Fundatiile monumentului (Jack Lemmon)

Jack Lemmon nu are un monument anume, ci mai degraba un grup statuar in care regasim dezastruos de amuzanta partitura din Some Like It Hot sau longevivul duet bazat pe o amicitie personala cu Walter Matthau.

Insa, printre blocurile de piatra care sprijina legendara sa cariera se gaseste un rol tulburator dintr-un film asijderea – Days of Wine and Roses.

Un specialist in relatii publice (s-ar putea initia o discutie si despre modul acid cum este zugravita aceasta profesie, dar o sa ma limitez la atat) are o pasiune pentru baut, pe care o impartaseste proaspetei sale sotii, care devine cel putin la fel de ahtiata dupa alcool ca el.

Firul narativ urmareste prabusiri, reveniri si apoi alte prabusiri, cu onestitate, dar si artistic, in acel dulce stil al Hollywood-ului anilor ’60, care simtea impunsaturile preocuparilor intunecate ce vor inflori in deceniul urmator, dar care pastra candoarea estetica a Epocii de Aur.

Jack Lemmon are o figura care il predispune la roluri comice, iar performanta de a fi si odios si amuzant, si cutremurator si induiosator este cu atat mai meritorie. Exista o scena, cea din sera, in care aerul sau cunoscut de nonsalanta se transforma treptat in delir, iar spectacolul distructiv, atat al materialului, cat si al umanului, este chintesenta unei maladii de care multi aleg sa sufere.

Lemmon beneficiaza de o partenera de ecran pe masura: Lee Remick, ingenua fragila la inceput, care devine o alcoolica inveterata, reusind isi depaseasca sotul in patima pentru bautura. De aici survine o disonanta pe care o incerc fata de deznodamantul sfasietor al filmului regizat de Blake Edwards:

Protagonistul este invingatorul in lupta cu viciul, fapt imbucurator si datator de speranta, insa sotia sa ramane o infranta, iar eu n-am uitat ca el este cel care a impins-o catre abis. Cred ca e prima data cand am resimtit atat de acut o discriminare subtila, mascata de calitatea artistica a creatiei in care a fost strecurata.

Suntem obisnuiti cu mesajul ca alcoolul distruge relatiile insa un alt aspect frapant a fost Days of Wine and Roses este de fapt o poveste de dragoste alimentata de aceasta licoare periculoasa. Scenele in care cei Jack Lemmon si Lee Remick se dedau la delicii bahice impreuna sunt neplacute ca idee, dar aproape simpatice in solidaritatea conjugala a celor doi.

Din pacate, alcoolismul a generat nenumarate filme extraordinare, iar ma simt deopotriva trist si incantat ca l-am vazut pe unul dintre ele.

 

Lasa un comentariu.