O veste buna, foarte buna

In demersurile pe care le-am intreprins pentru a-mi asigura bunatatile teatrale din care ma voi infrupta in stagiunea ce sta sa inceapa, am aflat de la prietenii de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova o stire care mi-a umplut psihicul de bucuria asteptarii:

11plus1 independent/contemporan se intoarce!

Cu o nou meniu, bineinteles, care arata de te lingi pe neuroni de pofta, tot in doua feluri, teatru si dans, dupa cum urmeaza:

TEATRU

O femeie singura de Dario Fo si Franca, regia: Daniel Grigore-Simion (Teatrul de Arta, Bucuresti);

Poveste din Transilvania de George Stefan, regia: Andi Gherghe (Studio Act, Oradea);

Noi nu, niciodata de Alexandru Caras, Radu Dogaru, Olivia Grecea, Petro Ionesco, Paula Rotar si Cosmin Stanila (Reactor de creatie si experiment, Cluj-Napoca);

Eat me de Alexandra Felseghi, regia: Adina Lazar (Create.Act.Enjoy, Cluj-Napoca);

Fapte vitejesti de Ruxandra Coman, Paul Dunca, Selma Dragos, Smaranda Gabudeanu, Cristian Lilienfeld si Razvan Rotaru (Asociatia PETEC, Centrul National al Dansului, Bucuresti).

DANS CONTEMPORAN

Calatorie catre mine insumi, coregrafia: Cosmin Manolescu (Fundatia Gabriela Tudor si DeVir/ CAPa – Centro de Artes Performativas do Algarve, Portugalia);

Heterocromia de Oana Muresan si Catalin Mardale, coregrafia: Oana Muresan (Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca);

Inside My Side, concept si coregrafie Alina Radu (Bucuresti);

Fragile. Handle with Care, concept si coregrafie: Marina Gavriciuc (Bucuresti);

De fapt_, coregrafia: Simona Dabija (Bucuresti)

Nu toti sunt eroi, coregrafia: Cristina Lilienfeld si Samranda Gabudeanu (Asociatia PETEC si Colectiv A, Bucuresti).

Ca tot am facut analogii de mancare, in incheiere il parafrazez pe un mare gurmand, Mircea Dinescu, care declara ca arta de orice fel este un refugiu in fata vremurilor pe care le traim.

Uitandu-ma la lista de mai sus, sunt convins ca nu o sa fiu bine protejat, ba nu, blindat de-a dreptul in fata meschinariilor vietii contemporane.

Piese vechi cu regizori noi

Vara ploioasa ne tine in casa sau, o alternativa mai indicata, la teatru, iar sezonul estival (de regula pauza pentru slujitorii acestei arte) nu este un impediment, pentru ca Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova, in colaborare cu Departamentul de Arte al Universitatii din Craiova si Casa de Cultura „Traian Demetrescu”, organizeaza in perioada 27 – 30 iunie 2018 Festivalul International al Tinerilor Regizori ca parte a Theater Networking Talents.

Evenimentul este o competitie, menita a incuraja activitatea tinerilor regizori, iar concurenta din acest an pare a fi si mai acerba decat cea de anul trecut, daca judecam dupa numarul mare si varietatea pieselor ce vor fi prezentate:

Antigona de Sofocle – regia Patrik Lazić – Facultatea de Arte Dramatice din Belgrad (Serbia);

Caii la fereastra de Matei Visniec, regia Ester Mitrofan – Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „I. L. Caragiale” din Bucuresti (Romania);

Colectionarul de John Fowles, regia Ciprian Hutanu – co-productie Universiatea Nationala de Arte „George Enescu” din Iasi (Romania) cu Teatrul „Ion D. Sirbu” din Petrosani (Romania);

Pisica pe acoperisul fierbinte de Tennessee Williams, regia Denislav Yanev – Academia Nationala de Teatru si Film din Sofia (Bulgaria);

Lectia de Eugen Ionescu, regia Diana Tanase, UNATC Bucuresti (Romania);

In (cerc) de Paul M. Sava, regia Bianca Baraboi – co-productie FTT-UBB si compania independenta Create. Act. Enjoy din Cluj-Napoca (Romania);

Napasta de I. L. Caragiale, regia Iana-Frezia Elena Oprisa-Sulyok, Facultatea de Teatru si Televiziune, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca (Romania);

Sub apa de Carmen Ella Freenhill, regia Sebastian Marina – co-productie Universitatea de Arte din Targu-Mures (Romania) cu Teatrul Municipal „Matei Visniec” din Suceava (Romania).

