Long Day’s Journey into Night

Nu parcursesem un sfert din Razboiul lumii. Epoca Urii, primita de la cei de la libmag.ro, cand titlul piesei lui Eugene O’Neill, acelasi cu al articolului de fata, mi s-a intrupat in minte si acolo a stat, desi metafore pentru a descrie cartea lui Niall Ferguson s-ar mai gasi cu duiumul.

Marele esec al omenirii.

Un secol pierdut.

Cruzime peste tot.

Ce eu exprim in cateva cuvinte istoricul britanic expune pe larg intr-o lucrare careia pe drept cuvant i se poate spune „epopeica”.

Ca subiect, este acelasi secol al XX-lea, plin de orori si de performante mijloace de distrugere in masa. Abordarea lui Ferguson tinteste, insa, sa elimine orice urma de maniheism (Aliatii buni vs. nazistii rai, americanii buni vs. sovieticii rai) si cauta acele detalii care demonstreaza ca apententa pentru atrocitati nu i-a caracterizat doar pe cei care pierdut razboiul.

La acesta latura obiectiv-infamanta se adauga abilitatea scotianului de a aduna si interpreta date de ordin statistic sau financiar, pentru a demonstra ca, in spatele caracterului teatral al docudramelor televizate se ascund aspecte socio-economic care explica nebunia colectiva si ucigasa ce n-a ocolit vreun coltisor al planetei in secolul trecut.

Cele doua razboaie mondiale beneficiaza de o atentie aparte si e lesne de inteles de ce: insumand o decada doar, din punct de vedere temporal, aceste conflagratii au dus la moartea atator oameni, in atatea moduri oribile, incat pesimismul de ansamblu al autorului devine contagios.

Nu stiu cum, dar Razboiul lumii. Epoca Urii a cazut si in mainile mamei mele, care a venit la mine si mi-a inapoiat-o cu o mina scarbita:

Urata carte.

Da, mama, urata.

Dar necesara.

 

 

Lasa un comentariu.