Deşertul afganilor

Posteritatea va judeca daca interventiile (sau invaziile, daca vreti) din Afganistan si Irak au fost niste greseli colosale din partea Statelor Unite ale Americii, insa cert este ca au generat reverberatii in domeniul artistic.

Cinematografia este expresia dominanta, prin filme extraordinare, precum The Hurt Locker, sau reusite, cum ar fi American Sniper sau In the Valley of Elah. Insa nici literatura nu s-a lasat mai prejos, iar romanul De veghe de Joydeep Roy-Bhattacharaya poate sta fara nicio dificultate alaturi de omologii din audio-vizual.

Povestea are influente culturale ilustre, explicite, dar si mai vagi. In fata unei baze americane din Afganistan, o tanara localnica, beteaga de ambele picioare, cere sa i se dea trupul fratelui ei, ucis in timpul unui asalt chiar asupra celor la care pledeaza acum. Aparitia ei sfasietoare si hotararea nestramutata tulbura spiritele si asa incordate ale reprezentantilor Unchiului Sam si le catalizeaza procese psihice diverse.

Marea calitate a cartii rezida in diversitatea ei stilistica; pe cat de greu ii e de pronuntat numele, pe atat de usor ii este autorului sa redea fluxuri ale constiintei (similare celor din tulburator film The Thin Red Line al lui Terence Malik), din ambele tabere, dar si dialoguri cazone de tot hazul sau descrieri care devin aproape palpabile.

Si ca veni vorba de limbajul soldatilor americani, am o amintire personala care valideaza performanta scriitoriceasca a lui Joydeep Roy-Bhattacharaya:

Pe cand calatoream cu trenul spre Bucuresti, iata ca la Caracal se urca doi tineri zdrahoni de la baza de la Deveselu. Fiindca aveam locul aproape de al lor, dar cu spatele, am tras cu urechea cu nerusinare la discutiile lor si m-am delectat cu o engleza americana colocviala de toata frumusetea si cu patanii care mai de care mai sturlubatice, al caror impact psihologic era marcat prin „I shat my pants, I kid you not!”.

Beneficiind de aceasta anamneza, schimburile de replici colcaind de injuraturi si insulte barbatesti m-au amuzat si mai mult si au oferit o contrapondere necesara la tragedia care se asambleaza ca un puzzle.

Pomeneam mai devreme de influentele pe care romanul le revendica; Antigona lui Sofocle e motivul central al cartii, insa asteptarea innebunitoare (sintetizata chiar in titlu) la care prezenta fetei ii supune pe soldati si cadrul arid in care are loc m-au trimis inevitabil catre capodopera lui Dino Buzzati, Desertul tatarilor.

Avem sanse oare ca De veghe sa fie ultima carte mare scrisa vreodata despre un razboi?

As vrea sa cred asta.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o carte in care vietuiesc si se sting cele vechi si cele noi.

Lasa un comentariu.