Joci ce vrei, dar stii ce joci?

O sa incep cu o marturisire: cand eram mai tanar, simpla aparitie a doctorului Cristian Andrei la televizor imi provoca rasete sarcastice.

Nu stiu de ce; probabil vocea care imi parea exagerat de molcoma si ipochimenele pe care le consulta. Acum, insa, dupa ani in care am constatat (la mine si la altii) ce urmari nefaste pot avea obiceiurile proaste si sechelele nerezolvate, mi-am schimbat perspectiva si am receptat cu interes informatiile despre un proiect interesant si util care l-a adus si la Craiova.

Acesta se intituleaza Antrenat de Majorat, a avut loc la Colegiul National Carol I din Craiova si a constat intr-o discutie intre Cristian Andrei si 150 de liceeni, initial despre aspecte ale vietii de zi cu zi, dar care a atins problematica mai spinoasa decat ar parea a jocurilor.

Jocurile pot fi o metoda excelenta de a invata despre sine, despre lume sau despre luarea deciziilor si chiar si unul hulit precum poker-ul poate oferi lectii pretioase, asa cum reiese dintr-o prezentare foarte reusita de pe ted.com.

Insa exista o linie foarte fina, stravezie chiar, pe care, trecand-o, ajungi pe taramul dependentei, distructive, fie ca e vorba de alcool, droguri sau jocuri (de noroc sau pe calculator).

Fac aici o digresiune: ma poarta pasii destul de des prin zona porticului Unirea din Craiova, iar traseul pe care il strabat cuprinde si multe case de pariuri. O imagine pe care o revad de fiecare data cand trec este a adolescentului, fie incantat (probabil a castigat), fie abatut (probabil a pierdut), insa intotdeauna cu un aer usor debusolat.

De aceea, obiectivele pe care si le propune organizatia Joc responsabil prin acest proiect sunt binevenite si le redau pe indelete:

– sa abordeze adolescentii din mai multe perspective – jocuri, bani, prietenie, noroc – precursori care pot duce la tulburarea de control in privinta jocurilor de noroc;

– sa educe tinerii pentru a face alegerile potrivite, pentru a cunoaste riscurile implicarii in activitati care nu corespund nivelului lor de dezvoltare psiho-sociala si care le pot afecta evolutia ulterioara;

– sa contribuie la plamadirea unor adulti responsabili care, daca vor alege sa practice jocuri de noroc, o vor face in deplina cunostinta de cauza asupra riscurilor.

Adolescenta este perioada cand puii prin aripi si incep sa zboare din cuib, insa tot atat de adevarat este ca parintii inca mai au o influenta asupra modului cum se contureaza personalitatea tanarului, asa ca si lor le revin cateva sarcini de principiu:

– sa cunoasca indeaproape anturajul adolescentului;

– sa-si incurajeze copiii sa povesteasca despre locurile pe care le frecventeaza;

– sa apeleze la profesionisti din domeniul psiho-social si medical, pentru a solutiona eventuale excese.

Ca o concluzie, un paradox: a evita jocurile de noroc nu este o mostra de noroc.

Ci de alegere si de vointa.

Imaginile ii apartin lui Daniel Botea care, mai harnic fiind, chiar a participat la prezentarea interactiva Antrenat de Majorat.

 

1 Comentarii

  1. Am fost la fel de harnica ca si Daniel si m-am putut bucura de dialogurile dintre domnul doctor Cristian Andrei si liceeni. Am incercat sa ma pun in locul fiecaruia dintre adolescenti pentru ca si eu am acasa o liceana pe care vreau s-o inteleg cat mai bine.

    Reply

Lasa un comentariu.