O chilianca titrata in materie de literatura, Isabel Allende, s-a documentat si si-a pus in minte sa spuna romantat povestea formarii poporului ei, ceva gen Saruta pamantul acesta de Ileana Vulpescu.
Ines a sufletului meu e povestea unei femei pe nume Ines Suarez, care l-a insotit si l-a sprijinit pe Pedro de Valvidia, cel care a pornit din Peru, chitit sa fondeze o noua tara si care a si reusit, dupa o calatorie chinuitoare si dupa lupte feroce cu bastinasii.
Ca si romanul Ilenei Vulpescu, si cel al chiliencei are meritul ca face istoria accesibila, numai ca are si unele pacate. Daca in cazul romancei e vorba de patetismul apasat, in cel al lui Isabel Allende stilul narativ cam scartie. Povestea e spusa la persoana I, din perspectiva acestei Ines, o persoana energica si patimasa, dar capitolele care descriu viata conchistadorului pana sa i se incruciseze viata cu a ei sunt redactate cu un realism rece, de secol XIX. Unde mai pui ca in mijlocul unor descrieri ale vietii pseudorurale a colonistilor apare ca nuca in perete cate un neologism gen „comasare” (la asta nu stiu daca nu cumva ar merita invinovatati traducatorii).
Meritul cartii, caci nu ii lipseste si asa ceva, este ca intram in profunzimea sufletului unei femei. Sub cronica romantata avem un subtil studiu de caz multilateral care explica aforisme binestiute gen: in spatele oricarui barbat puternic e o femeie puternica; femeia, ochi alunecosi, inima zburdalnica; in fiecare femeie e cel putin o coasta de drac etc.
1 Comments