Studiul istoriei se poate felia in diverse domenii, in prezent ajungandu-se si la domenii obscure, de la preferintele sexuale ale presedintilor Americii la evolutia rotilor zimtate. Insa istoria marilor descoperiri geografice si a exploratorilor care le-au infaptuit e un capitol indispensabil, precum prezenta lui Marica in viitorul meci cu Grecia.
Inca de mic, cand ma familiarizam cu numele grele ale acestei povesti speciale, Columb, Magellan, Cook, am simtit fata de ea o fascinatie aparte, poate si pentru ca nu este doar insiruirea unor regi care ordona razboaie dupa bunul lor plac, ci este aceea a unor oameni care au devenit prin propria indrazneala la fel de importanti pentru posteritate precum capetele incoronate.
Imi placea probabil aceasta democratizare a istoriei, desi, inca de atunci, constientizam ca descoperirile nu au avut numai urmari benefice, iar unele populatii indigene (precum incasii) au avut de suferit amarnic.
Albumul Mari exploratori, realizat de un colectiv de autori sub coordonarea Pierre Chiesa a reprezentat pentru mine o intoarcere in aceasta aventura captivanta, dar nu la acelasi nivel precum al lecturilor din copilarie, ci la unul mai extins, asa cum s-a intamplat cu multe repere ale culturii mele generale, pe care le-am regasit si dezvoltat de-a lungul timpului.
Volumul o ia din preistorie si ajunge la sateliti, iar personalitatile descrise sunt numeroase si variate, atat ca popularitate, cat si ca influenta. Nu lipsesc, evident, greii – Vasco da Gama, Afanasie Nikitin, Roald Amundsen – oricarei istorii de acest fel, dar apar si nume mai putin cunoscute mie, precum rusul Iermak, John Eyre sau Ponce de Leon.
Un aspect deosebit al acestei carti este echidistanta (usor diminuata spre final, cand exploratorii francezi parca devin mai numerosi – volumul este editat sub egida Larosse, iar noblesse oblige) fata de diversele civilizatii din sanul caror au pornit temerari care n-au avut astampar. Europeni, dar si chinezi sau arabi din diverse perioade ale istoriei au infruntat pericole si disconforturi de neconceput in zilele noastre pentru simplul motiv ca i-a ros o dorinta pur omeneasca de a vedea alte meleaguri.
Vorbeam cu un amic mai deunazi despre proliferarea site-urilor de calatorii, redactate formal sau informal, iar el si-a exprimat o dorinta latenta: ce mi-ar placea sa fiu si eu ca ei, explorator. Am stat si m-am gandit daca toti care aleg sa isi povesteasca impresiile pe Internet pot sa fie numiti exploratori sau daca nu cumva acordarea acestui titlu presupune ceva mai adanc decat niste concedii petrecute in locuri mai exotice.
Inca n-am ajuns la o concluzie.
P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o incursiune in istoria neastamparului omenesc.
