Adio, dar rămân cu tine

Nu vă speriaţi, nu vreo declaraţie de euroscepticism din partea mea, ci doar esenţa simţului de anticipaţie ironic al lui I. D. Sîrbu (1919-1989), omagiat la 100 de ani de la naştere de către Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, căruia i-a fost drag şi apropiat colaborator, prin piesa Adio, Europa!, în regia lui Bogdan-Cristian Drăgan, a cărei premieră va avea loc joi, 27 iunie 2019, la ora 10:30.

Înainte de a vă povesti despre piesă, permiteţi-mi să fac o mărturisire: mare lucru nu ştiam despre I. D. Sîrbu până mai deunăzi, însă un citat de pe pagina oficială a acestui spectacol mi-a demonstrat rapid ce mare scriitor a fost, aşa cum un pictor se relevă printr-o simplă schiţă:

De câte ori mi se pune în scenă un text, sufăr ca un tată idiot, tremurând când fiul său recită, sau când frumoasa sa fiică e cerută în căsătorie de un imberb zootehnician.

Dacă aş putea, aş încerca să îl liniştesc cumva pe autor, aducându-i câteva argumente.

În primul rând, propria creaţie, care se anunţă tulburătoare şi de-a pururea elocventă:

Un camion negru. Un bărbat prins în farurile orbitoare ale istoriei. Candid. Olimpia – o femeie care înțelege totul și vrea să-l salveze. Dar este oare salvarea posibilă în secolul XX, cel al tuturor atrocităților posibile? Poți trăi printre bufoni și turnători?

Se fac multe încercări de a reconstitui viaţa într-un regim totalitar şi multe păcătuiesc prin faptul că vizează naturalismul. Aici văd abordarea metaforică, aceea în care nimic nu e explicit şi care, tocmai de aceea, te izbeşte cu o claritate de cristal.

L-aş linişti pe I. D. Sîrbu şi prezentându-i şi distribuţia acestei piese, care îi reuneşte pe câţiva dintre cei mai experimentaţi actori ai Teatrului din Craiova, hrăniţi de o carieră întregă cu texte de asemenea calibru: Angel Rababoc, Anca Dinu, Constantin Cicort, Nicolae Vicol, Gabriela Baciu, Petronela Zurba.

În final, îi pot spune lui I. D. Sîrbu:

Maestre, aţi plecat dintre noi cu puţin timp înainte de căderea comunismului, care mai zăboveşte pe ici, pe colo, pe la noi. Însă îl extirpăm treptat, iar Europa are din ce în ce mai multe momente să ne întâmpine cu un voios:

Bine v-am regăsit!

Sursă imagini: www.tncms.ro.

Femei periculos de revoltate

Două expresii ale aceleiaşi idei au venit din arte diferite şi mi s-au contopit în minte aproape până la contopire.

Una este romanul Thérèse Desqueyroux al lui François Mauriac, scriitor laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură.

Cealaltă este piesa de teatru O femeie singură (ultima din sezonul 2018/2019 al 11plus1 independent/contemporan), regizată de Daniel Grigore-Simion şi care îşi respectă titlul, propunându-ne o singură interpretă, pe Andreea Bibiri.

Ambele creaţii prezintă tragedia femeii captive şi revoltate.

Captivă într-o căsnicie fără afecţiune, într-o ipostază maternă nu foarte convinsă şi condamnată la recluziune pentru comportament deviant, sentinţe împotriva cărora declanşează o rebeliune mentală, care evoluează ulterior macabru de fizic.

Şi cartea, şi piesa stau sub semnul ambivalenţei: e lesne de conturat ansamblul de cutume şi structuri societale care o ţin pe urmaşa Evei încătuşată psihic, însă nu putem exclude că soarta vitregă îi este atrasă şi de o tulburare psihică.

La Mauriac acest aspect reiese mai subtil din intercalarea unor gânduri mai abstracte între altele mai mundane, având drept echivalent în partea cealaltă înfăţişarea actriţei (parpalacul are scop funcţional, după cum reiese treptat, dar nu mă pot scutura de impresia că l-am văzut aievea la unele persoane cu mai mici sau mai mari probleme la comitetul central).

