Holocaustul nu e o tema care sa fi fost ocolita de atentia publicului, de mass media sau de istorie. Unii recomanda chiar sa nu mai fie zgandarita, pentru ca lumea sa are nevoie de uitare.
Poate ca asa este, insa recomand oricui sa experimenteze cartea lui Elie Wiesel, Noaptea. Spun experimenteaza pentru ca a o citi inseamna a trece prin diverse stari sufletesti: durere, repulsie, surmenare, toate transmise de vocea unui tanar care isi pierde familia, credinta si, aproape, fiinta. Intr-un final, toate se stabilizeaza sub forma revoltei. Voi reveni la ea imediat.
Foarte interesanta este introducerea lui Elie Wiesel, care recunoaste el insusi un aspect pe care o minte lucida il poate intui: relativitatea memoriei. Studii serioase au aratat ca oamenii nu se prea descurca in a-si aminti ce-au facut si, mai ales, cum s-au simtit intr-o anume situatie. Cum ar putea cineva, atunci, sa rememoreze evenimente atat de dureroase, incat il ard pe suflet pana si pe un cititor departat in timp si spatiu? Nu exista, oare, niscaiva sanse ca imaginea realitatii sa se distorsioneze pe parcurs?
Raspunsul este: da, cum sa nu, dar nu asta este cheia. Noaptea nu este o carte neaparat documentara; puteti s-o considerati si asa, daca intr-adevar n-ati mai avut niciun fel de contact cu povestea oribila a Holocaustului, fapt greu de crezut. Insa beneficiul ei cel mai mare este emotia, este strangerea de inima si de stomac ce insoteste fiecare pagina.
Pomeneam de revolta. La mine s-a cristalizat datorita unor detalii. Modul cum autorul isi aduce aminte de surioara lui, o fetita cu parul cret si blond, aceasta imagine fiind singurul liant care i-a mai ramas, si momentul cand detinutii, extenuati dupa un mars prin ninsoare, isi scot lingurile si se racoresc cu zapada de pe spinarile celorlalti, iar gardienii se prapadesc de ras la aceasta gaselnita, m-au zguduit de-a dreptul. Nu exagerez, stiind ca sunt si eu supus aceleiasi tendinte de a uita, am cautat sa-mi intiparesc cat mai precis reactia psihica, dar si fizica.
Am fost zguduit si revoltat. La ce bun? Ca sa imi promit mie, inca o data, ca o sa veghez ca asa ceva sa nu se mai intample vreodata.
P.S. Le multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca ma ajuta sa nu uit.
