Între experienţă şi candoare

Dacă măsurăm avuţia sufletească şi prin volumul de sunete armonioase la care ne expunem, atunci se cheamă că m-am îmbogăţit simţitor după concertul lui Plácido Domingo Jr. & friends.

Mental, m-am ferit cât am putut de inevitabila comparaţie între vocea protagonistului acestui spectacol şi cea a ilustrului său tată. Am remarcat însă că Plácido Domingo Jr. îşi dezvăluie pe deplin calităţile în duete şi că are o energie nebănuită din punct de vedere al jocului scenic.

Comparaţia în voia căreia m-am lăsat, însă, a fost aceea între Irina Polivanova şi Laura Bretan.

Pe de o parte, soprana, ucraineancă şcolită la Moscova şi hârşită pe diverse scene ale lumii, a dovedit o deplină stăpânire de a tehnicilor vocale specifice operei, precum şi acea expresivitate pe care acest gen muzical o împrumută de la teatru.

De cealaltă, tânăra care a uimit o lume întreagă şi a câştigat inimile românilor (deşi, din păcate, nu şi pe ale unor juraţi de Eurovision cu urechile înfundate) a prezentat o candoare adorabilă, atât ca manifestări gestuale, cât şi muzicală. Erau momente când înghiţea un pic în sec, când tracul participării la un concert de o asemenea anvergură răzbătea din spatele figurii ingenue, însă şi altele când glasu-i de serafim făcea să vibreze Sala Polivalentă şi sufletele celor care o populau în acel moment.

În vag spirit zen, o să-mi tulbur singur starea de visare anamnezică în care m-am transpus, făcând un joc de cuvinte previzibil:

Amazing Grace a fost momentul ei de graţie.

Experienţa şi candoarea sunt deseori rivale.

Nu şi de această dată.

P.S. Însoţitor la acest spectacol mi-a fost un adolescent, pentru care participarea la un astfel de eveniment era o premieră.

Când orchestra Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, condusă de dirijorul Marius Hristescu, ne oferea arii din opere celebre, precum Carmen de Bizet, cu acea limpezime a percepţiei pe care numai cei tineri, cărora lumea li se deschide în faţă, o au, a exclamat:

De câtă coordonare e nevoie pentru a face muzică!

Pe drumul de întoarcere, cu pasu-mi alert, am depăşit o pereche fiică-mamă, care veneau, neîndoios, de la acelaşi concert. Cea tânără gesticula şi vorbea plină de entuziasm:

Ai văzut? Cum se îmbină toate acele instrumente, ca să creeze muzică!

Lasa un comentariu.