Ocaziile nu se răzbună, dar nici nu se întorc

Tedy Ursuleanu – Fotografie de Alex Gâlmeanu pentru proiectul 100, publicat în DoR

Mă uit înapoi şi îmi dau seama că am avut norocul, dar şi inspiraţia de a nu rata prea multe dintre spectacolele care s-au perindat la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova în cadrul proiectului 11plus1 independent/ contemporan.

Aş minţi, dacă aş spune că toate m-au încântat sau m-au uimit, însă, luate împreună, toate aceste reprezentaţii mi-au relevat frământări şi direcţii în artă românească, dar şi în societate, în ansamblul ei.

Luna noiembrie a anului 2019 oferă încă două astfel de spectacole, care par emblematice pentru tot ce am spus mai sus:

Pe 5 noiembrie 2019, la Craiova vine 153 de secunde, o creaţie teatrală inspirată din mărturiile lui Tedy Ursuleanu, una dintre supravieţuitoarele tragediei de la Colectiv. Spectacolul este situat la confluenţa documentarului, jurnalismului şi poeziei şi, potrivit celei care l-a regizat, Ioana Păun, nu este unul comemorativ, ci mai degrabă o asumare comună a problemelor unei generaţii şi o analiză lucidă a efectelor diluării tragismului unei mari drame, nu doar a indivizilor care au trăit-o direct, ci a tuturor.

Nu vă aşteptaţi la scene zguduitoare, 153 de secunde este o metaforă, deoarece aceste este mecanismul cel mai eficient al artei.

Pe 19 noiembrie, Craiova va găzdui spectacolul Ea e băiat bun, o creaţie a regizorului Eugen Jebeleanu şi care îl are drept protagonist pe Florin Caracala.

Inspirat de filmul documentar Rodica e băiat bun de Marian Ilea şi Gheorghe Dinu, reprezentaţia se compune ca un puzzle al unui el care se consideră mai mult o ea. Un subiect încă spinos într-o ţară care mai deunăzi a avut un referendum pe tema familiei tradiţionale, iar pe lângă faptul că a contura şi propaga un astfel de demers e un act de curaj, eu, unul, sunt curios şi să fac o comparaţie cu The Danish Girl.

După cum vedeţi, luna noiembrie a lui 2019 ne oferă două ocazii de a ne zdruncina niţel psihicul, tocmai pentru a-l aşeza mai solid după aceea.

Biletele sunt disponibile pe platforma online: https://ebilet.tncms.ro/ebilet și la Agenția teatrală (telefon: 0251 413 677).

Civilizaţie, trăi-ţi-ar spectacolul!

De ceva timp am o nemulţumire latentă faţă de linia adoptată de cei de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.

Consider că s-au îndepărtat prea mult de clasici şi s-au avântat cu lăcomie în marea de creaţii contemporane, care nu sunt străine de pesimism, traume şi alte defecţiuni ale naturii umane.

Un eşec răsunător în ceea ce mă priveşte a fost Bang, o piesă altminteri de efect, dar sufocată de stridenţe a fost Casa cu suricate, iar White Room, deşi ireproşabilă ca realizare şi abordând un subiect care, într-adevăr, este marca prezentului şi merită să ne preocupe, a păcătuit printr-o lentoare imposibil de mântuit.

Însă, toate excesele care au dat greş în cele de mai sus îşi găsesc dozajul impecabil în Operaţiunea Marte, scrisă de Alexa Băcanu şi pusă în scenă de Dragoş Alexandru Muşoiu.

Preconizata colonizare a Planetei Roşii şi apelul către selectarea celor care vor compune echipajul ia formatul unui spectacol de televiziune cu format gen Românii au talent sau Lanţul slăbiciunilor (pentru cei suficient de în etate să îşi aducă aminte).

Această familiaritate implicită a privitorului cu modul în care operează piesa îi favorizează acestuia acceptarea unui volum mare de divagaţii filosofice şi psihologice, care le dau şansa fiecăruia dintre actorii care îi interpretează pe participanţi să etaleze un superb de variat repertoriu de trăiri şi grimase. Nu cred că mai au nevoie, dar, dacă vor să aibă o mostră peremptorie în portofoliu, pot să-şi păstreze acele câteva minute în care sunt protagoniştii piesei şi ai atenţei noastre.