Monologul este principalul mijloc de locomoţie narativă. Intimitatea inimitabilă pe care o propune literatura cititorului e compensată în piesă de modul cvasi-palpabil în care Andreea Bibiri stabileşte legătura cu publicul, fără a părea că se abate în vreun fel de la mecanismul solilocviului.

Dualitatea înclinaţiilor, către Eros şi Thanatos, este o altă trăsătură comună a protagonistelor. Dacă acea căsnicie convenţională o explică pe prima, cea de-a doua ne înspăimântă, tocmai pentru că nu ne putem hotărî până unde contribuie mediul la a stârni iraţionalul.

Oare societatea catalizează monstruosul sau este acesta o parte latentă a naturii noastre?

Aş minţi dacă aş spune că nu sunt şi unele diferenţe între anti-eroina eponină scrisă de François Mauriac şi cea jucată de Andreea Bibiri.

Va las pe voi să le căutaţi, pentru că asta va însemna să citiţi o carte scurtă, dar mare, şi să vedeţi o piesă tot scurtă, dar tot la fel de mare.

P.S. Mulţumesc celor de la librăria online Libris pentru rândurile despre o femeie periculos de revoltată şi lui Cristi Floriganţă pentru imaginile uneia cam la fel.

I’m going slightly mad

Nu vă îndureraţi pentru mine, personal, însă, dacă e adevărat ce se spune, cum că un individ e omenirea întreagă, atunci ar fi motive să mă urmăriţi cu atenţie şi preocupare, vorba unui clasic în viaţă şi în funcţie.

Cam aşa reiese din descrierea piesei Casa cu suricate de David Drabek, care va fi pusă în scenă de Radu Afrim la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, sâmbătă, 20 aprilie 2019, de la ora 20:00, şi duminică, 21 aprilie 2019, de la ora 19:00.

Într-o casă plină cu suricate, pe lângă păsări sabot și o cârtiță moartă, viețuiesc trei surori. Sora cea mică este bântuită de amintirea unei mame nebune și nu a mai părăsit suricatele de un an de la moartea subită a tatălui. Cea MARE s-a cuibărit în fața televizorului și a mâncat până la imobilizare. Sora mijlocie este singura care muncește pentru a întreține casa cu suricate.

Peste tot și toate guvernează spiritul unui fals Budha. Fetele sunt captive în acest univers extravagant.

Trei bărbați apar în viața lor și le zbuciumă existența.

Un fel de What Ever Happened to Baby Jane? la puterea a treia şi într-un spectacol care, din câte am întrezărit din imaginile tantalice pe care prietenii de la teatru le-au lăsat să răzbată, e o vârtej de sunete şi imagini.

În Radu Afrim am învăţat să am încredere, după ce am văzut că a fost în stare să plăsmuiască o atmosferă inventivă cu un material dramaturgic altminteri fără direcţie – Dacă am gândi cu voce tare.

În Casa cu Suricate îi vom vedea ca printr-o oglindă dintr-aceea care deformează pitoresc pe actorii Raluca Păun, Romanița Ionescu, Iulia Lazăr, Ramona Drăgulescu, Constantin Cicort, Alex Calangiu, Claudiu Mihail și Vlad Udrescu.

Traducerea textului a fost realizată de Mircea Dan Duță, scenografia și costumele sunt semnate de Irina Moscu, universul sonor îi aparține regizorului Radu Afrim, iar echipa de creație este completată de Călin Țopa – sound design, Cosmin Florea – afiș, Cătălin Miculeasa – asistent regie, Minela Popa și Mihaela Guran – make-up design și Filomela Salahoru – consultant limbaj mimico-gestual.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Pasiunea face un salt

La început, Reacţie Urbană, proiectul celor de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova mi s-a părut doar o ingenioasă metodă de promovare şi o şansă pentru cetăţenii cu un dram de curaj să iasă puţin din rutina cotidiană.

De la ediţie la ediţie, însă, spectacolele au evoluat în complexitate, culminând cu aceasta, intitulată De ce plec/De ce rămân?, a cărei premieră a avut loc în ianuarie 2019 şi a înregistrat un aşa succes, încât mai beneficiază de două reprezentaţii, una sâmbătă, 23 martie 2019, de la 14:00 şi de la 14:30, şi duminică, 24 martie, de la 20:00 şi de la 20:30.

