Cu pachetelul la Shakespeare

Dintre piesele care se vor juca in cadrul Festivalului Shakespeare 2018, exista una care merita amintita in mod special, din mai multe motive.

Titlul ar fi unul dintre ele: Povestile africane ale lui Shakespeare; nu ca operele marelui Will n-ar fi patruns de ceva vreme pe toate continentele (la inceputurile carierei sale, Orson Welles a pus in scena un Voodoo Macbeth cu actori de culoare, fapt nemaivazut pana atunci), insa atrage atentia si faptul ca este interpretata de artistii Teatrului Nou din Varsovia, asadar beneficiem de un sincretism cultural de gradul trei.

Apoi, numele regizorului este unul greu: Krzysztof Warlikowski. Nu doar greu de pronuntat (pentru cine nu a profitat de cursurile gratuite de poloneza din Craiova), ci si unul cu greutate in domeniul teatral.

Cunoscut pentru pasiunea pentru Shakespeare, realizatorul polonez apeleaza la o tehnica inedita din punct de vedere al organizarii narative: trei piese distincte – Regele Lear, Negutatorul din Venetia si Othello – sunt amestecate si juxtapuse, astfel incat sa rezulte un scenariu unic. Si ca tot vorbeam de sincretism cultural, unor personaje care altminteri nu beneficiaza de replici in lucrarile initiale li se da glas prin monologori scrise special de catre poetul libanez Wajdi Mouawad.

Iar acum va livrez bomba: spectacolul are o durata de 310 de minute, cu doua pauze de cate 20 de minute. Prima mea reactie a fost sa resping mental un astfel de efort, insa mi-am adus aminte apoi ce imi povestea mama despre cum a vazut Pe aripile vantului intr-o singura sesiune, cuibarita pe scarile salii de cinematograf, pentru ca locuri nu mai erau. As trada traditia familiei, daca m-as sustrage acestei provocari.

Avand in vedere ca Povestile africane ale lui Shakespeare se joaca de doua ori, luni, pe 23 aprilie 2018, de la ora 19:00 sau marti, 24 aprilie 2018, de la ora 16:00, aveti doua abordari in privinta alimentatiei:

In primul caz va luati pachetel la voi si il consumati fara graba intr-una dintre pauze.

In al doilea caz mancati pe saturate la pranz, astfel incat seara sa va gaseasca flamanzi fizic, dar ghiftuiti metafizic.

Cateva impresii despre programul Festivalului Shakespeare 2018

Dupa o dulce si chinuitoare asteptare, Festivalul Shakespeare, editia a XI-a, organizata in anul de gratie 2018, s-a materializat sub forma unui program pe care o sa-l discut un pic, pentru ca se prezinta ca o combinatie interesanta de lucruri bune reluate si lucruri noi promitatoare.

Ca sa nu incarc textul, nu o sa redau programul complet aici, oricum il gasiti in cel mai potrivit loc cu putinta, adica pe site-ul celor de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova – shakespeare.tncms.ro.

Dupa ce, editia trecuta, ne-a oferit o versiune simplificata si viscerala a tragediei Hamlet, Kelly Hunter revine cu o punere in scena a piesei A douasprezecea noapte; stiind de ce interpretari am avut parte data trecuta (reiterate si aici, fara indoiala) si de subiectul plin de incurcaturi si confuzii, e clar ca e unul dintre spectacolele la care e musai sa ajung.

Alte cunostinte vechi sunt si compania de teatru A&M Productions din Africa de Sud si regizorul Fred Abrahamse; dupa ce le-au impresionat pe tovarasele de drum Dana si Anda cu Richard al III-lea si pe mine cu un Hamlet inedit (nu pot sa uit amuzanta si ingenioasa discutie a protagonistului cu stafia tatalui sau), acum ne propun Macbeth, adica invazia intunericului intr-un suflet ambitios. Adica inca o piesa pe lista obligatorie.