Aceşti actori (Adrian Andone, Ştefan Cepoi, Ramona Drăgulescu, Iulia Lazăr, Ioana Manciu, Alina Mangra, Dragoş Măceşanu, Claudiu Mihail, Raluca Păun, Tamara Popescu, Vlad Udrescu, Cătălin Vieru şi Monica Ardeleanu) nu au roluri în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă partituri, însă avem şi un personaj veritabil în Operaţiunea Marte.

Unul grotesc, caricatural şi jucat cu o aplecare senzaţională de Iulia Colan, moderatoarea concursului.

Actriţa bifează toate manierismele de voce sau postură ale ipostazei, într-un mod care m-a trecut printr-o serie de asocieri mentale, de la Iuliana Tudor la Chris Tucker în The Fifth Element. Pentru această din urmă comparaţie, m-au ajutat şi aiuristicele, dar inspiratele ei costume (sper ca UNITER-ul să nu le ignore, ca şi pe aceea care le poartă), de care Jean Paul Gaultier însuşi ar fi mulţumit spre mândru.

Dincolo de amuzament, prezenţa ei scenică saltă Operaţiunea Marte de la condiţia de satiră a contemporaneităţii la cea de piesă de teatru autentică.

Ca spectator, încă aştept să mi se mai arate şi câte o Antigona sau Peer Gynt, dar, dacă Teatrul din Craiova se va încăpăţâna să se concentreze pe alde autorii prezentului, măcar să o facă precum în Operaţiunea Marte.

Imaginile sunt surprinse de acest minunat cronicar vizual care este Albert Dobrin.

Mai mult teatru decât putem duce

Avid de teatru sunt şi pofta îmi creşte pe măsură ce mă afund în plăcerea acestei arte.

Însă până şi eu sunt copleşit de diluviul de premiere pe care îl dezlănţuie cei de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova în luna septembrie 2019, cea care marchează debutul unei noi stagiuni.

Trei piese noi, pe care chiar în aceste momente mă străduiesc să mi le aranjez în calendar, pentru că să le ratez nici nu încape vorbă.

Obsesii de Claudiu Sfirschi-Lăudat după texte de Margarita Karapanou, regizată de Yannis Paraskevopoulos, este monologul unei femei care luptă cu depresia şi o îmbrăţişează cu voluptate. Subiectul nu pare a fi nou, însă privilegiaţii care au văzut reprezentaţii exclusive spun că unica interpretă Cerasela Iosefescu este divină. Sau, cum ar spune moldovenii, di vină pentru tot ce i se întâmplă.

Operaţiunea Marte de Alexa Băcanu, regizată de Dragoş Alexandru Muşoiu şi avându-i în distribuţie pe Adrian Andone, Ştefan Cepoi, Iulia Colan, Ramona Drăgulescu, Iulia Lazăr, Ioana Manciu, Alina Mangra, Dragoş Măceşanu, Claudiu Mihail, Raluca Păun, Tamara Popescu, Vlad Udrescu, Cătălin Vieru, Marian Politic şi Monica Ardeleanu este despre timpurile noastre, prezente şi poate chiar viitoare. O companie europeana lansează un apel pentru potenţiali colonizatori ai planetei Marte, iar candidaţii de pe lista scurtă devin protagoniştii unui circ mediatic de sorginte familiară. De ce eu? De ce nu tu? Campania electorală ce va să înceapă nu şi-a găsit niciodată vreun ecou mai adecvat.

1,2,3…Bébé de André Roussin, regizată de Alexandru Boureanu (co-regizor Raluca Păun) este o poveste care promite să fie acidă şi plină de umor şi neprevăzut, pe care descrierea (voit sumară) a celor de la teatru mă trimite cu gândul la La Cage aux folles, iar asta nu poate fi decât o garanţie a hohotelor de râs. Cei care vor popula această operă bufă sunt Cosmin Rădescu, Cătălin Miculeasa, Geni Macsim, Costinela Ungureanu, Petronela Zurba şi Corina Druc.

