Da, muzica uneste!

Inainte sa dezvolt ideea principala a impresiei pe care mi-a facut-o concertul de inchidere a stagiunii Muzica uneste! de la Filarmonica „Oltenia” Craiova, o sa incep printr-o mica gluma (de fapt, doar pe jumatate).

Erau momente in timpul desfasurarii spectacolului cand mi-as fi dorit sa fiu unul dintre solistii Gina Gloria Tronel (soprana), Olga Sain (soprana), Claudia Codreanu (soprana), Mihai Urzicana (tenor) sau Justinian Zetea (bas), ca sa pot sa ii admir dirijorului Gian Luigi Zampieri intregul arsenal mimico-gestual de care a uzat pentru a conduce Missa in Si minor pentru solisti, cor si orchestra de Johann Sebastian Bach. Trebuie sa fie fost ceva extraordinar si aproape ca ma mir ca interpretii au reusit sa pastreze gravitate necesara operei pe care o cantau si sa nu zambeasca, asa cum o faceam eu.

Dar sa ma ierte maestrul Zampieri, nu am fost doar cu ochii pe domnia sa, ci i-am mai rotit si prin sala, unde am vazut:

Feţe absorbite.

Feţe ganditoare.

Feţe cazute in piept, picotind.

Feţe brazdate de riduri.

Feţe netede.

Feţe incruntate.

Feţe destinse.

Feţe obisnuite cu muzica.

Feţe descoperind muzica.

Feţe barboase.

Feţe imberbe.

Feţe prezente.

Feţe absente.

Feţe de toate felurile.

Feţe care, altminteri, in lumea exterioara salii de filarmonica, nu s-ar intalni si nu s-ar apleca una asupra alteia.

Insa aici, aceste feţe erau orientate in aceeasi directie:

Spre scena si vibratia care razbatea de acolo.

Da, muzica uneste.

Inca mai uneste.

Lasa un comentariu.