Cu mare bucurie am intampinat si vestea ca se intorc cei de la trupa Cheek by Jowl (care data trecuta ne-au oferit violentul si dinamicul spectacol Ce pacat ca-i tarfa) si nu oricum, ci in colaborare cu Teatrul Puskin din Moscova (un nume cu rezonanta in sine), rezultatul fiind o punere in scena a piesei Masura pentru masura. Mai punem niste bani deoparte si rezervam o seara de aprilie.

De cealalta parte, oferta noutatilor e atat de bogata, incat o sa ma limitez la cateva exemple care mi-au sarit in ochi si la cateva aspecte organizatorice laudabile.

De cand am facut ochi pentru Festivalul Shakespeare am acordat o atentie aparte punerilor in scena din Asia, din Japonia cu precadere, si nu mi-aduc aminte sa fi fost dezamagit vreodata (Richard al II-lea de acum doi ani e inca la egalitate cu Faust al lui Silviu Purcarete drept cea mai grandioasa piesa pe care am vazut-o vreodata). Nu ar trebuie sa mire pe nimeni ca, de cand am vazut programul acestei editii, piesa care mi-a sarit in fata si m-a muscat precum leoaica lui Nichita Stanescu a fost Furtuna celor de la Jijosha Yamamote Company din Tokyo, regizata de Masahiro Yasuda. Subiectul acestei lucrari shakespeariene e generos cu varietatea abordarilor (lituanienii de la Teatrul O.K.T. din Vilnius sau acelasi ingenios infatigabil Silviu Purcarete au profitat din plin de asta), asa ca stiu ca ma asteapta o festin senzorial si intelectual.

O practica inedita, ce a debutat editia trecuta, a fost introducerea in program a unei piese din afara operei lui Shakespeare, iar pariul a fost unul castigator, asa ca sunt foarte curios sa vad si piesa Ace si Opium (titlul e incitant de scandalos), prezentat de Compania „Ex Machina” din Canada, in regia lui Robert Lepage.

Foarte imbucaratoare este prezenta masiva a pieselor romanesti la Festivalul Shakespeare 2018. De la trupe de elevi la teatre consacrate, avem o bogata reprezentare autohtona, minunat potrivita cu faptul ca suntem in Anul Centenarului, pe care merita sa il celebram in continuu, nu doar pe 1 decembrie.

Si mai imbucurator este ca la aceste nenumarate spectacole romanesti Craiova contribuie cu doua piese de facturi diferite: exceptionalele Nopti Ateniene (Timon din Atena + Visul unei nopti de vara + fundul lui Claudiu Bleont = super oferta) ale celor de la Teatrul National din Craiova si spectacolul comunitar si itinerant Visul unei nopti de vara, realizat de Compania britanica Parrabbola si Compania Teatrulescu si regizat de Philip Parr.

Iar acesta din urma imi aduce aminte sa-i felicit pe organizatori pentru ideea de a spori considerabil numarul spectacolelor desfasurate in aer liber. Poate ca nu multi isi vor permite sa vada piesele din interior, insa placerea de a-l asculta/vedea pe Shakespeare declamat/interpretat sub cerul liber e sublima (pot depune marturie cu spectacolul Comedia Erorilor din cadrul editiei trecute, pe care l-am vazut pe esplanada Teatrul National din Craiova).

De asemenea, tot in sprijinul celor care, dintr-un motiv sau altul, rateaza un spectacol vine si laudabila idee ca unele piese sa beneficieze de doua reprezentatii. Colateral, vor beneficia si aceia carora le-a placut atat de mult o piesa, inca ar vrea sa o mai vada o data.

Si pentru ca tot suntem in Anul Centenarului, asa cum am avut onoarea a va aminti mai sus, voi face o sinteza de autohton si universal si voi promova Festivalul Shakespeare 2018 parafrazandu-l pe Ion Creanga:

Piese multe sunt; varietatea este; vreme buna, Slava Domnului, este; d-apoi, ce mai asteptati?