Iar acum daţi-mi voie să mă întorc la calendar, să văd cum armonizez activităţile lucrativ-financiare, cele gospodăreşti şi puzderia de premiere de la Teatrul Naţional din Craiova, despre care am avut plăcerea a vă vorbi mai sus.

Adio, dar rămân cu tine

Nu vă speriaţi, nu vreo declaraţie de euroscepticism din partea mea, ci doar esenţa simţului de anticipaţie ironic al lui I. D. Sîrbu (1919-1989), omagiat la 100 de ani de la naştere de către Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, căruia i-a fost drag şi apropiat colaborator, prin piesa Adio, Europa!, în regia lui Bogdan-Cristian Drăgan, a cărei premieră va avea loc joi, 27 iunie 2019, la ora 10:30.

Înainte de a vă povesti despre piesă, permiteţi-mi să fac o mărturisire: mare lucru nu ştiam despre I. D. Sîrbu până mai deunăzi, însă un citat de pe pagina oficială a acestui spectacol mi-a demonstrat rapid ce mare scriitor a fost, aşa cum un pictor se relevă printr-o simplă schiţă:

De câte ori mi se pune în scenă un text, sufăr ca un tată idiot, tremurând când fiul său recită, sau când frumoasa sa fiică e cerută în căsătorie de un imberb zootehnician.

Dacă aş putea, aş încerca să îl liniştesc cumva pe autor, aducându-i câteva argumente.

În primul rând, propria creaţie, care se anunţă tulburătoare şi de-a pururea elocventă:

Un camion negru. Un bărbat prins în farurile orbitoare ale istoriei. Candid. Olimpia – o femeie care înțelege totul și vrea să-l salveze. Dar este oare salvarea posibilă în secolul XX, cel al tuturor atrocităților posibile? Poți trăi printre bufoni și turnători?

Se fac multe încercări de a reconstitui viaţa într-un regim totalitar şi multe păcătuiesc prin faptul că vizează naturalismul. Aici văd abordarea metaforică, aceea în care nimic nu e explicit şi care, tocmai de aceea, te izbeşte cu o claritate de cristal.

L-aş linişti pe I. D. Sîrbu şi prezentându-i şi distribuţia acestei piese, care îi reuneşte pe câţiva dintre cei mai experimentaţi actori ai Teatrului din Craiova, hrăniţi de o carieră întregă cu texte de asemenea calibru: Angel Rababoc, Anca Dinu, Constantin Cicort, Nicolae Vicol, Gabriela Baciu, Petronela Zurba.

În final, îi pot spune lui I. D. Sîrbu:

Maestre, aţi plecat dintre noi cu puţin timp înainte de căderea comunismului, care mai zăboveşte pe ici, pe colo, pe la noi. Însă îl extirpăm treptat, iar Europa are din ce în ce mai multe momente să ne întâmpine cu un voios:

Bine v-am regăsit!

Sursă imagini: www.tncms.ro.

Femei periculos de revoltate

Două expresii ale aceleiaşi idei au venit din arte diferite şi mi s-au contopit în minte aproape până la contopire.

Una este romanul Thérèse Desqueyroux al lui François Mauriac, scriitor laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură.

Cealaltă este piesa de teatru O femeie singură (ultima din sezonul 2018/2019 al 11plus1 independent/contemporan), regizată de Daniel Grigore-Simion şi care îşi respectă titlul, propunându-ne o singură interpretă, pe Andreea Bibiri.

Ambele creaţii prezintă tragedia femeii captive şi revoltate.

Captivă într-o căsnicie fără afecţiune, într-o ipostază maternă nu foarte convinsă şi condamnată la recluziune pentru comportament deviant, sentinţe împotriva cărora declanşează o rebeliune mentală, care evoluează ulterior macabru de fizic.

Şi cartea, şi piesa stau sub semnul ambivalenţei: e lesne de conturat ansamblul de cutume şi structuri societale care o ţin pe urmaşa Evei încătuşată psihic, însă nu putem exclude că soarta vitregă îi este atrasă şi de o tulburare psihică.

La Mauriac acest aspect reiese mai subtil din intercalarea unor gânduri mai abstracte între altele mai mundane, având drept echivalent în partea cealaltă înfăţişarea actriţei (parpalacul are scop funcţional, după cum reiese treptat, dar nu mă pot scutura de impresia că l-am văzut aievea la unele persoane cu mai mici sau mai mari probleme la comitetul central).

