Cinematograful multiubit

În 1995, când se împlineau 100 de ani de la invenţia cinematografului, adică a dispozitivului care înregistra imagini mişcătoare al Fraţilor Lumière, a avut loc un proiect colectiv de o frumuseţe care transcende simpla comemorare.

Peste patruzeci de cineaşti din întreaga lume au primit o provocare: să realize un filmuleţ chiar cu acest mecanism, respectând limita de maxim trei cadre şi un minut lungime, având şi posibilitatea de a utiliza sunet extradiegetic.

Iniţiva s-a intitulat Lumière et compagnie, iar aceşti realizatori au fost: Merzak Allouache, Gabriel Axel, Vicente Aranda, Theo Angelopoulos, Bigas Luna, John Boorman, Youssef Chahine, Alain Corneau, Costa-Gavras, Raymond Depardon, Fracis Girod, Peter Greenway, Lasse Hallström, Michael Haneke, Hugh Hudson, Gaston Kaboré, Abbas Kiarostami, Cedric Klapisch, Andrei Konchalovsky, Patrice Leconte, Spike Lee, Claude Lelouch, David Lynch, Islamil Merchant şi James Ivory, Claude Miller, Sarah Moon, Idrissa Ouedraogo, Arthur Penn, Lucian Pintilie, Jacques Rivette, Helma Sanders-Brahms, Jerry Schatzberg, Nadine Trintignant, Fernando Trueba, Liv Ullmann, Yoshishige Yoshida, Jaco Van Dormael, Regis Wargnier, Wim Wenders, Zhang Zimou.

Superba diversitate, nu-i aşa?

Însă această multitudine culturală păleşte în faţa multitudinii artistice rezultate.

Unii cineaşti au ales să urmeze stilul filmului mut.

Alţii l-au împănat cu subtilităţi ale prezentului.

Unii şi-au construit mini-metrajul ca un omagiul adus magiei filmului.

Alţii au spus poveşti.

Iar alţii le-au făcut pe amândouă.

Unii au ales coloană sonoră.

Alţii nu.

Unii au suprapus voci.

Alţii nu.

Unii au deplasat camera faţă de personaje.

Alţii au deplasat personajele faţă de cameră.

Unii au fost amuzanţi sau înduioşători.

Alţii au fost misterioşi sau neliniştitori.

Dincolo de excepţionale sinteze de artă şi tehnică cinematografică, fiecare dintre aceste mici bijuterii filmice este o declaraţie de dragoste faţă de acest angrenaj al producerii visării care este…

FILMUL.

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.