Drumul spre iad e pavat cu intentii bune

In forfota iscata de Morometii 2, entuziasmul starnit de Bohemian Rapsody si asteparea magiei din Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald, exista riscul ca un film european precum Den skyldige (Vinovatul) sa treaca neobservat.

Ar fi insa un pacat capital, pentru ca aceasta pelicula daneza regizata de Gustav Moller este o veritabila lectie de cinematografie distilata.

Povestea nu este neaparat inedita – politistul cu niscaiva abateri nestiute, care se implica emotional in rezolvarea unui caz (imi vin in minte The Pledge cu Jack Nicholson si Insomnia lui Christopher Nolan), insa modul cum este spusa are o vitalitate necrutatoare.

Protagonistul este un om al legii repartizat la serviciul de apeluri de urgenta 112; primeste diverse telefoane, pe care le expediaza placid, pana cand unul ii releva faptul ca persoana in cauza fusese rapita. De aici porneste o cursa febrila, in care il urmarim pe actorul Jakob Cedergren interactionand verbal cu diverse personaje si luptand cu proprii demoni, totul in cadrul restrans al biroului, in dulcele stil al clasicului Rear Window.

Actiunea este inteligenta si, chiar daca unele viraje pe care le ia sunt relativ usor de intuit, nu ofera niciun moment de respiro si nici nu face rabat de la efectul pe care il produce asupra spectatorilor.

Nu, daca sunt aici, trebuie sa sufere!

Rar mi-a fost dat sa traiesc vreo experienta cinematografica mai ilustrativa in ceea ce priveste caracterul unic al acestei arte decat Den skyldige. Imagini surprinse anume, aranjate anume, la care se adauga sunete alese anume, voci alese anume, cu intonatii modulate anume, taceri plasate anume, acestea sunt ingredientele care folosesc malaxorul din creierul spectatorului pentru a inchega naratiunea, a cataliza presupunerile si a declansa emotiile.

S-a vehiculat opinia ca avem de-a face mai degraba cu o piesa de teatru radiofonic, insa nu sunt de acord; ce-i drept, jumatate din ce se intampla are lor doar la nivel auditiv, insa fara aportul prim-planurilor cu figura protagonistului si cu mici detalii care directioneaza gandirea si simtirea ansamblul n-ar functiona nici pe departe la fel de eficient.

Daca aveti un dram de simt de auto-observatie, mergeti la Den skyldige si profitati de precizia sa aproape clinica de a produce aceste efecte si analizati-va: cand tresariti mai mult, cand judecati mai aprig, cand sperati mai ardent.

Iar pelicula mai ofera un bonus: uluitor de bogata panoplie de reactii faciale ale actorului Jakob Cedergren, veritabil almanah de care s-ar putea sluji si personajul lui Tim Roth din Lie to Me. In timpul proiectiei, in spatele meu se aflau niste actori de la Teatrul National din Craiova, asa ca as fi curios sa stiu cum au receptat membrii aceleiasi bresle creatia stralucita a unui confrate.

Fara a fi o capodopera, Den skyldige se va regasi intr-un muzeu al audio-vizualui de peste cateva zeci de generatii, in care oamenii viitorului vor afla cu fascinatie ce insemna un FILM.

Craiovenii mai au sansa sa incerce toate aceste trairi la Cinematograful Modern (luni si marti de la ora 19:30 si miercuri si joi de la 13:00), iar pe cei din alte orase si de pe alte meleaguri ii indemn sa caute Den skyldige si sa nu il lase sa le scape.

Lasa un comentariu.