Monologul este principalul mijloc de locomoţie narativă. Intimitatea inimitabilă pe care o propune literatura cititorului e compensată în piesă de modul cvasi-palpabil în care Andreea Bibiri stabileşte legătura cu publicul, fără a părea că se abate în vreun fel de la mecanismul solilocviului.

Dualitatea înclinaţiilor, către Eros şi Thanatos, este o altă trăsătură comună a protagonistelor. Dacă acea căsnicie convenţională o explică pe prima, cea de-a doua ne înspăimântă, tocmai pentru că nu ne putem hotărî până unde contribuie mediul la a stârni iraţionalul.

Oare societatea catalizează monstruosul sau este acesta o parte latentă a naturii noastre?

Aş minţi dacă aş spune că nu sunt şi unele diferenţe între anti-eroina eponină scrisă de François Mauriac şi cea jucată de Andreea Bibiri.

Va las pe voi să le căutaţi, pentru că asta va însemna să citiţi o carte scurtă, dar mare, şi să vedeţi o piesă tot scurtă, dar tot la fel de mare.

P.S. Mulţumesc celor de la librăria online Libris pentru rândurile despre o femeie periculos de revoltată şi lui Cristi Floriganţă pentru imaginile uneia cam la fel.

I’m going slightly mad

Nu vă îndureraţi pentru mine, personal, însă, dacă e adevărat ce se spune, cum că un individ e omenirea întreagă, atunci ar fi motive să mă urmăriţi cu atenţie şi preocupare, vorba unui clasic în viaţă şi în funcţie.

Cam aşa reiese din descrierea piesei Casa cu suricate de David Drabek, care va fi pusă în scenă de Radu Afrim la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, sâmbătă, 20 aprilie 2019, de la ora 20:00, şi duminică, 21 aprilie 2019, de la ora 19:00.

Într-o casă plină cu suricate, pe lângă păsări sabot și o cârtiță moartă, viețuiesc trei surori. Sora cea mică este bântuită de amintirea unei mame nebune și nu a mai părăsit suricatele de un an de la moartea subită a tatălui. Cea MARE s-a cuibărit în fața televizorului și a mâncat până la imobilizare. Sora mijlocie este singura care muncește pentru a întreține casa cu suricate.

Peste tot și toate guvernează spiritul unui fals Budha. Fetele sunt captive în acest univers extravagant.

Trei bărbați apar în viața lor și le zbuciumă existența.

Un fel de What Ever Happened to Baby Jane? la puterea a treia şi într-un spectacol care, din câte am întrezărit din imaginile tantalice pe care prietenii de la teatru le-au lăsat să răzbată, e o vârtej de sunete şi imagini.

În Radu Afrim am învăţat să am încredere, după ce am văzut că a fost în stare să plăsmuiască o atmosferă inventivă cu un material dramaturgic altminteri fără direcţie – Dacă am gândi cu voce tare.

În Casa cu Suricate îi vom vedea ca printr-o oglindă dintr-aceea care deformează pitoresc pe actorii Raluca Păun, Romanița Ionescu, Iulia Lazăr, Ramona Drăgulescu, Constantin Cicort, Alex Calangiu, Claudiu Mihail și Vlad Udrescu.

Traducerea textului a fost realizată de Mircea Dan Duță, scenografia și costumele sunt semnate de Irina Moscu, universul sonor îi aparține regizorului Radu Afrim, iar echipa de creație este completată de Călin Țopa – sound design, Cosmin Florea – afiș, Cătălin Miculeasa – asistent regie, Minela Popa și Mihaela Guran – make-up design și Filomela Salahoru – consultant limbaj mimico-gestual.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Pasiunea face un salt

La început, Reacţie Urbană, proiectul celor de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova mi s-a părut doar o ingenioasă metodă de promovare şi o şansă pentru cetăţenii cu un dram de curaj să iasă puţin din rutina cotidiană.

De la ediţie la ediţie, însă, spectacolele au evoluat în complexitate, culminând cu aceasta, intitulată De ce plec/De ce rămân?, a cărei premieră a avut loc în ianuarie 2019 şi a înregistrat un aşa succes, încât mai beneficiază de două reprezentaţii, una sâmbătă, 23 martie 2019, de la 14:00 şi de la 14:30, şi duminică, 24 martie, de la 20:00 şi de la 20:30.

