El Camino feroviar

Poate voi trageți nădejde să mai călătoriți pe meleaguri îndepărtate anul acesta, eu însă nu, așa că m-am reorientat către voiajuri mentale, facilitate de lectură.

Și cum vara ce se ni se așterne în față e întinsă, am ales o carte pe măsură – Trenul-fantomă către răsărit de Paul Theroux.

Ideea unui traseu prelung, realizat în condiții speciale nu e nouă și se regăsește în toate lucrările de gen pe care le-am parcurs până acum (le găsiți la finalul articolului), însă aceasta se distinge prin faptul că este reeditarea unei călătorii pe care autorul o întreprinsese cu decenii în urmă, experiență redată în Bazarul pe roți.

Pornind din Londra, Theroux străbate cu trenul, bineînțeles, cât îl lasă geopolitica și infrastructura, un spațiu imens și ajunge până hăt în Japonia, întorcându-se prin nemiloasa Siberie.

În această odisee atinge ușor și plaiurile noastre mioritice, precum și pe cele ale țării vecine și prietene, Ungaria, amândouă mușcător descrise, așa cum pățesc cam toate civilizațiile, națiunile și colectivitățile care îi ies în cale.

Ca decan de vârstă al celor din tagma sa pe care i-am cunoscut până acum, acest peregrin american are și nivelul cel mai ridicat de acreală, singuru-i concurent serios din acest punct de vedere fiind Sylvain Tesson.

Dar, odată cu vârsta, vine și o imensă experiență de viață, precum și o cultură pe măsură, așa că, dacă judecăm după calitatea melanjului informații-impresii pe care un astfel de jurnal de voiaj îl oferă, al său este de asemenea în vârful ierarhiei.

Monumente celebre, prin arta pe care o degajă (de pildă Angkor Wat) sau semnificația istorică (cum ar fi gulagul din Perm), ne apar într-o lumină nouă, diferită de caracterizările seci din ghiduri sau spoiala de metafore de pe site-urile de călătorie, care ajunseseră până la ofensiva Covid-ului la fel de numeroase precum navetiștii din Mumbai.

Și, pentru că avem de-a face cu un scriitor veritabil, al cărui suprem interes este omul, e limpede că paginile în care Theroux a pus cel mai mult suflet sunt acelea în care îi descrie pe semenii care i-au ieșit în cale. Unii – Orhan Pamuk sau Haruki Murakami – sunt celebri, dar cei mai mulți sunt truditori și apăsați de nevoi.

Spre lauda lui, condeierul umblător nu acordă privilegii de spațiu și îi descrie conform cu importanța poveștii, nu a străveziului concept de succes.

Această autentică democrație a aplecării către uman și pasajul de mai jos (poate e truc de marketing sau poate e un acces de sinceritate) îndulcesc narațiunea, altminteri amară și dominată de fatalism.

Nu știu cum se simte Paul Theroux acum, la senectute fiind și martor al bramburelii pandemice de pe mapamondul pe care l-a străbătut în lung și-n lat.

Bănuiesc, însă, că vocația de slujitor al cuvântului scris îl predispune la a-și dori să fi servit pe acela care i-l citește într-un mod relevant.

Așa că îi mulțumesc cu un zâmbet și cu o încuviințare din cap.

Sunt convins că ar disprețui manifestări mai sforăitoare de-atât.

P.S. Mulțumesc celor la librăria online Libris pentru că m-au purtat pe o mare parte din acest incredibil gogoloi pe care îl numim casă.

El Camino siberian

El Camino nipon

El Camino african

Boscorodeala in padure

Un drum lung cat istoria

El Camino patagonian

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.