N-ai ce-i face lui Cosbuc

Ca Bogdan Georgescu are o galceava cu metehnele societatii romanesti stiam din productiile sale anterioare care au poposit si la Craiova – Antisocial si #minor.

Asa ca premisa din Retroelectro a venit ca o completare inevitabila: in judetul Bistrita-Nasaud li se transmite o directiva scolilor sa il celebreze pe poetul George Cosbuc, iar directorii si cadrele didactice se dau de ceasul mortii cu durata redusa a manifestatiilor astfel rezultate.

Ce am remarcat rapid la aceasta piesa este registrul diferit de precedentele: fata caracterul minimal al scenografiei si inclinatia catre un dialog care il pastiseaza si ingroasa subtil pe cel din realitate, aici recuzita e mai ampla, interpretarile orientate spre gaguri fizice si non-verbale, iar tonul apasat pana la exagerare.

Dupa un inceput promitator, in care am avut prilejul sa le admir impreuna pe unele dintre cele mai importante talente feminine ale noii generatii – Iulia Colan, Ramona Dragulescu, Raluca Paun, Costinela Ungureanu si Ioana Manciu (ordinea este absolut intamplatoare, doamnelor, nu vreau sa isc un nou razboi troian) – a urmat o ampla desfasurare in contrapunct, in care poezii celebre ale lui Cosbuc sunt puse in scena intr-un parodic mod literal, care mi-a demonstrat ca fac parte dintr-o generatie privilegiata, aceea care nu se agata intr-atat de valorile nationaliste ale patriei, incat sa nu guste ideea (precum cei mai in varsta din sala), insa suficient de cunoscator al valorilor nationale, incat sa pricep despre ce este vorba (cum nu reuseau foarte bine unii dintre tinerii din public).

Daca ma intrebati pe mine, aceasta bucata este superflua si dilueaza satira altminteri meritata. Ceva tot am extras din ea, totusi: ca la Craiova avem actori cu o mare disponibilitate spre comedie si cu abilitati fizice de invidiat. Campion la acest capitol este Claudiu Mihail, ale carui giumbuslucuri mi-au smuls o apreciere pe care o credeam rezervata dansatorilor precum aceia pe care i-am vazut la 11plus1 independent/contemporan.

Cand piesa revine la matca si la manifestatia propriu-zisa, isi atinge zenitul prin doua momente. Unul este auditia piesei Numai una a celor de la Talisman (folosita tot in batjocura, dar care tot faina mi se pare si pe care am ascultat-o de vreo cinci ori cat timp am scris textul asta), ocazie cu care i-am urmarit grimasele lui George Albert Costea si m-am procopsit cu un deliciu de neuitat. Al doilea este prezenta lui Alex Calangiu, politician de tip fante de mahala (a se citi cocalar), ale carui manierisme si discurs catavencian adus la zi mi-au smuls hohote de ras, desi n-am inteles de ce am fost printre putinii cu reactia asta.

Prea mult noima in economia piesei n-am vazut in ultima scena, insa e ingenioasa si duioasa multumita unui detaliu pe care nu vi-l zic si a incheiat frumos un spectacol la care m-am distrat si de la care am ramas cu o concluzie:

Poti sa il iei la misto cat vrei pe George Cosbuc, insa versurile lui tot extraordinare raman.

Fotografiile ii apartin aceluiasi minunat cronicar vizual al scenei craiovene – Albert Dobrin.

Lecturi te miri unde

Era o vreme cand in Craiova era nevoie sa umpli cumva timpul intre doua spectacole de teatru. Acum, exista un asa noian de activitati care au legatura cu aceasta arta, incat lipsa timpului, nu suprabundenta lui, devine problema.

Asa constat, bunaoara, ca este cazul cu un nou si foarte interesant proiect al celor de la Teatrul National „Marin Sorescu”, intitulat Out of the Books.

Coordonat de regizorul Bobi Pricop (care ne-a oferit ineditele piese Profu’ de Religie si Autorul), programul ne ofera posibilitatea de a-i asculta pe diversi actori ai Nationalului craiovean lecturand din clasici ai literaturii universale in spatii neconventionale.

