Zilele libere ale sărbătorilor pascale au fost numai bune pentru definitivarea lecturii a încă unui calup de cărţi de non-ficţiune:
If You’re So Smart, Why Aren’t You Happy? – o întrebare foarte bună adresată de Raj Raghunathan şi, dacă m-aş lăsa pradă sarcasmului, aş fi tentat să spun că e cea mai bună parte a acestei cărţi. Însă aş fi un pic nedrept cu autorul, care, deşi nu oferă prea multe informaţii sau idei originale, are meritul că sistematizează excelent multe din cele acumulate în filosofia şi psihologia prezentului referitoare la fericire. Mai mult decât cum să-ţi îmbunătăţeşti viaţa, Raj Ragunathan îţi arată cum se elaborează un material didactic, iar prezenţa acestei cărţi în seria pe care o prezint de data aceasta este o faţetă a unui tematici unitare, după cum veţi observa.
Learned Optimism – o carte pe care am fi tentaţi să o considerăm depăşită, având în vedere că a apărut acum aproape treizeci de ani, însă, ca şi în cealaltă lucrare pe care i-am citit-o, şi aici Martin E.P. Seligman demonstrează ca a fost un veritabil expert al psihologiei, nu vreun diletant care doar a venit cu o formulare inspirată. Metoda sa de a detecta pesimismul mi se pare foarte solidă şi coerentă şi poate fi utilizată chiar de către cineva care nu are studii în domeniu, ci doar atenţie la materia primă care abundă în jurul nostru, acum mai mult decât oricând – vorbele celorlalţi. Partea a doua a cărţii vizează aplicarea acestei metode la realităţile societăţii americane de acum câteva decenii, aşa că nu mai prezintă decât un interes vag etnografic, excepţie făcând analiza discursurilor adversarilor la alegerile prezidenţiale, unde opinează că se pot estima şansele unui candidat din simpla analiza a discursului acestuia. Se spune că ochii sunt oglinda sufletului, însă Seligman ne învaţă că nici vorbele nu sunt departe de a ne oferi acelaşi acces în străfundurile psihicului unei persoane.
The Geography of Bliss – după ce ni s-a spus în mod didactic cam ce-ar trebui să facem, ca să fim fericiţi (vezi primul titlu de mai sus), apoi am învăţat să detectăm pe aceia care au potenţial să fie foarte nefericiţi (vezi al doilea titlu de mai sus), ce poate fi mai frumos decât să pleci în căutarea fericirii pe întreg mapamondul? Exact asta a făcut Eric Weiner, mizantrop adorabil şi plin de umor, care a explorat variatele încarnări al conceptului de fericire în diverse ţări de pe glob, în Emiratele Arabe Unite, Olanda, Thailanda, Elveţia sau Republica Moldova (care, regret să o spun, iese cel mai nasol de sub condeiul său). Cum sunt eu însumi un călător pasionat şi un avid observator al oamenilor, am savurat această carte până la cel mai mărunt cuvinţel, iar concluzia a fost că drumul spre fericire are multe rute şi, din fericire (tautologia e deliberată), nu toate depind de bani.
Non-ficţiuni pe care le-am citit
Non-ficţiuni pe care le-am citit (2)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (3)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (4)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (5)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (6)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (7)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (8)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (9)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (10)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (11)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (12)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (13)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (14)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (15)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (16)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (17)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (18)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (19)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (20)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (21)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (22)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (23)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (24)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (25)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (26)
Non-ficţiuni pe care le-am citit (27)