De data aceasta, Reacţie Urbană nu se desfăşoară într-o singură sală, ci este un spectacol-instalaţie, un traseu pe care spectatorii îl urmează pentru descoperirea posibilelor răspunsuri și motive ale întrebării. La fiecare 4 minute, un grup de 4 persoane intră într-o galerie cu 12 spații în care exponatele sunt vii.

Pe pagina evenimentului aveţi distribuţia completă şi explicaţiile fiecărui moment, dar eu am evitat să o citesc, ba chiar să o privesc, tocmai pentru că ideea îmi place atât de mult, încât vreau să o augmentez cu adaosul descoperirii la faţa locului.

Pentru ca noblesse oblige, vă menţionez, totuşi, că acest concept şi coordonarea lui îi aparţin lui Vlad Drăgulescu, iar din echipa sa fac parte asistentele de regie: Irina Gabriela Lungoci, Alexandra Ștefania Iordache și asistenta de scenografie Anda Gavrilă. Imaginile au fost surprinse de fotografii proiectului, Cătălin Corneanu și Theofil Mihai Olteanu, iar veștile au fost răspândite de asistentul PR&Media, Gabriela Elisabeta Popescu.

Revelaţia pe care o veţi avea va fi, fără doar şi poate, să descoperiţi persoane de vârste, profesii, mentalităţi şi alte cele diferite, dar transfigurate de simplul fapt că au avut curaj să păşească pragul teatrului şi să îşi transceandă condiţia.

În final, mă minunez că am ajuns să redau cu satisfacţie un detaliu foarte mercantil: pentru acest spectacol Reacţie Urbană este necesar să cumpăraţi bilet (le găsiţi pe www.ebilet.tncms.ro sau la Agenţia Teatrală şi costă 11 lei, aşa că orice obiecţie indică o genă de Hagi Tudose), iar eu vă sfătuiesc să va grăbiţi, nu sunt doar rudele care vor să vină, ci şi o sumedenie de entuziasmaţi, ca mine.

Fotografiile ii aparţin lui Cătălin Corneanu.

Iona merge inainte

E greu sa-l inlocuiesti pe Ilie Gheorghe ca Iona.

De fapt, nu, nu este greu, este imposibil.

Creatia sa este un cadou facut posteritatii.

Insa textul lui Marin Sorescu este atat de generos, incat permite interpretari si versiuni chiar si pe langa aceea de legenda a marelui actor plecat dintre noi.

Cel care se incumeta primul sa isi asume aceasta ingrata, sa recunoastem, sarcina, este Eugen Titu, din postura de actor la Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Targu Jiu, care va reprezenta Iona in sala Ion D. Sarbu a Teatrului din Craiova, joi, 21 martie 2019, de la ora 19:00.

Spectacolul pare a vira de la melancolia predecesorului spre o atitudine militanta, de zbatere impotriva defetismului si a mortii, propunand o scenografie mai ampla, apartinandu-i lui Mihai Topescu, precum si proiectii video, realizate de Florin Rotaru.

Iona al lui Ilie Gheorghe va dainui de-a pururi in inimile noastre, dar cred ca avem loc si pentru un confrate al acestuia.

Biletele costa doar 20 de lei si se gasesc la Agentia teatrala din Craiova si pe platforma online www.ebilet.tncms.ro.

Am trait o aventura si mai urmeaza trei

Cuvinte de lauda pentru proiectul 11plus1 independent/ contemporan al celor de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova am mai tot avut, insa luna martie a leatului 2019 pare a fi una speciala din acest punct de vedere.

De curand am asistat/gustat/trait Fapte vitejesti al celor de la Asociatia PETEC si Centrul National al Dansului din Bucuresti. Spectacolul se declara a fi pentru copii, de care era plina sala, iar atmosfera a fost minunata chiar si numai pentru asta (imaginati-va vreo cateva zeci de prichindei tipand a spaima simulata).

Insa, ma incumet sa spun ca mesajul ii viza mai degraba pe parinti, deoarece acestia isi imprumuta fricile si angoasele copiilor, asa cum reiese din cea mai consistenta scena a spectacolului. Cat despre cei mici, mi s-a spus ca prin alte parti ale salii pe cativa i-au trecut fiorii in anumite momente, dar eu am avut privilegiul sa ma aciuez langa unii cu un umor si un scepticism adorabile (nu o data le-am auzit exclamatia „Ba, ma lasi!”).