Iar cand spun „neconventionale”, nu exageraze cu nimic, dupa cum veti remarca din lista de mai jos:

Iulia Lazar va citi din Nora de James Joyce (joi, 15 noiembrie 2018, ora 22:00, Biergarten Craiova);

Sorin Leoveanu va citi din Micul Print de Antoine de Saint-Exupery (vineri, 16 noiembrie 2018, ora 19:00, Planetariu – Muzeul de Stiinte);

Romanita Ionescu va citi din Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga de Haruki Murakami (vineri, 16 noiembrie 2018, ora 21:00, sala de spinning 4moving – Metal Lemn Craiova);

Iulia Colan va citi din Flori pentru Algernon de Daniel Keyes (sambata, 17 noiembrie 2018, ora 17:00, Sera din Gradina Botanica);

George Albert Costea va citi din Justine de Marchizul de Sade (sambata, 17 noiembrie 2018, ora 20:00, hotelul-boutique 5 Continents);

Claudiu Bleont va citi Razboiul Lumilor de H.G. Wells (duminica, 18 noiembrie 2018, ora 20:30, transmisiune in direct din studioul Radio Oltenia Craiova).

Stiu ca deja va consultati frenetic agendele din telefoane, insa ar fi bine sa luati aminte si la ce spune cei de la Teatrul National „Marin Sorescu”:

Accesul la cele 6 reprezentatii Out of the books este liber și se va face în limita locurilor disponibile. Înscrierile se vor face doar in zilele de 12 și 13 noiembrie, exclusiv online, pe pagina oficială de Facebook a Teatrului Național Craiova.

O persoana se poate inscrie la un singur eveniment Out of the books, din cele sase.

Din imaginea de la inceputul articolului va puteti da seama la care dintre ele m-am hotarat sa merg, asa ca va rog, precum Catavencu pe Tipatescu, sa nu combateti prea rau.

Give’em Hell, Radu!

Sunt ahtiat dupa piesele celor de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova, insa imi ramane destul apetit pentru teatru, incat sa delectez si cu productii independente, al caror numar creste incetisor si in urbea noastra.

O astfel de realizare pe care tin neaparat sa o recomand este Cum am mancat un caine a celor de la FollowSpot – Independent Theatre Company. Scrisa de Evghenii Grișkoveț, regizata de Laurentiu Tudor si jucata de Radu Tudor (din cate stiu, intre cei doi nu este niciun grad de rudenie, insa tot asa se intampla si cu Ingrid Bergman si Ingmar Bergman si uite ce le-a iesit si lor cand au lucrat impreuna), piesa este monologul dinamic al unui soldat pe care catania l-a schimbat si incearca sa-si dea seama cum.

„Rusu’ e om complicat”, imi spunea domn Viorel, un mare mentor al meu intr-ale culturii, femeilor si altor domenii vitale ale existentei. Aceasta particularitate se desprinde si din prezentul text, care asambleaza treptat un mozaic de planuri temporale si emotionale, care te face sa razi pe alocuri, dar te amaraste ca intreg. Eu, unul, am pe cineva apropiat care a fost afectat intr-un mod similar de perioada cand a servit in armata, asa ca e posibil sa fi rezonat mai indeaproape si mai dureros, dar ma indoiesc ca ar fi cineva care ar ramane imun la subtila manipulare la care te supune Radu Tudor.

Unicul interpret are candiditatea omului care isi povestea viata ca la terapie, dar micile interactiuni cu publicul sunt menite a-l atrage pe nevazute in procesul cathartic care isi urmeaza inexorabil cursul.

Performanta actorului este ca, desi alterneaza ipostaze si registre stilistice, nu lasa loc de timpi morti si chiar si scurtele operatiuni de origami au contributia lor in atmosfera spectacolului. Aceasta continua dedublare care te face sa vizualizezi aievea situatii, desi, practic, nu vezi decat un om, un cub si o cortina, mi-a declansat o paralela cu un spectacolul Give’em Hell, Harry! in care James Whitmore ne trece prin toata viata si cariera lui Harry Truman.

Am stat destul prin preajma celor din lumea artelor, incat sa stiu ca o comparatie de genul asta nu ii incanta. Ii asigur, insa, pe toti cei implicati in realizarea piesei Cum am mancat un caine, ca, venind din partea-mi, a unui om care gusta arta din alta directie, e semn de inalta pretuire.

