Sa privim pictura! (LXXX)

Portretul unei aristocrate

Portretul unei aristocrate

Il cunosteam pe Eustatiu Stoenescu de la Muzeul de Arta din Craiova, dar indiferenta-mi in ceea ce-l priveste a durat pana am ajuns intamplator pe la Galeria de Arta din Pitesti si am zarit o pictura a acestuia. Exclamatia mea a fost ceva de genul: „Ce mare portretist!” Da, recunosc, a fost nevoie de doua intalniri cu el, pentru a ma lovi epifania.

Artistul de origine craioveana si-a incercat puterile cu multe teme, dar redarea figurilor umane i-a iesit in mod remarcabil. Ce imi vine in minte cand privesc diversele tablouri realizate de Eustatiu Stoenescu este ca au personalitate. La Muzeul de Arta din Craiova, picturile lui Stoenescu sunt amplasate aproape de sala dedicata lui Theodor Aman. Portretele acestuia sunt extraordinare ca executie, dar inca poarta o usoara amprenta hieratica, specifica secolului XIX. Personajele lui Eustatiu Stoenescu sunt demitizate, fapt care nu le stirbeste, insa, din farmec. Sunt tabloidizate, dar spectaculoase, incita curiozitatea de a le cunoaste calitatile, dar si scaderile. Provin dintre elite, dar nu exista vreo falie care sa le separe de restul umanitatii.

Fundalul negru si diluarea contururilor, tehnici pe care Stoenescu le-a folosit intens, dar nu exclusiv (pe site-ul Muzeului de Arta din Craiova puteti vedea si un superb portret pe fundal albastru) accentueaza lumina fetelor, o lumina uneori difuza, ambigua, dar neindoios atragatoare.

Sursa imagine: www.artindex.ro

Sa privim pictura! (LXXIX)

Trandafiri

Trandafiri

Flori si fructe

Flori si fructe

Liliac

Liliac

Doamnelor si domnisoarelor, de 1 martie va ofer flori minunat pictate de Henri Fantin-Latour, un maestru al naturilor moarte, un termen care, in cazul de fata, nu prea exprima impresia  pe care o degaja tablourile.

Chiar daca plantutele din picturile de mai sus sunt smulse din mediul lor si destinate fanarii, pensula de o gratie desavarsita a francezului le asigura imortalitatea, insusire despre care sper sa caracterizeze si dragalasenia sexului frumos. Sper ca ochii vostri sa isi pastreze aceeasi superba stralucire precum recipientele in care se afla aceste flori si ca obrajii vostri sa ramana de-a pururi la fel de catifelati precum petalele lor, pe care Fantin-Latour, cu maiestria-i incantatoare, te imbie sa le atingi usor.

In vederea zilei de 8 martie, va ofer si numele intreg al artistului: Ignace Henri Jean Fantin-Latour. Sunt sigur ca macar unul dintre aceste nume va corespunde oricarei fantezii pe care o veti avea.

Sa privim pictura! (LXXVIII)

Cuplu cu capetele pline de nori

Cuplu cu capetele pline de nori

Pe intreg cuprinsul operei sale, Salvador Dali a fost mai degraba vulgar decat romantic si, totusi, uitati-va si voi ce frumusete de idee a avut!

Doua tablouri separate fizic, dar unite prin toate celelalte detalii care le caracterizeaza. Placerea examinarii asemanarilor nu e egalata decat de cea a deslusirii diferentelor, iar prin asta Dali a reusit, parca, sa completeze faimosul titlu „Barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus, dar si unii, si altii sunt astre ceresti”.

Ramele celor doua picturi sunt foarte bine alese; delimiteaza clar suprafata fictiva de restul lumii materiale, amintind ca sub o crusta de carne si oase exista profunzimi aproape infinite, dar nu sunt ostentative, nu devin un procedeu stilistic in sine.

Simt deja acumulandu-se energiile misoginilor: ha, ha, femeia are capul plecat in fata barbatului. Nu va ambalati degeaba, sunt doar aceleasi pozitii ale personajelor din Angelus de Francois Millet, deci nimic sexist, doar o joaca post-moderna a unuia dintre cei mai jucausi artisti ai secolului trecut.

Iar daca acestia doi s-ar hotara sa se ia, ar putea face o comanda invitatii botez si marturii nunta memoires.

Sa privim pictura! (LXXVII)

Incoronarea Fecioarei Maria

Incoronarea Fecioarei Maria

Am avut ocazia sa vad aceasta pictura pe viu si, de aceea, am incercat sa gasesc o imagine care sa redea combinatia cromatica la un nivel cat de cat apropiat cu acela care m-a atras in mod magnetic.

