Doua premiere asa si asa

Ultimele zile au presupus doua premiere pentru mine: un prieten a fost suficient de MARINinimos si increzator, incat sa-mi imprumute Kindle-ul sau, iar pe acesta am gasit A Game of Thrones; sper ca v-ati prins ca e vorba de carte.

Mai intai despre Kindle; vreo cateva ore m-am simtit foarte bine folosindu-l, aveam impresia ca sunt intr-un viitor indepartat in care lumea nu mai citeste deloc, decat eu, un mare iluminat, am descoperit capodopere ale unei umanitati de mult disparute. Dupa ce s-au mai atenuat fanteziile futurist-grandomane, am inceput sa vad si foloasele practice ale Kindle-ului, precum si neajunsurile sale.

Am o camera ticsita cu carti. Deja, cand apar noi achizitii, problema amplasarii lor undeva frumos si accesibil se ascute, iar accesibilul pierde teren (ma rog, ar fi multi care ar spune ca si configuratia bibliotecii mele sufera la capitolul frumusete, dar pe mine nu ma ating vorbele lor, pentru ca o simpla privire aruncata inspre ea imi provoaca incantare). Kindle-ul mi-ar depozita toate averea spirituala intr-un spatiu ridicol de restrans.

Dar aici intervin si minusurile. Nu numai ca tehnologia te poate lasa balta oricand si, daca i-a trecut un pic timpul, nu prea mai poti sa o repari cum se cuvine, dar un raft plin de carti are si rol terapeutic. Nu va ganditi la pozele care circula pe Internet, cu pat de carti, buda de carti, baldachin de carti etc., acelea sunt excese, la fel de nocive ca lipsa cartilor. Vorbim despre ceva mai simplu si mai uman. O polita plina de volume te invata deopotriva ordinea si diversitatea, sistematizarea si placerea aleatoriului sau a memoriei involuntare.

Lipsuri sunt si in insusi actul de a citi. Am crescut si traiesc cu reflexul datului de pagini, cu placerea rasfoirii si cu o usoara bruschete in a trata obiectul de hartie. La un Kindle, toate acestea nu mai sunt posibile; ca o dovada, ganditi-va doar sa aruncati cu reader-ul cat colo, cand lectura se ingreuneaza sau provoaca migrene. Nu puteti, pentru ca obiectul acela a costat bani buni, pe care nu-i aveti oricand si oricum.

Cam atat despre Kindle. Acum, despre A Game of Thrones.

N-am vazut nici o secunda din serial, deci acest univers imaginar al lui George R.R. Martin venea cu o faima nedefinita. O bucata buna de carte parea justificata: personaje cu duiumul, intrigi asijderea, planuri narative cat cuprinde si o tensiune care creste. Care creste, creste si nu se mai opreste.

N-am avut niciun fel de obiectie ca multe dintre personajele si situatiile care ma prinsesera imi miroseau a deja vu (fara a sti clar de unde sa le iau, dar, fiind centura neagra 3 Dan in citit, am incredere ca nasul nu ma inseala), dar cand m-am prins ca intr-un volum de cuvinte care lui James Clavell ii ajunge sa inceapa si sa sfarseasca bestialul sau Shogun, George R.R. Martin se taraie cu naratiunea exagerat de mult, atunci A Game of Thrones mi-a devenit indiferent.

Un dram de curiozitate m-a impinsa sa aflu ce se mai intampla in restul romanelor, citind niste rezumate online, care m-au lamurit pe deplin: itele se incurca si nu se mai descurca deloc, iar violenta excesiva il apropie pe George R.R Martin de Alejandro Gonzalez Innaritu prin aceeasi greseala: aceea de a crede ca, daca ma ingretoseaza, automat ma si cucereste.

A Game of Thrones si suratele ei constituie un exemplu de afacere scriitoriceasca reusita si merita sa ramana mai degraba in istoria marketingului, decat in analele literaturii.

2 Comentarii

  1. Eu îmi arunc Kindle-ul destul de des, e suficient de rezistent! 🙂 sincer eu nu am nici o nostalgie după cartea tipărită, singurul lucru care îmi lipsește e să mă plimb prin anticariate.
    Cât despre Game of Thrones, eu nu l-am citit, dar impresia mea este cam aceeași pe care ți-ai făcut-o și tu. Prea multă maculatură pentru o poveste repetată și învârtită la nesfârșit. Poate o să mă apuc după ultimul volum, dacă-mi place cum se termină, deocamdată să urmăresc serialul îmi e mai mult decât suficient.

    Reply

Lasa un comentariu.