Fiecare anotimp cu dramele sale

După ce ultimele cadre din Bom yeoreum gaeul gyeoul geurigo bom se încheie, îţi dai seama că titlul filmului (Primăvară, vară, toamnă, iarnă… şi din nou primăvară) nu este o descriere cumplit de prozaică a tramei sale narative, ci însuşi mesajul pe care pelicula coreeană îşi propune să îl transmită.

Un preot budist care săluieşte plin de seninătate într-o căsuţă-templu din mijlocul unui lac ia sub oblăduirea sa un bebeluş orfan, care creşte, iar de aici încep avatarurile şi traseul spre pocăinţă şi ciclicitate pe care succesiunea anotimpurilor o indică atât de inspirat.

Aşa cum fiecare dintre componentele climatice ale anului oferă omului atât motive de bucurie, cât şi de disconfort, aşa şi fiecare dintre secvenţele filmului regizat şi scris de Ki-duk Kim (care mai şi joacă în anumite bucăţi, în pur stil sergiunicolaescian) încântă şi încrâncenează sau luminează şi nedumeresc.

Bănuiesc că o cunoaştere mai profundă a simbolisticii religiei budiste ar face multe dintre imagini şi momente mai inteligibile spectatorului care nu aparţine nativ acestei arii culturale, însă chiar şi acesta este îndemnat cu bunăvoinţă să înveţe şi să se delecteze, aşa cum se cuvine oricărui lăcaş de cult veritabil, indiferent de cosmologia şi filosofia pe care le propune.

În privinţa anotimpului favorit, mărturisesc că sunt vinovat de o indecizie care nu-mi displace, însă ştiu cu certitudine care a fost preferatul meu din Bom yeoreum gaeul gyeoul geurigo bom. Dar nu o să vi-l divulg, că să nu îmi îngreunez Karma.

Deoarece cadrul natural în care se desfăşoară această parabolă rămâne imuabil, doar nuanţele schimbându-i-se, iar filmul este suficient de lent, lăsându-te să le admiri pe îndelete, ne mai rămâne suficientă atenţie şi pentru componenta sa umană.

Dacă personajul pe care îl urmărim din pruncie până la senectute poate fi considerat drept protagonist, finalul peliculei ne întoarce inevitabil cu gîndul spre cel mai pitoresc şi impozant – sihastrul din debut, care pare a fi plămădit exclusiv din serenitate şi înţelepciune.

Oare ce păcate pe care le-a conştientizat îl vor fi îndemnat să pună distanţă între el şi lumea dezlănţuită?

Cât de sinuoasă şi dificilă i-a fost calea către iluminare?

E cineva suficient de puternic să eludeze Samsara?

Merită?

Cu al său Bom yeoreum gaeul gyeoul geurigo bom, Ki-duk Kim reuşeşte o performanţă nu tocmai uşoară: printr-o realizare care este până la urmă mercantilă, ne oferă o veritabilă trăire meditativă, brăzdată de câte un zâmbet khmer.

Din partea mea, şi-a mai câştigat un pas către Nirvana.

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.