Sfarsitul copilariei de Arthur C. Clarke te introduce rapid in senzatia de neliniste care va domina tot romanul. Overlorzii, o rasa ultra-inteligenta si misterioasa, intra in contact cu pamantenii si isi instaleaza navele gigantice deasupra marilor orase. Nu urmeaza vreun atac nimicitor, ci doar instaurarea unei noi ordini mondiale, bazate pe liniste, uniformizare si armonie, la a caror respectare noii veniti vegheaza cu strasnicie, fara a se arata la fata.
Clarke acopera perioade mari de timp printr-o proza care pare ca il imbie pe cititor sa faca presupuneri. La inceput, la primele contacte cu overlorzii, omenirea este cea pe care o stim: turbulenta, neincrezatoare, incapatanata in a-si pastra identitatea. Cu o bunavointa implacabila, Karellen, Supraveghetor al Pamantului, demonteaza toate tentativele de rezistenta si conduce omenirea spre stadiul cand isi poate intalni noii stapani, care au infatisari familiare, dar deloc placute oamenilor.
La momentul cand overlorzii se dezvaluie, oamenii se complac deja intr-o pasnica mediocritate, bazata pe un nivel de trai ridicat si o mobilitate care le permite sa calatoreasca dintr-un colt al altului al mapamondului in cateva ore. Peisajul nu e atat de sumbru ca intr-o distopie clasica, dar parca aduce totusi, mai ales ca intentiile nepamantenilor raman la fel de obscure, iar cateva elemente abil presarate pe ici, pe colo de Clarke intriga si instiga la banuiala ca scopul overlorzilor este dincolo de simpla pace mondiala.
De cand ma stiu, mi-am format un sistem anume de a recenza o carte: urmand momentele subiectului, asa cum le-am invatat in gimnaziu, fac un scurt rezumat pana la momentul catalizator al actiunii, cunoscut indeoste sub numele de intriga. Sfarsitul copilariei m-a pus in dificultate, pentru ca este perpetuu surprinzatoare; de la capitol la capitol nu ai cum sa ghicesti cum va evolua si ce personaje vor aparea. Si sunt slabe sanse ca supozitiile pe care, inevitabil, un cititor le va face sa atinga grandoarea pe care scriitorul o rezerva romanului sau la final.
O betie cosmica de culori si o viziune deopotriva colosala si infernal de trista asupra destinului omenirii vor insoti ultimele pagini ale unei carti care are darul de a se agata cu incapatanare de memoria celui care a parcurs-o.
1 Comments