O nouă sursă de energie

Cuvântul care a caracterizat cel mai recent concert de la Filarmonica „Oltenia” din Craiova la care am participat a fost „energie”.

A început cu Uvertura operei „Scara de mătase” de Gioacchino Rossini, o arie alertă, nimic suprinzător, având în vedere că este acelaşi autor al Uverturii din Wilhem Tell, care este echivalentul unui salt muzical în hyperspace.

A urmat Concertul nr. 1 în Sol minor pentru pian și orchestră, op. 25 de Felix Mendelssohn-Bartholdy, având-o ca solistă pe pianista Anca Săftulescu, ale cărei mâini străbăteau claviatura cu o viteza care, conectată la un mecanism eolian, ar fi produs suficientă energie să ilumineze întreaga clădire a filarmonicii.

Ajuns aici, fac o digresiune referitoare la pianişti (constat cu plăcere că am adunat deja o gamă largă de astfel de artişti pe care i-am văzut şi ascultat pe viu) şi relaţia cu instrumentul la care cântă. Fiecare dintre aceste relaţii este unică; la Anca Săftulescu am fost martorul unei neasemuite intimităţi, nu nu mai a interpretării, dar chiar a apropierii fizice. Această afecţiune reciprocă răzbătea peste multe rânduri ale sălii, pentru că am văzut chipuri înduioşate şi în spatele meu.

Programul concertului s-a finalizat cu Simfonia nr. 8 în Si minor, D. 579, „Neterminata” a lui Franz Schubert, care, pe lângă unele momente de impetuozitate, mi-a prilejuit o reflecţie asupra nevoii de energie a civilizaţiei noastre şi a resurselor pe care le consumăm pentru a o procura.

Faptul că finalul acestei creaţii muzicale este o graduală coborâre în neant (vezi titlul), pe care blânda atingere a dirijorului Bogdan Vodă a strunit-o minunat, m-a dus cu gândul spre lupta pe care nu o vedem, dar pe care n-ar strica să o sprijinim, de a găsi surse de energie care să nu se termine şi a căror utilizare să nu aducă atingere acestei planete pe care o numim acasă.

Muzica este ea însăşi o sursă de energie.

Regenerabilă, cu o condiţie:

Să nu o lăsăm năpădită de uitare.

Anca Săftulescu şi Bogdan Vodă

Lasa un comentariu.