Altminteri, Fapte vitejesti este recomandat tuturor varstelor pentru verva cu care este jucat si dansat si pentru deosebita ingeniozitate a jocului de lumini si umbre, deopotriva de metaforic si de precis in sugestiile pe care le propune.

Daca v-a fost gadilat apetitul pentru productii independente si mai putin conventionale, aflati ca Fapte vitejesti este doar primul din cele patru (!) astfel de spectacole cu care ne rasfata cei de la Teatrul din Craiova.

Pe 12 martie 2019 vom avea De fapt_, in coregrafia Simonei Dabija, care ne va aduce in fata ochilor si a mintii o inglobare a cinci corpuri intr-o singura minte. Pe langa interesul a priori pe care il am pentru 11plu1 independent/ contemporan, acest spectacol ma atrage prin faptul ca se anunta a fi exact ilustrarea ideii din extraordinarul roman al lui Theodore Sturgeon, More than Human, pe care l-am citit de curand.

Pe 19 martie 2019 avem Body of Defiance de Ana Cucu-Popescu, in regia lui Raul Coldea, productie a Reactorului de creatie si experiment din Cluj, in care doua corpuri feminine si o singura voce traseaza doua linii narative aparent disparate, dar unite prin ceva ce ramane a fi descoperit. Nu ascund si ca faptul ca spectacolul este recomandat persoanelor peste 16 ani este un factor de atractie pentru mine.

Pe 26 martie avem Fragile. Handle with Care, un spectacol de dans contemporan, ale carui concept si coregrafie ii apartin Marianei Gavriciuc (Bucuresti) si care se anunta a fi invitatie la a ne expune cele mai vulnerabile trairi, tocmai pentru ca in lumea reala acestea sunt susceptibile a fi folosite impotriva noastra.

Biletele (deloc scumpe) pentru aceste spectacole sunt disponibile online pe www.ebilet.tncms.ro sau la Agentia teatrala (telefon: 0251 413 677).

Credit foto: Cristi Floriganta

Traim asa cum visam: singuri

In titlu regasiti un citat tulburator din Lord Jim de Joseph Conrad. E greu sa i te supui, dar e greu sa il contesti.

Mi-a venit in minte cand citeam descrierea celei mai noi piese pe care o vor pune in scena cei de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova:

White Room este un eseu despre realitatea distopica creata prin contopirea a doua realitati, diferite ca substanta si ca manifestare, ale individului: cea imediata și cea virtuala.

Intr-o lume in care omul contemporan are nevoie sa evadeze din realitatea imediata pentru a visa, realitatea virtuala ofera cel mai potrivit refugiu pentru a face acest lucru.

White Room este o radiografie poetică a unei societăți care se confruntă cu una din cele mai mari probleme ale omului de azi: solitudinea.

N-am nici cea mai vaga idee cum este textul Alexandrei Badea si abordarea regizorala a lui Florin Caracala, insa aceasta sintagma a „camerei albe” ma trimite cu gandul la acelea ale unui ospiciu. Neplacuta si incitanta premisa, nu-i asa? Nu e de mirare ca spectacolul nu este recomandat celor care au varsta biologica (pentru ca la cea mentala discutia e ampla) sub 16 ani.

Aceia care isi vor imprumuta avatarurile pentru a insufleti aceasta realitate imateriala sunt Romanita Ionescu, Alex Calangiu, Claudiu Mihail, Gabriela Baciu, Ramona Dragulescu, Catalin Miculeasa, Stefan Cepoi, Corina Druc, Dragos Macesanu, Anca Dinu si Raluca Paun.

White Room isi deschide pentru prima data tainele catre public pe 19 si 20 ianuarie 2019, la ora 19:00, urmand sa mai primeasca utilizatori ai universului virtual pe care il propune pe 24 ianuarie si 6 februrarie 2019.

Sa retraim Marea Unire!

Nu mai e mult si vom celebra cei 100 de ani care s-au scurs de la Marea Unire. 100 de ani in care s-au intamplat multe, bune si rele, exact ca in melodia Pamantul deocamdata a lui Mircea Vintila.

