Am sa incep cu un exercitiu de sinceritate in stil de anamneza freudiana: cand eram mai mic, ma jucam cu papusele surorii mele.
Considerati ca v-am lasat sa radeti vreo cateva minute bune; acum, sa incep cu explicatiile. Nu, sora mea nu e mai mare ca mine, iar papuselele nu imi ramasesera pentru ca ea crescuse si se orientase spre alte interese. Nu, e mai mica decat mine si e chiar impropriu spus ca imi ramasesera, pentru ca le foloseam in acelasi timp cu ea. Mi-aduc aminte ca tatal meu se uita chioras la mine: „Un barbat si papusele, nu e in regula!”
Ce nu stia era ca eu nu simulam vreo poveste tipic feminina, cu drame amoroase sau invitatii la ceai; la mine, patutul se transforma in poarta, iar papusele deveneau fotbalisti de renume. In felul acesta, reconstituiam sau inventam serii dramatice de penalty-uri (scenariul meu preferat), goluri spectaculoase, ratari neverosimile sau gafe monumentale. Atunci descopeream frumusetea fotbalului si mi-o sedimentam in mine in felul acesta.
Recurgeam la acest joc pentru ca, pe vremea mea (am o anume varsta biologica, desi despre cea mentala ma amagesc ca ar fi mai mica) nu exista o foarte mare varietate a jucariilor.
In prezent exista o varietate aproape paradisiaca de jucarii creative. Eu imi luam experientele din lumea inconjuratoare si le refaceam in universul ludic. Acum, insa, jucarii vin deja cu o incarcatura narativa deoseobit de bogata. Uitati-va numai la jucariile din categoria playmobil. Un copac pentru pisici, o nava de atac a piratilor, un cavaler cu lance energetica, masina agentului secret, insula comorii piratilor, cavalerii cu armuri de fier sau cavalerii dragon, vagonetul plimbat al comorii cavalerilor lei, printesa cu trasura, masina gangsterilor si cate si mai cate. Fiecare vine cu o poveste suficient de bine spusa, dar si suficient de deschisa pentru ca micutii sa o umple cu imaginatia lor.
Nu m-as mira sa vad si adulti, strecurandu-se la miezul noptii in sufragerie, unde asteapta detaliat camp de batalie a fost parasit, parasit, pentru ca venise ora somnului pentru posesorul titular. Nu m-as mira sa-i vad aranjand piesele jucariilor si incercand sa reinvie pentru cateva momente acea magie imposibil de contrafacut a copilariei. Nu m-as mira deloc, pentru ca nu e semn de dereglare, ci de normalitate.
Vorba unui tip pe nume George Bernard Shaw, care a ajuns pana la senectute si tot si-a pastrat placerea jocului (in cazul lui, cu cuvintele): Nu ne oprim din joaca atunci cand imbatranim, ci imbatranim atunci cand ne oprim din joaca.