Chiar daca acest eveniment este destinat in primul rand celor din lumea teatrului, eu, unul, o sa ma fac luntre si punte sa ajung la cat mai multe piese, mai ales ca multe dintre ele sunt titluri pe care le-am mai vazut, fie in alte puneri in scena, fie ca ecranizari cinematografice.

Ia sa vedem, domne’, cum mai regizeaza tineretul din ziua de azi!

11plus1 a fost de 10+

Saptamana aceasta a avut loc ultimul act al proiectului 11plus1 independent/ contemporan, un proiect al celor de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova, pe care l-as vrea reeditat (dar cu spectacole noi, ca sunt lacom de senzatii inedite) in stagiunea urmatoare. Si cum placerea consta in ce traiesti, dar si in ce iti amintesti, m-am gandit sa fac o anamneza a tuturor pieselor si reprezentatiilor din cadrul acestei initiative:

Me, Myself and I

Me, Myself and I – spectacolul de dans care mi-a deschis apetitul pentru cele de acest gen si care mi-a oferit imaginea unui pustan atarnat de niste draperii in moduri care sfidau gravitatia, dar care simulau un zbor icarian de mai mare frumusetea.

The Great Scheme of Things – aici atitudinea mi-a luat-o pe cai ambivalente: pe de o parte, am fost sufocat de stridentele si repetitiile acestui spectacol, iar un moment care a depasit pragul critic de ridicol mi-a prilejuit un ras spasmodic, insa detasarea ulterioara m-a ajutat sa gasesc noima in aceasta hiperbola a tarelor societatii moderne.

Layer(s) – voi fi sincer, spectacolele de dans au fost tot timpul cu o treapta de interes sub cele de teatru in ceea ce ma priveste; nu insa si aceasta, care are o idee de o simplitate sublima, dar pusa in scena in mod atat de eficace, incat aproape ignori faptul ca interpreta se dezbraca la nudul gol, cum spunea bunicul. Am spus aproape, iar daca tu, Costache, citesti aceste randuri, simt nevoia sa iti reamintesc ca ai pierdut. Enorm.

Layer(s)

Doua femei contemporane – doua atlete desavarsite, intruchipand laturi ale feminitatii lumii moderne; paradoxal, cele mai atractive momente nu au fost acelea in care protagonistele s-au contorsionat in moduri care imi provoaca rupturi musculare mentale, rememorandu-le, ci acelea in care au declamat platitudini deliberat alese.

Lasa-ma sa… Om – pe acesta l-am ratat, insa au niste prieteni binevoitori care imi tot spun ca am fost fraier ca n-am facut un efort. Nu, nu Costache, altcineva.

When Darkness Becomes Light – imaginati-va siluetele pictate de Michelangelo pe pe tavanul Capelei Sixtine, in miscare si intr-un clar obscur a la Caravaggio; parca niciodata nu m-am simtit eu, mascul heterosexual, mai fascinat de frumusetea coapselor unei femei, iar acum inteleg de ce Bracusi a ales sa se aplece asupra acestei parti a corpului unei urmase a Evei.

MaRo

MaRo – unguri si romani in diverse situatii, toate stupide; in rest nu va spun decat ca m-am prapadit de ras, m-am stricat de ras, m-am tavalit pe jos de ras, m-am schimonosit de ras s.a.m.d.

Refractie. O perspectiva asupra autismului – potpuriu de momente care sugereaza sau descriu viata prin filtrul unei persoane cu autism; induiosatoar si inaltatoar pe alocuri, spectacolul a fost completat de discutia complexa si inteligenta de dupa incheiere.

Habemus Bebe – un mozaic de trairi si ipostaze ale maternitatii, confirmate de cunoscutii din sala care au copii; cea mai haioasa amintire ramane melodia hip-hop despre alaptat, asezonata cu hahaitul lui Traian Basescu.

Habemus Bebe

O femeie – nu l-am vazut si regret, asa ca merg repede mai departe.

Pe jumatate cantec – o piesa scurta si amara despre ce inseamna sa te lasi prins in capcana de a nu iti urma chemarea.