Si va asigur si pe voi ca, daca veti aloca o ora acestui spectacol, investitia temporala se va intoarce intelectualiceste si sufleste inzecita.

Autor fotografii: Alex Mihai.

Militarism hipnotic

Stagiunea 2018-2019 a Teatrului National „Marin Sorescu’ din Craiova a inceput asa cum se cuvine: cu un spectacol care poate suscita discutii, pro sau contra, dar care nu are cum sa te lase indiferent – Aias. Eseu despre dementa.

Adaptata dupa Sofocle si regizata de Mihai Manutiu, piesa preia doar cateva fasii din opera initiala si isi faureste o estetica proprie. Agitatia inaltilor reprezentanti militari de la inceput si benzile rulante care confera un dinamism aproape perpetuu miscarii scenice demonstreaza fara putinta de tagada ca vizata este contemporaneitatea.

Ca o paranteza, mediul apasat ostasesc in care are loc Aias mi-a adus aminte de o alta piesa excelent montata, ca o coincidenta, apartinandu-i tot lui Sofocle – Antigona – pe care am avut ocazia sa o vad in cadrul Festivalului International al Tinerilor Regizori, care a avut loc anul acesta la Craiova. Se pare ca antichitatea zgandareste ranile inca deschise ale violentei omenesti.

Aias este un spectacol eminamente vizual si auditiv, iar aspectul care impresioneaza, indiferent ca ai gust pentru clasici modernizati sau nu, este sincronizarea scenelor de grup, atat feminine, cat si masculine, dar si evidentul efort fizic pe care actorii il depun. Arta declamatorie lasa intaietatea celei motrice, dar paradoxal, aceasta uniune a trupurilor mi s-a parut cea mai consistenta pastrare a unei traditii antice, aceea a corului, care participa la actiune, dar o face altfel decat pe vremea lui Sofocle.

In rolul principal, Claudiu Bleont are o partitura solicitanta, dar interpretarea este mai putin calibrata decat cea din Nopti ateniene, unde il joaca pe Timon, un personaj similar celui al lui Aias prin alunecarea in abisul tulburarii mentale. Economia de manifestari care a functionat atat de bine in construirea figurii tragice shakespeariene este perturbata aici de numerele dansant-coregrafice.

Lui George Albert Costea aceasta dualitate i-a iesit mult mai bine, dar nu e o supriza, ii stiam calitatile atletice din spectacolul Dorian, iar pe cele interpretative din sumedenie de roluri pe care i le-am urmarit de-a lungul timpului.

A existat o scena de un usor umor involuntar, in care cei doi actori au de executat un complicat dans al infruntarii mentale si fizice; era destul de limpede ca veteranul Claudiu Bleont se poticnea un pic in comparatie cu mai zveltul sau confrate.

Tot la capitolul umor, nu stiu daca involuntar sau nu, as aminti si aparitia celor trei pacifiste, Tamara Popescu, Raluca Paun si Geni Macsim, pe care le mai vazusem in aceasta formula si in Gaitele, unde si-au intruchipat atat de bine personajele, incat aici nu le puteam recepta catusi de putin in cheia urmarita de regizor. Sau am fost cumva victima unui tertip al acestuia?

Ca o incheiere, Aias. Eseu despre dementa este un argument peremptoriu ca arta teatrului nu are a se teme de acuzatia ca este prea statica in comparatie cu rivalele de pe pelicule sau ecrane.

Fotografiile ii apartin lui Florin Chirea.

O veste buna, foarte buna

In demersurile pe care le-am intreprins pentru a-mi asigura bunatatile teatrale din care ma voi infrupta in stagiunea ce sta sa inceapa, am aflat de la prietenii de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova o stire care mi-a umplut psihicul de bucuria asteptarii:

11plus1 independent/contemporan se intoarce!

