Fast si seductie

samson_delilah1Stateam mai deunazi de vorba cu niste cunoscuti care isi exprimau dezamagirea despre Noah, pe care nu-l puteau incadra ideatic: religios, ateist, agnostic? Eu mi-am exprimat o parere mai umila: e un film.

Ca urmare, ar trebui sa ne limitam pretentiile a priori si sa lasam actul de creatie, care poate fi sublim sau execrabil, sa lucreze si apoi sa vedem cum il categorisim.

Asa am procedat cu Samson and Delilah, film de proportii magnifice, regizat de Cecil B. DeMille, un cineast cu gust pentru un fastuos care s-a apropiat periculos de mult de kitsch.

Nu e cazul si aici, pentru ca, desi exista multe culori si multe lucruri sclipitoare, nu sunt suparatoare, ci intregesc tabloul biblic si nu prea al ultra-voinicului care se lasa sedus de o ultra-frumoasa si ii dezvaluie acesteia secretul puterii sale. Spre deosebire de versiunea scrisa, unde accentul cade pe misiunea divina tradata si regasita, aici atentia este indreptata spre relatia dintre cei doi, exploatand virilitatea de invidiat a lui Victor Mature si senzualitatea ondulata a lui Hedy Lamarr.

As fi nedrept, insa, daca as afirma ca filmul se rezuma la vizual si erotismul foarte indraznet (pentru acea perioada) dintre protagonisti. Pentru usuratatea filmului, interpretarile sunt adecvate (cu o mentiune pentru Hedy Lamarr, care are ceva din siretenia de vulpita a lui Vivien Leigh, altoita pe un chip de o frumusete deosebita), nu numai ale celor doi, ci si cea a superbului cinic George Sanders sau a unei foarte tinerele Angela Lansbury, despre care aproape ca nu imi vine sa cred ca a fost vreodata de varsta frageda.

samson_delilah2

Desi nu se pot sustrage unei patini a vremii (productia dateaza din 1949), efectele speciale sunt impresionante chiar si pentru ochiul modern: lupta lui Samson cu leul mi s-a parut de un dramatism extraordinar, desi e puternic lucrata la montaj, chinurile sale la piatra de moara capata intensitate dramatica si datorita anvergurii scenei, iar momentul cand doboara templul filistenilor cam bate tot ce am vazut in Pompeii.

Relatia dintre cei doi protagonisti este de o actualitate surprinzatoare, combinand ura si dragoste, respingere si atractie, gesturi si grimase, intepaturi si dezmierdari. Filmul reuseste chiar performanta de o reabilita putin pe Dalila, cea atat de hulita de posteritate pentru ca si-a vandut iubirea pe arginti.

In incheiere nu pot sa nu amintesc si eu cum s-a exprimat Groucho Marx cand a fost intrebat de regizorul Cecil B. DeMille ce parere are despre Samson and Delilah:

Well, there’s just one problem, C.B. No picture can hold my interest where the leading man’s tits are bigger than the leading lady’s.

samson_delilah3

Lasa un comentariu.