Cetatean in Europolis

Pentru ca suntem in Anul Centenarului, dar si pentru ca a trecut mai bine de o decada de cand Romania este membra a Uniunii Europene, nu ar strica sa vedem in sarbatoarea Unirii si contributia altor grupuri etnice la aceasta civilizatie simpatica, dar enervanta din spatiul carpato-danubiano-pontic.

Europolis de Jean Bart mi-a oferit o perspectiva captivanta asupra cosmopolitismului din orasele de la gurile Dunarii, iar cartea Mariannei Koromila, Pe urmele lui Odiseu, a picat ca o excelenta completare.

Autoarea, pasionata de promovarea culturii elene, urmareste traiectoria si evolutia comunitatile grecesti din zona Pontului, atat la nivel colectiv, cat si individual, prin prisma vietii extraordinare a lui Iancu Danielopol.

Nu exagerez cu nimic cand spun extraordinara: protagonistul s-a nascut intr-o zona majoritar greaca din Imperiul Otoman, a studiat in copilarie la Constantinopol, a ajuns si prin Rusia, de unde a a fost nevoit sa plece dupa ce s-a imputit treaba cu sovieticii, a salasuit mult timp si prin Romania, a prins vremuri bune si nebune, ajungand chiar sef de cofetarie in perioada comunista, desi anterior ar fi putut fi catalogat drept bogatas, si si-a petrecut ultimii ani ai vietii in Grecia postbelica, nu foarte prietenoasa cu refugiatii. In tot acest rastimp a facut bani din te miri ce, a deschis si inchis nenumarate afaceri, iar la amurgul existentei a devenit un agricultor priceput.

Nu stiu cum vedeti voi situatia, dar cred ca un exemplar uman inzestrat cu asemenea abilitati de supravietuire l-ar fi incantat si pe Darwin, asa ca imi mentin epitetul „extraordinar”.

Ca tehnica narativa, Marianna Koromila uzeaza de o alternanta zoom in/ zoom out: pagini de prezentare a tabloului socio-politic de la nivel foarte macro, pentru ca apoi sa i se dea din nou cuvantul lui Danielopol si povestii sale la persoana I.

Undeva la mijlocul cartii exista si cateva fotografii, peste care am trecut initial cu nonsalanta. Pana la final, insa, ajunsesem sa simt o asa conexiunea cu peregrinarile si avatarurile protagonistului, incat m-am intors la ele, ca sa imi desavarsesc mental filmul acestei extraordinare (repetitie premeditata) vieti.

Se simte din partea autoarei o usoara tendinta de preamarire a unor calitati ale grecilor – simtul de explorare si cel mercantilo-antreprenorial (pe care nu le poate contesta nimeni, ce-i drept), pe care le echilibreaza mentionand si o oarecare naivitate a acestor comunitati in relatia cu factorii politici din tarile de adoptie.

Ca o concluzie, dragi romani, va place sau nu ideea, cine suntem si ce facem nu e rodul doar al dacilor liberi neromanizati (asa cum propun teoriile cele mai prapastioase), ci suntem un melanj mai subtil, la care au contribuit, printre altii, si grecii, aceiasi de care trebuie sa te temi, chiar si cand aduc daruri.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca mi-a expus o viata cum n-au avut multi.

Lasa un comentariu.