Cu o nou meniu, bineinteles, care arata de te lingi pe neuroni de pofta, tot in doua feluri, teatru si dans, dupa cum urmeaza:

TEATRU

O femeie singura de Dario Fo si Franca, regia: Daniel Grigore-Simion (Teatrul de Arta, Bucuresti);

Poveste din Transilvania de George Stefan, regia: Andi Gherghe (Studio Act, Oradea);

Noi nu, niciodata de Alexandru Caras, Radu Dogaru, Olivia Grecea, Petro Ionesco, Paula Rotar si Cosmin Stanila (Reactor de creatie si experiment, Cluj-Napoca);

Eat me de Alexandra Felseghi, regia: Adina Lazar (Create.Act.Enjoy, Cluj-Napoca);

Fapte vitejesti de Ruxandra Coman, Paul Dunca, Selma Dragos, Smaranda Gabudeanu, Cristian Lilienfeld si Razvan Rotaru (Asociatia PETEC, Centrul National al Dansului, Bucuresti).

DANS CONTEMPORAN

Calatorie catre mine insumi, coregrafia: Cosmin Manolescu (Fundatia Gabriela Tudor si DeVir/ CAPa – Centro de Artes Performativas do Algarve, Portugalia);

Heterocromia de Oana Muresan si Catalin Mardale, coregrafia: Oana Muresan (Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca);

Inside My Side, concept si coregrafie Alina Radu (Bucuresti);

Fragile. Handle with Care, concept si coregrafie: Marina Gavriciuc (Bucuresti);

De fapt_, coregrafia: Simona Dabija (Bucuresti)

Nu toti sunt eroi, coregrafia: Cristina Lilienfeld si Samranda Gabudeanu (Asociatia PETEC si Colectiv A, Bucuresti).

Ca tot am facut analogii de mancare, in incheiere il parafrazez pe un mare gurmand, Mircea Dinescu, care declara ca arta de orice fel este un refugiu in fata vremurilor pe care le traim.

Uitandu-ma la lista de mai sus, sunt convins ca nu o sa fiu bine protejat, ba nu, blindat de-a dreptul in fata meschinariilor vietii contemporane.

Piese vechi cu regizori noi

Vara ploioasa ne tine in casa sau, o alternativa mai indicata, la teatru, iar sezonul estival (de regula pauza pentru slujitorii acestei arte) nu este un impediment, pentru ca Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova, in colaborare cu Departamentul de Arte al Universitatii din Craiova si Casa de Cultura „Traian Demetrescu”, organizeaza in perioada 27 – 30 iunie 2018 Festivalul International al Tinerilor Regizori ca parte a Theater Networking Talents.

Evenimentul este o competitie, menita a incuraja activitatea tinerilor regizori, iar concurenta din acest an pare a fi si mai acerba decat cea de anul trecut, daca judecam dupa numarul mare si varietatea pieselor ce vor fi prezentate:

Antigona de Sofocle – regia Patrik Lazić – Facultatea de Arte Dramatice din Belgrad (Serbia);

Caii la fereastra de Matei Visniec, regia Ester Mitrofan – Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „I. L. Caragiale” din Bucuresti (Romania);

Colectionarul de John Fowles, regia Ciprian Hutanu – co-productie Universiatea Nationala de Arte „George Enescu” din Iasi (Romania) cu Teatrul „Ion D. Sirbu” din Petrosani (Romania);

Pisica pe acoperisul fierbinte de Tennessee Williams, regia Denislav Yanev – Academia Nationala de Teatru si Film din Sofia (Bulgaria);

Lectia de Eugen Ionescu, regia Diana Tanase, UNATC Bucuresti (Romania);

In (cerc) de Paul M. Sava, regia Bianca Baraboi – co-productie FTT-UBB si compania independenta Create. Act. Enjoy din Cluj-Napoca (Romania);

Napasta de I. L. Caragiale, regia Iana-Frezia Elena Oprisa-Sulyok, Facultatea de Teatru si Televiziune, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca (Romania);

Sub apa de Carmen Ella Freenhill, regia Sebastian Marina – co-productie Universitatea de Arte din Targu-Mures (Romania) cu Teatrul Municipal „Matei Visniec” din Suceava (Romania).

Chiar daca acest eveniment este destinat in primul rand celor din lumea teatrului, eu, unul, o sa ma fac luntre si punte sa ajung la cat mai multe piese, mai ales ca multe dintre ele sunt titluri pe care le-am mai vazut, fie in alte puneri in scena, fie ca ecranizari cinematografice.

Ia sa vedem, domne’, cum mai regizeaza tineretul din ziua de azi!