Albastrul domina acest tablou de Fra Angelico, dar n-ar avea acelasi efect superb fara auriul care il inconjoara; impreuna redau o atmosfera cu adevarat celesta, care confera subiectului solemnitate si grandoare.

Si forma tabloului are ceva aparte, pentru ca muta atentia spre punctul de maxima importanta al picturii, iar privitorul isi vede curiozitatea placut sfasiata intre acesta, situat intr-un un plan vag secund si personajele, foarte discret umanizate din partea de jos, care formeaza prim-planul. Un mod deosebit, nu neaparat fizic, dar foarte eficient, de a reda perspectiva.

Drama privitorului e accentuata de seria de mici imagini care marginesc tabloul in partea inferioara. Curiozitatea specific umana e ponderata de un usor sentiment de rusine, ca nu acordam Fecioarei atentia care i se cuvine. Asa ca aruncam ocheade furise catre cate una dintre acele scene, apoi urcam iar privirea spre manifestatia solemna de deasupra, apoi ne lasam furati iar de curiozitate si tot asa.

Trebuie sa impacam si pornirile spirituale si pe cele pur umane, nu?

Sa privim pictura! (LXXVI)

Autoportret, fumand

Autoportret, fumand

Nu sunt fumator si nici nu am fost vreodata, deci nu am cum sa laud trasul de tutun in piept in vreun fel. Am prieteni fumatori, care se bucura de toleranta mea maxima, dar m-as bucura sa-i vad lasandu-se.

Cu toate acestea, in aceasta pictura a expresionistului Otto Dix fumatul este cool, mai mult decat cool, este magic, pare a fi o prelungire fabuloasa a fiintei. Nu m-am apucat de fumat vazandu-l, dar cred ca mi-ar fi parut rau ca acest viciu nu s-ar fi inventat.

Fumul gros si patrunzator de tigara se aliaza cu figura super-masculina a artistului, care n-a fost nici in viata reala prea departe de aceasta atitudine gen „Mars, ma!”, pentru a da nastere unui autoportret remarcabil, cate atinge intensitatea celor ale lui Van Gogh si care, ca si acelea, se desprinde usor de chingile biografiei si devine o opera de sine statatoare.

Probabil ca si restul culorilor si detaliilor din jur au o semnificatie, dar pe mine m-a impresionat in primul rand tusa aceea alba, care sta dovada ca marile corporatii tabaciste sunt ticsite de ignoranti intr-ale artei, pentru ca altfel, pana acum, as fi vazut imaginea asta pe toate cartusele de la contrabandisti.

 

Sa privim pictura! (LXXV)

Apollo in fieraria lui Vulcan

Un metrosexual intra intr-un atelier auto. Nu, nu e inceputul unui banc, e doar descrierea mai moderna a picturii lui Velazquez, Apollo in atelierul lui Vulcan.

Ii stiam personalitatea artistica, manifestata cu subtilitate chiar in si lucrari apologetice, dar aici spaniolul mi-a aratat o latura pe care nu i-o banuiam: umorul. Uitati-va numai la stralucirea efeminata a lui Apollo, in contrast cu virilitatea probabil nespalata a lui Vulcan si a tovarasilor sai de truda. Ca sa nu mai zic de figurile acestora care sunt cea mai tare expresie picturala a lui WTF pe care am vazut-o vreodata.

Un alt aspect remarcabil al acestei picturi este o natura moarta inserata discret, dar vizibil. Este vorba de ulcica alba smaltuita din partea dreapta sus. Are ceva care ti-o scoate inevitabil in fata, desi restul tabloului e destul de generos cu detaliile. Poate culoarea, poate reflexia luminii, poate pozitionarea putin izolata, nu stiu. Cert e ca joaca un rol la fel de important precum personajele umane in economia unei lucrari deosebite a maestrului spaniol.

Sa privim pictura! (LXXIV)

Urcand si coborand

Cer si apa

Oricat de buna ar fi rutina, tot trebuie sa iesi din ea. Sa luam ca exemplu pictura: o reproducere in marime naturala a unui tablou este ideala, dar la Rembrandt e mai greu, asa ca ne multumim cu unele mai reduse ca dimensiuni, dar suficient de mari, incat sa se poate observa toate detaliile artei maestrului.

Prietenii de la libraria online Libris mi-au provocat aceasta rutina, oferindu-mi Jocul de memorie al lui M. C. Escher. Initial, m-am gandit ca ar trebui sa resuscitez Teoria jocului si sa scriu acolo despre el, dar, dupa ce l-am incercat si savurat, declar sus si tare ca locul lui e aici.