De data aceasta, Reacţie Urbană nu se desfăşoară într-o singură sală, ci este un spectacol-instalaţie, un traseu pe care spectatorii îl urmează pentru descoperirea posibilelor răspunsuri și motive ale întrebării. La fiecare 4 minute, un grup de 4 persoane intră într-o galerie cu 12 spații în care exponatele sunt vii.

Pe pagina evenimentului aveţi distribuţia completă şi explicaţiile fiecărui moment, dar eu am evitat să o citesc, ba chiar să o privesc, tocmai pentru că ideea îmi place atât de mult, încât vreau să o augmentez cu adaosul descoperirii la faţa locului.

Pentru ca noblesse oblige, vă menţionez, totuşi, că acest concept şi coordonarea lui îi aparţin lui Vlad Drăgulescu, iar din echipa sa fac parte asistentele de regie: Irina Gabriela Lungoci, Alexandra Ștefania Iordache și asistenta de scenografie Anda Gavrilă. Imaginile au fost surprinse de fotografii proiectului, Cătălin Corneanu și Theofil Mihai Olteanu, iar veștile au fost răspândite de asistentul PR&Media, Gabriela Elisabeta Popescu.

Revelaţia pe care o veţi avea va fi, fără doar şi poate, să descoperiţi persoane de vârste, profesii, mentalităţi şi alte cele diferite, dar transfigurate de simplul fapt că au avut curaj să păşească pragul teatrului şi să îşi transceandă condiţia.

În final, mă minunez că am ajuns să redau cu satisfacţie un detaliu foarte mercantil: pentru acest spectacol Reacţie Urbană este necesar să cumpăraţi bilet (le găsiţi pe www.ebilet.tncms.ro sau la Agenţia Teatrală şi costă 11 lei, aşa că orice obiecţie indică o genă de Hagi Tudose), iar eu vă sfătuiesc să va grăbiţi, nu sunt doar rudele care vor să vină, ci şi o sumedenie de entuziasmaţi, ca mine.

Fotografiile ii aparţin lui Cătălin Corneanu.

Iona merge inainte

E greu sa-l inlocuiesti pe Ilie Gheorghe ca Iona.

De fapt, nu, nu este greu, este imposibil.

Creatia sa este un cadou facut posteritatii.

Insa textul lui Marin Sorescu este atat de generos, incat permite interpretari si versiuni chiar si pe langa aceea de legenda a marelui actor plecat dintre noi.

Cel care se incumeta primul sa isi asume aceasta ingrata, sa recunoastem, sarcina, este Eugen Titu, din postura de actor la Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Targu Jiu, care va reprezenta Iona in sala Ion D. Sarbu a Teatrului din Craiova, joi, 21 martie 2019, de la ora 19:00.

Spectacolul pare a vira de la melancolia predecesorului spre o atitudine militanta, de zbatere impotriva defetismului si a mortii, propunand o scenografie mai ampla, apartinandu-i lui Mihai Topescu, precum si proiectii video, realizate de Florin Rotaru.

Iona al lui Ilie Gheorghe va dainui de-a pururi in inimile noastre, dar cred ca avem loc si pentru un confrate al acestuia.

Biletele costa doar 20 de lei si se gasesc la Agentia teatrala din Craiova si pe platforma online www.ebilet.tncms.ro.

Am trait o aventura si mai urmeaza trei

Cuvinte de lauda pentru proiectul 11plus1 independent/ contemporan al celor de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova am mai tot avut, insa luna martie a leatului 2019 pare a fi una speciala din acest punct de vedere.

De curand am asistat/gustat/trait Fapte vitejesti al celor de la Asociatia PETEC si Centrul National al Dansului din Bucuresti. Spectacolul se declara a fi pentru copii, de care era plina sala, iar atmosfera a fost minunata chiar si numai pentru asta (imaginati-va vreo cateva zeci de prichindei tipand a spaima simulata).