11plus1 a fost de 10+

Saptamana aceasta a avut loc ultimul act al proiectului 11plus1 independent/ contemporan, un proiect al celor de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova, pe care l-as vrea reeditat (dar cu spectacole noi, ca sunt lacom de senzatii inedite) in stagiunea urmatoare. Si cum placerea consta in ce traiesti, dar si in ce iti amintesti, m-am gandit sa fac o anamneza a tuturor pieselor si reprezentatiilor din cadrul acestei initiative:

Me, Myself and I

Me, Myself and I – spectacolul de dans care mi-a deschis apetitul pentru cele de acest gen si care mi-a oferit imaginea unui pustan atarnat de niste draperii in moduri care sfidau gravitatia, dar care simulau un zbor icarian de mai mare frumusetea.

The Great Scheme of Things – aici atitudinea mi-a luat-o pe cai ambivalente: pe de o parte, am fost sufocat de stridentele si repetitiile acestui spectacol, iar un moment care a depasit pragul critic de ridicol mi-a prilejuit un ras spasmodic, insa detasarea ulterioara m-a ajutat sa gasesc noima in aceasta hiperbola a tarelor societatii moderne.

Layer(s) – voi fi sincer, spectacolele de dans au fost tot timpul cu o treapta de interes sub cele de teatru in ceea ce ma priveste; nu insa si aceasta, care are o idee de o simplitate sublima, dar pusa in scena in mod atat de eficace, incat aproape ignori faptul ca interpreta se dezbraca la nudul gol, cum spunea bunicul. Am spus aproape, iar daca tu, Costache, citesti aceste randuri, simt nevoia sa iti reamintesc ca ai pierdut. Enorm.

Layer(s)

Doua femei contemporane – doua atlete desavarsite, intruchipand laturi ale feminitatii lumii moderne; paradoxal, cele mai atractive momente nu au fost acelea in care protagonistele s-au contorsionat in moduri care imi provoaca rupturi musculare mentale, rememorandu-le, ci acelea in care au declamat platitudini deliberat alese.

Lasa-ma sa… Om – pe acesta l-am ratat, insa au niste prieteni binevoitori care imi tot spun ca am fost fraier ca n-am facut un efort. Nu, nu Costache, altcineva.

When Darkness Becomes Light – imaginati-va siluetele pictate de Michelangelo pe pe tavanul Capelei Sixtine, in miscare si intr-un clar obscur a la Caravaggio; parca niciodata nu m-am simtit eu, mascul heterosexual, mai fascinat de frumusetea coapselor unei femei, iar acum inteleg de ce Brancusi a ales sa se aplece asupra acestei parti a corpului unei urmase a Evei.

MaRo

MaRo – unguri si romani in diverse situatii, toate stupide; in rest nu va spun decat ca m-am prapadit de ras, m-am stricat de ras, m-am tavalit pe jos de ras, m-am schimonosit de ras s.a.m.d.

Refractie. O perspectiva asupra autismului – potpuriu de momente care sugereaza sau descriu viata prin filtrul unei persoane cu autism; induiosatoar si inaltatoar pe alocuri, spectacolul a fost completat de discutia complexa si inteligenta de dupa incheiere.

Habemus Bebe – un mozaic de trairi si ipostaze ale maternitatii, confirmate de cunoscutii din sala care au copii; cea mai haioasa amintire ramane melodia hip-hop despre alaptat, asezonata cu hahaitul lui Traian Basescu.

Habemus Bebe

O femeie – nu l-am vazut si regret, asa ca merg repede mai departe.

Pe jumatate cantec – o piesa scurta si amara despre ce inseamna sa te lasi prins in capcana de a nu iti urma chemarea.

Omul-perna – nu se putea gasi un final mai bun pentru acest proiect decat aceasta exceptionala piesa scrisa de Martin McDonagh, acelasi care ne-a oferit la fel de exceptionalul Three Billboards Outside Ebbing, Missouri; pentru ca am avut ocazia sa vad spectacolul mai demult, mi-am cedat locul de bunavoie, avand grija sa trimit la el o cohorta de prieteni. A doua zi, toti erau socati si incantati deopotriva.

