Prietenii de la Libris mi-au aruncat o provocare pe care nu mi-am asumat-o foarte des: sa citesc doua carti de acelasi autor, una dupa alta. Mi s-a mai intamplat doar in cazul lui Kazuo Ishiguro (apropo, va sunt dator cu doua recenzii) si al seriei Twilight.
Stai linistiti, asta din urma e doar o gluma; cred ca una dintre cele mai sadice torturi la care m-ar putea supune cineva ar fi sa ma inchida intr-o camera goala, fara ferestre, in care sa nu existe decat chestiile alea scrise de Stephenie Meyer.
Aldous Huxley e scriitorul care mi-a fost pus in brate, iar prima dilema a fost cu care carte sa incep. Am optat pentru o foarte seaca ordine cronologica si am citit Cintec de lebada.
Nu pot sa nu remarc modul aproape inselator in care e rezumata, in mini-prefata, intriga acestui roman. Un istoric este angajat de un milionar cu frica de moarte pentru a examina niste documente vechi, cu scopul de a gasi indicii cu privire la secretele vietii vesnice. Rezultatele ii conduc la un lord englez care supravietuise secole intregi, cu pretul unei animalizari accentuate.
Ce-i drept, am simplificat si eu un pic, dar, oricum, o astfel de perspectiva face o nedreptate cartii lui Huxley, care, intr-adevar, incepe ca si cum ar urma sa se deruleze doar din punctul de vedere al cercetatorului, englez transplantat in lumea arhi-comerciala americana (impact pe care l-a simtit probabil si autorul cand s-a mutat in SUA), dar dupa ce ajunge la resedinta angajatorului, intaietatea sa ca personaj se destrama si se distribuie in mod egal unei menajerii umane care ar face deliciul oricarui degustator de umor cinic.
Alaturi de Jeremy Pordage, intelectualul de 50 de ani care sta sub papucul mamei, il avem pe domnul Stoyte, milionar complexat in copilarie, isteric si ingrozit de perspectiva mortii si care vrea sa-si cumpere linistea sufleteasca facand pe filantropul.
Principala sa slabiciune, fata de care nutreste porniri erotico-paterne, este Virginia, o demozeala fara prea multa minte, care incearca sa-si ascunda instinctele de curvulita in spatele unor aere de fetiscana dulce. Cel care ii zdruncina afectiunea pe care isi imagineaza ca o are fata de bosorogul protector este doctorul Obispo, care are rolul de a-i tine milionarului sanatatea sub control, dar care profita de acesta fara nicio jena si care are obiceiul sa trateze cu femeile in termeni bagabontesti.
Un alt personaj care ii da tarcoale Virginiei este Pete, asistentul doctorului de mai sus, dar, spre deosebire de nesimtirea calculata a lui Obispo, tanarul idealist, fost combatant in razboiul civil spaniol (cartea e scrisa in 1939), o invaluie cu cele mai alese ganduri, imaginandu-si-o ca pe o intruchiparea a puritatii.
In privinta ultimului personaj notabil, nu imi dau seama daca Huxley l-a construit in mod voit ca un paradox sau a cautat un pretext sa-si puna ideile in stare pura in roman. Cert e ca domnul Propter, prieten din copilarie al milionarului Stoyte, are toate calitatile care lipsesc celorlalti – integritate, luciditate, tarie de caracter, ingaduinta, dar are si un pacat de neiertat din punctul meu de vedere: e foarte obositor atunci cand se lanseaza in prelegerile sale asupra unor chestiuni importante, despre care nu ai chef sa citesti oricand: moarte, religie, comuniune intre oameni sau natura mizeriei umane.
Interactiunea dintre aceste personaje si putina actiune a cartii prilejuieste dialoguri dense, inteligente sau amuzante, desfasurate intr-un plan care leviteaza deasupra realului, dar pe care il tulbura cand si cand, asa cum face o libelula cu oglinda apei, cititorul pomenindu-se strafulgerat de cate un adevar pe care il descopera inauntrul sau pe care l-a intalnit in viata de zi cu zi.
Daca toata aceasta fauna umana are valente de universalitate, exista un aspect pur american pe care Aldous Huxley il satirizeaza cat poate: mania de a copia monumente si stiluri arhitectonice din civilizatii diferite, dar prevazute cu toate dotarile tehnologiei moderne. Castelul medieval al lui Stoyte, in care gasim sali orientale, grote de adoratie mistica si cate altele este expresia suprema a unui kitsch deopotriva halucinanat si hilar.
P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o doza dubla de provocare intelectuala :).
1 Comments