Insa, ma incumet sa spun ca mesajul ii viza mai degraba pe parinti, deoarece acestia isi imprumuta fricile si angoasele copiilor, asa cum reiese din cea mai consistenta scena a spectacolului. Cat despre cei mici, mi s-a spus ca prin alte parti ale salii pe cativa i-au trecut fiorii in anumite momente, dar eu am avut privilegiul sa ma aciuez langa unii cu un umor si un scepticism adorabile (nu o data le-am auzit exclamatia „Ba, ma lasi!”).

Altminteri, Fapte vitejesti este recomandat tuturor varstelor pentru verva cu care este jucat si dansat si pentru deosebita ingeniozitate a jocului de lumini si umbre, deopotriva de metaforic si de precis in sugestiile pe care le propune.

Daca v-a fost gadilat apetitul pentru productii independente si mai putin conventionale, aflati ca Fapte vitejesti este doar primul din cele patru (!) astfel de spectacole cu care ne rasfata cei de la Teatrul din Craiova.

Pe 12 martie 2019 vom avea De fapt_, in coregrafia Simonei Dabija, care ne va aduce in fata ochilor si a mintii o inglobare a cinci corpuri intr-o singura minte. Pe langa interesul a priori pe care il am pentru 11plu1 independent/ contemporan, acest spectacol ma atrage prin faptul ca se anunta a fi exact ilustrarea ideii din extraordinarul roman al lui Theodore Sturgeon, More than Human, pe care l-am citit de curand.

Pe 19 martie 2019 avem Body of Defiance de Ana Cucu-Popescu, in regia lui Raul Coldea, productie a Reactorului de creatie si experiment din Cluj, in care doua corpuri feminine si o singura voce traseaza doua linii narative aparent disparate, dar unite prin ceva ce ramane a fi descoperit. Nu ascund si ca faptul ca spectacolul este recomandat persoanelor peste 16 ani este un factor de atractie pentru mine.

Pe 26 martie avem Fragile. Handle with Care, un spectacol de dans contemporan, ale carui concept si coregrafie ii apartin Marianei Gavriciuc (Bucuresti) si care se anunta a fi invitatie la a ne expune cele mai vulnerabile trairi, tocmai pentru ca in lumea reala acestea sunt susceptibile a fi folosite impotriva noastra.

Biletele (deloc scumpe) pentru aceste spectacole sunt disponibile online pe www.ebilet.tncms.ro sau la Agentia teatrala (telefon: 0251 413 677).

Credit foto: Cristi Floriganta

Traim asa cum visam: singuri

In titlu regasiti un citat tulburator din Lord Jim de Joseph Conrad. E greu sa i te supui, dar e greu sa il contesti.

Mi-a venit in minte cand citeam descrierea celei mai noi piese pe care o vor pune in scena cei de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova:

White Room este un eseu despre realitatea distopica creata prin contopirea a doua realitati, diferite ca substanta si ca manifestare, ale individului: cea imediata și cea virtuala.

Intr-o lume in care omul contemporan are nevoie sa evadeze din realitatea imediata pentru a visa, realitatea virtuala ofera cel mai potrivit refugiu pentru a face acest lucru.

White Room este o radiografie poetică a unei societăți care se confruntă cu una din cele mai mari probleme ale omului de azi: solitudinea.

N-am nici cea mai vaga idee cum este textul Alexandrei Badea si abordarea regizorala a lui Florin Caracala, insa aceasta sintagma a „camerei albe” ma trimite cu gandul la acelea ale unui ospiciu. Neplacuta si incitanta premisa, nu-i asa? Nu e de mirare ca spectacolul nu este recomandat celor care au varsta biologica (pentru ca la cea mentala discutia e ampla) sub 16 ani.

Aceia care isi vor imprumuta avatarurile pentru a insufleti aceasta realitate imateriala sunt Romanita Ionescu, Alex Calangiu, Claudiu Mihail, Gabriela Baciu, Ramona Dragulescu, Catalin Miculeasa, Stefan Cepoi, Corina Druc, Dragos Macesanu, Anca Dinu si Raluca Paun.

White Room isi deschide pentru prima data tainele catre public pe 19 si 20 ianuarie 2019, la ora 19:00, urmand sa mai primeasca utilizatori ai universului virtual pe care il propune pe 24 ianuarie si 6 februrarie 2019.