Cvasi-impacarea cu musamaua

Galceava mea cu arta foarte moderna dateaza de mult, iar un moment crucial in deteriorarea relatiilor dintre noi a fost cand, parcurgand o expozitie de pictura franceza, ce incepea din Renastere si ajungea in prezent, am descoperit in ultima sala, a contemporaneitatii, o musama.

O musama cu buline albastre.

O suprafata de plastic pe care as pune-o pe masa era plasata la loc de cinste si banuiesc ca mi-as fi indatorat urmasii pana la a zecea spita, daca i-as fi facut ceva.

Va imaginati ce incantat am fost cand am regasit-o peste cativa ani la Centrul „Georges Pompidou”, acest templu al creatiilor artistice cel putin dubioase.

Animat de o curiozitate enervata si de dorinta de a-mi pacifica psihicul, am solicitat celor de la libmag.ro o carte de referinta, O istorie a artei moderne de Will Gompertz.

Ca fost director al Tate Gallery, autorul e indrituit sa vorbeasca despre acest subiect, iar calitatile de povestitor il recomanda ca ghid intr-o aventura atat de pasionanta, incat am uitat de multe ori de inversurarea care ma indemnase sa ma aplec asupra lucrarii.

Spre deosebire de Arta si perceptia vizuala a lui Rudolf Arnheim, pe care am citit-o pe indelete, acordandu-mi pauze de reflectie, pe aceasta am parcurs-o pe nerasuflate. Aici e meritul lui Gompretz, fara doar si poate. Stilul sau este lejer, iar capacitatea sa de a sintetiza personalitatile si motivatiile artistilor, dar si caracteristicile fiecarei perioade, este formidabila. Sa pui ordine si linearitate, coerenta si structura in cele mai desantate forme de exprimare a libertatii si aiurelii umane e oricum, numai usor nu.

Stiu ce urmeaza sa ma intrebati:

Te-ai reconciliat cu arta moderna?

In parte, da. Am inteles mai bine ce e cu Pop Art-ul, cu patratele lui Malevici sau chenarele colonare ale lui Mondrian.

Dar cu musamaua nu m-am impacat defel.

Tot pe masa as pune-o, desi as avea grija sa le spun tuturor ca e o musama de arta.

 

Lasa un comentariu.