Drogurile sunt rele

Initial, ma gandeam sa intitulez acest articol Requiem for a Dream, pentru ca atat la miezul cartii pe care urmeaza sa o recenzez, cat si la al filmului lui Darren Aronofsky stau narcoticele si influenta nefasta asupra celor care le consuma.

Insa varianta cinematografica a acestei coborari in abis, socanta asa cum o stim cu totii, pare un demers mai degraba estetic in comparatie cu Noi, copiii din Banhof Zoo, marturie a lui Christiane F., dependenta de droguri inca de la varsta debutului pubertatii.

Desi povestea dateaza din anii ’80 ai secolului trecut, este de o actualitate cutremuratoare. Nu lipseste nimic din ce presupune alunecarea de la o tigara fumata din plictiseala, curiozitate sau slabiciune pana la infernul in care traiesc consumatorii de heroina. Ce captiveaza si oripileaza sunt descrierile starilor organice de sevraj si de dorinta ambivalenta (ma urasc ca iau droguri vs. am nevoie de ele sa suport viata asta de rahat), dar si indiferenta cu care minore precum tanara pe care o ascultam depanandu-si amintirile ajung sa se prostitueze.

Morala care se extrage din aceasta lectura greu suportabila este lasata la latitudinea cititorului. Eu am remarcat inca din primele pagini sintagme precum: „Cei mai slabi erau si cei mai batuti”; „Pe urma m-a batut peste fund cu batul ala de bambus pana cand pielea mi s-a deprins in fasii”; „Ori bati, ori esti batut”.

Cred ca sunteti de acord ca acestia sunt cativa dintre germenii dramei ce va urma.

Apoi, sunt nenumarate ocaziile in care Christiane F. vorbeste despre gasca ei, despre solidaritatea dintre cei care consuma un drog sau altul. Este dureros sa vezi ca acea nobila dorinta de socializare a omului ajunge sa fie satisfacuta in acest fel, pentru ca parintii, mediul, societatea si propriile limite te impiedica sa ai parte forme mai sanatoase ale ei.

Au fost momente in care oceanul de mizerie umana in care se zbatea tanara devenea prea greu de parcurs mental si eram nevoit sa las cartea deoparte. O senzatia pe care stiam ca am mai trait-o candva si mi-a adus aminte si cand:

La lectura Jurnalului lui Anne Frank.

Sunt mai multe asemanari intre aceste doua lucrari: varsta protagonistelor, profunzimea intimitatii la care avem acces si, cel mai important si mai dureros, constientizarea faptului ca sunt pierdute.

Si tot asa mi-am adus minte de controversa conform careia Jurnalul lui Anne Frank nu ar fi de fapt redactat de aceasta, ci de un adult. In cazul Christianei F., stim cu certitudine ca naratiunea este retusata de Horst Rieck si Kai Hermann.

Dar ambele carti sunt atat de mari, incat ambele reusesc sa se rupa de nevoia de veridicitate auctoriala si dobandesc valoare de manifest fundamental si atemporal.

Jurnalul lui Anne Frank este un strigat de durere impotriva urii care ucide fara discriminare.

Noi, copiii din Banhof Zoo spune un adevar simplu:

Drogurile sunt rele.

P.S. Le multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca au aceasta carte in stoc si pentru ca o distribuie intregii Romanii.

Lasa un comentariu.