Jocul in sine nu e complicat, dar e pasionant. Seamana cu unul foarte raspandit pe Internet si pe smartphone-uri, dar se joaca in mai multi: adica poti culege ce au semanat altii sau, evident, poti fi chiar tu victima oportunismului celorlalti.

Pe langa voia buna si antrenamentul mnemotehnic, acest joc gadila si o latura estetica: contine 36 de imagini create de acest artist unic si o carticica in care este prezentat titlul fiecareia si explicatii sumare, dar foarte sugestive, care, impreuna, duc la concluzia ca arta lui Escher e o combinatie de umor si melancolie, a caror osmoza e catalizata de originalitate.

A admira cartonasele din acest joc e altceva decat a rasfoi un album masiv de pictura; poate ca nu e o experienta atat de coplesitoare, dar are ceva intim si placut, care te indeamna la visare.

Multumesc celor de la libraria online Libris pentru un alt mod de a privi pictura!

Sa privim pictura! (LXXIII)

Frumoasa Ferroniere

De ce nu este aceasta pictura de da Vinci la fel de faimoasa precum Mona Lisa? M-as incumeta sa spun pentru ca Gioconda este mai ambigua: poate fi o femeie foarte seducatoare, poate fi Leonardo insusi sau poate fi o tuta care zambeste fara sa aiba habar de ce.

Pe de alta parte, Frumoasa Ferroniere transmite ceva mai clar: o femeie cu toate calitatile si defectele, o posibila sotie si mama excelenta, artagoasa cand ii vine, dar iubitoare si grijulie la capataiul unui bolnav. In plus, la Mona Lisa spre ce mai poate evolua zambetul, daca ii dai un buchet de flori, bunaoara? La Frumoasa Ferroniere sunt sigur ca figura care exprima asprime usor fortata s-ar metamorfoza in incantare ingenua.

Poate ca misterul Giocondei vine si din peisajele din departare, ele insele mare subiect de dezbatere si interpretare; in cazul de fata, negrul fundalului n-o fi asa generos in semnificatii, dar, vizual vorbind, e foarte de impact.

 

Sa privim pictura! (LXXII)

Doua maimute inlantuite

Spuneam altundeva pe acest blog ca una dintre combinatiile hilare de cuvinte care au contribuit la gasirea lui prin motoarele de cautare a fost „maimute chinuite”.

Pictura lui Pieter Bruegel cel Batran ar putea foarte bine sa se numeasca asa, pentru ca avem, si nimeni nu poate nega asta, doua maimute incatusate, fapt care nu le face foarte bine, cred.

Dincolo de figurile cel putin simpatice ale celor doua primate, multe lucruri se desprind din acest tablou. In primul rand efectul de perspectiva, sau, mai pe limba contemporaneitatii, iluzia 3D-ului, este inteligent redat prin redarea marginilor zidului in care se gaseste aceasta deschidere si prin culorile estompate, dar, totusi, foarte prezente ale fundalului.

Apoi avem alegoria ipostazelor celor doua maimute. Oarecum, aceasta imagine ma duce cu gandul la mitul lui pesterii al lui Platon. Una dintre vietati nu vede decat spatiul limitat al unei cetati, sau chiar inchisori, celeilalte i se deschide in fata spectacolul marii. Intr-o oarecare masura, inlantuirea celor doua ne atinge si pe noi, deoarece, in calitate de privitori, ne aflam de partea inchisa a spatiului pe care il sugereaza tabloul.

Insa simt o ambiguitate in aceasta judecata. Oare maimuta care priveste spre mare este orientata spre libertate, iar cealalta spre robie, sau e doar atrasa de un miraj, in timp ce partenera ei de captivitate scruteaza lucid lumea reala?

Sa privim pictura! (LXXI)

Londra, Parlamentul

Am doua motive pentru care am ales aceasta pictura de Claude Monet.

Primo. Se spune ca viata bate filmul si, implicit, cartea, pictura etc. In cazul de fata nu se aplica. Oricat de impunator ar fi palatul Westminster scaldat in lumina asfintitului, nu stiu daca poate produce aceeasi impresie ca acest tablou. Norocul nostru ca, la un moment in lunga trecere a astrului luminii deasupra leaganului democratiei, un mare pictor s-a aflat acolo si a filtrat acest spectacol, oferindu-ni-l intru posteritate.

Secundo. Acum, mai mult ca niciodata in timpul generatiei noastre, oamenii isi pierd speranta in democratie. Dar sa nu uite ca ea nu e un dat, e un vis de urmat, care se iteste in departare si care se inalta peste toate celelalte forme de societate pe care le-am incercat de-a lungul istoriei. Soarele va apune si va rasari, iar Parlamentul va fi tot acolo.

Monet a pictat o intreaga serie cu Parlamentul britanic; o gasiti pe toata aici.