Cele doua fete ale suferintei din dragoste

S-ar putea sa fiu catalogat drept rigid, dar cred ca un barbat scrie cel mai bine despre cum iubesc barbatii, asa cum o femeie scrie cel mai bine despre cum iubesc femeile. Desi, daca stau si ma gandesc la Madame Bovary, s-ar putea sa imi gasesc o sumedenie de exceptii care sa ma contrazica. Asa ca trec mai departe, ca sa nu-mi torpilez singur ideile.

Pornind de la premisa mai sus enuntata, veti intelege de ce spun ca romanul Climate de Andre Maurois mi s-a parut inegal ca valoare si pregnanta. Structura sa in sine este fracturata cu buna stiinta, iar asta nu a facut decat sa imi intareasca aceasta impresie. In prima jumatate, avem nefericita istorisire la persoana I a unui tip care se indragosteste de o tipa ciudatica, se insoara cu ea si, dupa cateva luni de lapte si miere, incepe sa parcurga calvarul geloziei, partial justificate si de comportamentul ei enervant, fara a fi vadit condamnabil. Povestea lor se sfarseste cu un divort mai trist parca decat toate melodramele care se sfarsesc cu moartea ei, cauzata de vreo boala sau de iubitul insusi.

In a doua jumatate, o alta femeie, si alta voce narativa, totodata, cam lipsita de incredere in ea, fapt inoculat de mama scortoasa, se indragosteste de barbatul parasit anterior, are noroc ca el sa ii intoarca un pic afectiunea, il ia de barbat si, straniu, accepta umbra predecesoarei, incercand totusi sa aiba parte de un pic de fericire.

Stilul lui Maurois este curat si precis, lipsit de introspectii inutile si, desi trairile personajelor nu sunt descrise clinic, ci literar, le distingi si le recunosti fara probleme. Cel putin asta a fost cazul meu in privinta povestii lui, iar pentru veridicitatea emotiilor pe care le incearca sunt gata sa depun marturie cu propria-mi experienta. Cand vine vorba insa de inauntrul protagonistei feminine, desi apreciez creionarea unei personalitati trunchiate de conventii sociale, manifest aceeasi rezerva care a facut din spumoasa ideea a lui Knott Mutch – Ce stiu barbatii despre femei – un bestseller international, tradus in nu stiu cate limbi.

3 Comentarii

  1. Exista, intr-adevar, acea inegalitate pe care ai remarcat-o si tu, trairile Isabellei sunt mai putin conturate, parca lipseste nota de autenticitate a personalitatii sale aparent sterse-eu o vad doar anihilata de circumstante, ea existand totusi si palpitand timid, dar ardent. Cu toate acestea, Maurois era pe drumul cel bun, desi stangaci in discursul Isabellei, unde l-am simtit pe Philippe foarte pregnant, aproape ca a reusit sa desprinda nuantele sentimentelor si emotiilor feminine, rationamentelor afective, daca se poate spune asa. Si totusi ceva i-a scapat…

    Reply
  2. Şi eu sunt de acord cu prima ta frază, dar mă bucur dacă un scriitor se provoacă scriind despre sexul opus. Eu am citit My cousin Rachel şi nu am simţit deloc discrepanţă între sexe 🙂

    Reply
  3. Cuvantul „provocare” e bine ales. E o provocarea sa intri in meandrele concretului sexului opus, dar, in general, daca ai citit si o singura carte scrisa de o femeie care povesteste cum iubeste o femeie, dupa aceea toate cartile de acest fel scrise un barbat vor parea mai cerebrale, oricat de subiective ar incerca sa fie.

    Reply

Lasa un comentariu.