Omul-perna – nu se putea gasi un final mai bun pentru acest proiect decat aceasta exceptionala piesa scrisa de Martin McDonagh, acelasi care ne-a oferit la fel de exceptionalul Three Billboards Outside Ebbing, Missouri; pentru ca am avut ocazia sa vad spectacolul mai demult, mi-am cedat locul de bunavoie, avand grija sa trimit la el o cohorta de prieteni. A doua zi, toti erau socati si incantati deopotriva.

Omul-perna

11plus1 independent/ contemporan, editia a doua, te astept cu bratele, ochii, mintea si urechile deschise!

Blestemul Turnului Babel se va risipi

Se lucreaza intens la tehnologii care sa sparga barierele lingvistice dintre oameni; de exemplu, am auzit ca Skype are un sistem care traduce automat din spaniola in engleza, ca sa faciliteze integrara imigrantilor hispanici in SUA.

Insa, chiar si la curent cu aceste evolutii, tot am fost intrigat de un spectacol pe care il pun la cale cei de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova si care se intituleaza Idiomatic.

Iata ce spun prietenii de la teatru despre acest spectacol:

5 actori si actrite se intalnesc pe o scena pentru a lucra la un spectacol. Nimic nou pana acum. Dar hai sa ii cunoastem mai indeaproape: George-Albert Costea (Romania), Anna Galy (Belgia), Georg Peetz (Germania), Elisabeth Sand (Norvegia), Andrej Zalesjak (Slovenia).

Observati? Sunt din tari diferiti si vor vorbi in limbi diferite. Cum se vor intelege?

Aceasta este premisa de la care porneste Idiomatic, iar detaliul pe care nu o sa-l prezint explicit aici, dar pe care, cu riscul de parea lipsit de modestie, il intuiam este cel care face din acest spectacol un pionier al unei ere in care blestemul pe care si l-a atras omenirea incercand sa construiasca Turnul Babel e pe cale sa se risipeasca.

Daca elucubratiile mele nu va conving sa mergeti sa vedeti Idiomatic, atunci sa va traduc in termeni mai precisi, ca sa va edificati in privinta amplorii acestui proiect:

Alaturi de Teatrul din Craiova, la realizarea acestui spectacol participa Teatrul din Liege, INCESA Craiova, Centrul de Inovare MULTITEL si compania Transquinquennal din Bruxelles.

Nu va lasati pe tanjala ca urmare a aparentei generozitati in reprezentatii: miercuri, 16 mai 2018, ora 19:00; 17 mai 2018, ora 19:00; vineri, 18 mai 2018, ora 17:00; sambata, 19 mai 2018, ora 17:00.

Dupa aceea, Idiomatic va peregrina prin Europa, incepand cu Norvegia si nu se stie cand se va intoarce in orasul in care s-a aprins pentru prima data scanteia acestei idei inedite.

In sublimul film al lui Jim Jarmusch, Ghost Dog: The Way of the Samurai, unele cele mai frumoase scene sunt cele in care personajul eponim, interpretat de Forest Whitaker, interactioneaza cu singurul sau prieten, un vanzator de inghetata.

Unul vorbeste in engleza, celalalt in franceza. Cu toate acestea, exista intre ei o osmoza care transcende barierele lingvistice.

Am o banuiala ca Idiomatic va transforma acea superba metafora a comuniunii umane intr-o realitate.

Nestemate in timpul Festivalului Shakespeare 2018

Festivalul Shakespeare din 2018 s-a incheiat, iar acum am demarat numaratoarea inversa pana la cel din 2020 (Doamna Prim-Ministru, sunteti pe receptie?). Pana atunci am rezerve consistente de amintiri minunate, iar pe cateva dintre ele le astern aici, cu mentiunea ca sunt doar cele pe care le-a plasmuit o anamneza spontana, asadar lista nu e decat un crampei din fericirea pe care am trait-o in aceasta perioada:

Nestemata cu trei fatete din Povestile Africane ale lui Shakespeare, adica cele trei magnifice si tulburatoare monologuri feminine.

Ingenioasa miscare scenica din Masura pentru masura.

Reverberatiile teatrului No si Kabuki in Furtuna japoneza.

Horatiu Malaele interpretand cutremuratorul monolog lui Shylock, pe care l-am mai intalnit declamat de Al Pacino sau invocat amar in Pianistul lui Roman Polanski.

Teatrul de Vara din Parcul Romanescu, plin ochi la Mult zgomot pentru nimic.