Bunatati teatrale in aprilie

Daca…

Sunteti catraniti ca nu ati prins locuri la cele doua premiere (30 si 31 martie 2018) ale Athens by Night

sau

Nu mai stiti cum sa faceti sa treaca timpul mai repede pana la Festivalul Shakespeare,

atunci

Am doua vesti bune pentru voi, corespunzand unor doua spectacole din cadrul proiectului 11plu1 independent/contemporan, care ajung la Craiova in chiar acest interval de timp.

Pe 3 aprilie 2018 (adica marti, saptamana viitoare, asadar ar fi cazul sa va miscati rapid) are loc Pe jumatate cantec, un om-woman show cu Anda Saltelechi, in regia Cristei Bilciu, productie independenta Teatrul de Foc, beneficiara a nenumarate invitatii la festivaluri nationale.

Pe 17 aprilie 2018, putem vedea Lasa-ma sa om, o productie a Teatrului Fix din Iasi, in coregrafie Beatricei Volbea, un spectacol coregrafic bazat pe raportul uman/inuman, gand/actiune, sunet/corp/imagine.

 

Asadar capul sus, ca in fata noastra se desfasoara lucruri care mai de care mai felurite!

La cina cu un artist

Acum cateva zile, prin voia sortii, dar si prin bunavointa acelor doua frumuseti pe care vi le-am prezentat pe Facebook mai demult, am avut ocazia sa iau cina cu un actor al Teatrului National din Craiova – Constantin Cicort, in cadrul proiectului Fata in fata.

Dincolo de privilegiul in sine, norocul care m-a palit a constat si in faptul ca pe acest artist il stiam inca de cand eram un licean stingher, care de-abia descoperea ce sunt pruncii muzei Clio.

Inainte de intalnire imi redactasem niste intrebari mestesugite in minte, insa, cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, la intalnirea cu Constantin Cicort, discutia a alunecat pe diverse directii, provocate de mine doar intr-o anumita masura.

N-a mai contat, totusi, pentru ca deliciul de a vedea pe un actor manifestandu-se in civilie este un spectacol in sine, deoarece harul nu se opreste la coborarea cortinei. E greu de descris placerea cu care actorul imita personaje reale, intra fugitiv in pielea unora imaginare sau isi asezona spusele cu variatii de timbru vocal pe care le adunam mental cu pasiunea unui copil care nimereste pe plaja plina de scoici multicolore.

Unde mai pui ca, daca e sa il distingi pe Constantin Cicort intr-un fel, acela este vocea sa, grava si pe care o poate ridica la un nivel infricosator (asa mi-a adus si i-am adus aminte de rolul Dragomir din Napasta, cand mi-au dat fiorii cand a urlat la Natasa Raab), dar pe care o poate si cobori la un nivel de persuasiva tandrete.

Subiectele discutiei au fost multiple, insa au gravitat in cea mai mare parte a timpului in jurul teatrului.

Asa am beneficiat de senzatia de mandrie de a constata ca parerea unui profesionist intr-ale actoriei si a unui profan (eu) despre superbul rol al lui Marcel Iures ca Moromete in Pai… despre ce vorbim noi aici, domnule? coincid.

Asa am aflat ca Stefan Iordache era un actor de o modestie exemplara si de o daruire aidoma.

Asa am inteles pe deplin ca Silviu Purcarete este un gigant, iar a lucra cu el a fost mana cereasca, nu numai pentru Constantin Cicort, ci pentru oricine.

Asa mi-a fost facuta cunoscuta o distinctie importanta in modul cum interpreteaza un actor: cu pasiune si din tehnica. Nu mai e cazul sa mentionez care este starea preferabila, insa este un filtru interesant, pe care o sa incerc sa il deslusesc de acum incolo cand asist la o piesa de teatru.

Asa am aflat ca exista actori bagareti, care isi cer rolurile, si altii mai retinuti, care au nevoie de un regizor cu fler, care sa le propuna partituri pe plac.

Asa am aprofundat diferenta dintre interpretarea de teatru si cea de film, deoarece Constantin Cicort a aparut in diverse productii, inclusiv Las Fierbinti, informatie care mi-a prilejuit astfel umbra de regret (pe care insusi actorul mi-a risipit-o, surazator) ca n-am vazut niciodata serialul cu pricina.

