminte o anecdota dintr-o carte despre oameni celebri:

Asteptandu-l pe George Enescu, cazat la etaj intr-un hotel, cineva intreaba?

– Cand coboara Enescu?

La care Yehudi Menuhin raspunde solemn:

– Maestrul nu coboara niciodata!

Si imi mai aduc aminte si vizita la Muzeul National „George Enescu”, unde am parcurs noianul de obiecte si fotografii cu interesul limitat al necunoscatorului, insa am ramas mut de uimire in fata panopliei de decoratii pe care compozitorul roman le-a primit de-a lungul vietii.

Si mai este si acest tablou de la Muzeul de Arta din Craiova, in care Corneliu Baba a surprins exact conditia de geniu a lui George Enescu: singuratatea, apasarea valorii si unicitatea.

Acestea fiind spuse, cred ca v-am convins ca spectacolul 100 X Enescu, care va avea loc la Filarmonica „Oltenia” Craiova miercuri, 24 octombrie 2018, la ora 19:00 e o ocazie care nu prea e de ratat.

Ideea concertului dirijat de Cristian Lupes este sa reconstituie celebrul turneu pe care un tanar George Enescu il sustinea acum o suta de ani, in scopul stimularii creatiei muzicale romanesti.

Programul va consta din Dansuri romanesti de Bela Bartok, 5 of Millenium de Liviu Danceanu si Octuorul op. 7 de George Enescu insusi, iar artistii itineranti care vor poposi acum la Craiova sunt: Diana Jipa, Cristina Denise Pasa, Tiberiu Branga, Alexandru Marian (vioara); Vots Emanuel, Madalina Penciu (viola); Postolache Bogdan, Eduard Zecheru (violoncel).

In acest An Centenar, daca te uiti la cine e la putere, daca te uiti la cine e in opozitie, daca te uiti in tara, mai ca te bufneste plansul.

Hai sa ne indreptam macar catre George Enescu, sa gasim putere sa mai rezistam inca 100 de ani!

Cate un pic pentru fiecare

Daca va intereseaza arta cam moderna, dar nu stiti foarte bine care, aveti la Muzeul de Arta din Craiova expozitia Ani de zile a artistului Florin Mitroi (curator – Erwin Kessler).

Consta in tablouri cu tematici si stilistici diferite, suficient de multe, incat sa gasiti ceva care sa va placa, indiferent de ce impresie va fac celelalte.

Preferatele mele au fost acelea care mi-au adus aminte de caligramele lui Guillame Apollinaire:

 

Nu mi-au displacut nici portretele in cheie expresionist-caricaturala:

 

 

 

Portretul de mai jos, fara a fi extraordinar in sine, este pus in valoare foarte pregnant:

 

O sala era dedicata unor schite macabre, dar care nu m-au atins deloc, asa ca va las doar o mostra:

La fel de fara impact mi s-au parut si naturile moarte cu obiecte ascutite si contondente, despre care pliantul informativ spune ca ar fi printre cele mai de seama ale artistului. Cred ca in Braila tablourile din sala asta ar face ravagii:

Expozitia salasuieste in Muzeul de Arta din Craiova in perioada 12 octombrie – 9 decembrie 2018.

Dupa-amiaza la muzeu

Daca pasii sau GPS-ul va poarta prin centrul Craiovei in perioada urmatoare, atunci musai sa faceti o vizita si la Muzeul de Arta, unde puteti vedea cele ce va voi prezenta mai jos.

La parter avem expozitia cu un titlu cam prea tautologic, Oglinzi oglindite, care se vrea a fi un duel artistic intre confratii din Oradea si cei din Bucuresti. Fiind arta moderna, emotia pur estetica nu este cea mai inalta virtute a acestei serii de lucrari, insa varietatea manifestarilor plastice mi-a trezit diverse asocieri, pe care vi se redau sub fiecare imagine, fara a va mentiona si titlul lor, provocandu-va sa mergeti voi insiva si sa le aflati.

Imaginea asta mi-a adus aminte ca si eu am fost fascinat de o ruina de tren, pe care am explorat-o in detaliu (puteti vedea rezultatele aici)

 

Nu stiu de ce, dar m-a trimis cu gandul la Inception.

 

Carpeta cu Rapirea din serai mi s-a cam jerpelit, dar pot sa o inlocuiesc linistit cu asta, iar textul e nepretuit.

 

Chintesenta actiunilor PSD-ului in momentul de fata.

 

Ma vad nevoit sa ma abat de la ce m-am angajat initial si sa va spun titlul: Rasarit de hamster in Berceni. Oricum l-ati lua, e stralucit.

La etaj avem o expozitie personala a lui Liviu Lazarescu, dintre ale carui lucrari mi-au atras atentia portretele unor personalitati ale culturii romane si universale, carora li se confera o aura supradimensionata metaforica, dar sugestiva pentru activitatea si trasaturile fiecaruia. Si aici va las pe voi sa ii identificati pe cei din imagini.

 

 

 

 

 

Inainte de a pleca, dupa ce, bineinteles, veti fi aruncat inca o privire catre capodoperele lui Constantin Brancusi, nu ezitati sa achizionati volumul Caricaturistul N. S. Petrescu-Gaina, editat de Paul Rezeanu. Are un pret modic (25 de lei), iar printre numeroasele caricaturi pe care le veti gasi in paginile sale sunt figuri marcante ale politicii si vietii publice din perioada ante- si interbelica.