Amenintarea furtunii la Furtuna franco-italiana.

Tridimensionalitatea geniala din Ace si opiu.

Lectie de salsa din Povestile africane ale lui Shakespeare.

Bucuria de a-i vedea de aproape pe Dana Bartzer și Dan Creimerman, cu melodiile carora am crescut.

Vocea lui Constantin Codrescu (Ghita din La moara cu noroc, ecranizarea din 1955) ca Doge al Venetiei in Shylock.

Topaitul spiritelor din Furtuna japoneza.

Dezinvoltura interpretarilor din Masura pentru masura.

Poantele cu tenis din Othello Remix.

Poantele din Othello Remix.

OTHELLO REMIX!

Mladioasa voce narativa a lui George Mihaita (Morgan de Freeman de Romania ii voi spune de-acum incolo) in Shylock.

Placerea de a constata ca Noptile Ateniene ale celor de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova nu au fost cu nimic mai prejos nici chiar decat cele mai titrate spectacole din cadrul Festivalului.

Asemanarea intamplatoare (sau nu?) cu Putin a lui Angelo din Masura pentru masura.

Securistii agramati din Mult zgomot pentru nimic.

Reprosul amical pe care i l-am adresat personal lui Grigore Lese, referitor la exigenta sa din timpul emisiunii Vedeta populara.

Magia executata surprinzator de bine in Furtuna franco-italiana.

Posturile inumane ale actorilor din Furtuna japoneza.

Antrenamentul de bokken pe care l-am facut alaturi de Fernando Yamamoto, participant la Festival.

Jean Cocteau ca divinitate hindusa in Ace si opiu.

Cele 5 (cinci!) ore pe care l-am petrecut concentrat la Povestile Africane ale lui Shakespeare.

Stridiile care au cazut din cer la Furtuna franco-italiana.

Desavarsirea cromatica si vizuala din Ace si opiu.

Impartasirea tuturor celor de mai sus cu mama, tata, Anda, Dana, Daniel, Sanda si multi altii.

Ne vedem la Festivalul Shakespeare 2020!

Fotografiile au fost realizate de Florin Chirea.

Cu pachetelul la Shakespeare

Dintre piesele care se vor juca in cadrul Festivalului Shakespeare 2018, exista una care merita amintita in mod special, din mai multe motive.

Titlul ar fi unul dintre ele: Povestile africane ale lui Shakespeare; nu ca operele marelui Will n-ar fi patruns de ceva vreme pe toate continentele (la inceputurile carierei sale, Orson Welles a pus in scena un Voodoo Macbeth cu actori de culoare, fapt nemaivazut pana atunci), insa atrage atentia si faptul ca este interpretata de artistii Teatrului Nou din Varsovia, asadar beneficiem de un sincretism cultural de gradul trei.

Apoi, numele regizorului este unul greu: Krzysztof Warlikowski. Nu doar greu de pronuntat (pentru cine nu a profitat de cursurile gratuite de poloneza din Craiova), ci si unul cu greutate in domeniul teatral.

Cunoscut pentru pasiunea pentru Shakespeare, realizatorul polonez apeleaza la o tehnica inedita din punct de vedere al organizarii narative: trei piese distincte – Regele Lear, Negutatorul din Venetia si Othello – sunt amestecate si juxtapuse, astfel incat sa rezulte un scenariu unic. Si ca tot vorbeam de sincretism cultural, unor personaje care altminteri nu beneficiaza de replici in lucrarile initiale li se da glas prin monologori scrise special de catre poetul libanez Wajdi Mouawad.

Iar acum va livrez bomba: spectacolul are o durata de 310 de minute, cu doua pauze de cate 20 de minute. Prima mea reactie a fost sa resping mental un astfel de efort, insa mi-am adus aminte apoi ce imi povestea mama despre cum a vazut Pe aripile vantului intr-o singura sesiune, cuibarita pe scarile salii de cinematograf, pentru ca locuri nu mai erau. As trada traditia familiei, daca m-as sustrage acestei provocari.

Avand in vedere ca Povestile africane ale lui Shakespeare se joaca de doua ori, luni, pe 23 aprilie 2018, de la ora 19:00 sau marti, 24 aprilie 2018, de la ora 16:00, aveti doua abordari in privinta alimentatiei:

In primul caz va luati pachetel la voi si il consumati fara graba intr-una dintre pauze.