Omul-perna

11plus1 independent/ contemporan, editia a doua, te astept cu bratele, ochii, mintea si urechile deschise!

Blestemul Turnului Babel se va risipi

Se lucreaza intens la tehnologii care sa sparga barierele lingvistice dintre oameni; de exemplu, am auzit ca Skype are un sistem care traduce automat din spaniola in engleza, ca sa faciliteze integrara imigrantilor hispanici in SUA.

Insa, chiar si la curent cu aceste evolutii, tot am fost intrigat de un spectacol pe care il pun la cale cei de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova si care se intituleaza Idiomatic.

Iata ce spun prietenii de la teatru despre acest spectacol:

5 actori si actrite se intalnesc pe o scena pentru a lucra la un spectacol. Nimic nou pana acum. Dar hai sa ii cunoastem mai indeaproape: George-Albert Costea (Romania), Anna Galy (Belgia), Georg Peetz (Germania), Elisabeth Sand (Norvegia), Andrej Zalesjak (Slovenia).

Observati? Sunt din tari diferiti si vor vorbi in limbi diferite. Cum se vor intelege?

Aceasta este premisa de la care porneste Idiomatic, iar detaliul pe care nu o sa-l prezint explicit aici, dar pe care, cu riscul de parea lipsit de modestie, il intuiam este cel care face din acest spectacol un pionier al unei ere in care blestemul pe care si l-a atras omenirea incercand sa construiasca Turnul Babel e pe cale sa se risipeasca.

Daca elucubratiile mele nu va conving sa mergeti sa vedeti Idiomatic, atunci sa va traduc in termeni mai precisi, ca sa va edificati in privinta amplorii acestui proiect:

Alaturi de Teatrul din Craiova, la realizarea acestui spectacol participa Teatrul din Liege, INCESA Craiova, Centrul de Inovare MULTITEL si compania Transquinquennal din Bruxelles.

Nu va lasati pe tanjala ca urmare a aparentei generozitati in reprezentatii: miercuri, 16 mai 2018, ora 19:00; 17 mai 2018, ora 19:00; vineri, 18 mai 2018, ora 17:00; sambata, 19 mai 2018, ora 17:00.

Dupa aceea, Idiomatic va peregrina prin Europa, incepand cu Norvegia si nu se stie cand se va intoarce in orasul in care s-a aprins pentru prima data scanteia acestei idei inedite.

In sublimul film al lui Jim Jarmusch, Ghost Dog: The Way of the Samurai, unele cele mai frumoase scene sunt cele in care personajul eponim, interpretat de Forest Whitaker, interactioneaza cu singurul sau prieten, un vanzator de inghetata.

Unul vorbeste in engleza, celalalt in franceza. Cu toate acestea, exista intre ei o osmoza care transcende barierele lingvistice.

Am o banuiala ca Idiomatic va transforma acea superba metafora a comuniunii umane intr-o realitate.

Nestemate in timpul Festivalului Shakespeare 2018

Festivalul Shakespeare din 2018 s-a incheiat, iar acum am demarat numaratoarea inversa pana la cel din 2020 (Doamna Prim-Ministru, sunteti pe receptie?). Pana atunci am rezerve consistente de amintiri minunate, iar pe cateva dintre ele le astern aici, cu mentiunea ca sunt doar cele pe care le-a plasmuit o anamneza spontana, asadar lista nu e decat un crampei din fericirea pe care am trait-o in aceasta perioada:

Nestemata cu trei fatete din Povestile Africane ale lui Shakespeare, adica cele trei magnifice si tulburatoare monologuri feminine.

Ingenioasa miscare scenica din Masura pentru masura.

Reverberatiile teatrului No si Kabuki in Furtuna japoneza.

Horatiu Malaele interpretand cutremuratorul monolog lui Shylock, pe care l-am mai intalnit declamat de Al Pacino sau invocat amar in Pianistul lui Roman Polanski.

Teatrul de Vara din Parcul Romanescu, plin ochi la Mult zgomot pentru nimic.

Amenintarea furtunii la Furtuna franco-italiana.

Tridimensionalitatea geniala din Ace si opiu.

Lectie de salsa din Povestile africane ale lui Shakespeare.

Bucuria de a-i vedea de aproape pe Dana Bartzer și Dan Creimerman, cu melodiile carora am crescut.