Cei de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova au o ambitie care o depaseste chiar si a celor de la NASA: sa ne intoarca in timp prin spectacolul 100 pentru Romania – Teatru Documentar, care se va desfasura pe 1 decembrie 2018 in Piata William Shakespeare (esplanada teatrului), la ora 17:00.

Spectacolul va fi o reconstituire a epocii de acum un secol si a readucerii la viata a principalilor figuri politice si culturale care au condus miscarea ce a dus la Marea Unire.

Aceia care vor reinvia trecutul sunt actorii: Marian Politic – Regele Ferdinand, Alina Mangra – Regina Maria, Gavril Patru – Ion I. C. Bratianu, Constantin Cicort – Generalul Berthelot, Eugen Titu – Dr. Iancu Flondor, Nicolae Vicol – P. P. Carp, Cosmin Radescu – Nicolae Titulescu, Claudiu Mihail – Iuliu Maniu, Alex Calangiu – Iulia Hossu, Dan Cornescu – Alexandru Marghiloman, Stefan Mirea – Constantin Stere, Gabriel Marciu – Vasile Goldis, Stefan Cepoi – Dr. Ion Nistor, Dan Ivanesei – Stefan Cicio Pop.

Lor li se adauga echipa de (re)creatie: Alexandru Boureanu – regie, Diana Tanase – coregie, Raluca Paun – coregie, Luiza Enescu – costume, Mihai Dobre – muzica, Claudiu Vulpan – scenariu de lupta, Florin Constantinescu – concept video si imagini, Beatrice Comanescu Surdu – adaptare TV.

Textul spectacolului este semnat de Xenia Negrea, iar documentarea de catre Mihai Ghitulescu, iar la realizarea lui vor mai participa si 28 de elevi ai Colegiului National Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, 25 de studenti la actorie si 20 de dansatori de la Ansamblul Folcloric „Maria Tanase”.

Prognoza meteo pentru ziua de 1 decembrie 2018 nu este deloc favorabila (vor fi destule grade cu minus chiar si in miezul zilei), insa am asigurari de la cei de la teatru ca asta nu ii va impiedica sa desfasoare spectacolul. Pana la urma, nimic nu i-a impiedicat pe cei din 1918 sa realizeze Unirea, nu?

In caz ca vremea nu va este pe plac, totusi, evenimentul 100 pentru Romania – Teatru Documentar va fi transmis in direct pe TVR Craiova si pe TVR 3.

La mulţi ani, Românie şi români de pretutindeni!

N-ai ce-i face lui Cosbuc

Ca Bogdan Georgescu are o galceava cu metehnele societatii romanesti stiam din productiile sale anterioare care au poposit si la Craiova – Antisocial si #minor.

Asa ca premisa din Retroelectro a venit ca o completare inevitabila: in judetul Bistrita-Nasaud li se transmite o directiva scolilor sa il celebreze pe poetul George Cosbuc, iar directorii si cadrele didactice se dau de ceasul mortii cu durata redusa a manifestatiilor astfel rezultate.

Ce am remarcat rapid la aceasta piesa este registrul diferit de precedentele: fata caracterul minimal al scenografiei si inclinatia catre un dialog care il pastiseaza si ingroasa subtil pe cel din realitate, aici recuzita e mai ampla, interpretarile orientate spre gaguri fizice si non-verbale, iar tonul apasat pana la exagerare.

Dupa un inceput promitator, in care am avut prilejul sa le admir impreuna pe unele dintre cele mai importante talente feminine ale noii generatii – Iulia Colan, Ramona Dragulescu, Raluca Paun, Costinela Ungureanu si Ioana Manciu (ordinea este absolut intamplatoare, doamnelor, nu vreau sa isc un nou razboi troian) – a urmat o ampla desfasurare in contrapunct, in care poezii celebre ale lui Cosbuc sunt puse in scena intr-un parodic mod literal, care mi-a demonstrat ca fac parte dintr-o generatie privilegiata, aceea care nu se agata intr-atat de valorile nationaliste ale patriei, incat sa nu guste ideea (precum cei mai in varsta din sala), insa suficient de cunoscator al valorilor nationale, incat sa pricep despre ce este vorba (cum nu reuseau foarte bine unii dintre tinerii din public).