In al doilea caz mancati pe saturate la pranz, astfel incat seara sa va gaseasca flamanzi fizic, dar ghiftuiti metafizic.

Cateva impresii despre programul Festivalului Shakespeare 2018

Dupa o dulce si chinuitoare asteptare, Festivalul Shakespeare, editia a XI-a, organizata in anul de gratie 2018, s-a materializat sub forma unui program pe care o sa-l discut un pic, pentru ca se prezinta ca o combinatie interesanta de lucruri bune reluate si lucruri noi promitatoare.

Ca sa nu incarc textul, nu o sa redau programul complet aici, oricum il gasiti in cel mai potrivit loc cu putinta, adica pe site-ul celor de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova – shakespeare.tncms.ro.

Dupa ce, editia trecuta, ne-a oferit o versiune simplificata si viscerala a tragediei Hamlet, Kelly Hunter revine cu o punere in scena a piesei A douasprezecea noapte; stiind de ce interpretari am avut parte data trecuta (reiterate si aici, fara indoiala) si de subiectul plin de incurcaturi si confuzii, e clar ca e unul dintre spectacolele la care e musai sa ajung.

Alte cunostinte vechi sunt si compania de teatru A&M Productions din Africa de Sud si regizorul Fred Abrahamse; dupa ce le-au impresionat pe tovarasele de drum Dana si Anda cu Richard al III-lea si pe mine cu un Hamlet inedit (nu pot sa uit amuzanta si ingenioasa discutie a protagonistului cu stafia tatalui sau), acum ne propun Macbeth, adica invazia intunericului intr-un suflet ambitios. Adica inca o piesa pe lista obligatorie.

Cu mare bucurie am intampinat si vestea ca se intorc cei de la trupa Cheek by Jowl (care data trecuta ne-au oferit violentul si dinamicul spectacol Ce pacat ca-i tarfa) si nu oricum, ci in colaborare cu Teatrul Puskin din Moscova (un nume cu rezonanta in sine), rezultatul fiind o punere in scena a piesei Masura pentru masura. Mai punem niste bani deoparte si rezervam o seara de aprilie.

De cealalta parte, oferta noutatilor e atat de bogata, incat o sa ma limitez la cateva exemple care mi-au sarit in ochi si la cateva aspecte organizatorice laudabile.

De cand am facut ochi pentru Festivalul Shakespeare am acordat o atentie aparte punerilor in scena din Asia, din Japonia cu precadere, si nu mi-aduc aminte sa fi fost dezamagit vreodata (Richard al II-lea de acum doi ani e inca la egalitate cu Faust al lui Silviu Purcarete drept cea mai grandioasa piesa pe care am vazut-o vreodata). Nu ar trebuie sa mire pe nimeni ca, de cand am vazut programul acestei editii, piesa care mi-a sarit in fata si m-a muscat precum leoaica lui Nichita Stanescu a fost Furtuna celor de la Jijosha Yamamote Company din Tokyo, regizata de Masahiro Yasuda. Subiectul acestei lucrari shakespeariene e generos cu varietatea abordarilor (lituanienii de la Teatrul O.K.T. din Vilnius sau acelasi ingenios infatigabil Silviu Purcarete au profitat din plin de asta), asa ca stiu ca ma asteapta o festin senzorial si intelectual.

O practica inedita, ce a debutat editia trecuta, a fost introducerea in program a unei piese din afara operei lui Shakespeare, iar pariul a fost unul castigator, asa ca sunt foarte curios sa vad si piesa Ace si Opium (titlul e incitant de scandalos), prezentat de Compania „Ex Machina” din Canada, in regia lui Robert Lepage.

Foarte imbucaratoare este prezenta masiva a pieselor romanesti la Festivalul Shakespeare 2018. De la trupe de elevi la teatre consacrate, avem o bogata reprezentare autohtona, minunat potrivita cu faptul ca suntem in Anul Centenarului, pe care merita sa il celebram in continuu, nu doar pe 1 decembrie.

Si mai imbucurator este ca la aceste nenumarate spectacole romanesti Craiova contribuie cu doua piese de facturi diferite: exceptionalele Nopti Ateniene (Timon din Atena + Visul unei nopti de vara + fundul lui Claudiu Bleont = super oferta) ale celor de la Teatrul National din Craiova si spectacolul comunitar si itinerant Visul unei nopti de vara, realizat de Compania britanica Parrabbola si Compania Teatrulescu si regizat de Philip Parr.

