Desteptaciune trucata

quiz_show1E interesant cum Robert Redford-regizorul a reusit chiar sa-l intreaca pe Robert Redford-actorul. Nu ca acesta din urma n-ar fi avut niste creatii stralucite, insa, de partea cealalta a camerei de filmat, aratosul blond a avut o indrazneala anume, care s-a materializat in niste productii care au cochetat serios cu Oscarurile.

Stiu, Ordinary People e contestat, mai ales ca a batut pe Raging Bull al lui Scorsese, insa nu stiu pe nimeni care sa fi obiectat ceva impotriva lui Quiz Show.

M-a intrebat cineva care este noima scenei de inceput, in care unul dintre personajele principale ale filmului examineaza o masina de lux. As indrazni sa-i raspund ca in economia actiunii n-are niciuna, insa te transpune subtil in perioada istorica pe care o vizeaza. In cazul de fata este vorba despre anii ’50 ai secolului trecut, intr-o America in care televiziunea facea si desfacea eroi mass-media in cadrul unui concurs de cultura generala intitulat Quiz Show.

Inlocuirea unui concurent mai din clasa de mijloc spre jos (John Turturro) cu unul cu mai rasarit din punct de vedere intelectual (Ralph Fiennes) si investigatia asupra onestitatii desfasurarii concursului dezvaluie o intreaga retea de interese si fabricatii audio-vizuale, care, desi vechi de o jumatate de secol, au un puternic iz contemporan.

quiz_show2

Regia, scenariul, interpretarile. Toate stralucesc, asa ca mi-e greu sa le tratez separat. Nu pot decat sa va rog sa aveti incredere in mine cand va spun ca se osmoza lor functioneaza atat de bine, incat cele aproape doua ore si jumatate ale filmului trec pe nesimtite.

Din distributia unamim excelenta am sa aleg un anume interpret, pentru ca nu defavorizez pe nimeni, aducand un omagiu unui mare actor. Paul Scolfield, neuitatul Thomas More din A Man for All Seasons, este tatal concurentului interpretat de un tinerel Ralph Fiennes si emana aceeasi integritate din pelicula care i-a adus Oscarul. Figura sa dupa declaratia publica a fiului (daca vedeti filmul, o sa stiti despre ce e vorba) este cea mai cumplita pedeapsa morala pe care acesta o putea primi: dezamagirea si sentimentul acut de dezonoare pe care il traieste parintele.

quiz_show3

Mai sunt oameni care cred ce vad la televizor? Daca da, ii invit sa vada Quiz Show.

 

 

 

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.