Asa am aflat ca ce este un „cache-sex”.

Daca va mai spun ca pe multe dintre cele de mai sus le-am savurat in acelasi timp cu deliciosul tiramisu al celor de la Restaurant Ellipse, bun cum numai acasa si la Bellagio am mai avut parte, atunci cred ca va declansez o invidie nesanatoasa. Si nu vreau asta.

Daca e, totusi, sa aleg momentul preferat din toata aceasta intalnire deosebita, atunci va voi apleca spre acela cand i-am mentionat lui Constantin Cicort spusele unui prieten despre un anume rol al sau.

Este vorba despre cel din Daca am gandi cu voce tare, adica al unui pensionar cu vocea tremuranda, fost lucrator la Combinatul de pensule, care incearca sa seduca o doamna de sex opus, in etate ca si el si provenind din mediul rural.

Amicul alaturi de care eram la teatru, specialist in medicina de familie, mi-a spus ca, intr-adevar, a constatat si el cum batraneii ramasi vaduvi dobandesc brusc veleitati de Don Juani.

Cand i-am pomenit asta lui Constantin Cicort, am vazut cum se lumineaza la fata si afiseaza o incantare pe care o categorisesc cu siguranta ca naturala si nu izvorata din talentul sau de actor.

Asa am aflat si ca nu exista bucurie mai mare pentru un actor decat sa stie ca munca sa de pe „sfanta scandura” (expresia ii apartine lui Constantin Cicort) trezeste ceva in sufletele spectactorilor.

Costache, daca lecturezi asta, sa stii ca l-ai facut fericit pe tizul tau, actorul.

Cat despre mine, am fost fericit in acea seara si voi continua sa fiu fericit, cata vreme imi voi aminti de aceasta intalnire.

O veste buna si una proasta

O sa incep cu vestea proasta, pentru ca impresia finala sa ramana totusi placuta:

Nu mai sunt bilete pentru premiera.

Premiera a ce?

Aici intervine vestea buna:

Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova mai pune de-o premiera, mai precis Fȇte, dupa doua piese de Molière (Pretioasele ridicole si Tartuffe), sambata, 24 februarie 2018, jucata de doua ori, de la 17:00 si de la 20:00 la sala „I.D. Sirbu”, care mica asa cum e, nu mai conteneste sa-mi ofere suprize si delicii mari.

Regia spectacolului este semnata de Andreea Ciocirlan, iar din distributie fac parte Angel Rababoc, Raluca Paun, Eugen Titu, Iulia Colan, Claudiu Mihail, Constantin Cicort, Vlad Udrescu, Geni Macsim, Romanita Ionescu, Catalin Miculeasa, George Adrian si Catalin Vieru.

Se pare ca nu mi-am facut bine socotelile, pentru ca mai am inca o veste buna si una proasta.

Pastrez algoritmul si v-o livrez intai pe cea proasta:

Nu mai sunt bilete nici pentru reprezentatia din 11 martie.

Acum cea buna spre imbucuratoare:

Fȇte dupa Molière se va mai juca 23 martie, 24 mai si 2 iunie, adica ocazii sunt, promptitudine din partea voastra sa fie.

Caragiale, contemporanul nostru

In anul centenarului si intr-o situatie politica amar-suculenta multa lume il invoca pe cel care simtea enorm si vedea monstruos, Ion Luca Caragiale, iar cei de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova se numara printre acestia.

Omagiul lor va lua forma piesei Doua loturi, care va avea premiera marti, 13 martie 2018, la ora 18:00, la sala Amza Pellea. Pe langa inubliabila poveste a lui Lefter Popescu si norocului sau inselator, spectacolul va mai include si fragmente din alte scrieri caragialesti, precum CFR, Moftul roman, Mitica, Moftangii sau Politica si literatura.

In distributie ii regasim pe Nicolae Vicol, Stefan Cepoi, Corina Druc/Alina Mangra, Alex Calangiu, Cristina Albisoru, Diana Bagdasar, Theodora Balan, Laura Dumitrescu, Arina Pavalan, Victoria Zubenco, Ionut Banica, Alex Ciontu, Andrei Stefanescu, Andrei Schiopu, Anastasia Cepoi, Ioana Vicol si Romana Vicol.