Iar acesta din urma imi aduce aminte sa-i felicit pe organizatori pentru ideea de a spori considerabil numarul spectacolelor desfasurate in aer liber. Poate ca nu multi isi vor permite sa vada piesele din interior, insa placerea de a-l asculta/vedea pe Shakespeare declamat/interpretat sub cerul liber e sublima (pot depune marturie cu spectacolul Comedia Erorilor din cadrul editiei trecute, pe care l-am vazut pe esplanada Teatrul National din Craiova).

De asemenea, tot in sprijinul celor care, dintr-un motiv sau altul, rateaza un spectacol vine si laudabila idee ca unele piese sa beneficieze de doua reprezentatii. Colateral, vor beneficia si aceia carora le-a placut atat de mult o piesa, inca ar vrea sa o mai vada o data.

Si pentru ca tot suntem in Anul Centenarului, asa cum am avut onoarea a va aminti mai sus, voi face o sinteza de autohton si universal si voi promova Festivalul Shakespeare 2018 parafrazandu-l pe Ion Creanga:

Piese multe sunt; varietatea este; vreme buna, Slava Domnului, este; d-apoi, ce mai asteptati?

Bunatati teatrale in aprilie

Daca…

Sunteti catraniti ca nu ati prins locuri la cele doua premiere (30 si 31 martie 2018) ale Athens by Night

sau

Nu mai stiti cum sa faceti sa treaca timpul mai repede pana la Festivalul Shakespeare,

atunci

Am doua vesti bune pentru voi, corespunzand unor doua spectacole din cadrul proiectului 11plu1 independent/contemporan, care ajung la Craiova in chiar acest interval de timp.

Pe 3 aprilie 2018 (adica marti, saptamana viitoare, asadar ar fi cazul sa va miscati rapid) are loc Pe jumatate cantec, un om-woman show cu Anda Saltelechi, in regia Cristei Bilciu, productie independenta Teatrul de Foc, beneficiara a nenumarate invitatii la festivaluri nationale.

Pe 17 aprilie 2018, putem vedea Lasa-ma sa om, o productie a Teatrului Fix din Iasi, in coregrafie Beatricei Volbea, un spectacol coregrafic bazat pe raportul uman/inuman, gand/actiune, sunet/corp/imagine.

 

Asadar capul sus, ca in fata noastra se desfasoara lucruri care mai de care mai felurite!

La cina cu un artist

Acum cateva zile, prin voia sortii, dar si prin bunavointa acelor doua frumuseti pe care vi le-am prezentat pe Facebook mai demult, am avut ocazia sa iau cina cu un actor al Teatrului National din Craiova – Constantin Cicort, in cadrul proiectului Fata in fata.

Dincolo de privilegiul in sine, norocul care m-a palit a constat si in faptul ca pe acest artist il stiam inca de cand eram un licean stingher, care de-abia descoperea ce sunt pruncii muzei Clio.

Inainte de intalnire imi redactasem niste intrebari mestesugite in minte, insa, cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, la intalnirea cu Constantin Cicort, discutia a alunecat pe diverse directii, provocate de mine doar intr-o anumita masura.

N-a mai contat, totusi, pentru ca deliciul de a vedea pe un actor manifestandu-se in civilie este un spectacol in sine, deoarece harul nu se opreste la coborarea cortinei. E greu de descris placerea cu care actorul imita personaje reale, intra fugitiv in pielea unora imaginare sau isi asezona spusele cu variatii de timbru vocal pe care le adunam mental cu pasiunea unui copil care nimereste pe plaja plina de scoici multicolore.

Unde mai pui ca, daca e sa il distingi pe Constantin Cicort intr-un fel, acela este vocea sa, grava si pe care o poate ridica la un nivel infricosator (asa mi-a adus si i-am adus aminte de rolul Dragomir din Napasta, cand mi-au dat fiorii cand a urlat la Natasa Raab), dar pe care o poate si cobori la un nivel de persuasiva tandrete.

Subiectele discutiei au fost multiple, insa au gravitat in cea mai mare parte a timpului in jurul teatrului.

Asa am beneficiat de senzatia de mandrie de a constata ca parerea unui profesionist intr-ale actoriei si a unui profan (eu) despre superbul rol al lui Marcel Iures ca Moromete in Pai… despre ce vorbim noi aici, domnule? coincid.

