Cusca in care traim

Orasul.

Aceasta creatie pur umana, care serveste drept loc al infloririi, dar si al ingropaciunii noastre ca fiinte biologice.

Sa-l adoram sau sa-l detestam?

La prima vedere, Zoomenirea lui Desmond Harris ne aduce argumente in favoarea celei de-a doua variante si nu oricum, ci intr-un mod atat de inteligent argumentat, incat incepi sa vezi zabrelele custii in care vietuim.

Zoolog de profesie, autorul are o abordare evolutionista, uzand masiv de analogii intre manifestarile animalelor care se regasesc in captivitate si ale omului prins intre betoanele, sticlele si plasticele orasului.

Creationist inversunat sa fii, si tot ramai neajutorat in fata fluxului rationamentelor sale, care, desi tributare unei epoci generoase in sentinte psihologice (aceasta carte a aparut pentru prima data in 1969), au darul de a te duce din regnul animal natural in cel uman urban cu aceeasi dibacie a lui Alejandro Gonzalez Inarritu, care a compus Birdman ca un pe un cadru continuu.

Cuvantul cheie care guverneaza Zoomenirea este „super”; traim intr-un super-trib si nu suntem echipati biologic pentru asta, avem nevoie de super-stimulare sau suntem victimele ei, nu ne mai e suficient statusul intr-un grup restrans, ci tindem catre un super-status si, ghici ce, cei mai multi dintre noi esuam in cursa asta.

Insa as denatura tonul general al cartii, daca m-as concentra doar pe multiplele inadecvari ale omului plasat in peisajul urban. Desmond Morris nu se vaita ca am ajuns in halul acesta, ci se minuneaza cat de bine suntem per ansamblu, iar explicatia se poate gasi in vorbele lui Hamlet:

What a piece of work is a man! How noble in reason, how infinite in faculty! In form and moving how express and admirable! In action how like an angel, in apprehension how like a god! The beauty of the world. The paragon of animals.

Nue cazul sa cadem in extazul propriei conditii, pentru ca tot Desmond Harris ne traseaza provocarea pe care ca fiecare dintre noi, ca individ, dar si toti, ca specie, o avem de infruntat:

Politicienii, administratorii si alti lideri supertribali sunt buni matematicieni sociali, insa nu este suficient. In lumea viitoare, care se pare ca va fi si mai aglomerata, ei trebuie sa fie de asemenea buni biologi, deoarece, in toata aceasta masa de cabluri, plastic, ciment, caramizi metal si sticla pe care o controleaza, se afla un animal, un animal uman, un vanator primitiv tribal deghizat intr-un cetatean supertribal, care se zbate disperat sa faca fata acestei noi situatii extraordinare cu vechile lui calitati pe care le-a mostenit. Daca i se da o sansa, va reusi sa transforme gradina zoologica intr-un minunat parc de distractii. Daca nu, ar putea sa ajunga la un gigantic azil de nebuni, cum erau oribilele menajerii de animale inghesuite din secolul al XIX-lea.

Pentru noi, oamenii din supertriburile actuale, va fi interesant sa vedem ce se va intampla. Pentru copiii nostri insa, va fi mai mult decat interesant. In momentul in care ei vor prelua controlul situatiei, specia umana va fi fara indoiala in fata unor probleme atat de mari, incat va fi o chestiune de viata sau de moarte.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca mi-a oferit ocazia sa intrezaresc zabrelele custii in care traim.

 

 

 

Lasa un comentariu.