O coincidenta simpatica il vizeaza pe regizor – Nicolae Poghirc – pe care l-am descoperit cand eram prin liceu tot intr-o piesa de Caragiale, in rolul lui Rica Venturiano din O noapte furtunoasa.

Cand ma uit la ce politicieni si moravuri avem, mai ca ma bufneste plansul, apoi mai vad o poanta pe Internet si rad pana imi amortesc falcile si ma gandesc ca avem a-i multumi si lui Caragiale pentru acest mecanism de supravietuire.

Sa ne traieste, nene Iancule, oriunde ai fi!

 

Salvatorii melcilor sau Dilema lui Paris

Mai stiti povestea cu marul pe care scria „celei mai frumoase”, aruncat de Zeita Discordiei intre Atena, Afrodita si Hera, si scandalul iscat astfel?

Cum s-a solutionat? A fost adusa o persoana din exterior, mai precis Paris, caruia i-a revenit ingrata sarcina de a alege. A facut-o pana la urma si ce razboi sangeros s-a declansat din cauza asta!

Puterea acestui mit mi s-a relevat cu foarte mare pregnanta la piesa Salvatorii melcilor a celor de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova.

Spectacolul are o structura ciclica, punandu-le pe cele trei protagoniste, Petronela Zurba, Anca Dinu si Geni Macsim in situatii similare, dar cu variatii de replici si de manifestari, astfel incat, dupa ce si a treia dintre ele are ocazia sa se manifeste pe scena, m-am pomenit intrebandu-ma:

Care dintre ele imi place/ma amuza mai mult? Spre deosebire de Paris, eu nu primesc nicio Elena, sa-mi influenteze decizia, astfel ca dilema persista chiar si azi, la mai bine de doua saptamani de cand am vazut piesa, si probabil voi ramane cu ea pana la finalul zilelor mele.

O singura certitudine am fata de Salvatorii melcilor: cunosc multe persoane care au fost la psiholog si s-au plans ca mai mult le-a daunat decat le-a folosit, asa ca personajul parodic al Haricleei Nicolau este o mica razbunare fata de aceasta tagma care, in Romania, include cam multi incompetenti.

Sa nu uit, mai am una – piesa e amuzanta foc.

Fotografiile sunt realizate de Albert Dobrin si obtinute prin bunavointa lui Marius Dobrin.

Spectacolul lumii

Acum ca si nins, chiar putem sa spunem ca lucrurile au reintrat pe fagasul firesc, la aceasta normalitate contribuind si cei de la Teatrul National din Craiova „Marin Sorescu” care se pregatesc sa mai lanseze o piesa cu iz de controversa si, implicit, delicii intelectuale.

Aceasta se intituleaza Salvatorii melcilor, scrisa si regizata de Bogdan-Cristian Dragan si beneficiind de trei poeme de Nicolae Coande, iar premiera va avea loc pe 20 si 21 ianuarie 2018, de la ora 19:00, la sala „Ion D. Sirbu”.

In distributia materiala ii regasim pe Anca Dinu, Petronela Zurba, Geni Macsim, Haricleea Nicolau, Tudorel Petrescu, iar aparitiile filmate ne vor dezvalui pe Stefan Cepoi si Natasa Raab. Aceasta dualitate a planurilor scenice imi starneste deja atentia.

Care e sporita de subiectul piesei: Cat din adevar este minciuna? Cata minciuna contine adevarul? Cat din fiinta lui lasa un actor pe scena, dupa fiecare reprezentatie? Cat din rolul unui actor dainuie in fiinta sa, de indata ce fardurile dispar?

Discutand despre Autorul, ma ameninta cineva din cadrul teatrului ca incepe o noua era pe scena craioveana, mai aspra cu relaxarea spectatorilor, dar si mai generoasa cu procesele mentale ale acestora. Luand aminte la ce ne propune Salvatorii melcilor, se pare ca nu a exagerat cu nimic.

