Incurcat a fost, incurcat este

Spuneti-mi o zona a mapamondului unde lucrurile sunt incurcate si deloc placute.

Pun ramasag 10 la 1 ca sunteti vreo jumatate care v-ati gandit la Orientul Apropiat, unde evenimentele au virat si mai rau spre violenta, dupa proclamarea Ierusalimului drept capitala a Israelului si recunoasterea acesteia de catre Statele Unite ale Americii.

Exista tentatia de a considera ca aceasta periculoasa incalceala este rodul intereselor sau obtuzitatii marilor puteri, insa o examinare atenta a istoriei ne releva faptul ca Orientul Apropiat are o traditie in a fi un loc al confluentelor si conflictelor intre civilizatii si culturi.

O istorie a Orientului Apropiat in Antichitate de Marc Van De Mieroop (pe care am primit-o prin bunavointa celor de la libmag.ro) este un amplu argument in acest sens, vizand o perioada incipienta a societatii omenesti de pe acele meleaguri.

Subiectul si modul in care este redactata limiteaza publicul caruia i se adreseaza. E o carte de istorie, serioasa si documentata, care ar putea descuraja chiar si pe acei pasionati de citit care savureaza lucrari de popularizare.

Interesul meu pentru epocile antice a fost, insa, minunat gadilat de rigoarea pe care autorul o manifesta in elaborarea unui material care nu ajuta printr-o cronologie clara sau delimitari culturale definitive.

Un exemplu al dificultatii sarcinii pe care si-a propus-o Marc Van De Mieroop: printre listele de cuprins de la inceputul cartii (precum cele ale ilustratiilor sau ale hartilor) se numara si cea a controverselor. Astfel, povestea Gradinilor Suspendate ale Semiramidei este intoarsa pe toate partilor si sunt prezentate ipoteze noi si interesante, cum ar fi aceea ca nu in Babilon, ci in Ninive ar fi existat o astfel de Minune a lumii antice.

Nici faimosul Cod al lui Hammurabi nu scapa de exigenta istoricului; a fost intr-adevar un cod de legi sau un material de propaganda a conducatorului eponim?

Controverse in privinta trecutului, controverse in privinta prezentului.

Orientul Apropiat este condamnat la nu se lasa usor deslusit.

 

Lasa un comentariu.