Filmografie obligatorie pentru referendum

Romanii se pregatesc sa voteze (sau sa boicoteze, dupa plac) intr-un referendum controversat, care a starnit patimi aprinse, ce mii de amaruri multora aduse.

Unii vad in el o simpla diversiune, altii o chestiune vitala, care depaseste sfera relatiilor maritale intre persoane de sex opus sau identic.

Cert este ca s-au descatusat niste energii creatoare, care s-au pus in slujba unei opinii sau a alteia, cu rezultate stralucite sau grotesti sau hilare.

In astfel de conditii, vizionarea unui film precum No este o experienta mai mult decat utila, chiar si prin simplul fapt ca demonstreaza cat de asemanatori suntem cu semeni de-ai nostri de pe alte continente.

Filmul regizat de Pablo Larrain prezinta o versiune fictiva a modului cum a fost elaborata si implementata campania pentru referendumul care a dus la inlaturarea pasnica a dictatorului chilian Augusto Pinochet.

Protagonistul, interpretat de talentatul Gael Garcia Bernal, este un stralucit om de creatie de la o agentie publicitara, care simt un imbold launtric si se alatura celor care doresc sa nu ii permita generalului din fruntea tarii sa mai acceada la un mandat. Asta il opune sefului si amicului sau, care se situeaza de partea Puterii.

Aceasta rivalitate intre doi oameni din acelasi domeniu al manipularii opiniei publice (sa o spunem pe-a dreapta), precum si presiunile la care se vede treptat suspus personajul lui Bernal, constituie trama narativa a peliculei. Se poate vorbi de o oarecare subtirime a reliefarii psihologice, fapt inevitabil si scuzabil, tinand cont de ambitia mai inalta a realizatorilor.

Aceasta este de a recrea cat mai veridic lupta acelei epoci, iar in acest scop regizorul face o treaba senzationala prin imbinarea de materiale audio-vizuale reale cu o tehnica cinmatografica voit vetusta, de ani ’80, cu o imagine granulata si cu unghiuri de filmare care sugereaza utilizarea unei camere tinute in mana.

Rezultatul este ca te simti prins in valtoarea unor evenimente importante, in care inventivitatea si staruinta dau roade, chiar si cand sansele par infime, iar autoritatile par a detine toate atuurile si a nu se sfii sa recurga la abuzuri.

Am remarcat o asemanare, prea mare sa fie intamplatoare, intre creativitatea si umorul plasmuitorilor de mesaje din No si a celor care au participat la protestele care tot au loc in Romania, incepand cu iarna anului trecut.

Poate ca asta este singura reteta pe care o are o avem in lupta impotriva unei guvernari abuzive si intru trezirea spiritelor mai lenese sau sovaielnice:

Ingeniozitate + solidaritate construita treptat.

Nu le abandonati, pentru ca au mai avut castigat de cauza si vor mai avea.

Iar Dragnea nu e Pinochet, desi au amandoi mustata.

Lasa un comentariu.