Argumentul care pecetluit interesul pe care mi l-a trezit aceasta premiera este si portofoliul amplu al regizorului Bogdan-Cristian Dragan, pentru care lumea teatrului, dar si a filmului, pare a nu mai avea secrete.

Ziua Culturii Nationale cu un om al ei

Nu stiu altii cum sunt, dar, eu, cand ii vad pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Nationale, pe politicieni care de care mai agramati cum se ingramadesc sa faca declaratii sforaitoare, simt cum imi zvacnesc treptele de nervi.

Asa ca m-are mi-a fost bucuria sa aflu ca pe 15 ianuarie 2018, la ora 19:00, la Teatrul National „Marin Sorescu”, in intimitatea salii „I.D. Sirbu”, Emil Boroghina va sustine recitalul de poezie romaneasca intitulat Treptele Unirii.

Acest spectacol face parte, alaturi de recitalul Sunt suflet in sufletul neamului meu – Limba romana este patria mea al aceluiasi actor (programat pe 24 ianuarie 2018, o alta data esentiala a fiecarui inceput de an romanesc), dintr-un proiect pe care Teatrul National din Craiova il realizeaza impreuna cu Teatrul Nottara din Bucuresti, in anul Centenarului Marii Uniri.

La un asa eveniment, costul participarii ar fi neimportant, insa merita mentionat ca accesul este liber, pe baza de rezervare, pe care o puteti face Agentia Teatrala.

Cum doritori vor fi mai multi decat locuri, exista potential de intristare, care poate fi alinata, deoarece recitalul va fi trasmis in direct pe TVR 3 si TVR Craiova.

Eminescu sa ne judece, daca nu mergem sa-l ascultam pe maestrul Emil Boroghina.

O veste care va va intrista

Initial, nimic din ce va voi spune nu ar avea darul sa va intristeze:

Cei de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova sunt neostoiti din activitatea lor si mai lanseaza o premiera, intitulata Monstrul nisipurilor, scrisa de Csaba Székely, regizata de Irina Craita-Mandru si beneficiind de scenografia Cezarinei Iulia Popescu.

Daca descompunem aceasta stire in cateva elemente, reiese ca ar fi si mai imbucuratoare:

Proiectul Monstrul nisipurilor este castigatorul Concursului de Proiecte pentru Tineri Regizori si Scenografi Romani, editia a VI-a (2016), organizat de Teatrul National din Craiova.

Autorul piesei, Csaba Székely, este acelasi care a scris MaRo, pe care avut enormul privilegiu sa il vad la Craiova nu cu mult timp in urma si la care am ras cu o pofta care mi-a provocat febra musculara la abdomen si la obraji.

Irina Craita-Mandra si Cezarina Iulia Popescu sunt reprezentante ale noului val si atitudine din teatrul romanesc, care vine din urma mai ceva ca Gabriela Szabo pe ultima suta de metri.

Tematic, Monstrul nisipurilor este o comedie neagra care imagineaza universul absurd al relatiilor romantice din perspectiva dificultatilor si blocajelor care apar intre parteneri.

In distributie ii avem pe Iulia Colan, Ioana Florentina Manciu, Romanita Ionescu, Alina Mangra, Raluca Paun, Catalin Vieru, Claudiu Mihail, Stefan Cepoi si Marian Politic, dar nu oricum, ci purtand nume de fructe (ele) si culori (ei).

Nimic trist, totul incantator pana cum, n’est ce pas?

In graba de citi articolul veti fi ratat poate sa observati ca am omis o informatie esentiala in paragraful informativ de la inceput, aceea referitoare la data cand va avea loc premiera.

Acum vine partea cu tristetea:

Cele doua reprezentatii initiale, din 16 si 17 decembrie 2017, sunt rezervate pana la ultimul biletel, asa ca, daca vreti sa vedeti Monstrul nisipurilor, trebuie sa treceti sarbatorile cu bine si sa supravietuiti armaghedonului culinar pana pe 13 ianuarie 2018.