Daca ma intrebati pe mine, aceasta bucata este superflua si dilueaza satira altminteri meritata. Ceva tot am extras din ea, totusi: ca la Craiova avem actori cu o mare disponibilitate spre comedie si cu abilitati fizice de invidiat. Campion la acest capitol este Claudiu Mihail, ale carui giumbuslucuri mi-au smuls o apreciere pe care o credeam rezervata dansatorilor precum aceia pe care i-am vazut la 11plus1 independent/contemporan.

Cand piesa revine la matca si la manifestatia propriu-zisa, isi atinge zenitul prin doua momente. Unul este auditia piesei Numai una a celor de la Talisman (folosita tot in batjocura, dar care tot faina mi se pare si pe care am ascultat-o de vreo cinci ori cat timp am scris textul asta), ocazie cu care i-am urmarit grimasele lui George Albert Costea si m-am procopsit cu un deliciu de neuitat. Al doilea este prezenta lui Alex Calangiu, politician de tip fante de mahala (a se citi cocalar), ale carui manierisme si discurs catavencian adus la zi mi-au smuls hohote de ras, desi n-am inteles de ce am fost printre putinii cu reactia asta.

Prea mult noima in economia piesei n-am vazut in ultima scena, insa e ingenioasa si duioasa multumita unui detaliu pe care nu vi-l zic si a incheiat frumos un spectacol la care m-am distrat si de la care am ramas cu o concluzie:

Poti sa il iei la misto cat vrei pe George Cosbuc, insa versurile lui tot extraordinare raman.

Fotografiile ii apartin aceluiasi minunat cronicar vizual al scenei craiovene – Albert Dobrin.

Lecturi te miri unde

Era o vreme cand in Craiova era nevoie sa umpli cumva timpul intre doua spectacole de teatru. Acum, exista un asa noian de activitati care au legatura cu aceasta arta, incat lipsa timpului, nu suprabundenta lui, devine problema.

Asa constat, bunaoara, ca este cazul cu un nou si foarte interesant proiect al celor de la Teatrul National „Marin Sorescu”, intitulat Out of the Books.

Coordonat de regizorul Bobi Pricop (care ne-a oferit ineditele piese Profu’ de Religie si Autorul), programul ne ofera posibilitatea de a-i asculta pe diversi actori ai Nationalului craiovean lecturand din clasici ai literaturii universale in spatii neconventionale.

Iar cand spun „neconventionale”, nu exagerez cu nimic, dupa cum veti remarca din lista de mai jos:

Iulia Lazar va citi din Nora de James Joyce (joi, 15 noiembrie 2018, ora 22:00, Biergarten Craiova);

Sorin Leoveanu va citi din Micul Print de Antoine de Saint-Exupery (vineri, 16 noiembrie 2018, ora 19:00, Planetariu – Muzeul de Stiinte);

Romanita Ionescu va citi din Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga de Haruki Murakami (vineri, 16 noiembrie 2018, ora 21:00, sala de spinning 4moving – Metal Lemn Craiova);

Iulia Colan va citi din Flori pentru Algernon de Daniel Keyes (sambata, 17 noiembrie 2018, ora 17:00, Sera din Gradina Botanica);

George Albert Costea va citi din Justine de Marchizul de Sade (sambata, 17 noiembrie 2018, ora 20:00, hotelul-boutique 5 Continents);

Claudiu Bleont va citi Razboiul Lumilor de H.G. Wells (duminica, 18 noiembrie 2018, ora 20:30, transmisiune in direct din studioul Radio Oltenia Craiova).

Stiu ca deja va consultati frenetic agendele din telefoane, insa ar fi bine sa luati aminte si la ce spune cei de la Teatrul National „Marin Sorescu”:

Accesul la cele 6 reprezentatii Out of the books este liber și se va face în limita locurilor disponibile. Înscrierile se vor face doar in zilele de 12 și 13 noiembrie, exclusiv online, pe pagina oficială de Facebook a Teatrului Național Craiova.

O persoana se poate inscrie la un singur eveniment Out of the books, din cele sase.

Din imaginea de la inceputul articolului va puteti da seama la care dintre ele m-am hotarat sa merg, asa ca va rog, precum Catavencu pe Tipatescu, sa nu combateti prea rau.