Asa am aflat ca Stefan Iordache era un actor de o modestie exemplara si de o daruire aidoma.

Asa am inteles pe deplin ca Silviu Purcarete este un gigant, iar a lucra cu el a fost mana cereasca, nu numai pentru Constantin Cicort, ci pentru oricine.

Asa mi-a fost facuta cunoscuta o distinctie importanta in modul cum interpreteaza un actor: cu pasiune si din tehnica. Nu mai e cazul sa mentionez care este starea preferabila, insa este un filtru interesant, pe care o sa incerc sa il deslusesc de acum incolo cand asist la o piesa de teatru.

Asa am aflat ca exista actori bagareti, care isi cer rolurile, si altii mai retinuti, care au nevoie de un regizor cu fler, care sa le propuna partituri pe plac.

Asa am aprofundat diferenta dintre interpretarea de teatru si cea de film, deoarece Constantin Cicort a aparut in diverse productii, inclusiv Las Fierbinti, informatie care mi-a prilejuit astfel umbra de regret (pe care insusi actorul mi-a risipit-o, surazator) ca n-am vazut niciodata serialul cu pricina.

Asa am aflat ca ce este un „cache-sex”.

Daca va mai spun ca pe multe dintre cele de mai sus le-am savurat in acelasi timp cu deliciosul tiramisu al celor de la Restaurant Ellipse, bun cum numai acasa si la Bellagio am mai avut parte, atunci cred ca va declansez o invidie nesanatoasa. Si nu vreau asta.

Daca e, totusi, sa aleg momentul preferat din toata aceasta intalnire deosebita, atunci va voi apleca spre acela cand i-am mentionat lui Constantin Cicort spusele unui prieten despre un anume rol al sau.

Este vorba despre cel din Daca am gandi cu voce tare, adica al unui pensionar cu vocea tremuranda, fost lucrator la Combinatul de pensule, care incearca sa seduca o doamna de sex opus, in etate ca si el si provenind din mediul rural.

Amicul alaturi de care eram la teatru, specialist in medicina de familie, mi-a spus ca, intr-adevar, a constatat si el cum batraneii ramasi vaduvi dobandesc brusc veleitati de Don Juani.

Cand i-am pomenit asta lui Constantin Cicort, am vazut cum se lumineaza la fata si afiseaza o incantare pe care o categorisesc cu siguranta ca naturala si nu izvorata din talentul sau de actor.

Asa am aflat si ca nu exista bucurie mai mare pentru un actor decat sa stie ca munca sa de pe „sfanta scandura” (expresia ii apartine lui Constantin Cicort) trezeste ceva in sufletele spectactorilor.

Costache, daca lecturezi asta, sa stii ca l-ai facut fericit pe tizul tau, actorul.

Cat despre mine, am fost fericit in acea seara si voi continua sa fiu fericit, cata vreme imi voi aminti de aceasta intalnire.

O veste buna si una proasta

O sa incep cu vestea proasta, pentru ca impresia finala sa ramana totusi placuta:

Nu mai sunt bilete pentru premiera.

Premiera a ce?

Aici intervine vestea buna:

Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova mai pune de-o premiera, mai precis Fȇte, dupa doua piese de Molière (Pretioasele ridicole si Tartuffe), sambata, 24 februarie 2018, jucata de doua ori, de la 17:00 si de la 20:00 la sala „I.D. Sirbu”, care mica asa cum e, nu mai conteneste sa-mi ofere suprize si delicii mari.

Regia spectacolului este semnata de Andreea Ciocirlan, iar din distributie fac parte Angel Rababoc, Raluca Paun, Eugen Titu, Iulia Colan, Claudiu Mihail, Constantin Cicort, Vlad Udrescu, Geni Macsim, Romanita Ionescu, Catalin Miculeasa, George Adrian si Catalin Vieru.

Se pare ca nu mi-am facut bine socotelile, pentru ca mai am inca o veste buna si una proasta.

Pastrez algoritmul si v-o livrez intai pe cea proasta:

Nu mai sunt bilete nici pentru reprezentatia din 11 martie.

Acum cea buna spre imbucuratoare:

Fȇte dupa Molière se va mai juca 23 martie, 24 mai si 2 iunie, adica ocazii sunt, promptitudine din partea voastra sa fie.