Vocea lui Constantin Codrescu (Ghita din La moara cu noroc, ecranizarea din 1955) ca Doge al Venetiei in Shylock.

Topaitul spiritelor din Furtuna japoneza.

Dezinvoltura interpretarilor din Masura pentru masura.

Poantele cu tenis din Othello Remix.

Poantele din Othello Remix.

OTHELLO REMIX!

Mladioasa voce narativa a lui George Mihaita (Morgan de Freeman de Romania ii voi spune de-acum incolo) in Shylock.

Placerea de a constata ca Noptile Ateniene ale celor de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova nu au fost cu nimic mai prejos nici chiar decat cele mai titrate spectacole din cadrul Festivalului.

Asemanarea intamplatoare (sau nu?) cu Putin a lui Angelo din Masura pentru masura.

Securistii agramati din Mult zgomot pentru nimic.

Reprosul amical pe care i l-am adresat personal lui Grigore Lese, referitor la exigenta sa din timpul emisiunii Vedeta populara.

Magia executata surprinzator de bine in Furtuna franco-italiana.

Posturile inumane ale actorilor din Furtuna japoneza.

Antrenamentul de bokken pe care l-am facut alaturi de Fernando Yamamoto, participant la Festival.

Jean Cocteau ca divinitate hindusa in Ace si opiu.

Cele 5 (cinci!) ore pe care l-am petrecut concentrat la Povestile Africane ale lui Shakespeare.

Stridiile care au cazut din cer la Furtuna franco-italiana.

Desavarsirea cromatica si vizuala din Ace si opiu.

Impartasirea tuturor celor de mai sus cu mama, tata, Anda, Dana, Daniel, Sanda si multi altii.

Ne vedem la Festivalul Shakespeare 2020!

Fotografiile au fost realizate de Florin Chirea.

Cu pachetelul la Shakespeare

Dintre piesele care se vor juca in cadrul Festivalului Shakespeare 2018, exista una care merita amintita in mod special, din mai multe motive.

Titlul ar fi unul dintre ele: Povestile africane ale lui Shakespeare; nu ca operele marelui Will n-ar fi patruns de ceva vreme pe toate continentele (la inceputurile carierei sale, Orson Welles a pus in scena un Voodoo Macbeth cu actori de culoare, fapt nemaivazut pana atunci), insa atrage atentia si faptul ca este interpretata de artistii Teatrului Nou din Varsovia, asadar beneficiem de un sincretism cultural de gradul trei.

Apoi, numele regizorului este unul greu: Krzysztof Warlikowski. Nu doar greu de pronuntat (pentru cine nu a profitat de cursurile gratuite de poloneza din Craiova), ci si unul cu greutate in domeniul teatral.

Cunoscut pentru pasiunea pentru Shakespeare, realizatorul polonez apeleaza la o tehnica inedita din punct de vedere al organizarii narative: trei piese distincte – Regele Lear, Negutatorul din Venetia si Othello – sunt amestecate si juxtapuse, astfel incat sa rezulte un scenariu unic. Si ca tot vorbeam de sincretism cultural, unor personaje care altminteri nu beneficiaza de replici in lucrarile initiale li se da glas prin monologori scrise special de catre poetul libanez Wajdi Mouawad.

Iar acum va livrez bomba: spectacolul are o durata de 310 de minute, cu doua pauze de cate 20 de minute. Prima mea reactie a fost sa resping mental un astfel de efort, insa mi-am adus aminte apoi ce imi povestea mama despre cum a vazut Pe aripile vantului intr-o singura sesiune, cuibarita pe scarile salii de cinematograf, pentru ca locuri nu mai erau. As trada traditia familiei, daca m-as sustrage acestei provocari.

Avand in vedere ca Povestile africane ale lui Shakespeare se joaca de doua ori, luni, pe 23 aprilie 2018, de la ora 19:00 sau marti, 24 aprilie 2018, de la ora 16:00, aveti doua abordari in privinta alimentatiei:

In primul caz va luati pachetel la voi si il consumati fara graba intr-una dintre pauze.

In al doilea caz mancati pe saturate la pranz, astfel incat seara sa va gaseasca flamanzi fizic, dar ghiftuiti metafizic.