In Anul Centenarului merita sa ne cunoastem si mai bine istoria, dar si sa ii coboram pe aceia care au contribuit la scrierea ei de pe piedestal, aducandu-i astfel mai aproape de noi.

 

Ion I.C. Bratianu si Titu Maiorescu

Mare nostrum

„Mare nostrum” era expresia utilizata in timpul apogeului Imperiului Roman, prin care se afirma, nu fara mandrie, ca Marea Mediterana era inconjurata de provincii ale acestuia. Insa eu folosesc expresia in sens mai larg, pentru ca marea este, daca nu leaganul civilizatiei, atunci provocarea ce a impins limitele omenirii mai mult decat orice altceva.

Iar daca afirmatia mea vi se pare hazardata, cartea lui Lincoln Paine, Marea si civilizatia (pe care am primit-o prin bunavointa celor de la libmag.ro), e un compendiu de argumente pe care epitetul „exhaustiv” nu-l caracterizeaza suficient.

Autorul comaseaza in aceasta lucrare atat de multa informatie, incat cred ca si un student medicinist care se pregateste de rezidentiat ar fi un pic coplesit. Nu exista farama de poveste a istoriei navigatiei si urmarilor sale care sa-i fie straina lui Lincoln Paine.

Ca urmare, lectura unei asemenea carti necesita un efort de planificare prealabil. De pilda, eu, unul, pomenindu-ma in fata acestui monument de eruditie precum un calator rebegit la poalele Muntilor Himalaya, m-am hotarat sa citesc cate un capitol, ales in functie de interesul pe care mi-l starneste vreun factor exterior.

Asa s-a intamplat ca am azut acea superba versiune a Great Expectations regizata de Sir David Lean, si m-am pomenit gandindu-ma la avantul vaselor cu aburi. Inutil sa mai spun ca bucata din Marea si Civilizatia dedicata acestei tehnologii si impactului pe care l-a avut mi-a satisfacut cu varf si indesat orice nelamurire as fi avut.

O alta experienta pe care v-o recomand si cu care inchei aceasta prezentare este sa alternati lectura unor pasaje din cartea lui Lincoln Paine cu priviri contemplative asupra operei unui alt indragostit de valurile marii: Ivan Aivazovski (picturile sunt luate de pe www.wikipedia.org):

Vasul „Cei doisprezece apostoli”

 

Tarm de mare noaptea. Langa far

 

Curcubeul

Sa privim pictura! (XM)

Un minunat muzeu din Bucuresti adaposteste superbe ipostaze ale feminitatii, pictate de mari artisti romani, iar eu nu ma pot hotari pe care o prefer, asa ca va cer ajutorul voua.

Intr-adins nu va spun autorul si titlul fiecarui tablou, ca sa va provoc sa le descoperiti singuri, preferabil la fata locului.

 

 

 

 

 

 

 

Sa privim pictura! (LXXXIX)

Peisaj de seara cu doi barbati

Peisaj de seara cu doi barbati

Peisajele de seara sunt generoase cu posibilitatile artistice pe care le ofera pictorilor, insa Caspar David Friederich face minuni de efect vizual cu aceasta pictura aparent simpla in compozitie.

Profunzimea este sugerata mai mult prin lumina, prin orizontul coborat mult si liniile pe care le proiecteaza, dand impresia ca exista acolo un spatiu larg pe care soarele il priveste inapoi pentru ultima data.

Cele doua personaje formeaza, fara doar si poate, punctul de maxim interes al tabloului. Sunt indeajuns de detaliat redate pentru li se observa anumite detalii vestimentare (mantalele, palariile stil tricorn), dar sunt si suficient de misteriosi sa incite imaginatia: sunt oare oameni sau spirite transcedentale? se plimbau sau se pregateau de duel? filosofau sau conspirau?

Pozitionarea lor spre o margine este un inteligent mod de a nu genera o competitie intre factorul uman si peisaj, care se dezvaluie privitorului  sub forma unei deplasari continue: de la figurile omenesti la natura si inapoi. Cumva, aceasta pictura mi-aduce aminte de o alta lucrare faimoasa, Dl. si Dna. Andrews de Thomas Gainsborough.

Sa privim pictura! (LXXXVIII)

Iesirea baletului rus

Iesirea baletului rus

De cand ma stiu, m-am vazut pus in dificultate cand vine vorba sa imi exprim opiniile si senzatiile la vederea unei picturi moderne. Nu ca unele n-ar fi extraordinare, dar ele te provoaca mai mult decat te incanta, iar satisfactia de a da de cap unei provocari nu dureaza atat de mult precum placerea de a privi maiestria in culori a unui Van Gogh sau in umbre a unui Georges de la Tour.

Aceasta pictura a lui Fernand Leger este intr-o fragila zona de interstitiu intre figurativ pur intelectual si sensibilitate artistica. Titlul declanseaza interesul fata de aceasta lucrare, pentru ca te conditioneaza sa cauti acele trasaturi specifice balerinilor si sa le recunosti in fractionarea siluetelor, ce sugereaza astfel acea musculatura impecabila pe care rareori o percepi ca atare, pentru ca baletul se admira de la distanta.

Alegerile cromatice ale lui Leger sunt simple, dar frumos coordonate si ilustreaza un principiu pe care l-am auzit de la o profesoara de desen foarte dedicata meseriei sale: cea mai buna metoda sa potentezi culorile unui tablou este sa lasi spatii albe.

Sursa imagine: www.wikipaintings.org.